ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2048/2021

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 6991 din data de 29 iunie 2017 emisă de F.G.A. solicitând anularea Deciziei de respingere a cererii de plată nr. x din data de 29 iunie 2017 emisă de F.G.A. și obligarea F.G.A. să emită o nouă decizie prin care să se acorde reclamantei, A., despăgubiri în cuantum de 264.000 RON.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 42 din 4 februarie 2020, a admis cererea precizată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a dispus anularea Deciziei FGA nr. 6991/29.06.2017 și obligarea pârâtei să emită în favoarea reclamantei o decizie de plată prin care să acorde reclamantei despăgubiri în cuantum de 60.000 RON.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Recurentul arată, contrar considerentelor sentinței recurate, că FGA a învederat că nu a stat în prezenta cauză ca titular al acelorași drepturi și excepții precum asigurătorul, după cum, la data pronunțării prezentei hotărâri nu s-ar putea reține că nu ar fi intervenit o schimbare a stării de fapt, aspect reținut de instanța de fond dar fără a-i da finalitate acestui fapt. O altă instanță care a analizat cererea de chemare în judecată prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2014 nu poate dispune și nu-i poate fi opus FGA-ului acea sentință ce sumă să achite, FGA-ul analizând cererile de plată în baza dispozițiilor Legii nr. 213/2015, care este o lege specială, Instanța de fond arată că judecătorul sindic și Curtea de Apel București, în apel, a judecat contestația reclamantei-intimate cu privire la înscrierea la masa credală în baza dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 213/2015. Consideră că, este eronată o asemenea apreciere dat fiind faptul că art. 17 din Legea 213/2015 prevede un "drept" al creditorului de asigurare de a se înscrie și la masa credală și a urma și această procedură dar judecătorul sindic a judecat cauza în baza dispozițiilor Legea nr. 85/2014, C. civ. și ale reglementărilor din materia asigurărilor. Se arata totodată ca specificul procedurii de insolventa este acela ca se permite înscrierea creditorilor la masa credală chiar cu sume nescadente, condiționarea fiind doar de depunere a cererii de înscriere la masa credală înlăuntrul termenului prevăzut de Legea nr. 85/2014. Ori diferențele sunt semnificative dacă avem în vedere că nu există riscul lichidării/dizolvării/radierii Fondului de Garantare a Asiguraților, sau al dispariției Fondului ca persoană juridică, astfel încât petenții să fie puși în situația de a nu mai exista subiectul de drept căruia să se adreseze pentru recuperarea acestor sume de bani. Totodată, Legea nr. 213/2015, spre deosebire de Legea nr. 85/2015, prevede doar plata creanțelor scadente. Pentru aceste motive, apreciază că nu se poate reține efectul pozitiv al lucrului judecat căci, chestiunea litigioasă asupra căreia s-a pronunțat judecătorul sindic se referă la înscrierea reclamantei cu o anumită sumă la masa credală, chiar arătând că unele sume nu sunt scadente și admite cererea de înscriere la masa credală în considerarea faptului că contestatoarea suportă concursul celorlalți creditori, ori, fiind înscrisă cu o sumă mai mare, în mod evident beneficiază de o sumă mai mare la momentul la care se efectuează distribuirile din averea debitoarei, ori nu e cazul în situația Fondului de Garantare a Asiguraților, când singura limitare se referă la plafonarea pretențiilor la suma de 450.000 RON/creditor. Cât privește solicitarea reclamantei-intimate de obligare a FGA la plata despăgubirii în valoare de 264.000 RON și apreciată de instanță la valoarea de 60.000 RON consideră că este o eronată aplicare a dispozițiilor legii. Reformarea deciziei administrative în sensul dorit de reclamanta-intimată și dispus și de instanța de fond este posibilă doar în măsura în care eventuala obligare a FGA la reevaluarea situației ar prezenta caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească, situație neregăsită în cauză cât timp FGA nu a făcut o evaluare proprie asupra cuantumului concret al despăgubirii cuvenite reclamantei-intimate, astfel instanța judecătorească s-a substituit atribuțiilor FGA, ceea ce, desigur, nu este permis. Raportat la cele expuse mai sus, față de faptul că FGA nu este un asigurător și FGA-ul nu preia ope legis obligațiile vreunui asigurător în faliment ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecințele insolvenței unui asigurător, a faptului că FGA este obligat să se comporte ca un profesionist în ceea ce privește utilizarea resurselor financiare din care este constituit .

Apărările formulate în cauză Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia FGA nr. 6991/29 iunie 2017, FGA a respins ca neîntemeiată cererea de plată formulată de reclamanta A., având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de aceasta ca urmare a accidentului rutier din data de 28.11.2011. În esență, prin Decizia FGA nr. 6991/29 iunie 2017, cererea de plată formulată de reclamanta A. a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că reclamanta a solicitat despăgubiri daune morale pentru vătămarea invocată, fără, însă a depune un certificat medico-legal care să ateste numărul de zile de îngrijiri medicale. Totodată, prin Decizia FGA nr. 6991/29 iunie 2017 s-a mai reținut că, în scopul cuantificării sumelor cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale, trebuie să existe criterii obiective clare pentru aprecierea și stabilirea acestor despăgubiri. Prin urmare, pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare acesta trebuie să fie cert, direct, personal și să rezulte din încălcarea sau lezarea unui drept sau interes legitim. Prejudiciul cert presupune atât existența lui sigura cât și posibilitatea evaluării lui în prezent. Prin sentința civilă nr. 9661/03.12.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București, secția a VII-a civilă, s-a dispus în temeiul art. 250 și art. 262 din Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei B. S.A., fiind desemnat lichidatorul judiciar C.. Creditoarea A. a formulat, în termenul stabilit, declarație de creanță prin care a solicitat înscrierea în tabelul creanțelor debitoarei cu suma totală de 264.000 RON reprezentând daune morale. La baza pretențiilor formulate s-a aflat împrejurarea că, la data 21.08.2011, creditoarea a fost victima unui accident rutier produs de către intimata intervenient forțat D.. Persoana vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 80 - 85 de zile de îngrijiri medicale, cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. x din data de 11.04.2018. La data evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat cu asigurarea de răspundere civilă obligatorie la societatea debitoare, astfel cum rezultă din polița RCA nr. x/13.08.2011. Lichidatorul judiciar C. a întocmit tabelul preliminar al creanțelor, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 6676/054.04.2016, în care, la poziția 216, creditoarea A. este menționată cu o creanță acceptată în cuantum de 25.000 RON reprezentând daune morale. Judecătorul sindic a constatat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, ale art. 49 pct. I din Ordinul CSA nr. 5/2010 și ale art. 998 - art. 999 C. civ., reținând îndeplinirea cerințelor pentru angajarea răspunderii civile delictuale în persoana intervenientului forțat și valabilitatea poliței de asigurare emise de către societatea debitoare. Procedând la evaluarea despăgubirilor cuvenite creditoarei, prima instanță a reținut, în privința daunelor morale, că este suficientă suma de 25.000 RON acceptată la masa credală de către lichidatorul judiciar. Raportat la această situație de fapt, instanța de fond a constatat în mod corect că hotărârea judecătorului sindic este nelegală și netemeinică, și a recunoscut dreptul creditoarei la încasarea unor despăgubiri morale în cuantum de 60.000 RON. În vederea stabilirii unui cuantum corect al despăgubirilor morale, sunt relevante prevederile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 5/2010, conform cărora trebuie să se țină seama de legislația și jurisprudența din România. La stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, se ține seama de intensitatea loviturilor suferite, gravitatea leziunilor, împrejurările în care s-a produs accidentul de circulație, dar și urmările acestuia asupra stării de sănătate a victimei. Raportat la situația concretă în care s-a aflat contestatoarea, ținând seama de împrejurările producerii prejudiciului, de numărul de zile de îngrijiri medicale și de consecințele imediate și ulterioare ale accidentului rutier, în mod corect se reține că suma stabilită cu titlu de despăgubiri morale în cuantum de 60.000 RON este necesară și suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral încercat de către victimă. Contestatoarea a administrat dovezi din care a rezultat un număr sporit de zile de îngrijiri medicale, respectiv 80 - 85 de zile, astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză medico-legală din data de 11.04.2018. În aceste condiții, nu se poate considera că o despăgubire în cuantum de 25.000 RON, care acoperă un prejudiciu constând în vătămări pentru care au fost necesare 58 de zile de îngrijiri medicale, este suficientă pentru a acoperi un prejudiciu suplimentar care a constat în vătămări ce au necesitat 80 - 85 de zile de îngrijiri medicale. Totodată, această valoare a despăgubirilor reflectă toate suferințele fizice și psihice reclamate de către contestatoare pe întreaga perioadă de spitalizare, respectiv 21.08.2011 - 14.10.2011, perioada de imobilizare, perioada de recuperare, perioada intervențiilor chirurgicale și a controalelor medicale efectuate. Potrivit art. 17 din Legea Nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, creditorul de asigurări poate urma separat și procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanței sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depășește plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2). Decizia nr. 1230/5.09.2019 a Curții de Apel București, secția A VI-A civilă, a fost pronunțată în aplicarea prevederilor art. 17 din Legea Nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, potrivit căruia creditorul de asigurări poate urma separat și procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanței sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depășește plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2). În concluzie, FGA nu a fost parte în litigiul în care s-a pronunțat Decizia nr 1230/5.09.2019 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, iar soluționarea litigiului dedus judecății prezente, reclamă decelarea efectelor juridice pe care le produce această decizie cu privire la legalitatea și temeinicia Deciziei FGA nr. 6991/29 iunie 2017. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.