ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1704/2022

Ședința publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal (prin declinare de la Tribunalul Galați - Sentința nr. 407/07.06.2019), reclamanta S.C. A. S.R.L. Tecuci a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Administrația Finanțelor Publice Galați, solicitând anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/05.07.2018.

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal (prin declinare de la Tribunalul Galați - Sentința nr. 408/07.06.2019), reclamanta S.C. A. S.R.L. Tecuci a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Administrația Finanțelor Publice Galați, solicitând anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/27.08.2018.

Pe rolul Curții de Apel Galați ambele dosare declinate au fost înregistrate la data de 19.06.2019, iar prin încheierea din data de 12.09.2019 pronunțată în dosarul x/2018 a fost admisă excepția conexității invocată de către reclamantă și a fost trimis dosarul instanței mai întâi sesizate, respectiv instanța învestită cu soluționare dosarului x/2018 în urma declinării de competență.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 150 din 11 octombrie 2019, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunile conexate, formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați.

A dispus anularea Deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/5.07.2018 și nr. y/27.08.2018 emise de către A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

În susținerea recursului s-a arătat - în esență - că în mod greșit prima instanță a reținut că autoritatea pârâtă nu a motivat în concret, cu argumente suficient de precise și concordante, nici existența unei situații excepționale și nici pericolul sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului debitoarei.

Recurenta a susținut că instanța de fond nu a analizat și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, care dovedeau contrariul celor reținute, ignorând apărările organului fiscal, cuprinse în întâmpinarea formulată în cauză.

Contrar celor reținute de prima instanță, recurenta a arătat că în cuprinsul deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii contestate s-a menționat că există elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând considerabil colectarea. Astfel, societatea are salariați care desfășoară activitatea în Germania și care dețin documentul A1, eliberat de autoritatea competentă din România, salariați pentru care societatea nu a calculat, reținut și declarat la organul fiscal din România contribuțiile aferente veniturilor evidențiate în statele de plată din Germania.

Din documentele prezentate de S.C. A. S.R.L. rezultă că în fapt activitatea societății se desfășoară în Germania, unde se realizează și încasările și plățile prin intermediul conturilor bancare din această țară, iar societatea înregistrează în evidența contabilă din România, doar în lunile decembrie din fiecare an venituri și cheltuieli în legătură cu activitatea desfășurată în străinătate.

În urma controlului s-au stabilit suplimentar diferențe pentru contribuțiile aferente salariilor, calculate pentru diferențele dintre salariile încasate de salariați în Germania și salariile declarate în România, care de regulă sunt la nivelul salariului minim.

Venitul brut din Germania, menționat în statele de plată întocmite, este rezultatul produsului între numărul de ore lucrate și tariful pe oră la care se adaugă de la caz la caz sporurile pentru munca peste program sau în zilele de repaos și indemnizația de hrană. Acest venit brut este impozitat în Germania, din punct de vedere al impozitului pe salarii și a taxei de solidaritate.

Organul fiscal a considerat ca S.C. A. S.R.L., conform documentelor prezentate, nu poate face dovada că respectivii salariați care activează în statul membru Germania primesc indemnizații specifice detașării, întrucât nu s-au prezentat documente de plată care să constituie rambursări ale unor costuri suportate de aceștia ca urmare a detasarii/delegari, motiv pentru care sumele plătite către aceștia nu pot fi asimilate indemnizațiilor de delegare/detașare.

De la data de 11.05.2018, când a început controlul inopinat, până la data de 23.08.2018, când a fost programată discuția finală, reprezentând data încheierii inspecției fiscale, contribuabilul a transmis statele de plată din România și cele din Germania. Organele fiscale au considerat că în perioada 11.05.2018 - 23.08.2018, societatea ar fi putut pune la dispoziție toate documentele pe care le considera relevante, însoțile ulterior de traduceri autorizate și nu toate documentele traduse, așa cum eronat încearcă să inducă reprezentantul contribuabilului.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 344/19.07.2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale și art. 11 din Legea nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, în vigoare începând din data de 20 mai 2017, în urma controlului s-a calculat suplimentar, pentru perioada iulie 2015 - decembrie 2017, obligații de plată în sumă de 46.761.667 RON, sumă individualizată în Decizia de impunere nr. x/27.08.2018.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței deduse judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin Deciziile nr. 1901/5.07.2018 și nr. 2341/27.08.2018, organele fiscale au dispus în sarcina reclamantei S.C. A. S.R.L. instituirea măsurilor asiguratorii prin sechestru asigurator asupra conturilor bancare ale reclamantei și de proprire asiguratorie asupra terților, în temeiul dispozițiilor art. 213 alin. (2) și (4) din Legea nr. 207/2015.

AJFP Galați a menționat în cuprinsul deciziilor că necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii a rezultat în urma analizei de fapt fiscale a debitorului, prin care s-a reținut, în urma unui control inopinat, că societatea are salariați care desfășoară activitatea în Germania și dețin documentul A1 eliberat de autoritatea competentă din România și că societatea nu a calculat, reținut și declarat la organul fiscal pentru acești salariați contribuțiile aferente veniturilor evidențiate în statele de plată din Germania.

În urma controlului s-a calculat suplimentar, pentru perioada iulie 2015 - decembrie 2017, obligații de plata în suma de 46.761.667 RON, pentru care s-a emis Decizia de impunere nr. x/27.08.2018.

În urma soluționării contestațiilor formulate de reclamantă în baza art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015, instanța de fond a dispus anularea deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii, reținând că actele administrativ-fiscale contestate nu sunt motivate corespunzător, în condițiile în care instituirea unor măsuri asigurătorii se justifică prin conturarea unui pericol de sustragere a debitorului, de ascundere ori risipire a patrimoniului său, iar nu pe probabilitatea apariției în viitor a unei stări de pericol.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond, contrar celor susținute de pârâtă prin cererea de recurs, a efectuat o analiză corectă a cauzei dedusă judecății.

Astfel, dispozițiile art. 213 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală prevăd că "(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv în situația în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

(3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii."

În interpretarea textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constată că legiuitorul a definit în ce constă starea de pericol (sustragerea/ascunderea/risipirea patrimoniului) și care sunt consecințele acesteia (se periclitează colectarea), iar pentru a stabili în ce măsură se justifică instituirea măsurilor asiguratorii, trebuie analizat comportamentul fiscal al contribuabilului.

Or, un comportament fiscal apt a forma această prezumție privind existența pericolului sustragerii nu se conturează în speța dedusă judecății, având în vedere că recurenta pârâtă a prezentat un context factual în care societatea reclamantă este suspectată că nu ar fi îndeplinit obligațiile privind calcularea, reținerea și virarea contribuțiilor sociale obligatorii, aferente sumelor achitate angajaților, fără a indica în concret însă aspecte care să probeze că reclamanta ar intenționa să își ascundă sau risipească în mod fraudulos patrimoniul în scopul de a zădărnici executarea.

Raportat la circumstanțele cauzei, descrierea, în cuprinsul deciziei contestate, a unor presupuse obligații fiscale neachitate, nu este suficientă pentru luarea unor măsuri de indisponibilizare a patrimoniului debitoarei.

Instanța de recurs reține că instituirea măsurilor asigurătorii nu s-a întemeiat pe o analiză globală a cumulului de elemente, ci doar pe faptele imputate reclamantei, care ar urma să conducă la stabilirea creanței fiscale suplimentare, ceea ce implică o suprapunere între motivele care determină emiterea deciziei de impunere a obligațiilor fiscale și motivele emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii. Diferența dintre cele două acte administrativ fiscale este evidentă, unul reprezentând un titlu de creanță, care constată o obligație fiscală în sarcina contribuabilului, pe când cel de-al doilea reprezintă o măsură preventivă, pentru adoptarea căreia este necesar să fie îndeplinite condițiile distinct prevăzute de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Prin urmare, lipsa motivării deciziei atacate determină nelegalitatea instituirii sechestrului asigurător asupra conturilor bancare ale reclamantei și de proprire asiguratorie asupra terților.

Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați împotriva sentinței civile nr. 150 din 11 octombrie 2019 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2022.