ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4049/2021

Ședința publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, la data de 30.03.2018, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte ca netemeinica si nelegala a deciziei nr. 12002/11.12.2017, emisa de către intimata prin care a fost respinsa în parte cererea de plata formulata de către reclamant si înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A) sub nr. x/23.01.2017, cu privire la suma de 3.640,98 RON; obligarea intimatei la plata diferenței de 3.640,98 RON, suma care a fost respinsa în mod neîntemeiat la plata de către intimata; în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, obligarea intimatei la plata penalitatilor de întârziere în cuantum de 0,2 %/zi de întârziere, calculate la diferența de sumă neachitată, începând cu data emiterii deciziei nr. 12002/11.12.2017 si pana la plata efectiva a întregii sume care va fi aprobata de către instanța de judecata; obligarea intimatei la plata cheltuielilor judiciare pe care le vom face cu acest proces.

Prin sentința civilă nr. 3908 din 3 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul întemeiat pe motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a se dispune casarea în tot a hotărârii recurate si admiterea în tot a acțiunii în contencios administrativ.

In speța dedusă judecății paratul a depus la dosarul cauzei un deviz teoretic, eliberat din cadrul sistemului B., care însă a fost contrazis în ceea ce privește costurile efectiv necesare reparației autovehiculului de unitatea de specialitate unde reclamantul a încercat sa își facă reparația.

În condițiile în care devizul depus de către reclamant la dosar era emis de o unitate de specialitate si contrazicea concluziile sistemului B., instanța de judecata, în mod greșit si cu totul arbitrar, a ales sa aplice în speța teza doua din cadrul alin. (4) al art. 51 din Norma ASF 23/2014, fără a-si motiva însă în niciun fel alegerea făcută.

În conformitate cu norma ASF citata, dovada prejudiciului în absolut orice situație sau speța dedusă instanțelor din România se poate face si cu un deviz estimativ emis de către unitatea de service, neavând relevanta dacă a fost efectiv plătită suma în cauză, în condițiile în care contravaloarea pieselor necesare a fost stabilită de intimatul pârât pur teoretic.

Instanța alegând să își întemeieze hotărârea pe constatările extrase dintr-o simpla baza de date si sa înlăture estimarea efectuata de către un service auto real, nu tine cont de faptul ca există diferente de preturi intre unitățile de service din tara, diferente provocate de zona în care se efectuează reparațiile.

In ceea ce privește penalitățile de întârziere a arătat că acestea sunt datorate de pârât care nu a înțeles sa-si execute obligațiile legale la termenul impus de lege

Pentru considerentele mai sus expuse s-a arătat că hotărârea atacata a fost data cu încălcarea si aplicarea greșita a normelor de drept material, fiind astfel incident în speța motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând anularea în parte ca netemeinica si nelegala a deciziei nr. 12002/11.12.2017, emisa de către intimat prin care a fost respinsa în parte cererea de plata înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/23.01.2017, cu privire la suma de 3.640,98 RON, obligarea intimatului la plata diferenței de 3.640,98 RON, iar în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, obligarea intimatului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2 % zi de întârziere, calculate la diferența de sumă neachitată, începând cu data emiterii deciziei nr. 12002/11.32.2017 si pana la plata efectiva a întregii sume care va fi aprobata de către instanța de judecata și obligarea intimatei la plata cheltuielilor judiciare.

Intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în mod corect a reținut prima instanță că reclamantul nu a făcut dovada plății reparației autovehiculului ci a depus în susținerea cererii de placa un deviz estimativ, fiind incidentă ipoteza prevăzută în art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

La data de 18.10.2016 a avut loc un accident de circulație din culpa șoferului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x aparținând d-lui C. care a intrat în coliziune cu autovehiculul marcat x cu nr. de înmatriculare x aparținând reclamantului A.. În urma accidentului a rezultat avarierea autoturismelor.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată polița RCA nr. x emisă de Societatea de asigurare D. S.A. Urmare avizării daunei, a fost constituit dosarul de dauna x.

Prin cererea de plata înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/23.01.2017 reclamantul a solicitat sa fie despăgubit cu suma de 6.534,46 RON reprezentând o estimare a reparației autovehiculului avariat, depunând în dovedire devizul estimativ emis în data de 22.12.2016 emis de E..

Prin Decizia nr. 12002/11.12.2017 emisă de pârât a fost admisă cererea de plată pentru suma de 2893,48 RON și respinsă pentru suma de 3640,98 RON.

Instanța de fond, analizând legalitatea deciziei emise de autoritatea pârâtă a constatat că, întrucât reclamantul nu a făcut dovada plății reparației autovehiculului ci a depus în susținerea cererii de plata un deviz estimativ, sunt aplicabile dispozițiile art. 51 alin. (4) din Norma Norma ASF nr. 23/2014, urmând a se stabili care sunt prețurile practicate de societățile comerciale de specialitate.

Amintește Inalta Curte că în cadrul motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța are de verificat legalitatea soluției primei instanțe prin raportare la modul de aplicare a normelor de drept material, în speță norma ASF menționată, motivele de netemeinicie invocate neputând face obiectul analizei recursului.

Totodată, obiectul prezentului litigiu în contencios administrativ este limitat la stabilirea cuantumul despăgubirii prin decizia (actul administrativ) emisă de pârât, în raport de criteriile și sistemul de evaluare utilizate pentru determinarea acestei valori, neprivind obligațiile legale de despăgubire ce-i revin Fondului de Garantare a Asiguraților pentru executarea cu întârziere a obligației de plată.

Potrivit art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014 "În cazul în care pentru reparațiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, cuantumul pagubei se stabilește luând în calcul prețurile practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale".

Aceste dispoziții trebuie coroborate cu prevederile art. 52 alin. (1) si (2) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, conform cărora, "(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabilește pa baza valorilor de piață ale unor vehicule de aceeași marca, tip, model, caracteristici tehnice si dotări, an de fabricație, având un parcurs în kilometri si o stare de întreținere comparabile. (2) Valoarea de piață a unui vehicul se stabilește pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum și în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciata în dovedirea prejudiciului suferit."

Interpretând logic și sistematic aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că în ipoteza solicitării plății despăgubirilor anterior efectuării reparației autoritatea pârâtă are obligația de a garanta cuantumul despăgubirii ce rezultă din documentele justificative și din evaluarea stabilită pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România.

Din această perspectivă instanța constată că, în circumstanțele prezentei cauze, în lipsa unor documente eliberate de unități de specialitate (în sensul art. 51 alin. (7) din Norma ASF nr. 23/2014), din care să rezulte contravaloarea reparațiilor, analizarea cererii reclamantului și determinarea contravalorii despăgubirilor prin utilizarea programului B. este una justificată, în contextul în care acesta este o bază de date acceptată de toți asigurătorii și de unitățile de reparație service, care furnizează informații uniforme pentru toate părțile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto.

În plus față de acestea, instanța de control judiciar observă că recurentul - reclamant a depus doar un deviz estimativ de lucrări, care nu poate, în circumstanțele concrete ale prezentei cauze să facă dovada realizării efective a reparațiilor, în sensul alin. (3) al art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 pentru a justifica interpretarea proprie din cererea de chemare în judecată.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 3908 din 3 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2021.