ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1069/2022

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 10 mai 2021, sub numărul x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul Romaniei- Senatul și Secretarul General al Senatului, anularea ordinului de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă nr. 320/02.03.2021 precum și obligarea pârâților la repunerea în plată a acestei indemnizații, începând cu data de 27.02.2021 la zi.

Totodată, s-a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 1377 din 24 septembrie 2021, Tribunalul Tulcea a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Tulcea și, pe cale de consecință a declinat competența soluționării cauzei având ca obiect anulare act formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În argumentele expuse în susținerea soluției, instanța a reținut că, în ceea ce privește natura juridică a actului contestat, s-a reținut că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Lg. nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Arată instanța că, Ordinul contestat în prezenta cauză are natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual emise de o autoritate centrală, supuse jurisdicției contenciosului administrativ .

Astfel, prin art. 1 alin. (1) din acest Legea contenciosului administrativ s-a reglementat că "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

În ceea ce privește litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale, competența de soluționare în fond a acestora aparține secțiilor de contencios administrativ și fiscal de la curțile de apel în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Lg. nr. 554/2004.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 7/CA din 17 ianaurie 2022, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului, având ca obiect anulare act administrativ, către Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Î.C.C.J în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut că indemnizația pentru limită de vârstă, deși nu se achită din bugetul asigurărilor sociale, are natura juridică a unei pensii de serviciu, situație în care, având în vedere și excluderea persoanelor alese în funcție de demnitate publică din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, nu poate fi decât un drept de asigurări sociale, cu atât mai mult cu cât se suportă din bugetul statului și se acordă doar pentru parlamentarii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare stabilite de Legea nr. 263/2010 și doar de la data încetării mandatului.

Conchide instanța în sensul că, natura indemnizației pentru limită de vârstă de care a beneficiat reclamantul este cea a unui drept de asigurări sociale, verificarea legalității și temeiniciei ordinului prin care s-a dispus încetarea plății acestei indemnizații nu poate intra decât în sfera de competență a instanței de drept comun cu competentă în soluționarea litigiilor având ca obiect asigurările sociale.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Tulcea, secția Civilă, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta Curte reține că, în cauză, reclamantul A. a a solicitat în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României-Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, anularea Ordinului nr. 320/02.03.2021 de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă, obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență este aceea dacă, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care instituie o competență materială în raport de criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ contestat, sau dacă sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Or, calitatea emitentului ordinului de respingere a cererii de acordare a indemnizației nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o astfel de competență specială intervine doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor.

Ordinele respective au fost emise potrivit art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor, astfel cum era în vigoare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021, conform căruia deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în Anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale, aveau dreptul la acordarea, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat.

Reține Înalta Curte că aceste drepturi au fost introduse prin Legea nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006, din expunerea de motive care a însoțit adoptarea acestei legi reieșind că intenția legiuitorului a fost aceea ca această indemnizație să aibă natura juridică a unei pensii de serviciu.

Deci, obiectul acțiunii privește un drept acordat foștilor parlamentari ca urmare a împlinirii limitei de vârstă de pensionare și doar la data încetării mandatului, drept care poate fi asimilat drepturilor prevăzute de Legea privind sistemul unitar de pensii publice.

De asemenea, Legea nr. 96/2006 nu face trimitere la Legea nr. 554/2004, astfel că, raportat la obiectul cauzei, modalitatea în care emitenții actelor au aplicat prevederile referitoare la stabilirea drepturilor din legea menționată și în lipsa unor reglementări speciale, competența de soluționare a cauzei este reglementată de dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Având în vedere dispozițiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 potrivit cărora jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, litigiile vizând refuzul acordării unor astfel de prestații sociale sunt de competența tribunalelor, complete specializate de dreptul muncii și asigurări sociale.

Temeiul legal al regulatorului de competență

Față de toate considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României-Senatul și Secretarul General al Senatului în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2022.