ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2066/2022

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19.07.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Sindicatul Național Finanțe Publice - SINDFISC în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., P., O., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., a formulat acțiune în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care au solicitat instanței să dispună:

- obligarea instituției publice pârâte la salarizarea membrilor de sindicat la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acesteia pentru personalul care își desfășară activitatea în condiții similare, pentru perioada ce se înscrie în termenul legal de prescripție, respectiv 3 ani anterior datei introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, precum și pe viitor pe întreaga durată a aplicării art. 39 din Legea cadru nr. 153/2017;

- obligarea instituției publice pârâte la plata diferențelor salariale cuvenite și neacordate ca urmare a salarizării la un nivel inferior, diferențe actualizate cu indicele de inflație si rata dobânzii legale până la data plății efective;

- obligarea instituției publice pârâte la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de prezenta cauză.

Prin încheierea din data de 22.10.2021 s-a dispus disjungerea cauzei și formarea prezentului dosar având ca obiect cererea reclamantului SS. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1790 din data de 22.10.2021, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei promovată de reclamanta SS., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Constanța a reținut că reclamanta are calitatea de funcționar public în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar potrivit art. 336 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ "Prezenta parte constituie cadrul general în materia funcției publice și a funcționarilor publici și se aplică și funcționarilor publici cu statut special, acolo unde legea specială nu prevede altfel".

Conform prevederilor art. 536 din același act normativ "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Textul delege enunțat nu prevede care este instanța competentă teritorial să soluționeze cauzele având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, astfel încât devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele de la art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său."

Potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 "Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Prin aceste dispoziții legale s-a instituit o competență teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat în litigiile de contencios administrativ, în sensul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., competență pe care părțile nu o pot înlătura.

Chiar dacă acțiunea este formulată prin organizația sindicală în numele mai multor salariați, mare parte dintre aceștia cu domiciliile pe raza județului Constanța, nu există dispoziții legale care să permită prorogarea de competență după acest criteriu, așa cum prevede art. 112 din C. proc. civ. în cazul pluralității de pârâți.

Această opinie rezultă și din minuta întâlnirii președinților secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel de la București din 17 decembrie 2020, prin care s-a stabilit că "Instanța competentă teritorial să soluționeze acțiunea formulată de un sindicat, în numele membrilor de sindicat, funcționari publici, se stabilește în condițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și, în consecință, este instanța de la domiciliul membrilor de sindicat".

2.2. Prin sentința nr. 23 din data de 26 ianuarie 2022, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal-Complet specializat pentru contencios administrativ fiscal a admis excepția de necompetență teritorială a instanței și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Constanța, secția CAF.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că nu se poate extinde competența teritorială a Tribunalului Teleorman - SCAF în ceea ce privește soluționarea prezentei cereri formulate de un reclamant care nu domiciliază efectiv în circumscripția acestei instanțe și care nu poate fi încunoștiințat despre mersul procesului, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului reclamantei de a i se asigura accesul efectiv la justiție.

În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind reținut (în cuprinsul Deciziei nr. 51 din 11 ianuarie 2011 pronunțată de secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect soluționare conflict de competență) că, la stabilirea competenței teritoriale legiuitorul a avut în vedere locul unde reclamantul locuiește efectiv, textul legii făcând referire atât la domiciliu, cât și reședință. În acest sens, Înalta Curte a precizat că prin "domiciliu" în sens procesual se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului la apărare.

În acest context, în mod eronat s-a apreciat de către Tribunalul Constanța - SCAF (instanța investită de chiar reclamanta cu soluționarea cauzei), că aceasta domiciliază la adresa menționată în cartea de identitate, în circumscripția Tribunalului Teleorman, fapt contrazis de actele de la dosar, procedura cu reclamanta fiind restituită, deoarece nu mai locuiește la adresa din cartea de identitate.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal-Complet specializat pentru contencios administrativ fiscal, pentru următoarele considerente:

Astfel cum reiese din chiar cuprinsul acțiunii, sindicatul a acționat în numele membrilor de sindicat, iar nu în nume propriu.

Faptul că Legea nr. 62/2011 conferă sindicatelor calitate procesuală activă nu înlătură incidența art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât sindicatul a introdus acțiunea în numele membrilor, iar art. 10 alin. (4) prevede expres că se va respecta competența teritorială, indiferent de calitatea în proces a celui care introduce acțiunea în numele reclamantului.

Reclamanta are calitatea de funcționar public în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar litigiul acordarea drepturilor salariale pretinse de către reclamantă și care decurg din raporturile de serviciu stabilite în calitate de funcționar public.

Așadar, calitatea reclamantei de funcționar public, obiectul și cauza litigiului atrag incidența normelor speciale de competență materială cuprinse art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 care stabilesc în mod imperativ competența materială de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, secția de contencios administrativ.

Astfel, potrivit art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Referitor la competența teritorială de soluționare a cauzei, se reține că sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

În ceea ce privește înțelesul noțiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de "reședință", precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar "reședința" este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

Or, în materia contenciosului administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 statuează că reclamantul se adresează exclusiv instanței de la domiciliul său.

Se observă, așadar, că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia.

Cum dispozițiile art. 10 alin. (3) anterior menționate sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competența teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamanta trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul său (Turnu Măgurele, județul Teleorman) - Tribunalul Teleorman, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal-Complet specializat pentru contencios administrativ fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național Finanțe Publice - în numele și pentru membrul de sindicat SS. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală în favoarea Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal-Complet specializat pentru contencios administrativ fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 aprilie 2022.