ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1783/2021

Ședința publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin acțiunea înregistrată la data de 30.12.2016 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal sub număr de dosar x/2016 reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea Deciziilor nr. 6222, 6223, 6224, 6228, 6229, 6230, 6231, 6232/21.04.2016, precum și a deciziei nr. 6383/27.10.2016 emise de către pârâtă, cu consecința restituirii în natură sau prin măsuri reparatorii a bunurilor imobile situate în Municipiul Orăștie, jud. Hunedoara, înscrise în cartea funciară nr. x a localității Orăștie, având nr.xb; 80; 1155, 1156; 1154 - ulterior dezmembrat în nr. top. x, transcris în C.f. x Orăștie și nr. top. x transcris în C.f. x - ulterior dezmembrat în nr. top. x, nr. top. x, nr. top. x și nr. top. x, iar în cazul în care nu este legal posibilă restituirea în natură să fie obligată Comisia să soluționeze pe fond cererea de retrocedare pentru măsuri reparatorii.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 102/2017 din 19 mai 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, și în consecință a anulat Deciziile nr. 6222, 6223, 6224, 6228, 6229, 6230, 6231, 6232/21.04.2016, precum și decizia nr. 6383/27.10.2016 emise de către pârâtă, obligând pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererilor formulate de reclamantă privind retrocedare în natură sau prin măsuri reparatorii a bunurilor imobile situate în Municipiul Orăștie, jud. Hunedoara, înscrise în cartea funciară nr. x a localității Orăștie, având nr.x - ulterior dezmembrat în nr. top. x, transcris în C.f. x Orăștie și nr. top. x transcris în C.f. xb Orăștie; 1155, 1156, 1157, 1158 - ulterior dezmembrat în nr. top. x, nr. top. x, nr. top. x și nr. top. x.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 102/2017 din 19 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că instanța a interpretat și a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta a arătat că instanța de fond, în motivarea sentinței, cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, a apreciat în mod eronat că Eparhia Reformată din Ardeal are vocația restituirii imobilelor în cauză (...) în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar.

Susține astfel recurenta că au fost aplicate eronat de către instanța de fond prevederile art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Recurenta a susținut că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un imobil să poată fi restituit în natură sunt:

- imobilul solicitat să fi fost proprietatea unui cult religios;

- imobilul să fi fost preluat abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989;

- la data soluționării cererii de retrocedare, imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru dovedirea calității de fost proprietar al imobilului, solicitantul poate depune, conform art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu punctul 13 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menționat, orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc).

În dosarele aferente cererilor de retrocedare soluționate prin deciziile anulate de către instanța de fond prin sentința recurată nr. 102/2017 din 19.05.2017, există copia cărții funciare nr. x a localității Orăștie și traducerea autorizată din care reiese faptul că proprietarul inițial al imobilelor solicitate a fost Liceul Reformat din Orăștie/Colegiul ref.ev." Kun" din Orăștie, iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

În sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conținutul Cărții funciare în care este înscris imobilul respectiv iar depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumția existenței dreptului de proprietate nu poate înlocui însăși înscrierea în Cartea funciară.

La o simplă analiză a Foii B a Cărții funciare nr. x a localității Orăștie se poate observa faptul că, în lipsa altor mențiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilele solicitate se aflau în proprietatea Liceului Reformat din Orăștie/Colegiului ref.ev." Kun" din Orăștie la momentul preluării abuzive.

Potrivit dispozițiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Aceste dispoziții, coroborate cu dispozițiile art. 33 din actul normativ menționat, consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Având în vedere aceste prevederi legale raportate la înscrierile din Cartea funciară nr. x a localității Orăștie, recurenta a susținut că se poate aprecia că, atâta timp cât în această carte funciară există mențiunea că imobilele solicitate sunt proprietatea Liceului Reformat din Orăștie/Colegiului ref.ev." Kun" din Orăștie, imobilele respective, în lipsa altor mențiuni privind rectificarea înscrierilor din cartea funciară, se aflau în proprietatea Liceului Reformat din Orăștie/Colegiului ref.ev." Kun" din Orăștie și la momentul preluării abuzive.

Interpretarea coroborată a înscrisurilor astfel cum a fost realizată de instanță nu este în măsură să răstoarne prezumția absolută a dreptului de proprietate ce reiese din cartea funciară.

Potrivit Ordinelor Ministrului de Justiție nr. 1909:2207 și nr. 1911:19407, biserica universală reformată, prin dreptul său de autoguvernare, este singura care are dreptul și competența ca, prin rectificarea înscrierii eronate, să intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurilor școlilor sale confesionale în favoarea bisericii susținătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acelor bunuri.

Așadar, recurenta a arătat că, potrivit acestui act, dacă Eparhia Reformată din Ardeal ar fi fost într-adevăr proprietara imobilului în cauză, ar fi putut să solicite rectificarea înscrierii din Cartea funciară nr. x a localității Orăștie și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilelor. Or, în Foaia B a cărții funciare menționate nu există nicio înscriere din care să reiasă că Eparhia Reformată din Ardeal ar fi solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară și intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilelor care figurau în proprietatea Liceului Reformat din Orăștie/Colegiului ref.ev." Kun" din Orăștie

În consecință, recurenta a apreciat că instanța de fond nu a interpretat corect prevederile art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, și, astfel, a constatat greșit că imobilele solicitate s-au aflat în proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal.

Într-o altă critică, recurenta a susținut, de asemenea, că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reținând că, potrivit Decretului nr. 176/1948, decret în temeiul căruia au fost prelate imobilele solicitate, că școlile confesionale aparțineau unităților de cult) ex: școala primară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .a bis. reformate sau a bis.rom-cat. ori . . . . . . . . . .a bis.ev. C.A) împrejurare rezultată în termeni lipsiți de echivoc din arhitectura/topica textului referitor la fiecare unitate de învățământ.

Recurenta a susținut că în aplicarea art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în absenta unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă ca deține imobilul sub nume de proprietar.

Or, în speță, recurenta a subliniat că proba contrară o reprezintă însăși Cartea funciară.

Deși în actul normativ de trecere a imobilului în proprietatea statului, respectiv Decretul nr. 176/1948, sunt înscrise școala primară . . . . . . . . . .a bis.reformate sau a bis. rom-cat, ori...a bis.ev. C.A., nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietății unităților de cult asupra imobilelor menționate în decret, având în vedere dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Simpla mențiune din decretul de naționalizare nu este de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

În continuare, recurenta invocă practica judiciară arătând faptul că, în alte litigii care au avut ca obiect imobile al căror proprietar tabular inițial a fost un colegiu reformat, instanțele au respins acțiunile formulate, menționând în acest sens sentința civilă nr. 371/16.11.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1893/10.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel Cluj respingând acțiunea formulată de către Eparhia Reformată din Ardeal prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 5271/19.02.2016 a Comisiei speciale de retrocedare, respectiv sentința civilă nr. 371/16.11.2016.2016, în care Curtea de Apel Cluj a reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 279/A/31.03.2006 a Tribunalului Cluj și a deciziei civile nr. 2727/R/07.12.2006 a Curții de Apel Cluj, în care s-a analizat calitatea procesuală activă a Eparhiei Reformate din Ardeal și s-a stabilit că aceasta nu-și justifică calitatea din perspectiva faptului că nu a fost proprietara imobilului în privința căruia solicită constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare și nici nu are calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar.

Mai invocă și sentința civilă nr. 208/30.03.2005 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2005, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 48/A/27.02.2007, Tribunalul Alba reținând că imobilele preluate de statul român prin încheierile de carte funciară nr. x/13.10.1949 și nr. y/06.11.1949 au avut ca și proprietar de carte funciară Colegiul Reformat Bethlen Gabor.

Reclamanta nu a făcut dovada că este succesoarea de drept a proprietarei tabulare, deci, nu se poate reține că justifică îndreptățirea sa de a introduce o cerere împotriva pârâților.

Pentru motivele arătate și considerând că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (9) teza finală, art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii formulate de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal.

Apărările formulate în cauză

Intimata Eparhia Reformată din Ardeal a depus întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, ca fiind neîntemeiat, hotărârea recurată fiind legală și temeinică, susținând că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în prezenta cauză.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei - reclamante, solicitând respingerea apărărilor formulate de aceasta în cadrul întâmpinării.

Soluția instanței de recurs

Argumente de fapt și de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a supus controlului judiciar Deciziile nr. 6222, 6223, 6224, 6228, 6229, 6230, 6231, 6232/21.04.2016, precum și Decizia nr. 6383/27.10.2016 emise de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, prin care au fost respinse cererile de retrocedare formulate de reclamantă cu privire la retrocedarea în natură sau prin măsuri reparatorii a bunurilor imobile situate în Municipiul Orăștie, județul Hunedoara, înscrise în CF x a localității Orăștie identificate cu număr topografic x, nr. top. x/b, nr. topografic1154/1. transcris în cartea funciară nr. x a localității Orăștie și imobilul identificat cu nr. topografic x, transcris în cartea funciară nr. x/b a localității Orăștie și imobilul înscris în cartea funciară nr. x a localității Orăștie, număr topografic x,1156,1157,1158, ulterior dezmembrat în număr topografic x.

Cererile au fost respinse cu motivarea că, la data naționalizării, imobilele s-au aflat în proprietatea Liceului Reformat din Orăștie/Colegiului reformat ev. " Kun"din Orăștie, iar nu în proprietatea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, anulând Deciziile nr. 6222, 6223, 6224, 6228, 6229, 6230, 6231, 6232/21.04.2016, precum și Decizia nr. 6383/27.10.2016 și obligând pârâta să procedeze la soluționarea pe fond a cererilor depuse de intimata-reclamantă privind retrocedarea în natură sau prin mpsuri reparatorii a bunurilor imobile situate în Municipiul Orăștie jud. Hunedoara, înscrise în cartea funciară nr. x a localității Orăștie, având nr.xb; 80; 1155, 1156; 1154 - ulterior dezmembrat în nr. top. x, transcris în C.f. x Orăștie și nr. top. x transcris în C.f. xb Orăștie; 1155, 1156, 1157, 1158 - ulterior dezmembrat în nr. top. x, nr. top. x, nr. top. x și nr. top. x.

Înalta Curte constată că motivele pentru care prima instanță a admis acțiunea reclamantei, sunt următoarele:

- deși, în cuprinsul tabelului anexă la Decretul nr. 176/1948, pentru trecerea în proprietatea Statului a bunurilor bisericilor, congregațiilor, comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional, nu se regăsesc și imobilele în care a funcționat Liceului Reformat, respectiv Colegiul ref.ev. "Kun" din Orăștie, totuși, potrivit art. II din decret, au intrat în proprietatea Statului toate clădirile cu întreg inventarul lor care au servit pentru funcționarea școlilor de învățământ, inclusiv acelea care au fost folosite pentru locuința corpului didactic sau a personalului administrativ și pentru internate, căminele și cantinele destinate elevilor sau studenților școlilor de orice fel, ceea ce înseamnă că și imobilele/clădirile în care a funcționat liceul/colegiul menționat a beneficiat de același tratament juridic, trecând desigur în proprietatea Statului,

- școlile confesionale erau susținute material și supravegheate din punct de vedere al activității școlare de către diferitele structuri religioase, aparținând acestora;

- acest aspect rezultă și din economia Decretului nr. 176/1948, în temeiul căruia au fost preluate imobilele revendicate de reclamantă, în tabelul anexă la acest act normativ regăsindu-se mențiuni referitoare la apartenența, din punct de vedere a proprietății, a imobilelor preluate de Stat, regula fiind aceea că acestea aparțineau unităților de cult (ex.:școala primară…., a bis. reformate sau a bis. rom.-cat. ori….a bis.ev. C.A.), împrejurare rezultată în termeni lipsiți de echivoc din arhitectura/topica textului referitor la fiecare unitate de învățământ,

- din perspectiva dreptului canonic și dreptului maghiar, respectiv par. 3 din cea dintâi lege adoptată la cel de-al doilea sinod național reformat din Budapesta deschis la 10 noiembrie 1904, școlile primare, secundare și liceale aparținând Bisericii Reformate din Ungaria ca instituții aflate în legătură esențială cu libertatea practicării religiei și instrumente de autosusținere a bisericii, cu respectarea legilor naționale adoptate în mod constituțional, aparțin întru totul corpului bisericii și sunt subordonate autorităților bisericești;

- conform Ordinelor Ministrului maghiar al justiției nr. 2207/1909 și nr. 19407/1911 care reglementează intabularea anumitor imobile în cartea funciară, imobilele care au fost înscrise în cartea funciară pe numele școlilor reformate sau ale oficiilor dascălilor reformați, iar cererile de rectificare a înregistrărilor de carte funciară, în sensul transcrierii acestora pe numele parohiilor nu pot fi considerate neîntemeiate, întrucât biserica reformată universală, potrivit autonomiei sale, este în drept și competență ca biserică susținătoare de școală, să ceară intabularea în favoarea incontestabilului titular al dreptului de proprietate privind imobilele sale ce au destinație de școală confesională;

- cultul reformat a fost recunoscut și în statul socialist român, potrivit Decretelor nr. 177/1948, nr. 591/1949 și Legea nr. 489/2006;

- s-a apreciat de către prima instanță că, în cauză prezintă relevanță și adresa nr. x/11.04.2008 emisă de Ministerul Culturii și Cultelor, cu privire la care se face referire prin decizia nr. 4684/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2008, într-un litigiu în care a fost dezlegată o problemă de drept similară celei supusă judecății în litigiul pendinte, din cuprinsul căreia rezultă că Eparhia Reformată din Ardeal, parte a Bisericii Reformate din România, are vocația de a fi beneficiara restituirii de către stat, conform O.U.G. nr. 94/2000, a bunurilor care au aparținut acelor părți componente locale ale cultului reformat.

Ca atare, instanța de primă jurisdicție a reținut că reclamanta are vocația restituirii imobilului în cauză, nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând, în esență, că intimata-reclamantă nu a dovedit calitatea de proprietar al bunurilor revendicate, așa cum prevăd dispozițiile legale aplicabile.

Instanța de control judiciar, analizând actele și lucrările cauzei în raport cu sentința atacată și dispozițiile legale aplicabile, constată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, astfel încât criticile formulate în recurs sunt fondate, având în vedere argumentele ce urmează.

Astfel, Înalta Curte, analizând criticile aduse de recurenta-pârâtă soluției primei instanțe, precum și probele administrate în cauză, reține că proprietarul inițial al imobilelor solicitate a fost Liceul Reformat din Orăștie/Colegiul reformat ev. " Kun" din Orăștie, iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile ordonanței de urgență, iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar.

Se constată astfel că, în vederea restituirii în natură a unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase, din România, disp. art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată, solicită îndeplinirea condiției ca imobilul să fi fost în proprietatea cultului religios, printre alte condiții prevăzute de acest act normativ.

Dovada dreptului de proprietate se face prin orice înscrisuri ce atestă dreptul de proprietate al solicitantului, respectiv: act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată, etc.

Așadar, textul normativ impune condițiile, esențiale, ca titularul cererii de retrocedare să facă dovada că a fost proprietarul imobilului a cărei restituire o solicită și că imobilul a fost preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate sunt cele prevăzute de pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte constată că, în mod greșit instanța de fond, deși a analizat dacă reclamanta a fost proprietara imobilelor în cauză, nu s-a raportat la proprietarul tabular al acestora la data preluării abuzive, acesta fiind, conform Cărții funciare nr. x a localității Orăștie, Liceul Reformat din Orăștie/Colegiul Reformat ev." Kun" din Orăștie, și nu Eparhia Reformată din Ardeal, cele două entități fiind diferite.

Așadar, contrar celor reținute de judecătorul de primă jurisdicție, instanța de control judiciar constată că intimată -reclamantă nu a prezentat niciun act de proprietate pe numele său cu privire la imobilele solicitate să fie restituite în natură.

Instanța de fond a considerat astfel, cu interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată, că anumite adrese sau acte normative reprezintă titlul de proprietate al reclamantei.

Astfel, împrejurarea conform căreia școlile confesionale erau susținute material și supravegheate din unele structuri religioase nu demonstrează că Școala în discuție era proprietatea cultului religios.

De asemenea, împrejurarea că în cuprinsul Decretului nr. 176/1948 s-a înscris că toate bunurile ce au aparținut bisericilor trec în proprietatea statului nu demonstrează că Liceul Reformat din Orăștie/Colegiul Reformat ev." Kun" din Orăștie nu deținea în proprietate imobilele în cauză", neexistând nicio dovadă că respectiva instituție de învățământ nu deținea ea însăși în proprietate anumite imobile.

Faptul că aceasta era privită ca aparținând bisericii și că este supravegheată de aceasta nu are legătură cu situația juridică a unor imobile, în sensul că dreptul de proprietate se poate obține numai în condițiile legii.

În plus, instanța de judecată națională nu are căderea să interpreteze dreptul canonic sau dreptul maghiar, ci numai legislația incidentă în speță, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 și celelalte acte normative și administrative colaterale.

Instanța de fond a reținut drept indiciu în susținerea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor, Ordine ale Ministrului Maghiar al justiției din anii 1909 și 1911, însă din cuprinsul acestora rezultă ceea ce deja s-a afirmat de prezenta instanță de recurs, și anume că biserica, respectiv Eparhgia Reformată din Ardeal ar fi putut să solicite rectificarea cărții funciare și înscrierea sa ca proprietar, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat.

Ținând seama că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate nu poate fi combătută decât cu încuviințarea unei cereri de rectificare a cărții funciare, cum deja s-a afirmat mai sus, reiese că reclamanta nu poate invoca existența unui drept de proprietate asupra imobilelor, în privința sa.

În continuare, se va reține că recunoașterea de către statul socialist român a Cultului Reformat nu reprezintă și recunoașterea dreptului de proprietate asupra unor imobile înscrise în cartea funciară pe numele altei persoane.

Pe cale de consecință, în mod greșit s-a reținut că reclamanta are vocația restituirii imobilelor în nume propriu, în calitate de fost proprietar, deși, din perspectiva dispozițiilor din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărților funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei (art. 32), și nu s-a probat faptul că reclamanta este proprietara imobilului solicitat spre retrocedare.

Înalta Curte reține că dovada contrară a înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară se face numai prin rectificarea cărții funciare.

În acest sens, Înalta Curte a pronunțat numeroase decizii, prin care a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu are calitatea de proprietar asupra imobilelor aparținând școlilor și colegiilor reformate (decizia nr. 1893/2018 pronunțată în dosar nr. x/2016, 3043/05.06.2019, decizia nr. 1101/25.02.2020 pronunțată în dosar nr. x/2016, decizia nr. 4087/22.11.2018, decizia nr. 4113/19.09.2019 pronunțată în dosar x/2016, decizia nr. 5071/14.11.2019, nr. 2908/29.06.2020, nr. 2909/29.06.2020, nr. 1896/25.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019, decizia nr. 3213/26 mai 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2018, decizia nr. 5674/18.11.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019, decizia nr. 5990/02.12.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019).

Decizia civilă nr. 4684/02.11.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, avută în vedere de instanța de primă jurisdicție, este singulară în economia problematicii analizate, fiind o practică izolată.

Față de toate aceste considerente, instanța de control judiciar apreciază că este fondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,instanța de fond interpretând și aplicând eronat dispozițiile art. 1 alin. (9) teza finală, art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 32 și 33 din Decretul-Lege nr. 115/1938, reținând că imobilele solicitate s-au aflat în proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal.

Pe cale de consecință, se va admite recursul, se va casa sentința civilă recurată și, rejudecând cauza pe fond, reținând că deciziile contestate au fost emise de pârâtă cu respectarea dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Față de acestea, reținând ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, va casa sentința atacată și, rejudecând litigiul pe fond, va respinge acțiunea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței nr. 102/2017 din 19 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și rejudecând:

Respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 martie 2021.