ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2119/2022

Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.07.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței să constate că acesta a fost colaborator al Securității. În motivarea acțiunii a arătat că verificarea pârâtului a fost declanșată având în vedere calitatea acestuia de membru al Consiliului local Buciumeni, județul Galați, în baza art. 3 lit. g), coroborat cu art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, care stabilesc obligația Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a verifica din oficiu, sub aspectul constatării calității de lucrător sau de colaborator al Securității, persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnitățile sau funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h 1 ) din același act normativ.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 976 din data de 12 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile de inadmisibilitate și lipsă calitate procesuală activă, astfel cum au fost invocate de partea pârâtă; a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a constatat că pârâtul A. a fost "colaborator al Securității" în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva sentinței nr. 976 din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. În dezvoltarea recursului promovat recurentul-pârât a susținut, în primul rând nelegalitatea soluției pronunțate de instanța de fond cu privire la excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale active a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Astfel, în ceea ce privește excepția inadmisibilității a arătat că prima instanță a respins-o în mod greșit raportat la prevederile art. 5, art. 6, art. 7 și art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008, citate în cuprinsul cererii de recurs, ținând cont de faptul că, la data verificării recurentului-pârât și a învestirii instanței de judecată cu prezenta acțiune, acesta nu se mai găsea în niciuna dintre ipotezele prevăzute de legiuitor în cuprinsul art. 3 și art. 5 din actul normativ menționat, astfel că acțiunea reclamantului apare ca fiind inadmisibilă. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a susținut, de asemenea, că prin raportare la aspectele învederate asupra excepției inadmisibilității acțiunii s-a impus și invocarea acestei excepții, afirmând că legiuitorul a învestit această structură cu calitate procesuală activă numai în cazul persoanelor care dețin o funcție publică, conform art. 3 lit. b)-h 1 ) din O.U.G. nr. 24/2008. În referire la soluția primei instanțe pronunțate asupra fondului cauzei a susținut că din probatoriul administrat sub aspectul derulării evenimentelor din perioada de referință, rezultă că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de legiuitor pentru constatarea calității de colaborator al Securității. Astfel, în contextul reiterării cronologice a notelor informative reținute în cauză, a susținut că din cuprinsul acestora rezultă în mod cert că recurentul-pârât a fost urmărit de Securitate, fiind denunțat în urma afirmației sale că s-a împrietenit cu doi cetățeni austrieci cărora le-a vândut diverse obiecte, inclusiv un gramofon, obținând astfel o sumă în valută pe care nu a declarat-o organelor de poliție, deși în perioada respectivă exista interdicția legală de a deține valută. În aceste condiții, a fost chemat la interogatoriu și i s-a adus la cunoștință faptul că Securitatea este la curent cu relația sa cu austriecii, fiind amenințat cu pierderea locului de muncă și cu închisoarea, precum și cu repercusiuni asupra familiei și rudelor apropiate, considerând astfel, la vârsta de 25 de ani pe care o avea, că singura soluție de a scăpa de repercusiunile politice era să accepte propunerea de a colabora cu Securitatea. Aspectele evidențiate rezultă din raportul din 10.03.1983, cu propuneri de înregistrare în calitate de colaborator a recurentului-pârât și folosirea lui în zootehnie la I.A.S. Nicorești, întocmit de lt.col. B., mențiunile potrivit cărora "s-au purtat discuții referitoare la activitatea sa din trecut și prezent a familiei și rudelor apropiate și cu privire la locul de muncă și la domiciliu, axându-ne pe unele aspecte negative" exprimând, în opinia recurentului-pârât, împrejurarea că era atent monitorizat și că Securitatea era la curent cu fiecare activitate a sa și a familiei sale, și ascunzând, în realitate, amenințările ce i-au fost aduse cu privire la unele probleme de la serviciu și de care urma să fie acuzat dacă nu era de acord cu semnarea angajamentului. În fapt, a considerat că a fost supus unui interogatoriu dur, condus de un lucrător de Securitate experimentat, care a știut cum să-l amenințe pentru a obține efectul dorit, astfel încât, la finele interogatoriului, a scris după dictare angajamentul existent la dosarul cauzei, angajament pe care, de altfel, l-a scris de mai multe ori până când scrisul a devenit suficient de lizibil. A citat recurentul dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 din care rezultă îndeplinirea cumulativă a celor două condiții pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității, susținând în referire la prima dintre aceste condiții că amenințările la care a fost supus au fost de natură să-i vicieze consimțământul referitor la oferirea de informații, în practica și doctrina ulterioară anului 1989 recunoscându-se nulitatea absolută a unor acte juridice, încheiate chiar în formă autentică, tocmai pentru lipsa consimțământului, motiv pentru care a considerat că și angajamentul său și notele informative depuse la dosarul cauzei sunt lovite de nulitate absolută. Așadar, a apreciat că nu este îndeplinită nici prima condiție și nici cea de-a doua referitoare la împrejurarea ca informațiile furnizate organelor Securității să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Concret, a susținut că din analiza informațiilor furnizate se observă că se face trimitere la "tendințe politice necorespunzătoare", "fenomene negative care se manifestă în rândul muncitorilor", acestea reprezentând referiri cu caracter prea general pentru a fi considerate denunțuri privind "atitudini potrivnice regimului comunist". Pe de altă parte, a apreciat că notele și rapoartele în discuție nu pot, prin modul lor de redactare, să conducă la concluzia îndeplinirii și a condiției vizării îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale. A mai susținut că prin notele informative scrise a făcut referiri la evenimente ce nu aveau legătură cu partidul, alegând să aducă la cunoștința autorităților manifestările negative ale persoanelor care erau deja cunoscute la nivelul comunei ca fiind urmărite pentru activitatea anterioară, de către Securitate. În plus, a arătat că în toate rapoartele în care este analizată activitatea sa este evidențiat faptul că nu a fost recompensat în niciun fel pentru informațiile oferite, aspecte ce subliniază lipsa de importanță a informațiilor pe care le-a furnizat. A mai opinat în sensul că prin acțiunea introductivă intimatul-reclamant a încălcat dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României, precum și practica CEDO, direct aplicabilă în sistemul românesc de drept, invocând astfel dispozițiile art. 7 din Convenție, care garantează oricărui cetățean român dreptul de a nu fi condamnat pentru acte care nu constituiau, la data comiterii lor, fapte incriminate de dreptul intern sau internațional, precum și Hotărârea CEDO din 24 iulie 2008 în cauza Konovov c. Letonia. Ca urmare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, apreciind în mod greșit situația de fapt reliefată de înscrisurile aflate la dosar și interpretând în mod greșit dispozițiile materiale ale O.U.G. nr. 24/2008 sub două aspecte: Sub un prim aspect, prima instanță a reținut în mod eronat că recurentului-pârât i se analizează presupusa activitate de colaborare cu Securitatea din anii 1988-1989, moment în care avea vârsta de 30 de ani, având suficientă maturitate pentru a înțelege consecințele faptelor sale, iar angajamentul de colaborare cu Securitatea a fost semnat în anul 1983, când avea vârsta de 24 de ani, fiind fără experiență de viață, considerând astfel că i-a fost viciat consimțământul la momentul semnării acestuia și, în consecință, că este nul absolut angajamentul în discuție. Sub al doilea aspect, a arătat că este eronată motivarea instanței de fond în sensul că una dintre notele informative viza intenția numitului C. de a fugi din țară, context în care nota sa informativă ar fi fost de natură să atragă repercusiuni asupra acestuia, deoarece a redactat-o ulterior momentului în care persoana respectivă a fost prinsă încercând să treacă frontiera în mod fraudulos. Așadar, apărarea sa că a "mimat" colaborarea cu organele de securitate, pentru a evita propria condamnare pentru deținerea ilegală a valutei, apare ca fiind o apărare reală, fiind confirmată de probele administrate în cauză. Pentru considerentele arătate a conchis că în speță nu erau îndeplinite ambele condiții impuse de către legiuitor pentru constatarea calității de colaborator al Securității, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului formulat.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală. În esență, intimatul a susținut că în mod corect a respins prima instanță excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității sale procesuale active, reiterând în acest sens argumentația formulată în fața instanței de fond. Totodată, a apreciat că în mod corect a constatat instanța de fond, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în mod cumulativ de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al Securității, făcând astfel o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale menționate.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a argumentelor invocate în apărare de intimatul-reclamant prin întâmpinarea formulată în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-pârât este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Criticile părții, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cât și cu privire la fondul cauzei, mai exact în referire la reținerea îndeplinirii în mod cumulativ a celor două condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din același act normativ pentru constatarea calității pârâtului de colaborator al Securității. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente. Deoarece din dezvoltarea motivelor de recurs se observă că recurentul este nemulțumit și de modalitatea în care instanța de fond a analizat și interpretat probatoriile administrate în cauză, cu referire punctuală la greșita apreciere a situației de fapt reliefată de înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte apreciază că se impune a se aminti faptul că modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare. Așa fiind, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată, putând, eventual, să dea o altă dezlegare raportului juridic litigios în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurări de fapt deja stabilite. În atare situație, criticile referitoare la greșita stabilire a situației de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate. 5.1. Revenind la pretinsa nelegalitate a hotărârii de fond din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că soluțiile pronunțate de prima instanță cu privire la excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, criticate în prima parte a recursului pârâtului, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, susținerile părții formulate din această perspectivă fiind, ca atare, nefondate. Potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, "Pentru a asigura dreptul de acces la informații de interes public, orice cetățean român, cu domiciliul în țară sau în străinătate, precum și presa scrisă și audiovizuală, partidele politice, organizațiile neguvernamentale legal constituite, autoritățile și instituțiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, a candidaților la alegerile prezidențiale, generale, locale și pentru Parlamentul European, precum și a persoanelor care ocupă următoarele demnități sau funcții: g) primarii, viceprimarii, consilierii județeni, consilierii în Consiliul General al Municipiului București, consilierii locali". De asemenea, din cuprinsul art. 5 și 6 ale aceluiași act normativ rezultă că persoanele alese sau numite în una dintre demnitățile ori funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h) 1 ) sunt supuse verificării calității de lucrător al Securității ori de colaborator al acesteia, ca urmare a sesizării din oficiu a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității sau la solicitarea persoanei îndreptățite, activitățile specifice fiind efectuate de către Direcția de specialitate din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în arhiva Consiliului și la instituții deținătoare ale documentelor create de Securitate, întocmindu-se o notă de constatare ce urmează procedura prevăzută de legiuitor la art. 7 și art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008. Recurentul-pârât a criticat soluția instanței de fond apreciind că prima instanță în mod greșit a respins excepțiile în discuție, interpretând și aplicând în mod nelegal dispozițiile legale incidente, în condițiile în care, la momentul înregistrării acțiunii pe rolul Curții de Apel București, și anume 15.07.2019, nu mai îndeplinea niciuna dintre funcțiile sau demnitățile prevăzute în cuprinsul art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că acțiunea reclamantului este inadmisibilă. În plus, în considerarea acelorași argumente, a apreciat că se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale active a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, opinând că legiuitorul a învestit această structură cu calitate procesuală activă numai în cazul persoanelor care dețin o funcție publică conform art. 3 lit. b)-h 1 ). Din examinarea criticilor formulate de recurentul-pârât rezultă că nu s-a relevat încălcarea sau aplicarea greșită a vreunei norme de drept material în soluționarea cererii de chemare în judecată. Astfel, Înalta Curte nu poate primi alegațiile recurentului-pârât sub aspectele reliefate în referire la soluția pronunțată asupra excepțiilor invocate, întrucât nu reflectă voința legiuitorului, fiind expresia propriului demers interpretativ al cadrului normativ incident în cauză, în scopul obținerii pretinsei soluții favorabile, fără să susțină însă motivul de casare evocat referitor la aplicarea greșită a normelor de drept material. Într-adevăr, art. 5 alin. (1) din O.U.G. din 24/2008 prevede că verificarea calității de lucrător al Securității ori de colaborator al acesteia se face din oficiu pentru persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnitățile ori în funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h 1 ), în temeiul respectivei ordonanțe, legiuitorul menționând în cuprinsul aceluiași text că verificarea se efectuează inclusiv pentru persoanele enumerate, aflate în exercițiul respectivelor demnități ori funcții la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Faptul că ulterior datei de 01.09.2017, când a fost demarată verificarea de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, au intervenit modificări cu privire la exercitarea funcției de consilier local, având în vedere că prin Hotărârea nr. 93/06.05.2019 s-a dispus excluderea sa din partidul politic din care făcea parte și, implicit, prin Ordinul nr. 174/14.05.2019 emis de Instituția Prefectului județului Galați, s-a constatat încetarea de drept a mandatului său de consilier local, nu este în măsură să afecteze desfășurarea procedurii de verificare reglementate prin O.U.G. nr. 24/2008, întrucât aceasta nu este limitată în timp doar pentru perioada în care a deținut funcția de consilier local, cum în mod greșit susține partea. Dimpotrivă, în acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că pierderea calității de consilier local, de către recurentul-pârât A., funcție în considerarea căreia au fost demarate verificările în discuție, nu prezintă relevanță în aprecierea caracterului admisibil al acțiunii reclamantului, determinantă fiind deținerea funcției respective la orice moment ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, și nu doar la data învestirii instanței de contencios administrativ și fiscal, cum s-a apărat recurentul-pârât. De altfel, legiuitorul a făcut mențiunea referitoare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență tocmai în ideea de a se reține că verificarea calității de lucrător ori de colaborator al Securității se face cu privire la toate persoanele prevăzute în mod expres în cuprinsul art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aflate sau nu în exercițiul respectivelor demnități ori funcții la data efectuării verificărilor sau sesizării instanței de judecată, instituindu-se astfel principiul ultraactivității legii vechi pentru persoanele aflate în momentul respectiv în exercițiul acelor demnității ori funcții, aspect ce rezultă din utilizarea termenului "inclusiv". În egală măsură, Înalta Curte reține că în mod corect a fost respinsă de către instanța de fond și excepția lipsei calității procesuale active a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, din interpretarea cadrului normativ reliefat rezultând, contrar susținerilor recurentului-pârât, că legiuitorul a învestit Consiliul cu atribuția verificării persoanelor vizate de O.U.G. nr. 24/2008, independent de aspectul deținerii sau nu a demnității sau funcției vizate la momentul efectuării verificărilor sau a învestirii instanței de judecată, limita temporală a efectuării procedurii de verificare fiind dată, așadar, de intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, conform art. 5 alin. (1), această condiție referitoare la deținerea calității la momentele invocate fiind adăugată de recurent, care și-a construit apărarea pe un atare argument. Însă, conform principiului "unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă" (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), se constată că o atare referire nu a fost avută în vedere de legiuitor la momentul adoptării actului normativ cu aplicabilitate în cauză. 5.2. În ceea ce privește criticile recurentului-pârât formulate din perspectiva interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 2 lit. g) din O.U.G. nr. 24/2008, în referire la reținerea îndeplinirii în mod cumulativ a celor două condiții prevăzute de acest text de lege, în vederea constatării calității sale de colaborator al Securității, Înalta Curte reține că nici acestea nu sunt fondate, prima instanță analizând și valorificând în mod corect materialul probator administrat în cauză, prin raportare la dispozițiile legale incidente, respectiv art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității. Potrivit acestui din urmă text de lege, prin colaborator al Securității se înțelege: "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor". Interpretând dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, se reține că o constatare a calității unei persoane de colaborator al Securității este condiționată de întrunirea cumulativă a cerințelor referitoare la împrejurarea ca această persoană să fi furnizat informații, la conținutul informației furnizate, în sensul că prin aceste informații se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, precum și la efectele furnizării informațiilor, în sensul că acestea au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În speță, recurentul-pârât a fost supus verificărilor efectuate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, sub aspectul existenței calității de colaborator al Securității, în considerarea calității sale de consilier local în cadrul Consiliului local Buciumeni, județul Galați, în temeiul art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 24/2008. A reținut Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității că pârâtul a întocmit și semnat olograf cu numele real, un angajament din cuprinsul căruia reiese că a preluat numele conspirativ "D.", activând ca informator în perioada 1983-1989, fiind astfel recrutat în calitate de colaborator de către organele de securitate ale I.J. Galați, în scopul supravegherii informative a I.A.S. Nicorești, fermele complexului de vaci. Totodată, analizând informațiile furnizate de pârât, astfel cum au rezultat din cuprinsul notelor informative și declarații date de pârât, a constatat intimatul-reclamant că acestea vizează îngrădirea dreptului la viață privată (art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice) și a dreptului la libertatea cuvântului (art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice), deoarece denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist. În prezenta cauză recurentul-pârât nu a contestat faptul că a dat angajamentul depus la dosar sau că a furnizat informații Securității, aspectele supuse analizei instanței și discuției părților vizând însă caracterul voluntar al acestui consimțământ, mai exact pretinsa lipsă a acestuia, dat fiind contextul recrutării sale, precum și natura și efectele informațiilor furnizate. În condițiile în care persoana în discuție întrunește elementele definiției stabilite prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, neexistând circumstanțe de vârstă sau de altă natură care să o încadreze în ipotezele de excepție reglementate în mod expres în textul legal menționat, contextul recrutării ar putea prezenta relevanță juridică în evaluarea situației în ansamblu, prin corelarea cu alte probe privind natura relațiilor cu securitatea, însă sub acest aspect partea nu a furnizat probe concrete din care să rezulte că semnarea raportului cu propunerea de recrutare și, implicit, modul său de recrutare, au avut loc în urma unei presiuni exercitate împotriva sa. Or, simpla afirmație că discuția menționată în raportul cu propuneri de înregistrare în calitate de colaborator al Securității, ar fi reprezentat, în realitate, un interogatoriu dur, condus de un lucrător de securitate experimentat, care l-a amenințat în vederea obținerii angajamentului în discuție, fiind obligat să-l scrie de mai multe ori până când scrisul său a devenit suficient de lizibil; precum și trimiterea pe care partea o face la mențiunile din raport referitoare la temele pe marginea cărora s-au purtat discuțiile cu lucrătorul de securitate și care, în viziunea acesteia, ascund amenințările ce i-au fost aduse cu privire la unele probleme de serviciu de care urma să fie acuzată dacă nu era de acord cu semnarea angajamentului, în absența unui suport probator corespunzător, nu pot conduce prin ele înseși la concluzia că s-ar fi exercitat presiuni împotriva sa și că astfel consimțământul i-ar fi fost viciat, consecința fiind nulitatea absolută a angajamentului semnat în aceste condiții. De altfel, Înalta Curte constată că, astfel cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, constatarea calității de colaborator al Securității nu se întemeiază pe angajamentul de colaborare semnat de recurentul-pârât în anul 1983, ci, pe conținutul și efectul informațiilor furnizate Securității. În plus, nu se poate reține apărarea recurentului-pârât referitoare la vârsta pe care o avea în momentul semnării angajamentului de colaborare cu Securitatea, din anul 1983, în raport de care acesta susține că nu avea experiența de viață necesară și că de aceea a considerat că singura șansă de a scăpa de repercusiunile politice era să accepte propunerea de a colabora cu organele Securității. Aceasta întrucât, pe de o parte susținerile părții sub acest aspect sunt contradictorii, aceasta afirmând în concluziile orale că avea 23 de ani, iar prin cererea de recurs că avea 25 de ani (pagina 3) sau 24 ani (pagina 5), iar, pe de altă parte, pentru că apărarea părții din această perspectivă nu este pertinentă, vârsta de la care o persoană fizică dobândește capacitate deplină de exercițiu, fiind prezumată că are discernământul de a înțelege consecințele faptelor sale, este aceea de 18 ani. Ca atare, susținerile părții sub acest aspect nu au decât rolul de a oferi o explicație a deciziei luate în sensul colaborării cu organele de Securitate, fără a constitui însă o împrejurare aptă să înlăture incidența dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Referitor la activitatea de furnizare a informațiilor, este de observat că recurentul-pârât nu a contestat însăși existența ei, ci, exclusiv calitatea informațiilor de a denunța activități sau atitudini potrivnice regimului comunist totalitar și aptitudinea lor de a îngrădi drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Contrar afirmației recurentului-pârât că acestea ar reprezenta referiri cu caracter prea general pentru a fi considerate denunțuri privind "atitudini potrivnice regimului comunist", instanța de control judiciar constată că prima instanță a făcut o amplă și minuțioasă analiză a probatoriului administrat în cauză prin prisma condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reținând în mod just că informațiile furnizate de recurentul-pârât denunță atitudini potrivnice regimului comunist, date fiind nenumăratele informații ale acestuia și caracterul lor intruziv în viața privată a persoanelor vizate, respectiv potențialul cert de afectare a situației acelor persoane în fața autorităților comuniste. Sub acest aspect, Înalta Curte nu poate primi apărarea părții în sensul că ar fi "mimat" colaborarea cu organele de securitate prin faptul că a redactat nota informativă cu privire la persoana care a încercat să treacă frontiera în mod fraudulos, ulterior momentului la care aceasta a fost prinsă, pentru că libertatea de circulație în contextul epocii comuniste nu era recunoscută oricărui cetățean, astfel încât încercarea părăsirii teritoriului unde își exercita autoritatea acest regim, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, nu putea fi considerată decât un protest la adresa regimului respectiv, o activitate potrivnică acestuia. Așadar, împrejurarea că aceste informații ar fi fost deja cunoscute de către ofițerii de Securitate nu prezintă relevanță în speță, câtă vreme din notele informative depuse la dosarul cauzei rezultă că prin rezoluțiile ofițerului de Securitate au fost dispuse măsuri față de persoanele vizate, nefiind menționat aspectul că informațiile furnizate nu ar fi fost actuale. În plus, este important a se reține că recurentul-pârât nu putea să cunoască în momentul redactării notelor informative dacă Securitatea avea sau nu cunoștință de situațiile pe care acesta urma să le denunțe. Din perspectiva reliefată instanța de control judiciar nu poate primi nici apărarea recurentului-pârât că a încercat să nu provoace niciun fel de consecințe prin notele informative scrise, alegând în acest sens să aducă la cunoștința autorităților manifestările negative ale persoanelor care erau deja cunoscute la nivelul comunei ca fiind urmărite de Securitate, pentru activitatea anterioară. Din vastul probatoriu administrat în cauză sub aspectul conținutului informațiilor furnizate de către recurentul-pârât rezultă că Securitatea monitoriza cu atenție orice comentariu negativ la adresa nivelului de trai sub regimul comunist și, implicit, orice activitate potrivnică acestui regim, fiind de notorietate că intenția unei persoane de a părăsi țara era considerată o atitudine extrem de gravă din perspectiva acestui regim. Ca atare, nu prezintă relevanță pentru stabilirea calității de colaborator al Securității împrejurarea că a furnizat informații doar cu privire la persoanele deja cunoscute pentru activitățile și manifestările negative la adresa regimului comunist. De asemenea, în acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că informațiile prezentate, prin conținutul lor concret și nu cu caracter general cum susține recurentul-pârât, vizează îngrădirea libertății de mișcare și dreptul la viață, precum și libertatea de exprimare, astfel cum au fost acestea prevăzute la art. 12, art. 17 și art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, ratificat de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România prin Decretul nr. 212/1974, precum și de art. 28 din Constituția României din 1965, având în mod real aptitudinea de a atrage consecințe negative pentru persoanele denunțate. În egală măsură, se impune a se aminti că Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost ratificată de România la data de 14 decembrie 1955, iar printre drepturile garantate de aceasta sunt drepturile civile: dreptul la viață, libertatea și securitatea persoanei, viață privată și de familie, inviolabilitatea locuinței, secretul corespondenței, onoare și demnitate, libera circulație, căsătorie și întemeierea familiei, întrunire pașnică. Prin urmare, se poate observa că drepturile încălcate de recurentul-pârât erau garantate în România, cel puțin la nivel teoretic, prin intermediul instrumentelor legale menționate. Astfel fiind, rezultă în mod neîndoielnic că și această condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită, în cauză neputându-se reține apărarea potrivit căreia furnizarea unor informații de asemenea natură nu a fost făcută în mod conștient. Dimpotrivă, este de observat că recurentul-pârât a avut reprezentarea clară a consecințelor pe care le produceau asupra persoanelor denunțate informațiile furnizate prin intermediul numeroaselor note informative date organelor de Securitate în baza angajamentului semnat în 1983. În fine, Înalta Curte nu poate primi nici argumentul recurentului privind pretinsa nerecompensare pentru informațiile oferite, în susținerea tezei privind lipsa de importanță a informațiilor furnizate și, drept consecință, nesusținerea de către acesta a activității organelor Securității, având în vedere că legiuitorul nu a prevăzut o atare condiție în vederea constatării calității de colaborator al Securității. Distinct însă de acest aspect, din amplul probatoriu administrat în cauză rezultă că recurentul-pârât a dat numeroase note informative cu privire la mai multe persoane vizate de organele de Securitate, astfel încât este evident că nu a menajat interesele celor denunțați. Dimpotrivă, prin informațiile furnizate recurentul-pârât a vizat îngrădirea dreptului la viață privată în privința persoanelor denunțate, atâta timp cât a acceptat că acestea puteau să facă obiectul unor investigații suplimentare ale Securității, ca rezultat al acelor denunțuri, astfel că nu poate susține cu suficient temei că informațiile furnizate ar fi fost lipsite de importanță și că în acest fel nu ar fi susținut activitatea organelor de Securitate. Pe cale de consecință, având în vedere că recurentul-pârât nu a contestat faptele imputate de intimatul-reclamant, atribuindu-le însă o altă semnificație, iar din analiza informațiilor furnizate reiese că acesta a denunțat atitudini considerate a fi potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să genereze îngrădirea libertății de exprimare, a dreptului la viață privată sau a libertății de mișcare aparținând persoanelor vizate, fiind, în egală măsură, apte să atragă consecințe negative asupra persoanelor denunțate, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi constatată calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității. În aceste condiții, instanța de control judiciar reține că nu a fost demonstrată nelegalitatea hotărârii atacate, criticile formulate de recurentul-pârât din această perspectivă nefiind susceptibile să conducă la reformarea sentinței de fond, întrucât a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt stabilite în cauză.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs. În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât și, în consecință, va menține sentința de fond atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE,