ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1002/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.12.2019 pe rolul curții de Apel București, secția a IX-a CAF, sub numărul x/2019 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspecția Judiciară a solicitat următoarele:

(i)admiterea contestației;

(ii)desființarea Rezoluției de clasare nr. 3234/A/2019, pronunțata de Inspecția Judiciara, Direcția de inspecție pentru procurori, la data de 26 septembrie 2019 in dosarul nr. 19-4210 ("Rezoluția de Clasare");

(iii)trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 642 din 17 iulie 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității formulării contestației, respingând pe fond și contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Împotriva sentinței nr. 642 din 17 iulie 2020 a formulat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate, cu consecința admiterii contestației formulate împotriva Rezoluției de clasare nr. C19-3910 din 15.11.2019 și a Rezoluției de clasare 3234/A/2019 din 26.09.2019.

Recurentul-reclamant susține că prima instanță si-a însușit argumentația Inspecției Judiciare din Rezoluția de clasare, unde s-a reținut că datorită "dificultăților generate de insuficienta si fluctuația personalului de politie judiciara din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Politiei Sectorului 1 București, in condițiile volumului mare de cauze penale aflate in cursul cercetărilor penale si a complexității acestora".

Soluția instanței de fond este total nelegala, întrucât în perioada 2017 - 2019, pe rolul aceluiași parchet au fost soluționate, alte dosare înregistrate in aceeași perioada cu plângerea formulata de A..

În opinia recurentului, pasivitatea organelor de cercetare penala in soluționarea plângerii penale a făcut ca dreptul său de acces la justiție sa fie doar un drept iluzoriu, întrucât nu a beneficiat in mod efectiv de beneficiile justiției.

Mai mult decât atât, prin Referatul din data de 23 septembrie 2019, prin Rezoluția de Clasare, dar si prin Rezoluție, atât organele de cercetare penala, cat si Inspecția Judiciara recunosc ca au existat întârzieri în efectuarea lucrărilor in legătura cu plângerea penala formulată de către reclamant.

Posibilitatea de a adresa o plângere organelor de cercetare penală nu constituie o garanție a respectării dreptului de acces la justiție, cât timp plângerea nu a ajuns sa fie analizată pe fondul ei datorita pasivității de care au dat dovada organele de cercetare penala in decursul a doi ani de zile.

Instanța de fond nu a analizat sub niciun aspect această pasivitate a organelor de cercetare penala si durata foarte mare de timp care s-a scurs între putinele acte de urmărire penala care s-au efectuat în dosarul penal.

In raport de actele de cercetare enumerate, rezultă fără îndoială că organele de cercetare penala nu au efectuat niciun act procedural in scopul aflării adevărului, prin aceasta făcându-se vinovați de nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor si întârzierea repetata in efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

Fluctuația personalului de politie judiciara si numărul mare de dosare instrumentate de procurori nu poate constitui o scuza (astfel cum rezulta din motivarea instanței de fond) pentru neîndeplinirea obligațiilor legale prevăzute in sarcina organelor de cercetare penala si pentru neefectuarea niciunui act de procedura in cadrul dosarului penal.

În fine, recurentul arată că in dosarul penal organele de cercetare penala nu au efectuat niciun act de urmărire in perioada cat dosarul a fost in instrumentare in fata procurorilor, aspect care nu face decât sa confirme îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii disciplinare a persoanelor fata de care s-a formulat sesizarea.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat excepția nulității recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, constatând că, deși recurentul-reclamant nu a indicat dispozițiile legale cărora se circumscriu susținerile formulate prin memoriul de recurs, acesta a invocat argumente de ordin critic cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor legale unei situații de fapt reținute, care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluției de clasare nr. 3234/A/2019, pronunțata de Inspecția Judiciara, Direcția de inspecție pentru procurori, la data de 26 septembrie 2019 in dosarul nr. 19-4210 și a Rezoluției de clasare nr. C19-3910 din 15.11.2019, cu consecința trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 99 lit. h) din Legea 303/2004, concluziile inspectorului judiciar și ale inspectorului șef al Inspecției Judiciare fiind corecte.

În concret, recurentul este nemulțumit de neîmpărtășirea punctului său de vedere, de către Inspecția Judiciară, susținând că pasivitatea organelor de cercetare penala in soluționarea plângerii penale a făcut ca dreptul său de acces la justiție sa fie doar un drept iluzoriu.

Dispozițiile art. 99 lit. h) ș t) din Legea nr. 303/2004 reglementează abaterea disciplinară:

h)nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;

t)exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Instanța de control judiciar constată că din interpretarea textelor de lege aplicabile rezultă că instanța de judecată nu efectuează ea însăși o procedură disciplinară, neputând analiza dacă faptele imputate atrag sau nu o răspundere disciplinară a magistratului.

Instanța de judecată este chemată să analizeze exclusiv legalitatea actului administrativ contestat, în condițiile Legii nr. 554/2004. Este evident, astfel, că doar în măsura constatării unei încălcări a legii în emiterea actului, instanța de judecată poate desființa actul nelegal și trimite cauza pentru continuarea procedurii disciplinare.

Criticile recurentului, astfel cum au fost anterior reținute, sunt nefondate. Interpretarea normelor de drept în raport de situația de fapt reținută nu poate constitui un element al abaterii disciplinare imputate, întrucât aceasta constituie, în fapt, modalitatea de aplicare a legii, care excede controlului administrativ. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, în raport cu situația de fapt reținută, în baza normelor de drept aplicabile cauzei.

Înalta Curte reține ca fiind corectă constatarea primei instanțe potrivit căreia, în privința abaterii disciplinare reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată, nu este suficientă constatarea întârzierii în efectuarea lucrării ori în soluționarea cauzei pentru a dispune începerea cercetării disciplinare împotriva unui magistrat, ci trebuie să fie întrunită și condiția referitoare la culpa magistratului, respectiv să se constate că întârzierea îi este imputabilă.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că prima instanță a analizat argumentele reclamantului referitoare la pasivitatea organelor de cercetare penala si durata mare de timp care s-a scurs între actele de urmărire penala și a apreciat corect că în cauză, au fost motive obiective care au dus la întârzierea cercetării penale, neimputabile procurorilor, astfel că nu poate fi reținută condiția culpei magistraților în întârzierea efectuării lucrărilor de cercetare penală.

Înalta Curte constată, în acord cu prima instant, că intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de magistrat și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

În cauză, contrar criticilor formulate de către recurent, motivele obiective referitoare la distribuirea succesivă a dosarului către trei procurori și volumul mare de activitate sunt de natură să conducă la concluzia neîndeplinirii condiția culpei magistraților în întârzierea efectuării lucrărilor de cercetare penală.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, toate motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge atât excepția nulității recursului, cât și recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară.

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 642 din 17 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 februarie 2021.