ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1934/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a în data de 18.08.2020, reclamanta BNP A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciara, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: 1. Anularea Rezoluției de clasare nr. 934/A/16.03.2020 emisa în lucrarea nr. 20-546;

Anularea rezoluției (fără număr) din 27.07.2020 emisa în lucrarea C 20-874;

Admiterea sesizării și constatarea încălcării de către dna. judecător B., a prevederilor art. 99, lit. b), c), o) și t) din Legea nr. 303/2004, cu consecința exercitării acțiunii disciplinare și a sesizării secției pentru judecători a CSM. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1053 din 30 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul BNP A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1053 din 30 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta BNP A. S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, admiterea contestației astfel cum a fost formulată și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În contextul prezentării situației de fapt, recurenta-reclamantă a arătat că pentru a demonstra cele susținute prin acțiunea introductivă a solicitat administrarea probelor cu înregistrarea audio a ședinței de judecată din data de 28 octombrie 2019 și audierea persoanelor prezente în sala de ședință, însă instanța de fond a respins administrarea acestor probe care ar fi dus la lămurirea cauzei. Având în vedere că sentința primei instanțe a fost pronunțată în temeiul unui probatoriu incomplet a apreciat recurenta că se impune casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea completării probatoriului, pentru aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri legale. A mai susținut recurenta că prin sentința atacată, instanța a reținut în mod greșit că cererea de recuzare a fost repartizată cu respectarea planificării de permanență, din probatoriul administrat de intimată nu rezultă data la care a fost întocmită planificarea de permanență, iar președintele care a dispus prin rezoluție olografă ca doamna judecător să facă parte din completul care va judeca cererea de recuzare, este cel cu care doamna judecător C. a format completul de judecată. Or, înainte de a se retrage pentru a judeca cererea de recuzare, doamna judecător D. a întrebat-o pe doamna judecător C., în ședință publică, cu cine să intre în completul de judecată care urma să judece cererea de recuzare iar la această solicitare doamna judecător a afirmat că celalalt membru al completului urma să fie B., adică nimeni alta decât colega celor două doamne în completul de recurs. În sentință, instanța de fond a reținut că planificarea de permanență a fost constituită prin semnătura olografă a doamnei judecător D., dar în cuprinsul sentinței nu se menționează nimic cu privire la data certă a acestei planificări, astfel că reclamanta nu a avut posibilitatea de a verifica în vreun fel dacă rezoluția doamnei judecător nu a fost aplicată după ieșirea din sala de judecată, conform instrucțiunii primite din partea doamnei C., în ședință publică. Faptul că doamna judecător a acceptat să facă parte din completul care a judecat cererea de recuzare, fără ca această cerere să fi fost repartizată în mod aleatoriu, constituie, în opinia recurentului, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004. Prin urmare, având în vedere că problema constituirii completului care a judecat cererea de recuzare a fost insuficient cercetată de către instanța de fond, sentința necurată este netemeinică. De asemenea, consideră recurenta că hotărârea instanțe este netemeinică și în privința incidenței în cauză a dispozițiilor art. 31 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, arătând că prima instanță, adăugând în mod nepermis la rezoluția de clasare, a stabilit că neascultarea judecătorului recuzat "a fost în mod evident determinată de inutilitatea demersului", fără a arăta de ce un astfel de demers ar fi inutil. A mai susținut că, pe timpul judecării cererii de recuzare, doamna judecător C. nu a părăsit sala de ședință pentru că știa că cererea de recuzare va fi respinsă, această atitudine a doamnei judecător de a face parte dintr-un complet de judecată constituit ad-hoc, cu încălcarea procedurii de numire a membrilor completului de judecată și de a judeca cererea de recuzare cu încălcarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) din C. proc. civ. reprezintă un act de exercitare a funcției cu rea-credință și o sfidare a reclamantului, care are dreptul ca judecata cauzei sale să fie efectuată de o instanță independentă și imparțială. În fine, dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impun statelor obligația de a crea un sistem judiciar care să garanteze neutralitatea instanței, însă, aspectele menționate anterior creează o dovadă clară asupra lipsei de imparțialitate a judecătorilor Curții de Apel București învestiți cu judecarea cauzei.

Apărările formulate în recurs Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința este data cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 30 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin petiția înregistrată la Inspecția Judiciara în data de 04.02.2020, petenta BNP A. S.A. a sesizat încălcarea mai multor dispoziții legale, de către doamna judecător B., cu ocazia pronunțării încheierii de ședința din data de 28.10.2019, în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a V-a civila, prin care a fost soluționată, în sensul respingerii, cererea de recuzare a doamnei judecător C., formulată de apelanta contestatoare BNP A. S.A.. Prin Rezoluția de clasare nr. 934/A/16.03.2020 emisa în lucrarea nr. 20-546, s-a reținut inexistenta indiciilor privind săvârșirea unei abateri disciplinare, iar prin Rezoluția din 27.07.2020 emisa în lucrarea C20-874 a fost respinsa plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare. În acest context, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta BNP A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciara, să se dispună, în baza prevederilor art. 45 1 alin. (3) din Legea nr. 317/2007, anularea Rezoluției de clasare nr. 934/A/16.03.2020 emisă în lucrarea nr. 20-546 și a rezoluției din 27.07.2020 emisă în lucrarea C20-874 prin care a fost respinsă plângerea sa și a fost menținută rezoluția atacată. Prin sentința recurată acțiunea a fost respinsă, reclamanta înțelegând să exercite calea de atac a recursului. Înalta Curte reține că art. 486 C. proc. civ. reglementează conținutul cererii de recurs, la alin. (1) lit. d) regăsindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al acestei norme legale stabilește că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Totodată, potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) și (2) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), aceeași sancțiune intervenind și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. C. proc. civ. Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ. Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curtea apreciază că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de fond în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În speță, Înalta Curte constată că, recurenta, în dezvoltarea căii de atac promovată împotriva sentinței instanței de fond, a susținut că nu au fost administrate mijloacele de probă care ar fi dus la lămurirea cauzei, respectiv proba cu înregistrarea audio a ședinței de judecată și proba cu audierea persoanelor prezente în sala de ședință, reiterând situația de fapt și argumentele prezentate în fața instanței de fond, însă nu a indicat niciunul din cazurile de casare care se regăsesc la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu a adus critici concrete soluției instanței de fond, raportat la respingerea cererii sale de anulare a Rezoluției de clasare nr. 934/A/16.03.2020 emisa în lucrarea nr. 20-546 și a rezoluției din 27.07.2020 emisa în lucrarea C20-874, critici de natură a atrage sancțiunea nelegalității hotărârii recurate. Or, prima instanță a analizat rezoluțiile contestate și, făcând aplicarea dispozițiilor legale incidente, a reținut, în esență, următoarele: "In ceea ce privește modalitatea de repartizare a cererii de recuzare, curtea constata că, fiind vorba de recuzarea unui singur judecător (din cei doi care alcătuiau completul), deveneau incidente prevederile art. 110, alin. (4) din HCSM nr. 1375/2015, potrivit cărora, În situația în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluționarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliți prin planificarea de permanență, pe materii, realizată cel puțin trimestrial. In ceea ce privește neascultarea judecătorului vizat de recuzare (C.), potrivit art. 31, alin. (1) vechiul C. proc. civ., aceasta a fost, în mod evident, determinata de inutilitatea demersului. După cum se observa din lecturarea cererii de recuzare, singurul motiv invocat de petentă l-a constituit împrejurarea că, pronunțând decizia civila nr. 124/01.04.2013, în dosarul nr. x/2011, doamna judecător C. ar fi fost incompatibila sa judece contestația la titlu, prin care se solicita lămurirea acestei decizii . Or, în aceasta ipoteza, judecătorul în cauza este, dimpotrivă, obligat sa participe la judecarea contestației la titlu, după cum rezulta din prevederile art. 111, alin. (6) din HCSM nr. 1375/2015, potrivit cărora "Cererile de îndreptare a erorilor materiale și cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluționează de completul care a pronunțat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită". In ceea ce privește celelalte aspecte de fapt, invocate de reclamanta, precum dialogul purtat în sala de judecata cu privire la cine este judecătorul care trebuie sa asigure permanenta în acea zi, împrejurarea ca judecătorul recuzat a așteptat în sala soluționarea cererii de recuzare sau împrejurarea ca soluționarea s-a făcut foarte rapid, în câteva minute, acestea nu au fost imputate de reclamanta cu titlu de abateri disciplinare în sine, ci au constituit elemente circumstanțiale prin care se dorea susținerea faptelor principale care, în opinia acesteia, constituiau abateri disciplinare". Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a nemulțumirilor părților cu privire la administrarea probatoriului și la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată nu reprezintă o critică de nelegalitate a acesteia, dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. statuând că recursul este nul în cazul în care criticile invocate în cadrul cererii de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de respingere a contestației formulate împotriva rezoluțiilor nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamantă. Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa. În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent niciun motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția nulității invocată de intimata-pârâtă și va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului și va constata nul recursul declarat de recurenta-reclamantă.