Decizia nr. 2133/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 10.09.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 20851/19.08.2019 emise de pârât, să se constate că cererea de plată a fost formulată în termenul legal și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului la analizarea pe fond a cererii de despăgubire și la achitarea sumei de 450.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a accidentului rutier prin care și-a pierdut un membru, fiindu-i amputat piciorul stâng, și suma de 5.000 RON daune materiale, reprezentate de cheltuielile aferente îngrijirilor medicale.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1139 din 4 noiembrie 2020, Curtea a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, anularea Deciziei nr. 20851/19.08.2019 emise de Fondul de Garantare a Asiguraților și obligarea pârâtului la analizarea pe fond a cererii de plată. A susținut recurenta că prima instanță în mod eronat a reținut că termenul de 90 de zile a început să curgă la data producerii accidentului, 14.04.2016, sau cel târziu la data de 18.05.2016, data formulării plângerii penale împotriva numitului B., interpretând greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015. Dreptul de creanță s-a născut ulterior, respectiv la data pronunțării de către organul de cercetare penală a soluției în Dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, respectiv data comunicării ordonanței de clasare prin care se indică și culpa la producerea accidentului. În continuare, recurenta a prezentat situația de fapt, circumstanțele producerii accidentului din data de 14.04.2016, precizând că, abia după comunicarea Ordonanței de clasare, 10.11.2017, s-a desecretizat urmărirea penală și i-a fost admisă cererea de eliberare copii din dosar, moment la care a putut să cunoască asigurătorul semiremorcii autotrenului, S.C. C. S.A., aflată în faliment. Astfel, cererea de plată înregistrată la 11.01.2018 a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015. A cunoscut la un moment ulterior producerii accidentului șoferul vinovat, însă numai după finalizarea cercetărilor a cunoscut persoana responsabilă civilmente, care răspunde patrimonial pentru prejudiciul suferit, prima instanță făcând confuzie între persoana fizică-șoferul vinovat de producerea accidentului și persoana responsabilă civilmente. Doar după efectuarea raportului de expertiză s-a stabilit care dintre cele două componente ale autotrenului a lovit-o, și anume semiremorca D., intervenind astfel asigurătorul acesteia din urmă ca și persoană responsabilă civilmente. Chiar dacă ar fi cunoscut persoana vinovată de producerea accidentului, data de la care curge termenul de 90 de zile pentru a formula cererea de plată este data la care a luat cunoștință de persoana responsabilă civilmente, și anume asigurătorul împotriva căruia putea să se îndrepte cu cererea de plată. A mai precizat recurenta că cercetarea incidentului rutier s-a desfășurat cu greutate, până la momentul emiterii Ordonanței de clasare în data de 12.10.2017, organul de urmărire penală insinuând că ar fi vinovată de producerea accidentului, că nu ar fi existat fapta-vinovăția sub forma culpei a conducătorului auto, conform art. 285 C. proc. pen., actele dosarului penal nefiind publice, ci secrete.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală. Pe cale de excepție a invocat excepția nulității recursului, apreciind că aceste nu cuprinde niciun motiv de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 5.1. Preliminar, Înalta Curte constată că sunt nefondate aprecierile intimatului-pârât, în sensul nulității recursului pentru nemotivare, din lecturarea cererii de recurs reieșind că argumentele recurentei-reclamante se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că se va proceda la analiza pe fond a căii de atac. 5.2. Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a argumentelor invocate în apărare de către intimatul-pârât, precum și a dispozițiilor legale incidente, instanța de control judiciară constată că recursul este fondat. 5.3. Prin Decizia nr. 20851/19.08.2021, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins ca tardivă cererea petentei A. de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier petrecut la data de 14.04.2016, reținând că aceasta nu a depus-o în termenul prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și Norma ASF nr. 16/2015. Această decizie a fost atacată de reclamantă, prima instanță respingând cererea. În esență, instanța a validat argumentele pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților, apreciind că cererea de plată, depusă de reclamantă la data de 11.01.2018, a fost tardiv formulată, în raport cu termenul de 90 de zile, calculat de la data de 17.03.2017, data la care a rămas definitivă Hotărârea nr. 132/16.02.2017 a Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă din Dosarul nr. x/2016, prin care s-a hotărât deschiderea procedurii de faliment împotriva C. S.A.. Instanța a apreciat că reclamanta a luat cunoștință despre producerea prejudiciului și despre persoana vinovată la data producerii accidentului, 14.04.2016, sau cel mai târziu la data de 18.05.2016, data la care a formulat plângerea prealabilă împotriva numitului B., culpabil de producerea accidentului. A mai reținut instanța că momentul cel mai târziu de la care putea curge termenul de 90 de zile este data de 06.10.2017, când reclamanta a declarat că își retrage plângerea prealabilă formulată la 18.05.2016 împotriva numitului B., însă și în raport cu acest moment cererea de plată este tardivă. 5.4. Criticile recurentei-reclamante vizează, în esență, greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților în ceea ce privește calculul termenului de 90 de zile prevăzut de aceste norme, apreciind că acest termen a început să curgă de la data comunicării Ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, 10.11.2017, dată de la care a putut avea acces la dosarul penal și a putut să cunoască asigurătorul semiremorcii autotrenului care a accidentat-o. 5.5. Înalta Curte reține că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi." De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări." 5.6. În raport cu circumstanțele speței, Înalta Curte apreciază, în dezacord cu instanța de fond, că momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea cererii de plată este data la care recurenta-reclamantă a cunoscut asigurătorul autovehiculului (semiremorcii autotrenului) implicat în accident. Într-adevăr, evenimentul rutier a avut loc la data de 14.04.2016. Persoana vătămată A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 170-180 de zile de îngrijiri medicale și, ulterior, intervenții chirurgicale, în luna decembrie 2017 fiindu-i amputat piciorul stâng. În urma acestui accident, la data de 15.04.2016, organul de cercetare penală din cadrul IPJ Arad-Serviciul Rutier s-a sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., iar, prin Ordonanța din 15.04.2016, s-a demarat urmărirea penală cu privire la infracțiunea menționată. La data de 18.05.2016, persoana vătămată a formulat plângere prealabilă față de B., iar prin Ordonanța din 14.02.2017 a organului de cercetare penală din cadrul IPJ Arad-Serviciul Rutier s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul B., ordonanță confirmată de parchet la 15.02.2017. Înalta Curte constată că, în cursul cercetării penale, la data de 16.06.2016, recurenta-reclamantă a formulat cerere în Dosarul penal nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, prin care a solicitat acte din dosar, printre care "cărți de identitate autoturisme/certificat de înmatriculare/polița RCA". Cererea i-a fost respinsă prin Ordonanța din 01.07.2016 emisă de Parchet, pe motiv că "nu ar fi oportună raportat la acest moment procesual". La data de 06.10.2017, persoana vătămată A. a declarat că își retrage plângerea prealabilă, cu mențiunea că dorește să-și revendice pretențiile civile într-un proces civil, distinct. Prin Ordonanța de clasare din 12.10.2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova a dispus clasarea cauzei privind pe suspectul B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. și clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen. 5.3. Deși accidentul a avut loc la data de 14.04.2016, este demn de reținut faptul că, în legătură cu acest eveniment rutier, s-a derulat cercetarea și urmărirea penală, ulterior cauza fiind clasată. Nu pot fi reținute argumentele intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților formulate prin întâmpinare, în sensul că susținerile recurentei că nu ar fi avut acces la actele dosarului de cercetare penală nu ar fi fondate și că nu ar subzista "alibiul" că nu a cunoscut asigurătorul, pentru că Ordonanța din 01.07.2016 de respingere a cererii de acces se află atașată la dosarul de fond . De asemenea, aspect demn de subliniat este că recurenta-reclamantă a fost lovită de un autotren (format din cap tractor cu nr. înmatriculare x și semiremorcă cu număr înmatriculare x), astfel că era cu atât mai greu să identifice care dintre cele două vehicule a lovit-o pentru a identifica asigurătorul acestuia. De altfel, faptul că a fost lovită de semiremorcă (s-a produs coliziune dintre roata dreapta spate - axa 3 a semiremorcii D. si roata față a bicicletei) reiese din expertiza tehnică auto efectuată în cursul cercetărilor penale. Astfel, Înalta Curte, reținând circumstanțele factuale ale prezentei cauze (numărul de îngrijiri medicale și urmările accidentului, ce au presupus intervenții ulterioare și tratament de specialitate, precum și procedura judiciară penală desfășurată, în cursul căreia recurentei-reclamante i-a fost refuzat accesul la actele de cercetare penală), apreciază că recurenta-reclamantă nu avea cum să cunoască asigurătorul vehiculului implicat în accident. Art. 14 din Legea nr. 213/2015 face referire la pretinderea unui drept de creanță împotriva asigurătorului în faliment, astfel că, esențial pentru formularea cererii de plată, este identificarea asigurătorului față de care se poate solicita plata. De altfel, dacă asigurător ar fi fost o altă societate de asigurare care nu era în procedura falimentului, recurenta se putea adresa direct societății respective, și nu Fondului de Garantare a Asiguraților. Prin urmare, până la momentul la care i-a fost comunicată ordonanța de clasare și a avut acces la actele dosarului penal, recurenta-reclamantă, în ciuda demersurilor efectuate, s-a aflat în imposibilitate de a identifica asigurătorul vehiculului implicat în accident, neputându-se reține incidența termenului de decădere de 90 de zile prevăzut de textul legal. Deci, în raport cu data comunicării ordonanței de clasare (moment de la care recurenta a avut acces la actele dosarului penal), 10.11.2017, cererea de plată, din 10.01.2018, a fost formulată cu respectarea termenului legal, decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților care a respins-o ca tardivă impunându-se a fi anulată, cu consecința obligării intimatului-pârât la analizarea pe fond a acesteia. 5.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, reținând că soluția primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea reclamantei.