ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1236/2021

Ședința publică din data de 2 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 09.07.2015, sub nr. x/2015 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Autoritatea de Management al Programului Operațional Regional (în continuare și "AM POR"), solicitând: anularea Deciziei nr. 26/01.03.2017, emisa de către parata AM POR, prin care a fost respinsa contestația formulata de reclamanta și înregistrata la AM POR sub nr. x/09.02.2017; anularea Procesului-Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 01.11.2016 și înregistrat sub nr. x/13.12.2016, cu consecința stingerii creanței în cuantum de 477.433,20 RON și a penalităților de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 643 din data de 16 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene-AM POR, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 643 din data de 16 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VUI-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta reclamanta A. S.R.L. și în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

In privința motivului de casare circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că soluția instanței de fond este dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv cu încălcarea dreptului la apărare al societății reclamante cu ocazia emiterii procesului-verbal și, ulterior, deciziei de respingere.

Astfel, arată reclamanta că exprimarea unei poziții formale de către AM POR, fără nicio referire la argumentele invocate în punctul de vedere al beneficiarului și în contestația administrativă ulterioară formulată, echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, în condițiile în care nu se conferă nicio garanție că punctul de vedere și contestația administrativă au fost, într-adevăr analizate, iar argumentele sale respinse în mod întemeiat.

Prin urmare, în mod greșit nu a sancționat instanța de fond încălcarea de către AM POR a dreptului societății la apărare, în condițiile în care în Procesul Verbal și în Decizia de respingere intimata pârâtă nu a motivat, în niciun fel, de ce anume argumentele reclamantei sunt "o confuzie de raportare la spațiu si timp".

În concluzie, reclamanta solicită să se constate că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. (14), (15), (21) si a art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, prin nerespectarca dreptului la apărare al subscrisei recurente, instanța de fond reținând, în mod greșit, că este suficient ca argumentele subscrisei recurente din cadrul punctului de vedere si al contestației administrative sa fie analizate grupat, iar răspunsul oferit de autoritate să fie unul implicit.

In privința soluției pronunțate de prima instanță asupra fondului cauzei, criticile recurentei reclamante vizează greșita interpretare și aplicarea a normelor de drept material, apreciind a fi incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Astfel, hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011, coroborate cu art. 2545 alin. (2) si art. 2547 C. civ., Procesului-verbal fiind emis peste termenul de 60 de zile de la primirea sesizării privind suspiciunea de neregula.

Raționamentul propus de instanța de fond nu poate conduce la concluzia că termenul prevăzut de art. 21 alin. ("26") din O.U.G. nr. 66/2011 este un termen de recomandare. Caracterul imperativ al termenului rezultă, în mod evident, interpretării gramaticale, metoda obiectivă in esența sa, deoarece foarte clar, menționând:

"se emite în termen de 60 de zile ", iar nu "se poate emite".

In consecință, fiind un termen imperativ, devin incidente prevederile 2547 C. civ. conform cărora: "dacă din lege sau din convenția părților nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit termen este de decădere, sunt aplicabile prescripție".

Astfel, fiind aplicabilă prescripția extinctivă, prin depășirea termenulu 60 de zile, sancțiunea juridică care operează în prezenta cauza este prescripția dreptului autorității de a emite procesul-verbal, în temeiul art. 2545 alin. (2) C. civ. conform căruia:,Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condițiile legii, a săvârșirii lor".

Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. (2) și art. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 si art. 2 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 66/2011, Procesul-verbal fiind emis in lipsa efectuării propriilor verificări de către AM POR.

Astfel, instanța de fond constată că " activitatea proprie de control a fost inițiată prin emiterea mandatului nr. x/27.09.2016 de Șeful Autorității de Programul Operațional Regional nr. x/15.07.2016". De asemenea, prima instanța chiar consideră relevantă prelungirea acestui mandat cu 45 zile, fără să aibă în vedere că intimata nu a precizat exact care au fost și verificările proprii efectiv realizate.

Practic, instanța de fond si-a însușit un argument al intimatei-parate, arată reclamanta, lipsit de orice relevanță prin raportare la normele legale indicate, atât timp cât nu sunt detaliate, în concret, verificările proprii realizate de către AM POR, care si conducă la aceeași concluzie cu cea a Autorității de audit.

Instanța de fond ajunge, în mod complet neîntemeiat, la concluzia ca AM POR a realizat un control propriu efectiv, fără însă a fundamenta această concluzie pe activități anume desfășurate de AM POR pentru a se putea considera că acest control a fost realizat în mod concret.

Simpla existență a celor două mandate (cel de inițiere a activității proprii de control si cel de prelungire) nu atestă existența unei verificări efective realizate de către AM POR, sens in care va rugam sa observați ca nici instanța de fond nu a individualizat în niciun fel activități specifice pe care le-ar fi realizat AM POR în vederea efectuării controlului propriu.

Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material care reglementează principiului irevocabilității actelor individuale, fiind și expresia unui exces de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În mod greșit, reține prima instanță, pe de o parte, că intimata pârâtă nu avea posibilitatea verificării încrucișate a întreprinderilor legate, iar, pe de altă parte, că ar fi relevanți indicatorii fizici, funcționali, economici și de afaceri constatați ulterior și care au legătură cu activitatea subscrisei.

In aceste circumstanțe, devine nelegal si vădit neîntemeiate argumentele instnaței de fond că nu ar fi putut realiza verificări încrucișate, având în vedere că acestea nici nu erau necesare pentru a accesa informațiile subliniate de autoritate în Procesul-verbal, acestea fiind publice atât la momentul depunerii cererii de finanțare, cât și ulterior.

Totodată, irelevant este și argumentul constatării ulterioare a indicatorilor fizici, funcționali, economici și de afaceri, deoarece intenția de reziliere a Contractului de finanțare și de obligare a subscrisei la restituirea sumelor care au fost acordate cu titlu de finanțare se bazează pe situații de fapt existente încă de la data depunerii cererii de finanțare.

Mai mult decât atât, chestiunea indicatorilor fizici, funcționali, economici si de afaceri nu are nicio legătura cu neregula reținută în sarcina subscrisei recurente, respectiv neîndeplinirea statutului de IMM, ci este o chestiune care se referă la o cu totul altă neregulă, respectiv cea de creare a condițiilor artificiale în scopul obținerii finanțării.

La aproape 3 ani de la data încheierii Contractului de finanțare, AM POR revine asupra poziției sale și, în baza unor situații de fapt existente încă de la data depuneri cererii de finanțare și absolut publice, a reziliat Contractul de finanțare și a obligat societatea să restituim sumele acordate cu titlu de finanțare nerambursabilă.

Or, fiind vorba despre un contract, părțile contractante trebuie sa se supună prevederilor cuprinse în art. 1170 din noul C. civ., potrivit căruia "părțile trebuie să acționeze cu bună credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul execitării sale. Ele nu pot înlătura sau limita această obligație ".

Prin urmare, având in vedere prevederile art. 15 din noul C. civ., "niciun drept nu poale fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe ", va rugam sa prezenta cauza, AM POR si-a exercitat in mod abuziv dreptul la controlul ulterior, reținându-se totodată, si o culpă a autorității în ceea ce privește îndeplinirea obligației de a verifica criteriile de eligibilitate (inclusiv îndeplinirea statutului de IMM), anterior aprobării cererii de finanțare.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării si dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, a art. 3 alin. (3) din Anexa la Recomandarea Comisiei 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mijlocii și a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 27 februarie 2014, pronunțată în cauza C-110/13.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta- reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva deciziei nr. 26/01.03.2017, emisă de către pârâta AM POR, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamantă și înregistrată la AM POR sub nr. x/09.02.2017; anularea Procesului-Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 01.11.2016 și înregistrat sub nr. x/13.12.2016, cu consecința stingerii creanței în cuantum de 477.433,20 RON și a penalităților de întârziere.

Neregula reținută cu ocazia controlului ex-post vizează conduita intimatei- reclamante, constând în crearea de condiții artificiale care au condus la încadrarea eronată a societății în categoria microîntreprinderilor, încadrare fără de care nu ar fi fost posibilă obținerea finanțării proiectului.

În esență, echipa de control a reținut existența unor elemente de interdependență în baza cărora A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. ar fi întreprinderi legate, în raport cu prevederile art. 4

4

alin. (1) lit. c) și alin. (4) din Legea nr. 346/2004 și ale art. 3 alin. (3) par. 4 din Recomandarea CE nr. 361/2003, prin prisma criteriilor stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-110/13.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", este nefondat. Acesta vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Referitor la susținerile recurentei relativ la încălcarea dreptului său la apărare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, edictate în acest sens, se reține că potrivit art. 21 alin. (11) "Pe parcursul activităților de constatare, structura verificată are dreptul să își exprime punctul de vedere, care se analizează de echipa de verificare."

De asemenea potrivit art. 21 alin. (14) și (15) O.U.G. nr. 66/2011 "Înainte de aprobare, proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se prezintă structurii verificate, acordându-se acesteia posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.

Structura verificată are dreptul să prezinte în scris structurii de control prevăzute la art. 20 punctul său de vedere cu privire la constatările acesteia în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare."

Totodată, alin. (21) al aceluiași articol dispune în sensul că: "Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare trebuie să conțină următoarele elemente: denumirea autorității emitente, data la care a fost emis, datele de identificare a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor, cuantumul creanței bugetare stabilite în urma constatărilor, motivele de fapt, temeiul de drept, numele și semnătura conducătorului autorității emitente, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și autoritatea la care se depune contestația, mențiuni privind punctul de vedere al debitorului și poziția exprimată de structura de control competentă, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (14) și (15).".

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că lipsa "răspunsului autorității la fiecare argument invocat de beneficiar" nu echivalează cu nemotivarea actului administrativ, întrucât resorturile decizionale rezultă cu claritate din cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, care a fost comunicat recurentei-reclamante, aceasta având posibilitatea de a exprima un punct de vedere, potrivit art. 21 alin. (15) din O.U.G. nr. 66/2011. Totodată, procesul-verbal contestat respectă cerințele prevăzute de art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, temeiul de drept care a stat la baza emiterii sale fiind indicat atât în cap. 2 - Baza legală a verificării - cât și în cap. 7 - Temeiul de drept, unde se menționează aplicarea anexei IV a contractului de finanțare, în privința obligațiilor beneficiarului în implementarea proiectului, precum și aplicarea prevederilor art. 2, 3, 10-14, 25, 43, 53, 56, 58-62, 70-74, 77, 78, 91, 92, 98-101 și art. 107 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1083/2006, prevederile art. 13, alin. (2) și art. 27 a), b) și c) din Regulamentul (CE) nr. 1828/2006 și dispozițiile din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995.

În altă ordine de idei, transpunând dispozițiile normelor anterior citate rezultă cu claritate că motivarea actelor administrative nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă autoritatea să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, acestea putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, ceea ce în speță s-a și demonstrat.

În sensul celor antamate în precedent, Înalta Curte nu poate primi critica potrivit căreia au fost încălcate principiile reglementate de art. 9 alin. (1) Codul de procedură fiscală și ale art. 41 par. 2 lit. a) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.

Or, în speță, autoritatea pârâtă a argumentat că neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita recurentei-reclamante în derularea contractului de finanțare, investiția realizată devenind neeligibilă ca urmare a prevederilor legale și contractuale încălcate.

Astfel, motivarea actelor administrative contestate și documentația care a stat la baza emiterii acestora oferă suficiente elemente care, corelate între ele, conduc la concluzia că recurenta-reclamantă a încălcat dispozițiile legale art. 4

4

din Legea nr. 356/2004 și art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea CE nr. 361/2003.

Pe de altă parte, așa cum a reținut și instanța de fond, punctul de vedere la care face referire reclamanta atât în cuprinsul cererii introductive, cât și în recurs, se raportează la un proiect de act administrativ, dreptul la apărare al societății supuse verificărilor a fost respectat, iar emiterea Procesului-verbal la o zi după primirea la AMPOR a Punctului de vedere nu poate fi considerată, prin ea însăși, o dovadă a inexistenței unei "reale analize a punctului de vedere, într-o singură zi lucrătoare, având în vedere complexitate aspectelor verificate."

Mai mult, pretinsa vătămare invocată de recurentă cu privire la nerespectarea dreptului său la apărare cu ocazia emiterii notei de constatare și de stabilire a corecțiilor financiare și, ulterior, a deciziei de respingere a contestației, chiar dacă ar fi ipotetic reținută, s-a acoperit prin derularea procedurii controlului judecătoresc asupra actului administrativ contestat, recurenta reclamantă nefiind pusă prin pretinsele vătămări ale dreptului său la apărare în imposibilitate de a se apăra în procedura jurisdicțională și de a avea cunoștință de totalitatea actelor care au stat la baza întocmirii notei de constatare.

În ceea ce privește motivul de recurs formulat de către reclamantă vizând greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborate cu art. 2545 alin. (2) și art. 2547 din C. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011:

Art. 21. (...)

(23) Termenul maxim de efectuare a verificării și de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a verificării, cu excepțiile prevăzute la alin. (25) și (26).

(24) în cazul în care activitatea de verificare vizează mai mulți beneficiari și/sau întreaga perioadă în care, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, pot fi luate măsuri de recuperare a creanțelor, precum și în cazuri justificate în care - în scopul verificării - este necesară colaborarea cu alte instituții, termenul de finalizare a activității de verificare prevăzut la alin. (23) poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 de zile.

(25) Organizarea și efectuarea verificărilor necesare stabilirii creanței bugetare rezultate din nereguli și emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se efectuează în termen de maximum 60 de zile de la data comunicării de către DLAF a actului de control emis în conformitate cu normele și procedurile proprii, respectiv de la data primirii raportului de inspecție emis de OLAF.

(26) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se emite în termen de 60 de zile de la data comunicării documentelor de constatare emise de Autoritatea de Audit, conform regulamentului prevăzut la art. 24.(...)

Art. 25. -

(1) In situația în care structurile de control prevăzute la art. 20 constată nereguli de sistem sau deficiențe ale sisteme/or de management și control potențial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicații de ordin financiar, acestea au obligația întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar și operațiune, după reverijîcarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21.

(2) Termenul maxim de efectuare a activităților prevăzute la alin. (1) este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a reverif carii.

(3) In cazuri justificate, termenul de finalizare a activității de reverificare prevăzut la alin. (2) poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 de zile. (...)".

Instanța de fond a reținut, în mod corect, că aceste termene stabilite de lege pentru emiterea proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sunt termene de recomandare, nerespectarea lor nefiind de natură să atragă nulitatea actului administrativ.

Înalta Curte reține că termenele anterior menționate reprezintă termene de recomandare, atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut, în cazul nerespectării lor, sancțiunea decăderii sau o altă sancțiune similară, de natură să afecteze valabilitatea actului întocmit după împlinirea lor.

Nerespectarea obligației de întocmire a procesului-verbal în termenul legal este calificată drept abatere de dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011, de natură să atragă, eventual, sancționarea disciplinară a personalului care se face vinovat de săvârșirea acesteia.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011:

(1) Constituie abateri de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență următoarele fapte:

(...)

d) neemiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență;

Aceste termene nu pot fi considerate termene de decădere/imperate cum, în mod greșit, argumentează reclamanta, deoarece din actul normativ nu rezultă, în mod neîndoielnic, că nerespectarea acestora atrage pierderea dreptului de a stabili creanțele bugetare.

In conformitate cu dispozițiile art. 2545 C. civ.:

(1) Prin lege sau prin voința părților se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârșirea unor acte unilaterale,

(2) Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condițiile legii, a săvârșirii lor.

Potrivit dispozițiile art. 2547 C. civ.:

Dacă din lege sau din convenția părților nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit termen este de decădere, sunt aplicabile regulile de la prescripție.

Aceste termene nu pot fi considerate nici termene de prescripție, având în vedere dispozițiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 care reglementează prescripția dreptului de a stabili creanțele bugetare rezultate din nereguli.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011:

(1) Dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare.

In concluzie, termenele prevăzute de dispozițiile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 au natura juridică a unor termene de recomandare, iar nerespectarea acestora nu poate afecta valabilitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/13.12.2016.

În ceea ce privește critica reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) și (4) din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 2 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că AM POR trebuia sa efectueze propriile verificări și "nu să preia, fără nici o cenzură, susținerile Autorității de audit", Înalta Curte reține că, astfel cum rezultă din conținutul Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/13.12.2016, structura de control a efectuat în mod independent verificări din perspectiva îndeplinirii condițiilor de eligibilitate, așa cum sunt prevăzute în Ghidul solicitantului - Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (2) și (4):

"(2) În termen de maximum 10 zile de la primirea de către structura de control competentă conform prevederilor art. 20 a oricărei solicitări ca urmare a aplicării prevederilor art. 18, aceasta are obligația organizării activității de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare". […]

(4) Constatărilor cu implicații financiare din actele de control/audit întocmite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional, precum și celor din rapoartele de audit emise de Autoritatea de Audit la închiderea programelor/proiectelor, li se aplică cu prioritate prevederile alin. (2) încă din stadiul de proiect al actului de control/raportului de audit".

Activitatea proprie de control a fost inițiată prin emiterea mandatului nr. x/27.09.2016 de Șeful Autorității de Management - Programul Operațional Regional nr. x/15.07.2016, prelungit cu încă 45 de zile prin mandatul CSN nr. x/27.10.2016.

Structura de control a solicitat Beneficiarului S.C. A. S.R.L, un punct de vedere privind constatările și/sau creanța bugetară de recuperat, iar acestea au avut la bază o analiză nemijlocită a mijloacelor de probă deținute, iar nu numai actul Autorității de audit. Faptul că recomandarea autorității de audit a fost acceptată și implementată în acord cu dispozițiile art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, iar concluziile structurii de control au fost în sensul reținerii acelorași concluzii nu poate fi considerată o dovadă a lipsei unui control propriu.

Este corectă aserțiunea instanței de fond în sensul că însușirea constatărilor auditorilor nu este rezultatul unui control formal, ci a unui control efectiv al elementelor de probă deținute, în urma unei analize temeinice a situației de fapt și a prevederilor legale aplicabile în cauză.

Astfel, rezultă cu puterea evidenței că autoritatea de control în urma propriei analize a concluzionat că "Față de cele prezentate, structura de control constată în mod indubitabil existența unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord.

Pe cale de consecință au fost efectuate verificări din perspectiva îndeplinirii condițiilor de eligibilitate așa cum sunt prevăzute în Ghidul solicitantului - Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor;

(...)

Concluzionăm că, în fapt, solicitarea finanțării din partea celor două societăți comerciale pentru proiectele cod SMIS 52357 și cod SMIS 52358, a fost făcută în condițiile în care cele două societăți nu îndeplineau cerința privind încadrarea în categoria microîntreprinderilor, pe de o parte, iar, pe de altă parte în structura asociaților/administratorilor celor două firme se regăsește același grup de persoane care acționează împreună și care au interese comune, ele regăsindu-se împreună ca asociați/administratori și în alte societăți comerciale...".

Totodată, în urma verificărilor suplimentare efectuate de către structura de control din cadrul MDRAPFE au rezultat elemente care au justificat sesizarea DNA/DLAF, pentru a se pronunța cu privire la caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate, de prezentare de declarații sau documente false, incorecte sau incomplete, care are ca efect deturnarea sau reținerea incorectă de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele gestionate de Comunitățile Europene sau în numele acestora.

Pe de altă parte, și invocarea de către recurentă a săvârșirii de către autoritate, în ceea ce privește emiterea celor două acte administrative, a unui exces de putere, este o critică nefondată, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în aceea că toate elementele factuale, pe baza cărora structura de control a constatat neregula abia după implementarea proiectului, erau anterioare acordării finanțării și puteau fi cunoscute încă de la data depunerii și analizării cererii de finanțare .

Pentru a susține existența excesului de putere din partea pârâtului, reclamanta a arătat că A.M.P.O.R. a avut la dispoziție încă de la data depunerii cererii de finanțare toate elementele pe baza cărora putea stabili neîndeplinirea condițiilor pentru acordarea finanțării, însă, cu toate acestea a semnat contractul iar proiectul a fost implementat integral. În opinia reclamantei, rezilierea contractului de finanțare și stabilirea obligației de restituire a sumelor contravine prevederilor art. 1167, art. 1170 C. civ.

Înalta Curte constată lipsa de fundament a acestor susțineri care nu sunt apte să determine soluția de anulare a procesului-verbal.

Excesul de putere este definit de prevederile art. 2 lit. n) din Legea 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În cauză, nu este incidentă vreuna dintre ipotezele stabilite de aceste dispoziții.

În primul rând, nu poate fi în discuție o depășire a competenței pârâtului pentru emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare respectiv a deciziei de soluționare a contestației, aceasta fiind expres stabilită prin dispozițiile art. 20- 21 din O.U.G. nr. 66/2011.

De asemenea, nu se poate reține nici existența unei încălcări a drepturilor și libertăților reclamantului prin emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (5) din contractul de finanțare "Beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract și cu legislația națională și comunitară în vigoare."

De asemenea, prin dispozițiile art. 5 alin. (1) s-a stabilit că "Cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor de finanțare prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare și cu Ordinul comun al ministrului dezvoltării lucrărilor publice și locuințelor nr. 1119/30.10.2007 și al economiei și finanțelor nr. 31/17.01.2008 și al ministrului economiei și finanțelor nr. 503/21.02.2008 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile".

Faptul că la momentul încheierii existau toate elementele de fapt pe baza cărora s-a stabilit că reclamanta este o întreprindere legată nu poate invalida soluția adoptată prin procesul-verbal contestat în condițiile în care, astfel cum reiese din cuprinsul Ghidului solicitantului, reclamantul avea obligația de a completa și semna declarația de eligibilitate pe propria răspundere.

Or, la momentul accesării finanțării, deși cunoștea raporturile dintre societăți, raporturi care justificau concluzia că acestea erau legate, nu a adus la cunoștința autorității contractante aceste aspecte.

În consecință, Înalta Curte va respinge criticile reclamantei ca neîntemeiate.

Potrivit motivului de recurs circumscris cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu Ie prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale incidente.

Referitor la criticile constând în aplicarea greșită a prevederilor art. 4

4

din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii, a art. 3 alin. (3) din Anexa Recomandării Comisiei Europene nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii și a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 27 februarie 2014, Înalta Curte reține că judecătorul fondului a descris amănunțit și clar motivele de fapt și de drept care au condus la concluzia că încadrarea reclamantei în categoria microîntreprinderilor a fost nelegală, luând în considerare prevederile incidente din legislația națională și aspectele de ordin obiectiv și subiectiv care se degajă din interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-110/13, în care s-au stabilit următoarele:

"Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza raporturilor atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal una dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu este în mod necesar subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări."

În calea de atac, recurenta- reclamantă a supus atenției Înaltei Curți aspecte legate de analiza unor elemente ale probatoriului, tinzând la a convinge instanța de control judiciar că semnificația juridică pe care autoritatea emitentă și instanța de fond au dat-o situației de fapt este eronată.

În acest sens, se reține că la data de 23.06.2014, între Ministerul Dezvoltării Regionale si Administrației Publice, in calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 (in continuare "AM POR"), reprezentat de Agenția pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia (în continuare "Organism Intermediar" sau "OI POR") pe de o parte si reclamantă, în calitate de beneficiar pe de alta parte s-a încheiat Contractul de finanțare nr. x cod SMIS 52357 "Achiziția de echipamente specializate în execuția lucrărilor de construcții în cadrul A.", Axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional si local - Domeniul de intervenție 4.3. - Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor.

Obiectul Contractului de finanțare 1-a constituit acordarea finanțării nerambursabile de către AM POR pentru implementarea Proiectului "Achiziția de echipamente specializate în execuția lucrărilor de construcții în cadrul A. S.R.L. ", iar valoarea totală a Proiectului a fost de 600.049,95 RON, din care valoarea totală eligibilă a fost de 481.660,50 RON.

Potrivit art. 2 alin. (3) si 4 din Contract, reclamanta, în calitate de beneficiar, trebuia să implementeze Proiectul într-un termen de 12 luni, ce curge din ziua următoare semnării contractului.

Astfel, potrivit Planului de afaceri, reclamanta și-a propus crearea unui suport tehnic prin achiziția de echipamente performante care sa contribuie la realizarea de construcții rezidențiale și nerezidențiale, precum și crearea a 3 noi locuri de munca.

Astfel, a achiziționat un buldoexcavator si un echipament multifuncțional cu malaxor beton.

In prezent, proiectul reclamantei este realizat în proporție de 100%.

Structura de control din cadrul instituției pârâte, în baza Mandatului nr. x/27.09.2016, emis de Șeful Autorității de Management - Programul Operațional Regional, a procedat la efectuarea unei verificări documentare a cazului de suspiciune de fraudă ce a vizat aspectele menționate în sesizarea Unității Gestionare Nereguli Fonduri Europene nr. x/15.07.2016, conținând aspecte legate de stabilirea condițiilor de eligibilitate ale Beneficiarilor, precum și aspectele menționate în sesizarea Unității Gestionare Nereguli Fonduri Europene nr. x/02.08.2016, conținând aspecte legate de încadrarea solicitantului S.C. A. S.R.L. în categoria microîntreprinderilor.

Neregula a fost semnalată cu ocazia efectuării misiunii de audit de operațiuni pentru POR al Autorității de Audit nr. x/15.07.2016, înregistrat la MDRAPFE cu nr. x/19.07.2016 - Centralizatorul constatărilor și recomandărilor formulate Autorității de Management POR și Organismului Intermediar POR Sud Muntenia, pag. 01-10.

Ambele sesizări, respectiv nr. x/15.07.2016 (fraudă) și nr. x/02.08.2016 (neregulă), se referă la aceleași aspecte, respectiv constatarea Autorității de Audit cu privire la faptul că cele două societăți nu se încadrează în categoria microîntreprinderilor și, de asemenea, că aceste societăți aparțin unui grup de persoane care acționează de comun acord și au interese economice comune, respectiv S.C. A. S.R.L. prin administratorul cu puteri depline, C., este legată de S.C. B. S.R.L., și nu autonomă, așa cum s-a declarat, deoarece se poate considera ca S.C. A. S.R.L., prin administratorul cu puteri depline C. poate exercita o influență dominantă asupra S.C. B. S.R.L., unde este asociat unic persoana fizica.

AM POR, la data de 20.10.2016, a comunicat reclamantei proiectul Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare, privind proiectul "Achiziția de echipamente specializate în execuția lucrărilor de construcții în cadrul A. S.R.L. " (Anexa nr. 5).

Potrivit Proiectului de proces-verbal, structura de control a reținut că reclamanta și societatea B. S.R.L. ar fi întreprinderi legate, întrucât, în speță, ar fi incidente prevederile art. 44, alin. (1) lit. c) și alin. (4) din Legea 346/2004, art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea CE nr. 361/2003, precum și faptul că reclamanta și D. S.R.L. s-ar regăsi în situația expusă în Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 27 februarie 2014, pronunțata in cauza C-110/13.

In conformitate cu prevederile art. 21 alin. (15) din O.U.G. nr. 66/2011, reclamanta a formulat un punct de vedere fata de constatările cuprinse in Proiectul Procesului Verbal, prin care a solicitat AM POR sa constate ca pretinsele nereguli reținute de structura de control in sarcina sa, in calitate de structura verificata, sunt rezultatul unei greșite aplicări a prevederilor legale naționale si comunitare, cu relevanta in prezenta cauza si, pe cale de consecința, sa nu aprobe Proiectul procesului-verbal (Anexa nr. 6).

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/13.12.2016 emis de către Direcția Constatare și Stabilire Nereguli, Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli POR din cadrul MDRAPFE s-a constatat neeligibilitatea cheltuielilor decontate în cadrul proiectului cod smis 52357 și s-a stabilit o creanță bugetară în cuantum de 477.433,20 RON în sarcina reclamantei.

În cuprinsul acestuia se reține că reclamanta, prin administratorul cu puteri depline C. este legată de S.C. B. S.R.L., și nu autonomă așa cum s-a declarat, deoarece se poate considera ca S.C. A. S.R.L. prin administratorul cu puteri depline C. poate exercita o influență dominantă asupra S.C. B. unde asociat unic persoană fizică.

Or, C. este administrator la S.C. A. S.R.L., asociat unic la S.C. B. S.R.L., administrator la S.C. E. S.R.L., astfel cum rezultă din certificatul constatator ONRC de la f. x vol. 2.

Totodată, asociatul unic al S.C. A. S.R.L., doamna F., este acționar cu un procent de 20% din capitalul social al S.C. E. S.R.L..

Asociatul unic al S.C. B. S.R.L. C. este, de asemenea, acționar cu un procent de 20% din capitalul social al S.C. E. S.R.L..

Acționarii S.C. E. S.R.L. sunt:

- S.C. G. S.R.L. (în perioada 26.10.2012-31.12.2013), al cărei asociat unic este H. (începând cu data de 27.12.2012), iar administrator începând cu data de 17.12.2012 dl. C.;

- S.C. I. S.R.L., al cărei asociat unic este J.;

- S.C. D. S.R.L., al cărei asociat unic este dl. K., administrator L.;

- S.C. A. S.R.L., al cărei asociat unic este F., iar administratorul cu puteri depline dl. C.;

- S.C. B. S.R.L., al cărei asociat unic este C..

D-na J., asociat unic al S.C. I. S.R.L., are același domiciliu cu C., în Mun. Călărași, str. x, jud. Călărași,

D-na F., asociat unic al S.C. A. S.R.L. are același domiciliu cu H. asociat unic al S.C. G. S.R.L. - Municipiul Călărași, Strada x, nr. 8, Județ Călărași.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din contractul de finanțare, finanțarea nerambursabilă este acordată în baza Schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea microîntreprinderilor (…) aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor nr. 155/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Ca urmare trebuie respectate condițiile de eligibilitate impuse de prevederile legale atât pentru solicitanții și beneficiarii acestor finanțări cât și pentru activitățile ce pot fi finanțate.

Reclamanta, prin administratorul său, a completat declarația privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM, prin care declara pe propria răspundere că tipul întreprinderii este autonomă, odată cu depunerea cererii de finanțare, excluzând în mod expres încadrarea întreprinderii într-o altă categorie ("întreprinderi legate" sau "întreprinderi partenere").

Mai mult, a completat Anexa nr. 1.4 - Declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM, pentru un număr de 2 (doi) angajați, o cifră de afaceri anuală netă de 296.809 RON și active totale de 803.180 RON. Reclamanta a bifat "NU" în cadrul secțiunii care prevedea "Important: precizați dacă, față de exercițiul financiar anterior, datele financiare au înregistrat modificări care determină încadrarea întreprinderii într-o altă categorie (respectiv, microîntreprindere, întreprindere mică, mijlocie sau mare)".

Or, potrivit cerințelor incluse în Secțiunea III din Ghidul Solicitantului:

"Dacă solicitantul este partener sau legat cu alte întreprinderi, în sensul Legii 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării IMM, cu modificările și completările ulterioare, se vor prezenta și copii ale documentelor bilanțiere aferente acestor întreprinderi (menționate în declarația privind încadrarea în categoria IMM, depusă odată cu cererea de finanțare").

Așadar, potrivit Ghidului Solicitantului, întreprinderile (IMM) care se încadrează în categoria de "întreprinderi legate" sau "întreprinderi partenere" au obligația de a depune înscrisuri suplimentare, ca parte a dosarului de finanțare.

În același sens dispun și prevederile Anexei nr. 1 - Declarație privind încadrarea întreprinderii în categoria întreprinderilor mici și mijlocii la Legea nr. 346/2004, în cadrul căreia se specifică în mod neechivoc cu privire la "Exercițiul financiar de referință", cu titlu de notă explicativă:

"*2) Datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale sunt cele realizate în ultimul exercițiu financiar raportate în situațiile financiare anuale aprobate de acționari sau asociați. În cazul întreprinderilor nou înființate datele cu privire la numărul mediu anual de salariați, cifra de afaceri anuală netă și activele totale se determină și se declară pe propria răspundere".

În sensul celor anterior antamate, Înalta Curte nu poate primi alegațiile recurentei în sensul că "subscrisa suntem o întreprindere autonomă și ne încadrăm în plafoanele prevăzute de art. 3 și 4 din Legea nr. 346/2004, fiind, așadar, o microîntreprindere autonomă" și că "prima instanță reduce în mod greșit și neîntemeiat, orice obligație de control inițial a autorității, la o simplă verificare a existenței la dosarul cererii de finanțare, a declarației pe proprie răspundere ...".

Mergând mai departe, Înalta Curte arată că potrivit dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 19 din contractul de finanțare reglementează mecanismul controlului ulterior (ex-post) și consacră dreptul autorității de a constata neeligibilitatea proiectului, printr-un pact comisoriu ce dă dreptul autoritatii sa înceteze Contractul de plin drept, printr-o notificare scrisa, fara punere in intarziere, fara nicio alta formalitate si fara interventia instantei judecatoresti, printre altele, in cazul constatarii unei nereguli cu privire la incheierea ori executarea Contractului.

Așadar, Înalta Curte ca respinge ca neîntemeiate susținerile reclamantei în sensul că "în măsura în care AMPOR nu a efectuat toate verificările la care era obligată, nu-și poate invoca propria culpă în sancționarea subscrisei.".

Cele doua societati sunt legate, obiectul de activitate suprapunându-se parțial, nefiind determinant faptul că, în cazul societății reclamante, o parte dintre activitățile comune sunt înregistrate drept secundare, ambele forme fiind aducătoare de venituri.

Astfel, S.C. A. S.R.L. a avut ca activitate principală cod CAEN 0111 - Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, însă ca obiecte secundare a avut și: 0146 Creșterea porcinelor; 0162 Activități auxiliare pentru creșterea animalelor; 4120 Lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale; 4311 Lucrări de demolare a construcțiilor; 4312 Lucrări de pregătire a terenului; 4329 Alte lucrări de instalații pentru construcții etc. (a se vedea actul constitutiv, f. xv vol. 1);

- S.C. B. S.R.L. are ca activitate principală CAEN 0146 - Creșterea porcinelor, iar ca activitate secundară 0111 Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), a plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase.

Așadar, și cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, ca activitate principală, este adiacentă creșterii porcinelor, deoarece acestea pot fi folosite pentru creșterea animalelor.

De asemenea, este îndeplinită condiția desfășurării activității sau unei părți de activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

Cele doua societati își desfășoară activitatea principală în același domeniu de activitate și anume în cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase si a plantelor producătoare de semințe oleaginoase. Se observă că legea nu cere ca întreaga activitate a celor două societăți să se desfășoare pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente, ci este suficient ca o parte a activității să se desfășoare pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente Nu se cere nici măcar ca cea mai mare parte a activității să se desfășoare pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

De asemenea, legea nu impune condiția ca obiectul proiectului pentru care se primește finanțarea să fie diferit de obiectul activității celeilalte întreprinderi. Din interpretarea gramaticală și teleologică a art. 4

4

alin. (4) din Legea nr. 346/2004, rezultă că nu are importanță obiectul contractului pentru care se solicită finanțarea (așa cum afirmă reclamanta), ci activitatea desfășurată de reclamantă în momentul formulării cererii de finanțare.

Este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea CE nr. 361/2003 (condiție interpretată în Hotărârea nr. C 110/13 a Curții de Justiție a Uniunii Europene a existenței unei entități economice unice, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, fapt rezultat din analiza raporturilor atât juridice, cât și economice stabilite între cele două societăți.

În speță, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 4

4

alin. (1), lit. c) din Legea nr. 346/2004, deoarece se poate considera ca S.C. A. S.R.L. prin administrator cu puteri depline C. poate exercita o influență dominantă asupra S.C. B. S.R.L., unde este asociat unic persoană fizică.

În baza clauzei din actul constitutiv al S.C. A. S.R.L. se precizează că "societatea va fi administrata cu puteri depline de către C. învestit în funcția de administrator cu puteri depline de administrare, reprezentare, angajarea societatii si gestionarea patrimoniului social cu mandat nelimitat de către C.".

În același timp, aceeași persoană avea calitatea de asociat unic la S.C. B. S.R.L., dar și de administrator la S.C. A. S.R.L., S.C. G. S.R.L. și S.C. E. S.R.L. La această din urmă societate, S.C. B. S.R.L., alături de S.C. A. S.R.L., S.C. D. S.R.L. și S.C. I. S.R.L. dețineau majoritatea capitalului social, prin intermediul unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord.

Or, S.C. E. S.R.L., s-a dovedit a fi singurul client al S.C. A. S.R.L., explicația societății reclamante fiind că "toți membrii unui grup de producători trebuie sa-și comercializeze produsele prin intermediul acestei forme de organizare".

Față de cele anterior învederate, Înalta Curte nu poate primi alegațiile reclamantei în sensul că "instanța de fond ar fi trebuit să constate ca dl. C. nu are o influență dominantă și asupra S.C. B. S.R.L., din moment ce, în cadrul acesteia, nu deține calitatea de administrator" și nici pe cele în sensul că "la stabilirea pieței relevante pe care activează o întreprindere, nu trebuie avut în vedere doar obiectul principal de activitate al acesteia, așa cum este menționat la R