Decizia nr. 30099/02 a Secțiunii SECȚIUNEi privind Turcia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința la 16 octombrie 2007 în calitate de cameră compusă de: dna Tulkens Președintele A.B. Baka Cabral Barreto Ugrekhelidze Zagrebelsky dna Mularoni Popović, judecători și dna Dollé grefier, având în vedere cererea depusă la 17 mai 2002, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului. Prin deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Fidan Doğan, este un național turc născut în 1942 și trăiește în Istanbul. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dna Karakaș Doğan, avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Cererea se referă la presupusa arestare și dispariție ulterioară a fiului solicitant, Coșkun Doğan, care avea 25 de ani la momentul evenimentelor care dau naștere cererii. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Potrivit reclamantului, la o dată neespecificată în 1996 sau 1997, fiul său Coșkun Doğan a dispărut. În 1997, au fost inițiate proceduri penale împotriva lui Coșkun Doğan pentru aderarea la o organizație ilegală, și anume PKK („Partiul muncitorilor din Kurdistan”). Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a ordonat detenția sa în absență . Aceste proceduri sunt încă în așteptare în fața Curții de Securitate din Istanbul Assize . La 23 sau 24 februarie 2002, la ora 15:00 sau 16:00, în timp ce reclamantul urmărea transmisia de știri pe canalul TV8, cititorul de știri a anunțat că Coșkun Doğan a fost prins ca membru al unei organizații ilegale în timpul unei operații de securitate din Tunceli. Potrivit reclamantului, imaginile fiului său au fost prezentate la televizor. Ulterior, reclamantul a depus mai multe cereri la autoritățile interne pentru a găsi locul fiului său. La 7 mai 2002, Procurorul public din Istanbul a emis o decizie de neprovocare, pe baza informațiilor primite de la Hotărârea de Securitate din Istanbul la 25 aprilie 2002 că Coșkun Doğan nu a fost luat în custodie. La 20 mai 2002 a fost depusă o opoziție împotriva hotărârii din 7 mai 2002. La 10 și, respectiv, 13 mai 2002, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a solicitat Comandantului Kangal Gendarmerie și Hotărârea de Securitate Tunceli să prezinte informații privind locul unde Coșkun Doğan este. La 29 mai 2002, comandantul Kangal Gendarmerie a trimis o scrisoare Curții de Securitate de Stat din Istanbul. În scrisoarea sa, comandantul a susținut că a existat un mandat de căutare valabil până la 1 martie 2002 cu privire la Coșkun Doğan în contextul a două investigații inițiate de procurorii publici Zara și Sușehri. La 30 mai 2002, directorul adjunct de securitate Tunceli a informat Curtea de Securitate de Stat din Istanbul că, la 22 septembrie 2001, a fost eliberat un mandat de căutare pentru Coșkun Doğan în cadrul unei anchete efectuate de procurorul public la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul. El a informat, de asemenea, instanța că la 3 mai 2002, un alt mandat de căutare a fost emis de către Hotărârea de Securitate din Istanbul, deoarece Coșkun Doğan a fost considerat o persoană dispărută. urmărirea penală, declarând că nu există dovezi care să demonstreze că Coșkun Doğan a fost arestat sau că a fost reținut într-o închisoare. El a remarcat că nu a existat nici o operațiune de securitate în Tunceli între 20 și 28 februarie 2002 și că, dacă ar fi existat un conflict armat sau o operațiune de securitate în regiune, ar fi fost indicată în dosarele oficiale. La 20 iunie 2002, reclamantul a depus o opoziție împotriva deciziei din 5 iunie 2002. La 2 august 2002, Curtea Erzincan Assize a respins recursul reclamantului. În observațiile guvernului, se susține că, la 8 iunie 2006, un membru al PKK a formulat o declarație înainte de Comandamentul Tunceli Gendarmerie în prezența avocatului său, numind Coșkun Doğan ca membru combatant al PKK. Reclamantul a afirmat că arestarea și dispariția fiului său, Coșkun Doğan, constituie o încălcare a art. 2 din Convenție. Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 3 din Convenție că suferința pe care a suferit-o din cauza dispariției fiului său a fost încălcarea art. 3 din Convenție. Reclamantul a susținut în temeiul articolului 5 din Convenție că fiul său a fost privat de libertate în mod arbitrar. Reclamantul, în cele din urmă, susținut în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție, că investigațiile efectuate în acuzațiile sale au fost ineficace și inadecvate. La 28 august 2006, Curtea a comunicat cererea guvernului contestat. La 5 martie 2007, Guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul. La 11 martie 2007, reprezentantul reclamantului a fost invitat să prezinte până la 24 aprilie 2007 orice altă observație în răspuns, împreună cu orice reclamație pentru o justă satisfacție. Iunie 2007 Registrul a trimis o scrisoare înregistrată reprezentantului reclamantului, informand-o că perioada permisă pentru prezentarea observațiilor reclamantului a expirat la 24 aprilie 2007 și că nu s-a solicitat prelungire a timpului. Curtea remarcă că, în scrisoarea menționată, atenția reprezentantului reclamantului a fost atrasă la art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, care se menționează după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își persevereze cererea;” În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamantul nu mai dorește să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să elimine aplicarea din lista de cazuri. Președintele grefierului Dolle F. Tulkens
Application no. 30099/02
by Fidan DOĞAN
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 16
October 2007 as a Chamber composed of:
Mrs
F.
Tulkens
,
President
,
Mr
A.B.
Baka
,
Mr
I.
Cabral Barreto
,
Mr
M.
Ugrekhelidze
,
Mr
V.
Zagrebelsky
,
Mrs
A.
Mularoni
,
Mr
D.
Popović,
judges
,
and Mrs
S.
Dollé
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 17 May 2002,
Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together.
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mrs Fidan Doğan, is a Turkish national who was born in 1942 and lives in Istanbul. She was represented before the Court by Mrs
F.
Karakaș Doğan, a lawyer practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) did not designate an Agent for the purposes of the proceedings before the Court.
The application concerns the alleged arrest and subsequent disappearance of the applicant’s son, Coșkun Doğan, who was 25 years old at the time of the events giving rise to the application.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
According to the applicant, on an unspecified date in 1996 or 1997, her son Coșkun Doğan disappeared.
In 1997, criminal proceedings were initiated against Coșkun Doğan for membership of an illegal organisation, namely the PKK (“the Kurdistan Workers’ Party”). The Istanbul State Security Court ordered his detention on remand
in absentia
. These proceedings are still pending before the Istanbul Assize Court.
On 23 or 24 February 2002 at about 3 or 4 p.m., as the applicant was watching the news broadcast on the TV8 channel, the newsreader announced that Coșkun Doğan had been apprehended as a member of an illegal organisation during a security operation in Tunceli. According to the applicant, pictures of her son were also shown on TV.
Subsequently, the applicant filed several petitions with the domestic authorities to find the whereabouts of his son.
On 7 May 2002 the Istanbul Public Prosecutor issued a decision of non
‑
prosecution, based on the information received from the Istanbul Security Directorate on 25 April 2002 that Coșkun Doğan had not been taken into custody.
On 20 May 2002 an objection was filed against the decision of 7 May 2002.
On 10 and 13 May 2002 respectively, the Istanbul State Security Court requested the Kangal Gendarmerie Command and the Tunceli Security Directorate to submit information concerning the whereabouts of Coșkun Doğan.
On 29 May 2002 the Kangal Gendarmerie Commander sent a letter to the Istanbul State Security Court. In his letter, the commander contended that there had been a search warrant valid until 1 March 2002 in respect of Coșkun Doğan within the context of two investigations initiated by the Zara and Sușehri Public Prosecutors.
On 30 May 2002 the Tunceli Deputy Security Director informed the Istanbul State Security Court that on 22 September 2001 a search warrant had been issued for Coșkun Doğan within the context of an investigation conducted by the public prosecutor at the Istanbul State Security Court. He further informed the court that on 3 May 2002 another search warrant had been issued by the Istanbul Security Directorate as Coșkun Doğan was considered to be a missing person.
On 5 June 2002 the Tunceli Public Prosecutor issued a decision of non
‑
prosecution, holding that there was no evidence demonstrating that Coșkun Doğan had been arrested or that he was detained in a prison. He noted that there had been no security operation in Tunceli between 20 and 28 February 2002 and that, if there had there been an armed clash or a security operation in the region, it would have been indicated in the official records.
On 20 June 2002 the applicant filed an objection against the decision of 5
June 2002.
On 2 August 2002 the Erzincan Assize Court dismissed the applicant’s appeal.
In the Government’s observations, it is submitted that on 8 June 2006 a member of the PKK gave a statement before the Tunceli Gendarmerie Command in the presence of his lawyer, naming Coșkun Doğan as a combatant member of the PKK.
The applicant alleged that the arrest and disappearance of her son, Coșkun Doğan, constituted a violation of Article 2 of the Convention.
The applicant complained under Article 3 of the Convention that the suffering which she has endured on account of her son’s disappearance had been in violation of Article 3 of the Convention.
The applicant maintained under Article 5 of the Convention that her son had been deprived of his liberty in an arbitrary manner.
The applicant finally alleged under Articles 6 and 13 of the Convention that the investigations carried out into her allegations had been ineffective and inadequate.
On 28 August 2006 the Court communicated the application to the respondent Government. On 5 March 2007 the Government submitted their observations on admissibility and merits. On 11 March 2007 the applicant’s representative was invited to submit by 24 April 2007 any further observations in reply, together with any claims for just satisfaction. On
5
June 2007 the Registry sent a registered letter to the applicant’s representative, informing her that the period allowed for the submission of the applicant’s observations had expired on 24 April 2007 and that no extension of time had been requested. This letter was delivered to the applicant’s representative on 11 June 2007.
The Court notes that, in the said letter, the attention of the applicant’s representative was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which reads as follows:
“1.
The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that
(a)
the applicant does not intend to pursue his application;”
The Registry has received no response to date.
In these circumstances, the Court considers that the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article
37 § 1
in fine
, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case.
Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases.
S.
Dollé
Registrar
President