ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4043/2021

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal sub număr de dosar x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Agentia Naționala de Administrare Fiscala, Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Galați, Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, contestație împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/15.05.2018 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, Procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. x/24.05.2018 și Procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. x/24.05.2018.

Hotărârea primei instanțe Prin încheierea din data de 27 septembrie 2018, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați cu privire la capătul 2 și 3 din cerere, a disjuns capătul 2 și 3 din cerere referitoare la contestația formulată împotriva proceselor-verbale de sechestru pentru bunurile mobile și pentru bunurile imobile și a declină competența soluționării contestației cu privire la aceste capete de cerere în favoarea Judecătoriei Adjud jud. Vrancea, instanța de executare de la sediul reclamantei debitoare. Prin sentința civilă nr. 184 din 14 decembrie 2018 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis contestația formulate de S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea. S-a anulat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/15.05.2018 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. A susținut recurenta că este nefondată dispoziția instanței de fond de anulare a Deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr. x/15.05.2018, considerând instanța ca nerelevant pericolul la care s-au raportat organele fiscale, pericol care rezultă din chiar fapta de înregistrare eronata în contabilitate a unor operațiuni. S-a apreciat că pericolul la care face referire art. 213 din Codul de procedură fiscală poate fi circumscris si de însuși modul în care contribuabilul a tratat din punct de vedere fiscal si contabil acele operațiuni care au făcut obiectul controlului, si nu doar din modul în care aceștia se poziționează față de existenta obligațiilor fiscale imputate de către organele fiscale. A arătat recurenta că în cuprinsul ambelor procese-verbale de sechestru asigurător, atât pentru bunuri imobile cat si pentru bunuri mobile, încheiate de fosta Administrație pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Galați - Serviciul Executare Silita, în dosarul de executare nr. x/2018, se arată că parte din bunurile identificate în patrimoniul contribuabilului cu ocazia desfășurării inspecției fiscale erau de fapt parțial ipotecate, vândute, înstrăinate. Or, în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii se precizează în mod concret si detaliat motivele care au determinat organul fiscal la dispunerea masurilor asigurătorii, în urma acțiunilor de inspecție fiscala efectuate la contribuabilul în cauza. S-a apreciat că masurile asigurătorii dispuse în cauza sunt legale, având în vedere existenta unor suficiente informații, respectiv că debitorul nu si-a declarat materia impozabila; că există un pericol iminent ca debitorul sa se sustragă, sa isi ascundă ori sa isi risipească patrimoniul, justificat prin faptul ca o parte din averea debitoarei este deja ipotecata/gajata, vânduta/înstrăinata; iar conduita debitorului este de natura sa îngreuneze în mod considerabil/deosebit colectarea creanțelor fiscale. În concluzie, având în vedere argumentele invocate în recurs, precum si în lumina prevederilor legale de drept procesual, incidente în cauză, s-a solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea în tot a sentinței și respingerea ca neîntemeiata a cererii de chemare în judecata având ca obiect anularea Deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr. 313/15-05.2018 emisa de AJFP Vrancea - Inspecție Fiscala Persoane Juridice.

Apărările formulate în cauză Intimata - reclamantă, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate. Corect prima instanță a reținut neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nefiind motivată. Recurenta - pârâtă nu a indicat motivele care au condus la concluzia organelor de inspecție privind sustragerea sau risipirea patrimoniului. Comportamentul fiscal al societății este unul corect, obligațiile de plată la bugetul de stat fiind îndeplinite în termenele procedurale, iar reclamanta a înregistrat în anul 2016 un profit net de 969.395 RON, realizând o cifră de afaceri de17.942.963 RON.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 313 din data de 15.05.2018, în temeiul art. 213 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea a dispus măsuri asigurătorii întrucât s-a constatat existența pericolului sustragerii de la urmărire sau ascunderii ori risipirii patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, având la bază sumele stabilite prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/15.05.2018, constând în impozit pe profit de 1.346.780 RON și taxa pe valoarea adăugată de 2.137.222 RON. În motivarea dispunerii măsurilor asigurătorii s-a reținut că, urmare a inspecției fiscale efectuată în perioada 18.09.2017-16.11.2017, în perioada 04-26.04.2018 și în ziua de 10.05.2018, s-au constatat încălcări ale legislației contabile și fiscale ce au avut drept consecință stabilirea unei creanțe fiscale suplimentare în valoare totală de 3.484.002 RON, prin diminuarea bazei impozabile privind impozitul pe profit cu suma totală de 8.380.946 RON, și diminuarea taxei pe valoarea adăugată cuvenită bugetului general consolidat, cu suma de 2.137.222 RON. In drept, potrivit art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv în situația în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea." Cu titlu preliminar, în raport de obligația instanței de a da calificarea corectă a recursului formulat, se constată că, deși prin motivele de recurs s-a invocat cazul de casare prevăzut de punctul 5 al art. 488 din C. proc. civ., din dezvoltarea acestora rezultă că recursul se întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv greșita aplicare de către prima instanță a prevederilor legale de drept procesual, cu referire la art. 213 din Codul de procedură fiscală. Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, măsurile asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, se pot dispune în cazuri excepționale, legiuitorul explicitând această sintagmă, prin redarea unor situații precum existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Legalitatea actului administrativ se analizează prin raportare la condițiile de formă și de fond existente la momentul emiterii actului, iar motivele avute în vedere de autoritatea emitentă trebuie să se regăsească chiar în conținutul actului administrativ, lipsa unei motivări corespunzătoare neputând fi suplinită prin conținutul altor acte emise de autoritatea publică. In aceste condiții, aspectele evidențiate în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii contestate nu reprezintă decât o motivare generică, o reluare a constatărilor organului fiscal din decizia de impunere, fără a fi detaliate în concret argumentele pe care autoritatea fiscală le-a avut în vedere pentru a concluziona că reclamanta prezintă risc cu privire la îndeplinirea obligațiilor fiscale, respectiv existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în condițiile în care, așa cum a reținut și prima instanță, la dosar s-a depus Certificatul de atestare fiscală nr. x/23.05.2018 emis de DGFP Galați din care rezultă că reclamanta nu are de achitat obligații fiscale și bugetare. Prin notele de ședință depuse recurenta - pârâtă invocă înstrăinarea unor utilaje, respectiv, buldoexcavator și o draglină, operațiuni care au avut loc insă în anul 2013. Or aceste împrejurări stau la baza verificărilor privind corectitudinea deducerii cheltuielilor cu amortizarea utilajelor și nu probează îndeplinirea condițiilor cerute de lege. Așa fiind, rezultă că pericolul la care face referire art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală trebuie să fie unul concret și obiectiv, în sensul existenței unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale care îi vor incumba, precum golirea conturilor bancare, antecedentele fiscale, rezultând din acțiuni/inacțiuni ale contribuabilului distincte de operațiunile care au făcut obiectul controlului fiscal, așadar din împrejurări exterioare operațiunilor controlate. O interpretare contrară ar avea semnificația faptului că, ori de câte ori organele fiscale ar constata că anumite obligații fiscale în sarcina unui contribuabil, acestea ar fi îndreptățite să ia măsuri asigurătorii, ceea ce ar transforma aceste măsuri în regulă, iar nu în excepție, astfel cum au fost reglementate. Prin urmare, decizia contestată nu apare ca fiind suficient argumentată, în condițiile în care nu sunt indicate în mod expres criteriile în baza cărora s-a formulat concluzia potrivit căreia ar fi aplicabile dispozițiile cu caracter de excepție ale art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru a oferi instanței posibilitatea sa verifice sub aspectul legalității actul administrativ contestat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.