ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 833/2021

Ședința publică din data de 12 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.05.2017, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Alba:

- anularea în parte a modului de calcul a salarizării stabilit prin Decizia nr. 21/03.02.2017 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială de 405, precum și data de la care se aplică valoarea de referință sectorială majorată în ceea ce privește cuantumul acesteia;

- emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar și conex din cadrul Judecătoriei Aiud, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare fiecărei funcții, grad profesional, gradație și vechime în funcție, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 01.04.2016 pentru reclamanta A., 22.08.2016 pentru reclamanta B. și începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 14.09.2016 pentru reclamanta C.;

- emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar și conex din cadrul Judecătoriei Aiud, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 conform Legii nr. 71/2015 plus 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, respectiv 01.04.2016 pentru reclamanta A., 22.08.2016 pentru reclamanta B. și începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 14.09.2016 pentru reclamanta C.;

- obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul pe care l-am fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare fiecărei funcții, grad profesional, gradație și vechime în funcție, începând cu data de 16 ianuarie 2014, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 + 10% începând cu 01.12.2015) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 305 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În motivarea cererii, au arătat că dispozițiile Legii nr. 71/2015 sunt aplicabile magistraților, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și personalului auxiliar de specialitate și conex aspect confirmat de practica unanimă a instanțelor de judecată.

Deoarece dispozițiile Legii nr. 71/2015 se aplică de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv 09.04.2015, acordarea diferenței salariale rezultată se impunea de la această dată, prin emiterea Deciziei nr. 21/03.02.2017, neprocedându-se în consecință.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3817 din 20 octombrie 2017, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justitiei, invocată prin întâmpinare și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

De asemenea, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., A., R., B., S., T., U., C., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Alba, a anulat parțial Decizia nr. 21 din 03.02.2017, în partea ce privește elementele componente ale venitului total brut al reclamanților ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege și a onbligat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să emită decizia de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, ulterior majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.

Totodată, a obligat pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Alba să efectueze demersurile necesare în vederea plății eventualelor diferențe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, conform situației fiecărui reclamant, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală, luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a promovat recurs pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, care vizează, în esență, următoarele critici de nelegalitate, din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ.

Recurenta- pârâtă, prin memoriul de recurs depus a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, având în vedere că reclamanților le-au fost recunoscute drepturile solicitate prin prezenta acțiune, prin emiterea Deciziei nr. 38 din 13.06.2018, emisă de președintele Curții de Apel Alba Iulia.

La termenul de judecată din 12 februarie 2021, Înalta Curte a invocat, din oficiu, execpția lipsei de interes a recursului, având în vedere că, prin Decizia nr. 38 emisă de președintele Curții de Apel Alba Iulia, s-au stabilit drepturile salariale ale reclamanțiloe, în conformitate cu pretențiile deduse judecății în prezenta cauză.

1.4. Hotărârea și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cererea de recurs, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., din perspectiva excepției lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, cererea de recurs urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că solicitarea recurentei-pârâte Curtea de Apel Alba Iulia în sensul admiterii recursului și respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect, nu poate fi primită, având în vedere că decizia emisă prin care s-au recunoscut pretențiile salariale ale reclamanților a fost emis după pronunțarea instanței de fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea la stabilirea drepturilor reclamanților, astfel cum au fost menționate în dispozițivul sentinței recurate.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes în susținerea recursului, Înalta Curte reține că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Întrucât cauza de față are drept obiect emiterea unuei decizii de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual în susținerea recursului se au în vedere și evenimentele survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv, actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susținerea recursului, având în vedere că recurenta-pârâtă, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul recunoașterii pretențiilor reclamanților.

Prin urmare, interesul de a acționa al recurentului-pârât nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., iar o eventuală soluție de admitere a recursului, ar fi lipsită de eficacitate juridică.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, în temeiul art. 496 alin. (1) Cod oprocedură civilă și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat pârâtă Curtea de Apel Alba Iulia, fără a mai analiza motivele invocate prin cererea de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă și inoperantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului promovat de pârâtă, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței civile nr. 3817 din 20 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2021.