ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1687/2022

Ședința publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 12.03.2021 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021 reclamanta A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 privind valoarea punctului de pensie și anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021 privind aplicarea Legii nr. 127/2019 începând cu anul 2022.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 64/2021 din 16 iunie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României și de intervenientul accesoriu Ministerul Finanțelor și, în consecință:

A respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect "anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 și anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021".

A admis cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Finanțelor, respingând, deopotrivă, cererea formulată de reclamantă privind sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 și art. III din O.U.G. nr. 8/2021.

Cererea de recurs

Împotriva soluției de respingere a cererii având ca obiect anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 și anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021, pronunțată în cadrul sentinței nr. 164/2021 din 16 iunie 2021 dată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., fără a-l încadra în unul sau mai multe din cazurile de casare prevăzute strict și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că cererea formulată a fost respinsa, ca inadmisibila, având în vedere următoarele acte normative si aprecieri:

- l. art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitinypri n/ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituțipnalitate, în măsura în care obiectul principal mi este/:onșiatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanța.

- 2. art. 9 alin. (5) din aceeași lege: (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni.

- 3. O.U.G. nu sunt acte administrative, supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contecios administrativ în condițiile art. 1 si art. 8 din Legea nr. 554/2004, ci sunt acte normative cu putere de lege, adoptate de către Guvern prin delegarea legislativa intervenita în condițiile prevăzute în art. 115 din Constituția României.

- 4. Instanța de contecios administrativ se poate pronunța numai asupra efectelor vătămătoare ale unei ordonanțe sau dispoziții a acesteia, însa nu poate dispune anularea unei ordonanțe de urgenta sau dispoziții din ordonanțe.

În completarea arată că, analizând juridic cele patru puncte:

l. Acest articol este respectat în totalitate prin cererea formulată. Astfel, recurenta se consideră neîndreptățită privind cuantumul pensiei începând cu luna septembrie 2020 (si în prezent), deoarece acesta se raportează la valoarea de 1442 RON (prevăzuta de art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 si art. III din O.U.G. nr. 8/2021) în loc de 1775/1875 RON cat prevede Legea 127/2019.

În plus, obiectul principal este anularea unor articole din cele doua ordonanțe de urgenta, iar acțiunea conține excepția de neconstitutionalitate.

Semnificați termenului "poate", ce corespunde contextului dat, dintre cele stabilite în DEX exprima o posibilitate si este sinonim cu "probabil, posibil, eventual".

Consideră că este evident faptul că, în eventualitatea obținerii unei decizii definitive de anulare a articolelor invocate, va solicita acordarea diferentelor bănești din data de 1 sept. 2020 pana la plata pensiei în cuantum corect, precum si a pensiei corecte (conform punctului de pensie de 1775 RON pana la data de 1 sept. 2021/1875 RON in perioada 1 sept. 2021-31 dec. 2021 fața de 1442 RON, respectiv majorările prevăzute de legea 127/2019 după 1 ian. 2022).

Aceste revendicări le poate solicita numai în urma anularii articolelor din ordonanțe, pe care le consideră neconstitutionale, nelegale si netemeinice (din motivele arătate în cererea de chemare in judecata, răspuns la întâmpinare, concluziile scrise),iar expunerea intervenientului privind inadmisibilitatea cererii sale (și preluata identic de către instanța) prin prisma art. 9, alin. (5) prezintă si o fractura de logica. Nu poate revendica anularea deciziei de pensionare aferenta punctului de pensie de 1442 RON (emisa in baza art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020) si nici obligarea Casei de Pensii Brașov la emiterea unor decizii corecte (cu valorile de 1775/1875 RON) decât în urma anularii prevederilor din ordonanțele contestate de reclamantă.

Contestarea la acest punct se refera chiar la faptul ca Guvernul nu a respectat condițiile prevăzute în art. 115 din Constituția României privind delegarea legislativa, iar instanța, complet nejustificat, a respins si cererea acesteia de sesizare a Curții Constituționale.

Constituția arată la art. 115 privind Delegarea legislativă: "(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică".

Aceasta înseamnă că O.U.G. 135 (ca si O.U.G. 8) nu poate afecta dreptul la pensie, care este un drept prevăzut de Constituție la art. 47 alin. (2) "Cetățenii au dreptul la pensie"dar si un drept de proprietate, iar singura semnificație a termenului "a afecta", ce corespunde contextului dat, dintre cele stabilite în DEX este "a prejudicia", excluzându-se, deci, interpretarea că O.U.G. 135 (art. 42) ar fi constituțională pentru că nu anulează un drept constituțional, ci doar îl afectează, adică doar îl prejudiciază.

Nu e nevoie să constatăm că O.U.G. 135 (art. 42) anulează un drept constituțional pentru a afirma că este neconstituțională: e suficient să constatăm că ea afectează un asemenea drept.

Mai susține recurenta că, conținutul dreptului la pensie în România constituțională a anului 2020 este configurat inclusiv de valoarea de 1775 RON a punctului de pensie. Acest conținut e stabilit prin Legea 127/2019. Se pune întrebarea daca poate fi modificată prin O.U.G. o lege care stabilește valoarea unui drept la pensie? Dacă dreptul este prejudiciat, nu! Este rațional ca prin constituție să fie permisă extinderea unor drepturi inclusiv prin acte ale guvernului și nu doar prin lege, dar este la fel de rațional ca limitarea lor să fie permisă numai prin lege.

De altfel, constituția prevede acest lucru la art. 53:

"(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."

Curtea constituțională s-a pronunțat recent în aplicarea acestui articol atunci când a fost vorba de limitarea prin O.U.G. a drepturilor la libera circulație.

O.U.G. 135 este dedicată rectificării bugetare, pe zeci de pagini. Atacarea punctului de pensie se produce pe neobservate la art. 42 de la finalul ordonanței printr-o simplă modificare de "literă": lit. b) se modifică și va avea următorul cuprins: b)la data de 1 septembrie 2020 - 1.442 RON;

Miza luptei pe marginea acestui O.U.G. este însă chiar această infimă modificare a legii pensiilor.

Motivarea amendamentului este următoarea: "Menținerea valorii punctului de pensie, asa cum este prevăzut in lege, la valoarea de 1775 RON, in scopul păstrării calendarului privind majorarea punctului de pensie pana la intrarea in vigoare, in integralitate, a Legii privind sistemul public de pensii."

Aceleași considerente sunt valabile si pentru Art. III din O.U.G. nr. 8/2021.

Curtea Constituționala a României, Practica Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg și Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg au statuat că pensia constituie un drept patrimonial, iar diminuarea pensiei ar leza acest drept și ar echivala cu o expropiere.

Consideră recurenta că limitarea nejustificată a unui drept recunoscut, fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul articolului 1, din Protocolul 1 al CEDO, dar si o discriminare în sensul articolului 1 din Protocolul 12.

Cât privește acest aspect, nu este necesară pronunțarea instanței, întrucât sunt evidente "efectele vătămătoare ale dispoziții ordonanțelor" contestate, de vreme ce pensia sa, ca de altfel a tuturor pensionarilor cu baza de calcul contributivitatea, are ca valoare a punctului de pensie 1442 RON (stabilite de art. art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 și art. III din O.U.G. nr. 8/2021) în loc de 1775/1875 RON (prevăzute de Legea 127/2019).

În completare, mai susține recurenta că, la momentul pensionarii sale (11 iunie 2020) era în vigoare Legea 127/2019, iar guvernanții dădeau asigurări ca valoarea punctului de pensie de 1775 RON este prevăzuta in Legea bugetului de stat consolidat si va fi respectata de la 1 sept. 2020. Astfel, la acel moment avea o așteptare legitima privind calendarul derulării majorării punctului de pensie la valorile de 1775/1875 RON din 1 sept. 2020, respectiv 1 sept. 2021, iar micșorarea valorii punctului de pensie (prin art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020) a intervenit la data de 14 august 2020.

O "așteptare legitimă" de a obține un activ poate beneficia, de protecția oferită de art. I din Protocolul nr. 1 al CEDO [Pressos Compania Naviera S.A. și alții împotriva Belgiei, pct. 31; a contrario, Gratzinger și Gratzingerova împotriva Republicii Celie (dec.) (MC), pct. 73].

Pentru ca o "așteptare" să fie "legitimă", aceasta trebuie să aibă o natură mai concretă decât o simplă speranță și să se bazeze pe o prevedere legală (fiind legea 127/2019 in cazul in speța) sau pe un act juridic, (precum o hotărâre judecătorească), care să aibă legătură cu dreptul patrimonial în cauză [Kopecky împotriva SIovaciei(MC), pct. 49-50; Centro Europa 7 S.R.L. și di Stefano împotriva Italiei(MC), pct. 173; Saghinadze și alții împotriva Georgiei, pct. 103; Cetii împotriva Italiei, pct. 39; Belâne Nagy împotriva Hungary (MC), pct. 75].

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a amintit că un reclamant nu poate invoca încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care deciziile pe care le critică se referă la "bunurile" sale în sensul acestei dispoziții. Noțiunea de "bunuri" poate acoperi atât "bunurile actuale", cât și valorile patrimoniale, înțelegându-se prin aceasta creanțele în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține exercițiul efectiv al unui drept de proprietate.

Față de cele expuse, solicită admiterea recursului, precum si admiterea cererii de chemare in judecata.

Apărările formulate în cauză

Ambele autorități intimate au formulat întâmpinări la cererea de recurs formulată de reclamantă.

În cadrul întâmpinării sale intimatul-intervenient Ministerul Finanțelor a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, susținând că recurenta -reclamantă se rezumă la reiterarea parțială a cuprinsului acțiunii, fără a evidenția nici un element de nelegalitate a sentinței atacate care să poată fi încadrat în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., toate " criticile" dincuprinsul cererii de recurs vizând în fapt dispozițiile legale a căror anulare a solicitat-o, critici exhibate, de altfel și în fața instanței de fond, fără a evidenția vreo deficiență a raționamentului aplicat actului de judecată de către instanța de fond.

Pentru aceste motive solicită constatarea nulității recursului, sub incidența dispozițiilor art. 486 alin. (3) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia și menținerea sentinței recurate, apreciind că instanța de fond în mod corect a dispus admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, obiectul cererii de chemare în judecată excedând dispozițiilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

La rândul său, intimatul Guvernul României, în cadrul întâmpinării ce a fost formulată la recursul promovat de reclamantă, solicită anularea cererii de recurs, pe de o parte, pentru neîndeplinirea exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) și (2) C. proc. civ., respectiv dovada achitării taxei judiciare de timbru și, pe de altă parte, pentru neindicarea motivelor de nelegalitate și lipsa dezvoltării lor.

Pe fondul recursului, îl apreciază neîntemeiat, solicitând astfel menținerea sentinței de fond, ca fiind legală și temeinică.

Răspunsurile la întâmpinări

Recurenta - reclamantă A. a formulat Răspunsuri la cele două întâmpinări depuse de intimații Ministerul Finanțelor și Guvernul României, în cadrul cărora susține în esență că, în cadrul cererii de recurs a expus deficiențele raționamentului instanței de fond, susținând că sentința civilă este nelegală întrucât nu respectă următoarele acte normative prezentate în cadrul recursului, respectiv art. 115 și 53 din Constituția României, art. 1 din Protocolul 1 și art. 1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 9 din Legea nr. 554/2004, art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992 precum și Legea nr. 24/2000, Legea nr. 16/2000, Legea nr. 52/2003, H.G. nr. 555/2001, invocate în toate adresele sale și cu privire la care instanța de fond nu s-a pronunțat.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, din data de 17.09.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului declarat împotriva soluției ce vizează fondul litigiului, adică cererea de anulare a art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 și anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021, la data de 31.01.2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin Rezoluția Președintelui Completului învestit cu soluționarea dosarului, din data de 10.02.2022, având în vedere existența pe rolul aceluiași complet de judecată a dosarului asociat dosarului de bază și înregistrat sub nr. x/2021/a1, având ca obiect recursul promovat de aceeași parte împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 și art. III din O.U.G. nr. 8/2021, s-a fixat termen de judecată la data de 22.02.2022, în Camera de Consiliu, pentru discutarea preschimbării din oficiu a termenului de judecată din data de 31 ianuarie 2023.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 februarie 2022, instanța, având în vedere strânsa legătură dintre cele două cauze, a preschimbat din oficiu termenul de judecată din data de 31 ianuarie 2023, stabilind termen la data de 22 martie 2022, cu citarea părților, în ședință publică, fiind același termen cu cel stabilit în dosarul asociat nr. x/2021, având ca obiect recursul promovat de aceeași recurentă împotriva soluției de respingere a cererii privind sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 și art. III din O.U.G. nr. 8/2021.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de către cei doi intimați în cadrul întâmpinărilor formulate împotriva recursului ce face obiectul prezentei judecăți, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 privind valoarea punctului de pensie și anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021 privind aplicarea Legii nr. 127/2019 începând cu anul 2022.

Ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României și de intervenientul accesoriu Ministerul Finanțelor și a respingerii, ca inadmisibilă, a acțiunii formulate de reclamanta A., aceasta a declarat recurs și, fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la articolul 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului si admiterea a cererii sale de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reține astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, se constată că recurenta nu a încadrat recursul său în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege sus-menționate.

Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurenta nu a încadrat expres recursul său în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute expres si limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nici aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menționat, partea exprimându-și doar nemultumirea cu privire la soluția dată de instanța de fond.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speța de față, însă, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, recurenta nu a indicat niciun element de natură a contura incidența cel puțin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menționată.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța de fond, recurenta neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii, care sunt normele de drept încălcate sau aplicate greșit de instanța de fond și necombătând în vreun fel raționamentul acesteia, motiv pentru care instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Această soluție nu aduce atingere Constituției României, care prevede exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de lege, și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicție în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO și care are prioritate de aplicare față de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenție), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înțeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înțelesul corect al acestei noțiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse hotărârii de fond, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanță la situația concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susțineri generale, pur teoretice, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurentă, legate de nelegalitatea hotărârii.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu a menționat critici punctuale pe aspectele reținute în considerentele sentinței recurate, în condițiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac.

Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, apreciind ca fiind întemeiată excepția nulității recursului, invocată de cele două autorități publice intimate, urmează a o admite, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., și, pe cale de consecință, a constata nulitatea recursului promovat de reclamantă.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse și constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, admițând excepția nulității recursului, invocată de intimatul - pârât Guvernul României și de intimatul -intervenient accesoriu în interesul pârâtului, Ministerul Finanțelor (anterior Ministerul Finanțelor Publice), în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamanta A., făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 64/2021 din 16 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.