ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1312/2022

Ședința publică din data de 3 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 15 aprilie 2021, sub numărul x/2021, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților, Secretarul General al Camerei Deputaților, Parlamentul Romaniei - Senatul și Secretarul General al Senatului, anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limita de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți, precum și obligarea pârâților la repunerea în plată a acestei indemnizații, începând cu data de 27.02.2021 la zi, pentru fiecare dintre reclamanți. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1378/24.09.2021, Tribunalul Tulcea a admis excepția de necompetenței materiale a instanței și a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 14/CA din 27 ianuarie 2022, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Constanța, a declinat competența de soluționare a cauzei privind acțiunea promovată de reclamanții A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României - Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, Parlamentul României - Senatul și Secretarul General al Senatului, în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, completul specializat conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

În cauza de față, acțiunea formulată de reclamanți, în temeiul prevederilor art. 139 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, are ca obiect anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă și obligarea pârâților la repunerea în plată a acestei indemnizații.

Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor:

"(1) Deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat. (2) Deputații și senatorii beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare; (3) Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate și se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată".

Se observă că indemnizația pentru limită de vârstă recunoscută deputaților și senatorilor prin art. 49, este legată de îndeplinirea de către aceștia a condițiilor vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, conform Legii nr. 263/2010 și se acordă numai de la data la care li se acordă și drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Totodată, acordarea acestui drept este recunoscută în considerarea calității de deputat și senator și derivă din raporturile generate de exercitarea funcției de demnitate publică, neputând să fie separată de exercitarea funcției.

Din economia dispozițiilor legale anterior citate reiese că, indemnizația pentru limită de vârstă de care reclamanții au beneficiat în baza art. 49 din Legea nr. 96/2006 este un drept de natura celor de asigurări sociale.

Or, potrivit dispozițiilor art. 140 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, "Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel", fiind exclusă, din punct de vedere funcțional, competența instanțelor de contencios administrativ.

Litigiul de față nu poate fi calificat ca fiind unul de contencios administrativ, întrucât calitatea emitentului deciziei de încetare a plății indemnizației, de instituție/autoritate publică, nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o atare competență specială intervine doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Tulcea, secția Asigurări Sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții C., D., B., A., E., în contradictoriu cu pârâții Secretarul General al Camerei Deputaților, Parlamentul României - Camera Deputaților, Parlamentul României - Senatul, Secretarul General al Senatului, în favoarea Tribunalului Tulcea, secția Asigurări Sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 martie 2022.