ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1488/2022

Ședința publică din data de 14 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 octombrie 2014, pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecție Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Biroul de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat:

(i) anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/28.10.2013 și a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, necomunicată, precum și a Deciziei de soluționare nr. 221/31.03.2014, ca fiind nelegale;

(ii) în subsidiar, desființarea Deciziei de soluționare nr. 221/31.03.2014, cu consecința trimiterii cauzei în vederea soluționării contestației administrative de către DGRFP Galați - Biroul Soluționare Contestații;

(iii) obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 63 din 9 aprilie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecție Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Biroul Soluționare Contestații.

Împotriva sentinței civile nr. 63 din 9 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 2779/03.07.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 63/CA din 9 aprilie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 29 august 2018.

Prin sentința civilă nr. 185 din 13 noiembrie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., ca și capăt subsidiar, de anulare a deciziei nr. 221/31.03.2014, în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Biroul de Soluționare a Contestațiilor, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 185 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reclamantul a arătat că instanța de fond nu a respectat art. 131 din C. proc. civ.. În mod greșit, instanța de fond a considerat că recurentul a renunțat la primul capăt de cerere al contestației, referitor la anularea Deciziei de impunere nr. x/28.10.2013 (care conține două decizii cu același număr și dată, o decizie pentru taxa pe valoare adăugata cu dobânzi/majorări și penalități și contribuție la asigurările sociale de sănătate cu dobânzi/majorări și penalități de 977.296 RON și o decizie pentru impozit pe profit, dobânzi/majorări și penalități de 711.072 RON, total sumă impusă 1.688.368 RON, analizată în continuare din perspectiva unei singure decizii) și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/28.10.2013 emise de D.G.R.F.P. PLOIESTI - A.J.F.P. Prahova întrucât prin precizare a dezvoltat motivele contestației în ceea ce privește decizia de soluționare, capătul subsidiar al cererii.

De aceea, instanța de fond nu s-a pronunțat pe capătul principal de cerere și nu a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.R.F.P. GALAȚI, invocată de aceasta. Nepronunțarea asupra excepției pune instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea și temeinicia sentinței căci semnifică nedezlegarea unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluția dată. Înalta Curte, prin soluționarea recursului, nu se poate pronunța direct și pentru prima oară în cadrul procesual legal asupra calității procesuale pasive a pârâtei, deoarece ar priva ambele părți de calea legală de atac și nu ar asigura, mai cu seamă părții nemulțumite de dezlegarea dată, garanțiile unui proces echitabil.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., reclamantul a arătat că motivele existente în cuprinsul hotărârii sunt străine de natura cauzei, respectiv Decizia de soluționare nr. 221/31.03.2014 emisă de DGRFP Galați, respinsă pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale. Mai mult, aceste motive sunt în contradicție cu soluția de respingere a acțiunii cu privire la decizia de soluționare nr. 221/31.03.2014 pentru următorul raționament:

Conform art. 209 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, forma în vigoare la data soluționării contestației - Contestațiile formulate împotriva deciziilor de impunere se soluționează de către:

a) structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sau a mun. București, după caz, în a căror rază teritorială își au domiciliul fiscal contestatarii, pentru contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesorii ale acestora, măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de până la 3 milioane RON, precum și pentru contestațiile îndreptate împotriva deciziilor de reverificare, cu excepția celor emise de organele centrale cu atribuții de inspecție fiscală; (…)

c) Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru contestațiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuții, datorie vamală, accesoriile acestora, precum, și măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 3 milioane RON sau mai mare, pentru contestațiile formulate de marii contribuabili, precum și cele formulate împotriva actelor enumerate în prezentul articol, emise de organele centrale cu atribuții de inspecție fiscală, indiferent de cuantum."

Astfel, competenta teritorială este determinată strict de domiciliul fiscal al contestatorului.

Faptul că la data de 28.08.2013, AJFP Prahova - Inspecția Fiscală stabilește controlul inopinant asupra reclamantului, deși acesta nu mai avea domiciliul în jud. Prahova din data de 13.08.2013 reiese clar că DGRFP Ploiești - AJFP Prahova a stabilit domiciliul fiscal al reclamantului în raza teritorială a DGRFP Ploiești - AJFP Prahova.

De aceea, organul competent sa soluționeze contestația nu putea fi decât D.G.R.F.P PLOIESTI - Biroul Soluționare Contestații.

În mod legal AJ.F.P. PRAHOVA - Inspecția Fiscală, emitentul actelor fiscale contestate, a trimis dosarul contestației organului fiscal competent cu soluționarea acesteia respectiv D.G.R.F.P, PLOIESTI - Biroul Soluționare Contestații. Acesta din urma nu avea niciun temei legal să trimită dosarul contestației D.G.R.F.P. GALAȚI prin Adresa nr. x/14.01.2014 întrucât domiciliul fiscal al contestatorului nu a suferit modificări după data emiterii actelor fiscale contestate.

În consecință, decizia nr. 221/31.03.2014 emisă de D.G.R.F.P. GALAȚI - Activitatea de Inspecție Fiscală este nelegală, fiind emisă de un organ fiscal necompetent.

În privința motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul a arătat că instanța de fond a încălcat și a aplicat greșit textului de lege incident în cauză, respectiv art. 31 din O.G. nr. 92/2003 - Domiciliul fiscal.

Așa cum rezultă din Raportul de Inspecție Fiscală Generală încheiat la data de 24.10.2013 înregistrat sub nr. x/28.10.2013 la AJFP PRAHOVA-Inspecția fiscală, aflat la dosar fond, la data controlului inopinant 28.08.2013, reclamantul nu mai avea domiciliul în Ploiești, schimbarea domiciliului fiind operată în cartea de identitate începând cu data de 13.08.2013.

Deci din criteriile prevăzute de art. 31, singurul criteriu cert pentru organul fiscal in stabilirea domiciliului fiscal îl constituia domiciliul din actul de identitate.

În lipsa comunicării avizului de inspecție (avizul de inspecție fiscală se comunica cu cel puțin 15 zile anterior datei de începere a inspecției), momentul începerii inspecției fiscale îl reprezintă data controlului inopinant, respectiv 28.08.2013.

Încălcând art. 38

1

din Codul de procedură fiscală, organul fiscal a stabilit domiciliul fiscal al reclamantului în mun. Ploiești, str. x, jud. Prahova și a decis că este competent să efectueze inspecția fiscală.

În aceste condiții, organul competent sa soluționeze contestația nu putea fi decât D.G.R.F.P PLOIEȘTI - Biroul Soluționare Contestații.

În consecință, decizia nr. 221/31.03.2014 emisă de D.G.R.F.P. GALAȚI - Activitatea de Inspecție Fiscală este nelegală, fiind emisă de un organ fiscal necompetent.

În plus, conform art. 211 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, decizia se semnează de către conducătorul direcției generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acesteia, după caz.

Decizia de soluționare nr. 221/31.03.2014 este semnată de șef-serviciu B. din cadrul DGRFP Galați care nu poate fi înlocuitoarea șef Administrație C., conducătorul organului fiscal emitent al actului atacat, respectiv AJFP Prahova.

Conform Art. 46 Nulitatea actului administrativ fiscal - "Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal cu excepția prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu".

De asemenea, instanța de fond interpretează eronat O.P.A.N.A.F. nr. 450/2013, apreciind că ordinul nu face referire la restituire spre completare a contestației, ci face referire la restituirea dosarului spre completare, ignorând total ca dosarul restituit spre completare conține inclusiv contestația.

Din analiza pct. 3 din O.P.A.N.A.F. nr. 450/2013, evocat mai sus, rezultă că ori de câte ori organul fiscal emitent nu este și organ fiscal competent în soluționare, acesta din urmă nu poate emite o decizie de respingere pe motivul neîndeplinirii condițiilor procedurale.

Aceste condiții trebuie verificate de organul fiscal ce a primit contestația, organul de soluționare fiind obligat să-l returneze acestuia în cazul în care constată neîndeplinirea acestor condiții.

Din dosarul contestației depus la instanța de fond, nu rezultă ca A.J.F.P. Prahova ca organ fiscal emitent și primitor al contestației sau D.G.R.F.P Ploiești - Serviciul de Soluționare Contestații, prin Directorul General D. au sesizat o lipsă a condițiilor procedurale.

Intimatele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Activitatea de Inspecție Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Biroul de Soluționare a Contestațiilor nu au depus întâmpinări față de recursul declarat de reclamantul A..

Prin încheierea din 29 septembrie 2021, Înalta Curte a rectificat citativul cauzei, în sensul menționării denumirii corecte a intimatei-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Activitatea de Inspecție Fiscală, aceasta fiind conceptată, din eroare, sub denumirea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Prahova - Activitatea de Inspecție Fiscală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, raportat la motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

1.1. La primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, instanța de fond a verificat competența de soluționare a cauzei, stabilind în mod legal că îi revine această competență.

1.2. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.R.F.P. Galați, instanța de fond a observant că această excepție a fost invocată numai în legătură cu capătul de cerere vizând anularea Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/28.10.2013 și a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată, acte emise de D.G.R.F.P. Prahova. În mod legal, instanța de fond a apreciat că excepția invocată de către D.G.R.F.P. Galați - Biroul de soluționare contestații prin întâmpinare, a rămas fără obiect, de vreme ce în urma precizării acțiunii de către reclamant a rezultat că cererea de anulare a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/28.10.2013 și a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată a fost formulată în contradictoriu cu DGRFP Prahova, iar cererea de anulare a Deciziei de soluționare a contestației nr. 221/31.03.2014 a fost formulată în contradictoriu cu DGRFP Galați - Biroul Soluționare Contestații.

1.3. Instanța de fond a apreciat că este învestită cu rejudecarea (judecarea) cererii subsidiare care are ca obiect exclusiv Decizia de soluționare a contestației nr. 221/31.03.2014 prin care contestația a fost respinsă pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale în contradictoriu cu DGRFP Galați - Biroul de soluționare contestații.

Această constatare este corectă, limitele acestei învestiri fiind stabilite prin decizia de casare.

Astfel, prin decizia civilă nr. 2779/03.07.2018, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 63/CA din 9 aprilie 2015 a Curții de Apel Constanța a arătat în considerentele deciziei de casare că: "Controlul de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ poate avea ca obiect numai decizia de soluționare a contestației, așa cum prevede art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003. Prin Decizia nr. 221/31.03.2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Serviciul Soluționare Contestații a fost respinsă contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.10.2013 emisă de AJFP Prahova în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/28.10.2013, pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale. Atât timp cât organul de soluționare a contestației nu a procedat la analiza pe fond a contestației, ci a dispus respingerea acesteia pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale, instanța de fond avea obligația de a statua asupra legalității deciziei de soluționare a contestației, în sensul de a stabili dacă, pentru promovarea contestației, au fost sau nu îndeplinite cerințele procedurale impuse de lege. Or, prin hotărârea pronunțată în cauză, deși a fost învestită expres și cu solicitarea de anulare a Deciziei de soluționare a contestației nr. 221/31.03.2014, instanța de fond nu a efectuat nicio analiză asupra legalității acestei decizii, concentrându-și întreaga argumentație pe legalitatea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, acte contestate de reclamant, atât în procedura administrativă, cât și în cea jurisdicțională. În lipsa unei decizii emise pe fondul contestației administrative, instanța nu era abilitată să cenzureze legalitatea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, astfel că, prin conduita procesuală adoptată, aceasta a depășit atribuțiile puterii judecătorești, substituindu-se puterii executive, respectiv organului fiscal competent în soluționarea contestației. (…)

Din studiul considerentelor hotărârii recurate, ținând seama că scopul motivării este tocmai acela de a fundamenta și explica măsurile cuprinse în dispozitiv, Înalta Curte constată, în acord cu poziția procesuală exprimată de recurent, că instanța de fond nu a oferit niciun răspuns la motivele de nelegalitate ce au vizat Decizia de soluționare nr. 221/31.03.2014 emisă de D.G.R.F.P. Galați - Serviciul Soluționare Contestații. În același timp, se observă că instanța, deși a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale a pârâtei D.G.R.F.P. Galați, nu a efectuat nicio analiză și nu s-a pronunțat asupra acestei excepții. Modalitatea în care instanța de fond a procedat la pronunțarea și la motivarea hotărârii, fără a furniza o analiză a motivelor de nelegalitate privind decizia de soluționare a contestației administrative și fără respectarea rolului activ al judecătorului, este de natură să afecteze drepturile procedurale ale reclamantului, care astfel nu a putut beneficia de un control efectiv de legalitate asupra actelor administrative contestate."

În al doilea rând, instanța de fond nu putea analiza pe fond primul capăt de cerere, deoarece a stabilit că Decizia de soluționare a contestației nr. 221/31.03.2014, prin care s-a respins contestația reclamantului pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale, este legală. Numai în ipoteza în care s-ar fi anulat Decizia de soluționare a contestației, prima instanță ar fi fost competentă să examineze contestația reclamantului pe fondul acesteia.

Astfel, instanța de fond a analizat apărările reclamantului constând în înaintarea contestației sale în întregime către organul fiscal și necomunicarea necesității completării contestației cu filele lipsă, cu respectarea dispozițiilor legale.

În analiza efectuată de prima instanță sunt arătate motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției, motive aflate în concordanță, acestea susținând în mod logic măsura luată.

Aceste motive nu sunt străine de natura cauzei, ci sunt aflate în strânsă legătură cu situația de fapt reținută de prima instanță.

Motivul invocat de reclamant referitor la emiterea deciziei nr. 221/31.03.2014 de către un organ necompetent nu poate fi subsumată pct. 6 din art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ci pct. 8 din același articol de lege, urmând a fi analizată cu ocazia analizării motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la situația de fapt, Înalta Curte reține că, în urma unui control fiscal au fost întocmite Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/28.10.2013 și Decizia de impunere nr. x/28.10.2013 de către D.G.R.F.P. Prahova.

Reclamantul a formulat contestație împotriva Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/28.10.2013 și a Deciziei de impunere nr. x/28.10.2013, contestația a fost înaintată de două ori, cu un conținut identic către D.G.R.F.P. Prahova, fiind înregistrată cu numerele 7045/09.12.2013 și 7045/09.12.2013. Ca urmare a faptului că este vorba de aceeași contestație, înregistrarea are același număr.

D.G.R.F.P. Prahova a înaintat organului fiscal de la domiciliul reclamantului doar paginile 1 și 3 ale contestației, așa cum rezultă din adresa nr. x/14.01.2014 - dosarul din primul ciclu procesual - și adresa nr. x/13.12.2013 - dosarul Curții după casare.

Procedând la soluționarea contestației, D.G.R.F.P. Galați a identificat lipsa unor pagini din cuprinsul contestației, de către D.G.R.F.P. Prahova fiind înaintate doar paginile 1 și 3.

În consecință, prin adresa nr. x/17.01.2014 s-a solicitat ca reclamantul să-și completeze contestația. Această adresă a fost înaintată la domiciliul reclamantului din județul Constanța, cu confirmare de primire. După expirarea timpului de păstrare, adresa a fost restituită organului fiscal la 06.02.2014.

Organul fiscal a mai trimis o dată aceeași solicitare la 25.02.2014 cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, plicul fiind restituit la 26.03.2014 cu mențiunea "destinatar necunoscut".

În aceste împrejurări s-a procedat la comunicarea solicitării de completare a contestației prin publicitate sub nr. x/26.03.2014.

La 31.03.2014 a fost emisă decizia nr. 221 prin care D.G.R.F.P. Galați - Biroul de soluționare contestații a respins contestația reclamantului pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale. În motivarea acestei decizii se reține că organul fiscal a fost investit cu o contestație incompletă (doar paginile 1 și 3).

In primul rând, recurentul-reclamant invocă încălcarea dispozițiilor art. 31 din O.G. nr. 92/2003.

Nu este întemeiată susținerea recurentului-reclamant că D.G.R.F.P. Ploiești a stabilit că este competent să soluționeze contestația reclamantului.

Înalta Curte observă că D.G.R.F.P. Ploiești a primit contestația reclamantului, iar ulterior a înaintat contestația D.G.R.F.P. Galați, în calitate de organ fiscal de la domiciliul reclamantului (din august 2013, reclamantul și-a schimbat domiciliul din Ploiești în Constanța).

Chiar dacă Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/28.10.2013 și Decizia de impunere nr. x/28.10.2013 au fost emise de către D.G.R.F.P. Prahova, competența soluționării contestației revine D.G.R.F.P. Galați, ca urmare a schimbării domiciliului reclamantului din Ploiești în Constanța. Conform art. 38

1

alin. (1) din Codul de procedură fiscală, în cazul în care se schimbă domiciliul fiscal, potrivit legii, competența teritorială trece la noul organ fiscal de la data schimbării domiciliului fiscal. De aceea, Înalta Curte apreciază că Decizia nr. 221/31.03.2014 este legală în privința competenței organului emitent.

În al doilea rând, recurentul-reclamant invocă încălcarea dispozițiilor art. 211 alin. (5) din Codul de procedură fiscală. Conform acestuia, decizia se semnează de către conducătorul direcției generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acesteia, după caz.

Decizia de soluționare nr. 221/31.03.2014 este semnată de șeful de serviciu din cadrul D.G.R.F.P. Galați, căruia i-a fost delegată competența semnării de către conducătorul D.G.R.F.P. Galați.

Nici al treilea motiv invocat de recurentul-reclamant cu privire la încălcarea pct. 3 din OPANAF nr. 450/2013 nu este întemeiat.

Conform acestui text de lege, "3.1. Contestația se depune la organul fiscal-emitent al actului administrativ fiscal contestat, iar la primirea contestației organul emitent al actului administrativ fiscal va întocmi dosarul contestației, precum și referatul cu propuneri de soluționare. Întocmirea dosarului contestației nu este obligatorie în situația în care, potrivit art. 209 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, organul emitent este competent pentru soluționarea contestației.

3.2. Dosarul contestației va cuprinde: contestația în original, ce trebuie să poarte semnătura persoanei îndreptățite, precum și amprenta ștampilei, în cazul contestatorului persoană juridică, împuternicirea avocațială în original sau în copie legalizată după caz, actul prin care se desemnează administratorul special/administratorul judiciar/lichidatorul, actul administrativ fiscal atacat, în copie, precum și anexele acestuia, dovada comunicării actului administrativ fiscal atacat din care să reiasă data la care acesta a fost comunicat, copii ale documentelor ce au legătură cu cauza supusă soluționării, documente depuse de contestator și sesizarea penală în copie, dacă este cazul.

3.3. În situația în care competența de soluționare nu îi aparține, organul emitent al actului atacat va înainta dosarul contestației, precum și referatul cu propuneri de soluționare organului de soluționare competent, în termen de 5 zile de la data înregistrării contestației, după verificarea îndeplinirii cerințelor procedurale.

3.6. Referatul cu propuneri de soluționare cuprinde precizări privind îndeplinirea condițiilor de procedură, mențiuni privind sesizarea organelor de urmărire și cercetare penală, după caz, precum și propuneri de soluționare a contestației având în vedere toate argumentele contestatorului și documentele în susținere, în caz contrar dosarul se restituie în vederea completării."

Este legală susținerea recurentului-reclamant că organul emitent al actelor atacate (Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/28.10.2013 și Decizia de impunere nr. x/28.10.2013), respectiv D.G.R.F.P. Prahova are competența de a verifica îndeplinirea cerințelor procedurale ale contestației, în cazul în care competența de soluționare a contestației nu îi aparține. Dar, conform pct. 3.3 din OPANAF nr. 450/2013, competența organului emitent al actelor atacate este doar de a verifica îndeplinirii cerințelor procedurale, nu de a lua vreo măsură în cazul în care acestea nu sunt îndeplinite. Verificarea îndeplinirii cerințelor procedurale este atribuită organului emitent al actelor atacate deoarece acesta primește contestația. În consecință, dacă se constată neîndeplinirea cerințelor procedurale, aceasta se va menționa în Referatul cu propunerea de soluționare a contestației, pentru ca organul competent să soluționeze contestația să ia măsurile care se impun.

În speță, în Referatul cu propunerea de soluționare a contestației întocmit de către Inspecția Fiscală - AJFP Prahova, aflat la fila 34din dosarul de fond, se menționează că reclamantul a depus doar paginile 1 și 3 din contestație.

De asemenea, recurentul-reclamant mai face referire la indicarea în mod greșit de către DGRFP Galați a prevederilor OPANAF nr. 450/2013 ce reglementează formularea unei contestații prin împuternicit.

Este adevărat că această mențiune făcută de D.G.R.F.P. Galați este neîntemeiată în speță, de vreme ce reclamantul a depus contestația personal și nu prin împuternicit. Însă, existența acestei mențiuni nu atrage nulitatea Deciziei nr. 221/31.03.2014 deoarece motivul respingerii contestației nu este lipsa unei împuterniciri.

Din aceste motive, în temeiul art. 488 alin. (1) pct., 5, 6 și 8, art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 185 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2022.