ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1046/2021

Ședința publică din data de 23 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.07.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL CONCURENȚEI, B. S.R.L. și C., anularea Deciziei nr. 8102 din data de 16.06.2017 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței, obligarea intimaților B. S.R.L și C. la încetarea actelor de concurență neloială, constând în deturnarea clienților societății reclamante și obligarea pârâtului Consiliul Concurenței la sancționarea contravențională a intimaților B. S.R.L și C..

Prin sentința civilă nr. 1424 din 26 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL CONCURENȚEI, B. S.R.L. și C., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1424 din 26 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de fond a aplicat și a interpretat greșit dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 11/1991 și ale art. 1 indice 1 lit. b) din același act normativ.

Interpretarea textului legal oferita de instanța de fond a fost in sensul ca noțiunea de "deturnare" implica - dovada privării de către petent de exploatare a clientelei sale sau de un segment important al acesteia ca efect al conduitei neloiale a fostului angajat, fapt nedovedit in speța de fata.

O astfel de interpretare a art. 2 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 11/1991 este greșită, deoarece lipsa rezultatului socialmente periculos - deturnarea efectiva a clienților - nu este de natură a exclude răspunderea contravențională câtă vreme conduita intimaților C. și B. S.R.L. avea aptitudinea de a produce un atare rezultat.

La aceasta concluzie se ajunge în urma analizării art. 2 pct. 1 din Legea nr. 11/1991, care prevede:

"Constituie concurența neloiala, în sensul prezentei legi, practicile comerciale ale întreprinderii care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei credințe și care produc sau pot produce pagube oricăror participanți la piață."

Așadar legiuitorul a avut în vedere și ipoteza unei pagube iminente, prin urmare analiza oricăror fapte de concurență neloială, deci și a celor prevăzute de art. 2 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 11/1991, trebuie efectuată nu doar din perspectiva unei pagube efectiv produse ci și a uneia potențiale.

Legea are prin definiție un caracter eminamente preventiv, fiind absurd a se considera că doar ipoteza producerii rezultatului (deturnarea efectiva a clienților) ar reprezenta un act de concurență neloială, lăsându-se astfel nesancționate practicile comerciale neloiale ce nu au atins scopul dorit.

În opinia recurentei, greșita este și aplicarea la situația de fapt a articolului 1 indice 1 lit. d) din Legea nr. 11/1991 (eronat consemnat în hotărâre art. 11 lit. b), articol ce definește noțiunea de secret comercial.

Pentru a fi calificat drept secret comercial, informația trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții impuse de lege: să fie total/parțial necunoscută sau neaccesibilă ușor persoanelor din mediul care se ocupa cu acest gen de informație; să aibă valoare comercială fiind secretă; deținătorul legitim al informației a luat măsuri de protecție a acesteia.

Așadar, acestea sunt condițiile legale pe care instanța de fond trebuia sa le aibă in vedere și să le aplice la situația de fapt în momentul aprecierii caracterului de secret comercial al comunicării paratului C..

Cu toate acestea, instanța de fond s-a raportat la alte elemente, străine de condițiile legale ce definesc secretul comercial, articolul ce îl reglementează fiind invocat doar formal.

În speța de față, informațiile constând în centralizarea tuturor clienților recurentei, a utilajelor vândute acestora și pentru care se realizează mentenanța, a seriilor de motoare și a tipurilor de motoare, reprezintă un tip de informație ce nu este cunoscută tuturor persoanelor care se ocupă în mod obișnuit cu respectivele informații, aspect ce reiese din modul în care recurenta și-a organizat prin regulament accesul la datele informatice.

Faptul ca informația nu era general cunoscută reiese din Regulamentul de Utilizare a Infrastructurii Informatice a Grupului D. (art. 6 pct. c și d), grup din care face parte și recurenta A. S.R.L.

Recurenta a susținut că a luat toate măsurile de protecție în vederea protejării datelor informatice regăsite în infrastructura grupului de firme, protecția având un caracter preventiv, în sensul stabilirii unor reguli stricte cu privire la accesul angajaților în rețea și la limitele în care aceștia pot folosi resursele.

De asemenea, nu numai accesul în cadrul rețelei informatice a fost reglementat prin regulament, ci și utilizarea informației.

Potrivit art. 11 pct. 1 lit. j) din Regulamentul intern, îi este interzis angajatului să sustragă și să pună la dispoziția altora documentația tehnică, acte și documente confidențiale care ar afecta interesele și funcționalitatea societății.

Prin urmare, datele sustrase de către C. se circumscriu noțiunii de secret comercial, în sensul art. 1

1

lit. d) din Legea nr. 11/1991.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. . 1 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de fond a fost investita cu o plângere împotriva deciziei Consiliului Concurenței, actul administrativ fiind criticat sub două aspecte: 1. greșita excludere din sfera contravențională prevăzută de art. 2 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 11/1991 a ipotezei unei pagube iminente; 2. greșita nereținere în speță și a dispozițiilor art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 11/1991.

Cu alte cuvinte, ceea ce a subliniat în mod constant, atât în fața autorității de concurență, cât și în fața instanței de fond a fost faptul că în speță - în ipoteza neincidenței art. 2 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 11/1991 - acțiunile numitului C. pot fi cu ușurință calificate ca acte de concurență neloială prin prisma dispozițiilor art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 11/1991, articol ce are un conținut mai larg.

Cu toate acestea, atât Consiliul Concurentei cât și instanța de fond nu au analizat acest motiv distinct invocat de către reclamantă.

În această situație sunt incidente dispozițiile art. 488 pct. 1 alin. (6) C. proc. civ., deoarece hotărârea de respingere în totalitate a plângerii nu cuprinde motivele pe care se întemeiază înlăturarea criticilor privind greșita nereținere în speța și a dispozițiilor art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 11/1991.

Lipsa oricărei motivări cu privire la incidența în cauza a dispozițiilor art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 11/1991, face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității hotărârii de fond, nemotivarea soluției echivalând cu o necercetare a fondului pricinii.

Intimații-pârâți Consiliul Concurenței, S.C. B. S.R.L. și C. au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul declarat în raport cu aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază pentru următoarele considerente că recursul este nefondat, sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Potrivit art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991, constituie o practică de concurență neloială, interzisă de lege, "deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat/reprezentant al său ori de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecției acestora și a căror dezvăluire poate dăuna intereselor acelei întreprinderi".

Pentru a se reține săvârșirea faptei contravenționale de deturnare a clientelei este necesară, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei acțiuni de deturnare a clientelei unei întreprinderi; acțiunea să fie realizată de către o persoană fizică ce are calitatea de fost sau actual salariat/reprezentant al acesteia; acțiunea să fi fost realizată prin folosirea de secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecției acestora; dezvăluirea informațiilor apreciate ca fiind "secret comercial" să aibă aptitudinea de a dăuna intereselor acelei întreprinderi.

Referitor la noțiunea de "secret comercial", se reține că existența acesteia presupune întrunirea următoarelor condiții: informația nu este în general cunoscută/accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obișnuit cu acest gen de informație, are valoare comercială pentru că este secretă, iar deținătorul a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecției acesteia.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că nu a fost dovedită practica de concurență neloială susținută de reclamantă în legătură cu fostul salariat al acesteia și cu societatea B. S.R.L., aspectele de fapt invocate de aceasta, referitoare la pârâți, ca autori ai unor fapte de concurență neloială, nereieșind din înscrisurile depuse la dosar.

Astfel, recurenta nu a făcut dovada că anumiți clienți ai societății A. au devenit clienții B., fiind esențială producerea unui rezultat. Existența unor eventuale contacte sau transmiteri de oferte, neurmate de producerea vreunui rezultat concret, în sensul preluării anumitor clienți, face ca această primă condiție să nu fie întrunită.

De asemenea, trebuie analizate faptele concrete imputate pârâților, pentru a se verifica dacă în atragerea clientelei reclamantei acestea au recurs la mijloace neloiale, frauduloase.

Orientarea clientelei către un concurent al societății în discuție nu poate fi prezumată că a fost determinată de faptul că pârâtul C., persoană fizică a cunoscut anumite date și a putut astfel să facă oferte mai bune. Dimpotrivă, pentru a reține faptul neloial de deturnare a clientelei, este necesar să se dovedească indubitabil că orientarea clientelei reclamantei către pârâta B. S.R.L. a fost realizată prin mijloace neoneste. Or, o asemenea dovadă nu a fost realizată în cauză, astfel că nu se poate reține săvârșirea unor acte sau fapte de concurență neloială de către pârâte în sensul deturnării clientelei reclamantei prin uzul de informații confidențiale.

Totodată, orientarea spontană a clientelei spre noul comerciant, bazată pe aprecierea calităților personale ale acestuia, cunoscute din activitatea anterioară în slujba celuilalt comerciant, nu vor putea fi considerate ca fapte de deturnare a clientelei.

Se impune a mai observa și faptul că această prevedere legală nu atribuie caracter ilicit oricărei acțiuni de deturnare a clientelei, ci numai faptelor comise prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecției acestora.

Noțiunea de secret comercial este definită de art. 1

1

pct. 4 din Legea nr. 11/1991 drept informațiile care îndeplinesc cumulativ următoarele cerințe:

Intimatul - pârât C. a fost angajat la A. în funcția de inginer mecanic și, ulterior, responsabil de vânzări, astfel că, în mod evident, prin natura meseriei sale și atribuțiilor sale de serviciu, acesta avea cunoștință de specificațiile tehnice ale utilajelor vândute, și nicidecum, nu se poate considera că ar fi avut acces la anumite "secrete comerciale". În plus, recurenta nu a demonstrat faptul că ar fi protejat aceste informații.

Invocarea pentru prima dată, în această etapă procesuală, a Regulamentului de utilizare a Infrastructurii Informatice a Grupului D. nu poate fi primită, având în vedere că e-mailurile cuprinzând ofertele S.C. B. S.R.L. nu cuprind date care să se circumscrie noțiunii de secret comercial în sensul art. 11 lit. b) din Legea nr. 11/1991, ci fiind date accesibile pe diferite site-uri, aspect ce rezultă din materialul probator administrat în cauză.

Pe de altă parte, reclamantei îi revenea sarcina de a dovedi nu doar comiterea faptei ilicite de către pârâți, dar și existența unui prejudiciu aflat în legătură de cauzalitate cu aceasta, precum și de a furniza elementele necesare pentru cuantificarea pretinsului prejudiciu.

Prin prejudiciu se înțelege paguba efectiv suferită, adică suma cu care s-a diminuat patrimoniul reclamantei, sau beneficiul ce nu a fost realizat de aceasta ca urmare a faptei ilicite atribuite pârâților .

Cum în prezenta cauză paguba invocată de reclamantă constă în posibilitatea reală și obiectivă a pierderii clienților, în mod corect s-a reținut că aceasta nu a făcut dovada efectivă a prejudiciului în sensul arătat mai sus.

Înalta Curte nu poate reține nici incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul nemotivării hotărârii.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 425 C. proc. civ.

Împrejurarea că instanța nu ar fi realizat o analiză mai aprofundată sau detaliată nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanța este obligată să analizeze argumentele esențiale, de natură să tranșeze soluția în cauză.

Prin urmare, hotărârea instanței de fond este la adăpost de critică și nu poate fi reformată în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, având în vedere că a argumentat soluția adoptată și a întemeiat motivarea acesteia pe argumente pertinente și logice, simpla nemulțumire a recurentei față de soluția pronunțată de către instanță nefiind suficientă pentru casarea acesteia.

De altfel, critica bazată pe motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susține neanalizarea motivelor de nulitate referitoare la existența contravenției reglementate de art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 11/1991; or, atât prin adresa contestată, cât și prin întâmpinarea depusă la fond, organul administrativ a reținut că sunt nefondate acuzațiile în sensul săvârșirii și a acestei contravenții de către partea reclamată, pentru aceleași rațiuni reținute și în ceea ce privea contravenția de la art. 2 alin. (2) lit. b).

Or, rațiunile fiind identice, rezultă că nu se poate constata o lipsă a motivării, motivarea sentinței referindu-se automat la ambele contravenții reclamate.

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimata - pârâtă S.C. B. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1424 din 26 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimata - pârâtă S.C. B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2021.