ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1364/2021

Ședința publică din data de 4 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.10.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției din data de 3 octombrie 2019, dosar C19- 3215 și trimiterea cauzei la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor și luarea măsurilor legale.

Prin sentința civilă nr. 605 din 10 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 605 din 10 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că sentința recurată este nelegală.

În motivarea recursului susține că instanța nu s-a referit la cererea magistratului B. pentru apărarea independenței și reputației sale și că depunerea acestei cereri la instanța de fond este inadmisibilă.

Pe fond, arată că cererea este netemeinică și nu se impune apărarea unui judecător care ignoră și încalcă valorile și principiile democrației și statului de drept, precum și drepturile omului.

Susține că magistratul B. nu a trimis niciun drept la replică referitor la articolele de presă care l-au incriminat, deși trebuia să se supună judecății poporului, criticând calitatea de magistrat și de cadru didactic a acestuia. De asemenea, critică modul de redactare și adoptare a articolelor 124-130 din Constituție referitoare la puterea judecătorească, care ar fi trebuit să fie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc.

Invocă anumite emisiuni TV, susținând că judecătorul în discuție a avut legături cu părțile din dosarul de insolvență, astfel că nu a înfăptuit o judecată dreaptă, motiv pentru care apreciază că se impune excluderea sa din magistratură. Consideră că, în cazul acestuia, societatea trebuie să reacționeze și este justificată atitudinea de ostilitate, iar revolta împotriva acestuia trebuie să fie realizată implicit prin articole de presă; că CSM și instanțele nu pot apăra reputația unui asemenea judecător.

De asemenea, susține că instanța a pronunțat o sentință nelegală, întrucât nu se referă la motivele plângerilor ce relevă, în opinia sa, existența unor fapte nelegale ale magistratului, situație ce nu a fost luată în considerare nici de către inspectorii judiciari.

Consideră că faptele din speță vizează săvârșirea unor abateri, dar și a unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție.

În ceea ce privește dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Olt, critică faptul că la data de 07.10.2019, judecătorul a revenit asupra dispoziției instanței din data de 08.07.2019, de depunere a dosarului fiscal de către AJFP Olt, pe motiv că acesta conține un număr mare de pagini, recurentul-reclamant apreciind că aceste înscrisuri erau necesare și utile soluționării cauzei, fiind edificatoare pentru a se dovedi creanța AFP Olt. Dată fiind revenirea judecătorului cauzei asupra depunerii de către organul fiscal a dosarului societății, a formulat cerere de recuzare, cu privire la care susține că judecătorul recuzat avea cunoștință de data soluționării acestei cereri. Apreciază că, prin nerespectarea propriilor hotărâri și a procedurilor legale, nu a beneficiat de un proces echitabil.

Mai arată că a constatat că lipsește de la dosar cererea de renunțare a C. la creanță, precizată în încheierea din 08.07.2019, iar judecătorul cauzei a precizat că nu are cunoștință de acest aspect, motiv pentru care consideră că acesta este în complicitate cu părțile, în condițiile în care orice cerere a sa a fost respinsă nejustificat. Astfel, arată că la termenul din data de 09.10.2019 în dosarul nr. x/2012, judecătorul l-a avertizat că poate suferi de pe urma atitudinii sale de a recuza instanța, întrucât aceste cereri tergiversează soluționarea cauzei. La același termen, avocat D., reprezentant al E. a depus cerere de recuzare, deoarece nu i s-a dat cuvântul.

Precizează că la termenul din data de 07.10.2019 în dosarul nr. x/2012, a solicitat să studieze dosarul, iar judecătorul i-a spus că nu este justificată cererea sa pentru că sunt la dosar doar actele acestuia. Ulterior, i s-a aprobat cererea, ocazie cu care a sesizat că la filele x era o întâmpinare de la F. S.R.L. ce nu îi fusese comunicată, dar judecătorul a susținut că aceasta i-a fi fost înmânată la un termen anterior, motiv pentru care a formulat o nouă cerere de recuzare.

Susține că la data de 20.09.2019 a invocat o excepție de neconstituționalitate privind procedura recuzării, care nu i-a fost soluționată; că la data de 09.10.2019, în dosarul nr. x/2012, judecătorul i-a respins cererea de recuzare ca netimbrată, iar când a susținut că a formulat o cerere de reexaminare taxă de timbru, judecătorul i-a comunicat că aceasta se soluționează de un alt complet; că i s-a respins cererea de angajare apărător.

Recurentul-reclamant mai susține că: judecătorul în discuție a participat la protestele magistraților și că magistrații care au participat la asemenea forme de protest ar trebui excluși din magistratură; că faptele din speță întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu și că protestele magistraților sunt nelegale, justițiabilii având de suferit de pe urma acestora.

Invocă incompatibilitatea judecătorului B., pe motiv că imparțialitatea judecătorului este afectată, în condițiile relațiilor de dușmănie dintre aceștia, precum și incompatibilitatea judecătorului G., care a soluționat cererile de recuzare.

Solicită completarea verificărilor în dosarul în care a fost dată rezoluția nr. 2145/02 iulie 2019 a Inspecției Judiciare, apreciind că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, prin încălcarea dreptului la un proces echitabil, faptă de corupție săvârșită de judecătorul B. cu scopul favorizării părților adverse și obținerii de către aceștia a unor avantaje materiale necuvenite.

Referitor la dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Olt, critică faptul că cererea sa privind înlocuirea administratorului judiciar a fost respinsă în mod nelegal; că a fost respinsă în mod nelegal cererea sa de suspendare a judecării cauzei pentru începerea urmăririi penale împotriva reprezentanților F.; că judecătorul B. i-a respins în mod nelegal cererea de recuzare și, tot în mod nelegal, i-a fost aplicată o amendă pentru tulburarea solemnității ședinței de judecată; că au fost sustrase documente din dosarul cauzei, respectiv dosar x/2012, fără a fi identificate persoanele responsabile și că, în condițiile sustragerii acestor documente, încheierea din 09.03.2019 este lovită de nulitate; că prin adresa nr. x/22.08.2019, conducerea Tribunalului Olt i-a comunicat că probele constând în filele sustrase au fost depuse prin suplinire cu paginile 357, 358, 373, 374 din vol. l dosar nr. x/2012 al Tribunalului Olt; că au fost sustrase file din Raportul de activitate și Raportul de evaluare bunuri depus de către administratorul judiciar H. filiala București, Decizia nr. 2/2013 emisă de UNPIR, contestația formulată de recurent împotriva creanței C.; că s-au săvârșit fapte de fals și uz de fals prin emiterea unor adrese și documente; că nu s-a depus încheierea prin care a fost confirmat administratorul judiciar F. Filiala București și nici documentul care atestă citarea grupei de salariați care au confirmat planul de reorganizare; nu s-a depus procesul-verbal al adunării creditorilor debitoarei S.C. I. S.R.L. din data de 29.01.2019, cel real; că magistratul G. nu mai putea judeca cererile de recuzare, fiind incompatibil, întrucât a soluționat cererile anterioare de recuzare.

Mai susține că a fost întocmit nelegal un Regulament de Ordine Interioară cu scopul fraudării intereselor justițiabililor, eliminându-se anumite registre, respectiv registrul de evidență a dosarelor aflate pe rolul instanței, registrul de corespondență și registrul de expediere a corespondenței; că prin adresa nr. x/06.08.2019, semnată de către magistratul G., Președinte secție de contencios administrativ, s-au eliberat documentele respective în copii, deși a achitat 327 RON, fără a se returna suma încasată în plus; că, în speță, competența de soluționare a cererii sale nu aparține Președintelui de secție, ci Președintelui Tribunalului Olt; că nu s-a respectat procedura legală de evidență a corespondenței; că a solicitat în repetate rânduri conducerii Tribunalului Olt copii de pe registrul de evidență, registrul de intrări și registrul de ieșiri, toate referitoare la dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Olt.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca temeinică și legală, apreciind că instanța de fond a constatat în moc corect legalitatea actului atacat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției din data de 3 octombrie 2019, dosar C19-3215 și trimiterea cauzei la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor și luarea măsurilor legale.

Înalta Curte constată că prin rezoluția nr. 2145/2.07.2019, Inspecția Judiciară a dispus clasarea sesizării formulate de către recurentul-reclamant cu privire la modul de instrumentare a dosarului nr. x/2012, aflat pe rolul Tribunalului Olt, având ca obiect falimentul debitoarei S.C. I. S.R.L.

Prin rezoluția atacată în prezentul dosar, emisă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, s-a dispus respingerea plângerii formulate împotriva rezoluției de clasare nr. 2145/2.07.2019, emise în dosarul nr. 19-1877.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că, în cea mai mare parte, prin aceasta sunt redate pe larg aspecte de fapt din dosarul de insolvență, în care recurentul-reclamant are calitatea de administrator al societății aflate în faliment, precum și nemulțumiri ale recurentului-reclamant, care, în esență, nu pot face obiectul analizei instanței de recuurs.

În realitate, recurentul-reclamant este nemulțumit de soluțiile din dosar, or, acest aspect nu poate conduce la casarea hotărârii recurate, câtă vreme nu au fost invocate aspecte concrete de nelegalitate a sentinței atacate, întrucât reformarea hotărârii recurate poate opera doar în ipoteza reținerii cel puțin a unuia dintre motivele de casare prevăzute în mod limitativ la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte are în vedere și împrejurarea că, în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu și motivele de netemeinicie. Or, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a prezentat, în repetate rânduri, argumente vizând modalitatea de interpretare și apreciere de către instanța de judecată a probatoriilor administrate în cauză, care se constituie drept critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a sentinței recurate. Ca atare, Înalta Curte, cu ocazia analizării recursului, va avea în vedere aceste critici doar în măsura în care sunt de natură a susține motivele de nelegalitate prevăzute în mod expres de către legiuitor.

O primă critică vizează faptul că instanța nu s-a referit la cererea magistratului B. pentru apărarea independenței și reputației sale și nici la motivele plângerilor ce relevă, în opinia sa, existența unor fapte nelegale ale magistratului.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, întrucât hotărârea judecătorească nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză, obligație îndeplinită în prezenta speță.

Totodată, are în vedere Înalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În ceea ce privește critica conform căreia instanța nu s-a referit la motivele plângerilor, ce relevă, în opinia sa, existența unor fapte nelegale ale magistratului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată. Astfel, cu titlu exemplificativ, se impune a se reține faptul că prima instanță a analizat susținerile reclamantului formulate prin cererea de chemare în judecată, referitoare la imparțialitatea judecătorului, modalitatea de soluționare a cererilor de recuzare formulate, modul de repartizare a dosarului, etc., toate acestea fiind apreciate ca neîntemeiate de către instanța de fond.

Faptul că recurentul-reclamant nu fost de acord cu raționamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o eventuală lipsă a motivării, în condițiile în care hotărârea recurată respectă exigentele impuse de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Examinând, în continuare, cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a formulat, la adresa judecătorului vizat de plângerile ce fac obiectul prezentei cauze, o serie de critici, cum ar fi acelea că nu se impune apărarea unui judecător care ignoră și încalcă valorile și principiile democrației și statului de drept, precum și drepturile omului; magistratul nu a trimis niciun drept la replică, deși trebuia să se supună judecății poporului; judecătorul în discuție a avut legături cu părțile din dosarul de insolvență; societatea trebuie să reacționeze și este justificată atitudinea de ostilitate, iar revolta împotriva acestuia trebuie să fie realizată implicit prin articole de presă; faptele din speță vizează săvârșirea unor abateri, dar și a unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, etc.

Referitor la aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu pot fi subsumate motivului de casare invocat prin cererea de recurs, din moment ce nu relevă nelegalitatea sentinței, fiind mai de grabă aprecieri personale ale recurentului cu privire la judecătorul vizat de sesizarea disciplinară.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a invocat și următoarele aspecte: în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Olt, la data de 07.10.2019, judecătorul a revenit asupra dispoziției instanței din data de 08.07.2019, de depunere a dosarului fiscal de către AJFP Olt, pe motiv că acesta conține un număr mare de pagini; lipsa de la dosar a cererii de renunțare la creanță a C.; necomunicarea întâmpinării lichidatorului din dosarul nr. x/2012; faptul că a invocat o excepție de neconstituționalitate privind procedura recuzării, care nu i-a fost soluționată; că faptele din speță întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu; incompatibilitatea judecătorului B., pentru relații de dușmănie și incompatibilitatea judecătorului G., care a soluționat cererile de recuzare; sustragerea unor documente din dosarul cauzei, respectiv dosar x/2012 și comunicarea prin adresa nr. x/22.08.2019, de către conducerea Tribunalului Olt, a faptului că probele constând în filele sustrase au fost depuse prin suplinire cu paginile 357, 358, 373, 374 din vol. l dosar nr. x/2012 al Tribunalului Olt; sustragerea unor file din Raportul de activitate și Raportul de evaluare bunuri depus de către administratorul judiciar H. filiala București; săvârșirea unor fapte de fals și uz de fals prin emiterea unor adrese și documente; nedepunerea încheierii prin care a fost confirmat administratorul judiciar F. Filiala București și nici a documentului care atestă citarea grupei de salariați care au confirmat planul de reorganizare; nedepunerea procesului-verbal al adunării creditorilor debitoarei S.C. I. S.R.L. din data de 29.01.2019; întocmirea nelegală a unui Regulament de Ordine Interioară cu scopul fraudării intereselor justițiabililor, prin eliminarea anumitor registre.

Înalta Curte constată că aceste aspecte nu au fost menționate în cererea de chemare în judecată și că instanța de fond a analizat legalitatea și temeinicia actului administrativ contestat prin raportare la sesizarea adresată Inspecției Judiciare de către reclamant, dar, în mod evident, prin prisma criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată.

În consecință, instanța de recurs nu poate proceda la analizarea acestora, întrucât aspectele enumerate mai sus nu au examinate în concret de către prima instanță, aceasta pronunțându-se prin prisma motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, criticile formulate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 605 din 10 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 605 din 10 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 4 martie 2021.