ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 190/2021

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în data de 15.11.2017, în urma declinării competenței materiale de către Tribunalul București, secția a II-a prin sentinta civila nr. 5883/12.10.2017, reclamanții A. si B. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

Obligarea pârâtului să emită un ordin prin care să dispună plata cheltuielilor de întreținere direct în contul bancar al asociațiilor de proprietari, obligarea asociațiilor de proprietari de a afisa la avizier contul bancar, deschiderea de conturi bancare la C. pentru toate asociațiile de proprietari care nu au deschis un astfel de cont.

Prin sentința civilă nr. 1008 din 7 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finantelor Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1008 din 7 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanții A. în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs se arată că reclamantei nu i-a fost comunicată întâmpinarea pe care Ministerul Finanțelor Publice era obligat să o depună, iar actele depuse de reclamantă nu au fost comunicate Guvernului.

Prin criticile formulate se mai susține că Ministerul Finanțelor Publice are calitatea procesuală pasivă, reclamanta A. fiind titulara dreptului la muncă conform art. 41 din Constituție și art. 267 din Legea nr. 53/2003 și având concurs de titularizare 2013 are întâietate în fața pensionarilor fără concurs conform Codului Muncii și Deciziei CCR nr. 397/2013.

De asemenea, susține recurenta A. că pârâtul Guvernul României a lăsat-o fără loc de muncă și asigurări medicale prin faptul că nu a aplicat dispozițiile Deciziei CCR nr. 397/2013.

O ultimă critică vizează faptul că pârâtul Guvernul României este autoritate publică centrală a puterii executive și este chemat să își exercite prerogativele de putere publică conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/2001. Guvernul poate sta în instanță și are calitate procesuală pasivă și capacitate juridică civilă, Guvernul este "superior ierarhic" în sensul Legii nr. 554/2004 pentru plata daunelor de 2.000.000 RON.

De asemenea, susține recurenta că intimatul-pârât Guvernul României are atribuții de control și sancționare asupra ministerelor conform art. 11 lit. I) din Legea nr. 90/2001, este obligat să anuleze H.G. nr. 140/2017 conform art. 138 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 doar pentru Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității Creștine "D.".

Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și excepția netimbrării, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat.

Referitor la excepția nulității recursului pentru nemotivare, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, întrucât criticile formulate de reclamanții A. și B. se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., pe care reclamanții A. și B. își întemeiază recursul este nefondat.

Acesta vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Concret, s-a imputat primei instanțe faptul că nu a comunicat întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, "pe care era obligat să o depună" și faptul că aceasta este nulă absolut pentru că lipsește semnătura pârâtului și a oficiului juridic.

Raportat la motivele invocate de recurenți, Înalta Curte constată că nu există neregularități de ordin procedural care să fie sancționate cu nulitatea.

Astfel, din analiza înscrisurilor existente la dosar rezultă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost citat cu mențiunea de a depune întâmpinare, întâmpinarea formulată de acesta fiind înregistrată la dosar la data de 20 iulie 2017 și comunicată reclamanților la data de 16 noiembrie 2017, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflate la dosar antemenționat.

Cu referire la afirmația recurenților potrivit căreia întâmpinarea ar fi lovită de nulitate absolută întrucât nu conține "semnătură pârât și Of. Juridic", aceasta fiind "semnată anonim în numele unui inexistent: E.", Înalta Curte constată contrar susținerilor recurenților că întâmpinarea este semnată de către Directorul Direcției Juridice - F. în numele domnului Director General al Direcție Juridice - E..

Or, față de dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare a structurilor organizatorice din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor Publice, Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 901/2014 privind revenirea domnului E. în funcția de conducere de Director General în cadrul Direcție Generale Juridice și Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 3021/2011 privind promovarea doamnei F. în funcția de conducere de Director General Adjunct în cadrul Direcție Generale Juridice, Înalta Curte arată că nu se poate reține excepția nulității întâmpinării pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal.

Așadar, nu se poate concluziona că au fost încălcate drepturile procesuale ale reclamantei sau că instanța de fond a instrumentat dosarul într-o manieră care să impună sancționarea vreunui act de procedură cu nulitatea.

Susținerea recurenților în sensul că Ministerului Finanțelor Publice "este obligat să completeze cadrul legislativ printr-un ordin al Ministerului Finanțelor v acțiunea. Încă din 2007 MFP este așadar obligat să asigure plata întreținerii direct în cont bancar, caorice altă plată la utilități, prin crearea unui cont național la nivel național…", nu poate fi primită.

Înalta Curte remarcă mai întâi că recursul de față nu combate punctual argumentele Curții de Apel București, ci dimpotrivă prin cererea de recurs se reiau susținerile formulate în fața instanței de fond.

Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prioritar și fără a relua situația de fapt generatoare a litigiului de față, Înalta Curte reține, raportat la normele legale aplicabile cauzei, la înscrisurile depuse la dosar în etapa soluționării fondului și față de susținerile părților, constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut că solicitarea reclamanților este neîntemeiată, față de faptul că nu s-a indicat un temei de drept pentru emiterea vreunui ordin de către Ministerul Finanțelor Publice prin care să se dispună plata cheltuielilor de întreținere direct în contul bancar al asociațiilor de proprietari, obligarea asociațiilor de proprietari să afișeze la avizier contul bancar, reclamanții formulând doar niște considerații proprii cu privire la obligațiile ministerului.

Astfel, potrivit art. 77 din Legea nr. 24/2000, "Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului. In formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4)".

Rezultă deci că pentru a se putea emite ordinul ministerial solicitat de reclamanți este necesar să existe mai întâi o lege, o ordonanță de guvern sau o hotărâre de guvern care să prevadă necesitatea emiterii unui astfel de ordin, prin care asociațiile de proprietari să fie obligate să permită proprietarilor să plătească întreținerea într-un cont bancar.

Or, nu s-a indicat un astfel de temei juridic, astfel încât pârâtul nu poate fi obligat să emită un act pentru care nu are abilitare legala expresă.

Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele reformării soluției primei instanțe, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind nefondat.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1008 din 7 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.