ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1682/2022

Ședința publică din data de 22 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x la data de 12.03.2021 reclamanta A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 privind valoarea punctului de pensie și anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021 privind aplicarea Legii nr. 127/2019 începând cu anul 2022.

Totodată, a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 și anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021, susținând că, prin adoptarea acestora a avut loc o încălcare a Constituției pe care Parlamentul nu a observat-o, în vreme ce Guvernul era incapabil să o observe, devreme ce era chiar el cel care a comis-o.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 64/2021 din 16.06.2021, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României și de intervenientul accesoriu Ministerul Finanțelor și, în consecință:

A respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul, având ca obiect "anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 și anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021".

A admis cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Finanțelor.

A respins cererea formulată de reclamantă privind sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 și art. III din O.U.G. nr. 8/2021.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 64/2021 din 16.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. criticând soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 și art. III din O.U.G. nr. 8/2021, fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din cazurile de casare prevăzute strict și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că cererea formulată a avut ca obiect anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 privind valoarea punctului de pensie și anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021 privind aplicarea Legii nr. 127/2019 începând cu anul 2022 întrucât, prin aplicarea acestor acte normative, cuantumul pensiei sale este diminuat față de valoarea corectă (prevazută de Legea nr. 127/2019).

A arătat, prin cererea de chemare în judecată, faptul că:

- art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 si art. III din O.U.G. nr. 8/2021 sunt neconstitutionale deoarece modifică o lege organică si, prin aceasta, afectează un drept prevazut de Constitutie, respectiv dreptul de proprietate. Sunt incalcate art. 115 si art. 53 din Constitutie.

- art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 si art. III din O.U.G. nr. 8/2021 sunt nelegale si netemeinice deoarece încalcă prevederile Legii nr. 24/2000, Legii nr. 16/2000, Legii nr. 52/2003, precum si Hotărârea Guvernului nr. 555/2001.

- Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 (a contenciosului administrativ) stabileste la articolul 9: Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului

(1) Persoana vatamata într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispozitii din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstitutionalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

A mai susținut că se consideră neîndreptățită în ceea ce privește cuantumul pensiei începând cu luna septembrie 2020 (și în prezent), deoarece acesta se raportează la valoarea de 1442 RON (prevăzută de art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 si art. III din O.U.G. nr. 8/2021) în loc de 1775/1875 RON cât prevede Legea nr. 127/2019.

În plus, obiectul principal este anularea unor articole din cele două ordonanțe de urgență, iar acțiunea conține excepția de neconstituționalitate.

Față de cele expuse, este evident faptul ca cererea sa se încadrează întru totul acestui articol.

Invocând dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 recurenta - reclamantă susține că solicitarea sa îndeplinește, cumulativ, toate condițiile din cele trei alineate. Excepția a fost ridicată în fața Curții de Apel Brașov, la cererea reclamantului (respectiv a uneia dintre părți), se referă la neconstituționalitatea unor dispoziții din două ordonanțe în vigoare si are legatură cu soluționarea cauzei.

Curtea Constitutională a Romaniei, practica Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg si Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg au statuat ca pensia constituie un drept patrimonial, iar diminuarea pensiei ar leza acest drept si ar echivala cu o expropriere.

În final recurenta consideră că limitarea nejustificată a unui drept recunoscut fără a exista o justificare obiectivă si rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul art. 1, din Protocolul 1 al CEDO, dar si o discriminare în sensul art. 1 din Protocolul 12.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului ambii intimați, respectiv intimatul-pârât Guvernul României și intimatul-intervenient Ministerul Finanțelor (fost Ministerul Finanțelor Publice), au formulat apărări în cadrul întâmpinărilor depuse la dosar, în cadrul cărora au invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare iar pe fond au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

În susținerea excepției nulității recursului, intimații au arătat în esență că recurenta - reclamantă se rezumă la reiterarea parțială a cuprinsului acțiunii, fără a evidenția nici un element de nelegalitate a sentinței atacate, care să poată fi încadrat în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Toate "criticile" din cuprinsul cererii de recurs vizează în fapt dispozițiile legale a căror anulare a solicitat-o recurenta - reclamantă în prezenta cauză, critici exhibate, de altfel și în fața instanței de fond, fără a evidenția vreo deficiență a raționamentului aplicat actului de judecată de către instanța de fond.

Se mai susține că nu este suficientă o simplă indicare de formă a unui text de lege, întrucât dezvoltarea motivelor presupune indicarea greșelilor anume imputate hotărârii instanței de fond, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Solicită astfel a se constata nulitatea recursului, fiind incidente dispozițiile art. 486 alin. (3) coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului ambii intimați au solicitat respingerea acestuia și menținerea sentinței, ca fiind legală și temeinică, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Răspunsul la întâmpinări

Recurenta -reclamantă a combătut apărările intimaților în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea "excepției nulității recursului pentru nemotivare", arătând că a expus deficiențele raționamentului instanței de fond, sentința civilă recurată fiind nelegală întrucât nu respectă dispozițiile art. 115 și 53 din Constituția României, art. 1 din Protocolul 1 și art. 1 din Protocolul 12 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 9 din Legea nr. 554/2004, art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992, precum și Legea nr. 24/2000, Legea nr. 16, Legea nr. 52/2004 și H.G. nr. 555/2001, iar prin refuzul instanței de fond de a sesiza Curtea Constituțională i se îngrădește accesul la justiție - inclusiv finalizarea acțiunii sale, întrucât la această dată se află pe rolul instanței constituționale nu mai puțin de 32 de dosare având ca obiect excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 135/2020, art. 42.

În concluzie, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, din data de 17.09.2021 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 08.02.2022, în ședință publică, cu citarea părților, la acel moment procesual judecata fiind amânată pentru data de 22.03.2022, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare, urmând a analiza în principal nulitatea recursului, invocată de ambii intimați, în cadrul întâmpinărilor depuse la dosar, prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în subsidiar, eventual, fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de cei doi intimați în cadrul întâmpinărilor depuse la dosar, Înalta Curte o constată ca fiind întemeiată, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 privind valoarea punctului de pensie și anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021 privind aplicarea Legii nr. 127/2019 începând cu anul 2022.

Totodată, a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 și anularea art. III din O.U.G. nr. 8/2021, susținând că, prin adoptarea acestora a avut loc o încălcare a Constituției pe care Parlamentul nu a observat-o, în vreme ce Guvernul era incapabil să o observe, devreme ce era chiar el cel care a comis-o.

Ca urmare a respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale de către prima instanță, reclamanta A. a declarat recurs și, fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la articolul 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului si admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reține astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, se constată că recurenta nu a încadrat recursul său în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege sus-menționate.

Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurenta nu a încadrat expres recursul său în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute expres si limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nici aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menționat, partea exprimându-și doar nemultumirea cu privire la soluția dată de instanța de fond.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speța de față, însă, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, recurenta nu a indicat niciun element de natură a contura incidența cel puțin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menționată.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța de fond, recurenta neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii și necombătând în vreun fel raționamentul acesteia, motiv pentru care instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Această soluție nu aduce atingere Constituției României, care prevede exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de lege, și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicție în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO și care are prioritate de aplicare față de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenție), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înțeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înțelesul corect al acestei noțiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanță la situația concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susțineri generale, pur teoretice, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu a menționat critici punctuale pe aspectele reținute în considerentele sentinței recurate, în condițiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac.

Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse și constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, admițând excepția nulității recursului, invocată de cei doi intimați, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamanta A., făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 64/2021 din 16 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal vizând soluția de respingere a cererii formulate de reclamantă privind sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 și art. III din O.U.G. nr. 8/2021.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2022.