ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1487/2022

Ședința publică din data de 14 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 30 octombrie 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului ("CNA", "Consiliul"), a solicitat anularea Deciziei CNA nr. 881/08.10.2019, prin care s-a dispus retragerea licenței audiovizuale nr. x/16.10.2019, precum și suspendarea executării deciziei contestate.

Prin sentința civilă nr. 519 din 30 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului;

(ii) a anulat Decizia nr. 881/08.10.2019, emisă de Consiliul Național al Audiovizualului;

(iii) a suspendat executarea Deciziei nr. 881/08.10.2019 emisă de CNA până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva sentinței civile nr. 519 din 30 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, pârâtul susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, reținând eronat că actul administrativ atacat este de un formalism exagerat, fiind emis cu exces de putere. Instanța de fond nu a arătat, concret, în ce mod a depășit CNA competențele sale legale și nu a avut în vedere că textul de lege incident în speță, art. 57 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 504/2002, prevede că "se retrage" licența, nu că "se poate retrage", legiuitorul stabilind, așadar, o obligație în sarcina CNA, iar nu o posibilitate.

După cum a reținut și instanța de fond, reclamanta nu a achitat amenzile stabilite în sarcina sa în termenul prevăzut de lege. Or, legea audiovizualului nu prevede un termen în care CNA este obligat la retragerea de drept a licenței, decizia emisă nefiind una de sancționare contravențională, ci de constatare a uneia dintre situațiile enumerate de art. 57 din Legea nr. 504/2002.

În opinia recurentului-pârât, dovadă că actul nu este emis formal este și împrejurarea că, la baza emiterii deciziei, au stat dezbateri purtate pe parcursul a cinci ședințe publice, situația achitării amenzilor fiind analizată în ședințele din 10, 24, 26 septembrie și 1 octombrie 2019, când au fost audiați reprezentanții societății, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei.

Susține recurentul-pârât că finalitatea art. 57 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 504/2002 a fost avută în vedere în mod eronat de instanța de fond, neținând cont de faptul că aplicarea de către CNA a unei sancțiuni nu are doar un scop punitiv, ci și unul preventiv. Totodată, CNA nu este organ fiscal și nu încasează creanțe bugetare, astfel că revine în obligația titularului licenței audiovizuale să prezinte dovada achitării amenzilor, iar nu în obligația unui terț, cum s-a întâmplat în speță, astfel încât măsura aplicată de Consiliu să asigure o responsabilizare a titularului în respectarea obligațiilor sale.

Arată recurentul-pârât că, prin Decizia nr. 804/05.09.2019, menținută prin respingerea acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, CNA a sancționat reclamanta cu amendă în cuantum de 200.000 RON, pentru încălcări repetate și deosebit de grave ale legii. În acest sens, subliniază că unul dintre criteriile avute în vedere la acordarea unei licențe audiovizuale sau la prelungirea acesteia îl constituie situația sancțiunilor aplicate solicitantului și măsurile luate pentru intrarea în legalitate.

În concluzie, susține recurentul-pârât că decizia contestată este rezultatul unei ample analize a Consiliului asupra situației de fapt și de drept, fiind eronată aprecierea instanței de fond cu privire la formalismul exagerat al deciziei.

Totodată, recurentul-pârât prezintă și critici referitoare la admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 881/08.10.2019.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus note scrise, prin care a susținut tardivitatea recursului declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de suspendare, iar pe fondul recursului, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Analizând cu prioritate termenul de declarare a căii de atac, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva soluției de respingere a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 881/08.10.2019, emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, a fost formulat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, hotărârea prin care se pronunță suspendarea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, dispoziții aplicabile și în cazul cererii de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, astfel cum dispune art. 15 alin. (2) din acest act normativ.

Potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.:

"Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută."

Înalta Curte reține că sentința civilă nr. 519/30.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurentului-pârât la data de 18.02.2019, conform dovezii de înmânare aflată la fila x ale dosarului instanței de fond. Termenul de 5 zile, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului împotriva soluției dispuse asupra cererii de suspendare, a început să curgă de la acest moment și s-a împlinit la data de 24.02.2019, potrivit dispozițiilor art. 181, raportat la art. 183-184 din C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost depusă la registratura instanței de fond la data de 02.03.2019, în afara termenului legal stabilit pentru atacarea soluției pronunțate asupra cererii de suspendare, care, astfel cum s-a arătat anterior, s-a împlinit la data de 24.02.2019.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței civile nr. 519 din 30 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de suspendare, ca tardiv formulat.

II.2. Analizând recursul declarat de pârât cu privire la soluția pronunțată asupra cererii de anulare, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticând sentința instanței de fond, recurentul-pârât a susținut greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 57 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 504/2002, din următoarele perspective: caracterul obligatoriu al normei, care impune retragerea licenței audiovizuale; greșita reținere de către instanța de fond a caracterului formal al deciziei contestate; inexistența unui termen legal în care CNA să constate neachitarea în termen a amenzilor; existența unei obligații personale a titularului licenței audiovizuale de prezentare a dovezilor de achitare a amenzilor.

Referitor la conținutul art. 57 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 504/2002, Înalta Curte constată că, deși textul de lege prevede că licența audiovizuală se retrage de către Consiliu în situația în care titularul nu depune, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia, totuși norma nu trebuie interpretată într-un sens strict, ca impunând o retragere a licenței și în cazul în care amenda a fost plătită, însă după expirarea termenului de 6 luni, fără posibilitatea aprecierii în funcție de datele specifice fiecărui caz în parte. Legea trebuie interpretată nu doar în litera, ci și în spiritul său, în raport de intenția legiuitorului de la momentul edictării sale, iar instanța de fond a reținut în mod corect că această intenție a fost aceea de a asigura executarea benevolă a amenzilor aplicate de CNA.

Așadar, Înalta Curte constată că, într-o interpretare corectă a textului de lege, obligația depunerii dovezii de achitare a amenzii este menită să asigure plata acesteia de către contravenient, iar odată dovedită îndeplinirea obligației de plată a amenzii chiar și ulterior termenului de 6 luni de la aplicarea lor, dar înainte de luarea unei decizii de către Consiliu în temeiul art. 57 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 504/2002, retragerea licenței audiovizuale reprezintă o măsură excesivă, disproporționată, vădind o aplicare strict formală a textului de lege.

În speță, la data emiterii Deciziei nr. 881/08.10.2019, intimata-reclamantă depusese dovezilor de achitare a amenzilor impuse de Consiliu în perioada 2015-2018, din care rezultă că aceste obligații erau stinse în totalitate la data de 16.09.2019. Cu toate acestea, recurentul-pârât a reținut că dovezile nu au fost depuse în termenul de 6 luni de la data aplicării fiecărei amenzi, făcând aplicarea formală a art. 57 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 504/2002. Este de observat că, în ședința anterioară, din 10.09.2019, CNA a solicitat relații atât reclamantei, cât și organului fiscal, cu privire la situația plății amenzilor aplicate, conduită contradictorie în condițiile în care, astfel cum a susținut Consiliul în cursul judecății cauzei, nu era relevantă achitarea amenzilor, ci depunerea dovezilor de plată în termen de 6 luni de la aplicarea lor.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că, deși intimata-reclamantă nu a achitat și depus dovezile de plată a amenzilor în termenul prevăzut de lege, la data emiterii Deciziei nr. 881/08.10.2019 aceste dovezi erau puse la dispoziția Consiliului Național al Audiovizualului, astfel că măsura dispusă prin actul administrativ contestat reflectă un formalism excesiv, datorat unei incorecte interpretări a dispozițiilor art. 57 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 504/2002, criticile recurentului-pârât fiind nefondate.

Caracterul excesiv și formal al deciziei contestate nu este înlăturat de împrejurarea că, la baza emiterii deciziei, au stat dezbateri purtate pe parcursul a cinci ședințe publice, astfel cum susține pârâtul, câtă vreme formalismul deciziei este dat de modul de interpretare și aplicare de către Consiliu a dispozițiilor legale, iar nu de procedura urmată în adoptarea deciziei.

Nici argumentul nestipulării termenului în care CNA poate lua act de situația care impune retragerea licenței prevăzute de art. 57 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 504/2002 nu conduce la o altă concluzie. Ceea ce interesează în speță este achitarea și depunerea dovezilor de plată a amenzilor înainte de data la care Consiliul analizează dacă se impune măsura retragerii licenței audiovizuale, iar nu termenul în care se face această analiză.

Cât privește caracterul personal al obligației titularului licenței de a prezenta dovada achitării amenzilor, prin raportare la împrejurarea că, în speță, parte din amenzi au fost achitate de un terț, Înalta Curte constată, în prim rând, că dovezile de plată au fost depuse la CNA chiar de către societatea reclamantă, prin administratorul judiciar, conform adresei nr. x/16.09.2019 . În al doilea rând, plata amenzilor de către un terț nu a reprezentat un motiv al emiterii deciziei de retragere a licenței audiovizuale și nici o apărare în cuprinsul întâmpinării depuse în fond, astfel încât apărările formulate de Consiliu în fața instanței de recurs exced chestiunilor litigioase deduse judecății.

De asemenea, argumentul sancționării anterioare a intimatei-reclamante cu amendă în sumă de 200.000 este nerelevant în prezenta cauză, care nu privește contestarea unei decizii de stabilire a unei amenzi contravenționale.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței civile nr. 519 din 30 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de suspendare.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva aceleași sentințe, în privința soluției pronunțate asupra cererii de anulare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2022.