ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1054/2021

Ședința publică din data de 23 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 25.10.2016 sub numărul x/2016, reclamantele S.C. A. S.A., S.C. B. S.A. și S.C. C. au solicitat în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia să răspundă cererilor înregistrate cu nr. x/15.06.2016, y/05.08.2016 și din data de 22.08.2016, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii sub sancțiunea plății de către președintele ASF a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 precum și a plății de către pârâtă a unei penalități în valoare de 500 RON, pentru fiecare zi de întârziere, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1230 din 5 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. S.A., B. S.A. și C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară; a obligat autoritatea pârâtă să răspundă în concret și complet cererilor nr. x/15.06.2016 și y/05.08.2016 formulate de societățile reclamante, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri; a respins capătul de cerere privind aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 (2) din Legea nr. 554/2004; a obligat autoritatea pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamante în sumă de 50 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva deciziei civile nr. 1230 din 5 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta - pârâtă a susținut, în esență, că răspunsul A.S.F. nu reprezintă o exprimare explicită a voinței de a nu pune la dispoziția intimatelor documentele solicitate, deoarece A.S.F. nu a realizat investigația la solicitarea reclamantelor-intimate, ca urmare a sesizărilor x/15.02.2016 și x/05.08.2016, ci investigația A.S.F. a fost dispusă prin Ordonanța D.I.I.C.O.T în anul 2015 și finalizată anterior sesizării formulate de către intimate, prin urmare caracterul nepublic al acestor documente s-a născut mai înainte de solicitarea formulată de către reclamantele-intimate.

Astfel, răspunsurile A.S.F. în cauză respectă caracterul nepublic al activității de urmărire penală și comunică în clar reclamantelor faptul că A.S.F. a dispus măsurile care se impun, conform competențelor deținute, fiind incidente dispozițiile art. 254 din Legea nr. 297/2004, pe care instanța de fond nu le-a luat în considerare.

Împrejurarea că petenta este nemulțumită de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat, răspunsul A.S.F. neputând fi condiționat de soluționarea favorabilă petiției.

Totodată, răspunsul comunicat intimatei C. prin adresa x/10.08.2016 nu poate fi calificat drept "pur formal", ci a avut în vedere tocmai circumstanțele concrete ale speței.

A mai arătat recurenta că la termenul din 22.03.2017, a depus în cadrul probei cu înscrisuri, adresa Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DIICOT, înregistrată la ASF sub nr. x/23.11.2016, din care rezultă că ASF a comunicat acestuia documentele, constatările, concluziile rezultate în urma investigației de specialitate cu privire la aspectele sesizate de intimata C..

Or, din conținutul sentinței recurate nu reiese faptul că instanța ar fi analizat această probă sau că aceasta ar fi fost luată în considerare la momentul pronunțării.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatele -reclamante au formulat întâmpinare A. S.A., B. S.A. și C., prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 02.12.2019, recurenta a depus la dosar precizări, în cadrul cărora a invocat excepția lipsei calității procesuale active a A. S.A. și a interesului acesteia; pe fondul cauzei, excepția lipsei interesului și lipsei de obiect, în raport cu intimatele - reclamante reprezentate prin administrator C..

II. Decizia instanței de recurs

În ceea ce privește excepțiile lipsei de interes și obiect a acțiunii, Înalta Curte reține că acestea au fost invocate față de împrejurarea că reclamantele s-au constituit părți civile în dosarul penal și au luat la cunoștință de "Analiza privind tranzacțiile din perioada iulie - septembrie", astfel încât scopul pentru care a fost formulată cererea de chemare în judecată a fost îndeplinit.

În dreptul procesual civil, interesul de a promova o cerere în justiție este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie legitim, juridic, născut și actual, personal și direct. Acțiunea în contencios administrativ, nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, împrejurarea invocată de recurenta - pârâtă în susținerea acestor excepții nu este de natură a lipsi de interes sau obiect acțiunea formulată de reclamante, având în vedere obiectul acțiunii în contencios administrativ formulat, reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004 și faptul că prin răspunsul dat de pârâtă la cererile formulate, reclamantele se consideră persoane vătămate, în înțelesul art. 1 din Legea nr. 554/2004, acesta constituind temeiul promovării acțiunii în contencios administrativ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:

Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul principal al cauzei deduse judecății îl reprezintă obligarea pârâtei la soluționarea cererii reclamanților, așa cum au solicitat expres prin cererea introductivă.

Instanța de control judiciar reține că intimații-reclamanți au invocat refuzul nejustificat al pârâtei de a răspunde pretențiilor lor, astfel cum au fost solicitate prin următoarele cereri:

- prin cererea înregistrată cu nr. x/15.06.2016 au solicitat: (i) efectuarea unei investigații cu privire la aspectele sesizate, aplicarea unor sancțiuni și, după caz, sesizarea si informarea organelor de cercetare penală; (ii) în situația în care s-au realizat aceste operațiuni administrative, înaintarea către DIICOT-Structura Centrală a procesului-verbal de control și a măsurilor sau sancțiunile aplicate; (iii) comunicarea către reclamantă în termen legal a rezultatelor acestor controale și investigații.

- prin cererea înregistrată la ASF cu nr. x/05.08.2016 au solicitat a li se comunica (i) stadiul investigațiilor efectuate si a constatărilor si masurilor dispuse cu privire la faptele sesizate, respectiv acelea de manipulare a pieței sub forma unor tranzacții care presupun procedee fictive sau orice altă formă de înșelăciune in modalitatea ascunderii identității proprietarului real; (ii) constatările si eventual sancțiunile dispuse împotriva societății de intermediere și/sau angajaților care au participat la decontarea fictiva (procedeul fictiv) a tranzacțiilor in cauza cu utilizarea fondurilor societății si a clienților acesteia fără acordul acestora, fapte ce constituie practica frauduloasa conform prevederilor art. 163 lit. d) din Regulamentul ASF 32/2006; (iii) motivul pentru care, deși prin sesizarea inițială s-a comunicat disponibilitatea furnizării oricăror informații prin audierea unor persoane implicate, până la data prezentei nu s-a făcut niciun demers în acest sens.

La data de 22.08.2016, a fost înregistrată la ASF ultima solicitare la care pârâta nu a mai răspuns.

Înalta Curte constată că prin adresa A.S.F. nr. x/10.08.2016, autoritatea a răspuns adreselor formulate de către reclamantă, în sensul că a adus la cunoștință faptul că "ASF a derulat o investigație privind tranzacțiile menționate și au fost dispuse măsuri conform prevederilor legale în vigoare". De asemenea, s-a comunicat faptul că "adresa x/15.06.2016 a fost transmisă către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism".

Contrar celor reținute de instanța de fond, nu se poate reține refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, în sensul prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond nu a avut în vedere la soluționarea cauzei faptul că sesizările formulate de către intimatele-reclamante sunt ulterioare comunicării de către autoritatea pieței de capital a rezultatului investigației către D.I.I.C.O.T. cu privire la aceleași aspecte sesizate și de intimată, sens în care C. a fost informată prin adresa nr. x/10.08.2016.

Cu privire la răspunsul pârâtei din data de 10.08.2016, instanța de control judiciar apreciază că acesta a fost dat în conformitate cu atribuțiile sale reglementate de art. 254 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 297/2004, potrivit cărora "A.S.F. exercită atribuțiile sale de supraveghere, investigare și control: (...) c) în colaborare cu alte organisme abilitate, cum ar fi: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Oficiul registrului comerțului, Poliția, pentru atribuțiile prevăzute la art. 255 lit. b), e) și g) din Legea nr. 297/2004" și, mai ales, cu respectarea alin. (3) al acestui articol, potrivit căruia "Prevederile alin. (1) și (2) intră sub incidența secretului de serviciu.

Astfel, la elaborarea acestui răspuns, recurenta - pârâtă a avut în vedere tocmai circumstanțele concrete ale speței, și anume:

- faptul că aspectele sesizate cu privire la respectivele tranzacții vizau fapte cu caracter penal (manipularea pieței), de competența organelor de urmărire penală, sens în care s-a răspuns că autoritatea a derulat o investigație și a dispus măsurile care se impuneau potrivit prevederilor legale în vigoare (fiind evident că "măsurile" respective nu puteau viza decât sesizarea organelor de urmărire penală competente);

- faptul că adresa nr. x/15.06.2016 a fost comunicată DIICOT (ceea ce vine să susțină o dată în plus existența unui dosar de urmărire penală);

- caracterul nepublic al fazei de urmărire penală - art. 285 C. proc. pen..;

- faptul că atribuțiile de supraveghere, investigare și control ale A.S.F; exercitate în colaborare cu alte organisme abilitate - în speță DIICOT - intră sub incidența secretului de serviciu - art. 254 alin. (3) din Legea nr. 297/2004;

- faptul că, în speță, atât timp cât cercetarea penală nu a fost finalizată de organul penal competent, nu se pot comunica stadiul investigațiilor, constatările și eventualele sancțiuni dispuse;

- faptul că, în exercitarea prerogativelor sale legale, A.S.F. este singura în măsură să se pronunțe cu privire la considerentele de oportunitate vizând necesitatea efectuării unui control, audierii unor persoane implicate, administrarea unor probe sau aplicarea unor eventuale sancțiuni, respectiv comunicarea informațiilor și investigațiilor relevante către organele competente (în cazul faptelor de natură penală).

Mai mult, Înalta Curte constată că, deși pârâta a depus la dosar, ca argument în plus în susținerea apărărilor sale, adresa Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DIICOT, înregistrată la ASF sub nr. x/23.11.2016, din care rezultă că ASF a comunicat acestuia documentele, constatările, concluziile rezultate în urma investigației de specialitate cu privire la aspectele sesizate de intimata C., această probă nu a fost analizată de prima instanță.

În aceste condiții, cum răspunsul pârâtei apare ca fiind justificat, nefiind pur formal, se constată că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea reclamanților, întrucât soluția dată cererii acestora a avut un temei legal, neputându-i fi imputată autorității pârâte împrejurarea că nu a comunicat un răspuns în sensul solicitat de reclamanți.

Împrejurarea că intimatele sunt nemulțumite de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge în tot acțiunea reclamantelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva deciziei civile nr. 1230 din 5 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge în tot acțiunea formulată de reclamantele A. S.A., prin D., E. SPRL, B. S.A. și C., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2021.