ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5791/2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data 10.11.2021, reclamanta A SRL a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Vrancea - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1012/26.10.2022 emisă de D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Vrancea.

Prin sentința nr. 36 din 16 martie 2023, Curtea de Apel Galați – Secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A SRL, în contradictoriu cu pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Vrancea - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, și a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 012/26.10.2022 emisă de către D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Vrancea.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. pr. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare pe fond, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal, nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motivarea fiind succintă, fără să aibă în vedere apărările formulate de pârâtă.

Deși prin întâmpinare a arătat că, după ce a fost finalizată inspecția fiscală, societatea reclamantă și-a înstrăinat bunurile din patrimoniu, așa cum rezultă din factura existentă la dosarul cauzei, demonstrându-se necesitatea instituirii unor măsuri asigurătorii, prima instanță a reținut că măsura instituirii sechestrului asigurător nu este justificată, fără a motiva însă care au fost argumentele pentru care a înlăturat apărările cu privire la acest aspect, ceea ce echivalează practic cu nemotivarea hotărârii, fiind încălcate dispozițiile art. 425 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, întrucât măsura este justificată de faptul că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire și să își ascundă patrimoniul.

Astfel, urmare a controlului efectuat, s-a adus la cunoștința administratorului societății proiectul RIF, fiind stabilite termene pentru discuția finală la data de 12.10.2022, respectiv 14.10.2022. Reprezentantul legal al societății s-a prezentat pentru discuția finală la al doilea termen fixat pentru data de 14.10.2022 și, în conformitate cu prevederile legale avea termen pentru depunerea punctului sau de vedere în scris până la data de 21.10.2022, însă acesta nu a înțeles să uziteze de acest drept, împrejurare față de care s-a procedat la încheierea raportului de inspecție fiscală în data de 25.10.2022 și a fost generată decizia de impunere.

Luând în considerare, pe de o parte, valoarea semnificativă a obligațiilor fiscale reținute prin decizia de impunere nr. F-VN 317/25.10.2022, iar pe de altă parte, lipsa de colaborare evidentă a administratorului societății, care pe parcursul inspecției fiscale, inclusiv cu ocazia discuției finale, a afirmat că nu dispune de resurse financiare pentru achitarea sumelor stabilite suplimentar, lăsând să se înțeleagă că nu le va achita, organul fiscal a apreciat că există pericolul sustragerii bunurilor, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, sens în care fost emisă Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 1012/26.10.2022.

Mai mult, imediat după finalizarea controlului, reprezentantul legal al societății a și înstrăinat autoturismul (...)-serie sașiu (...) aflat în patrimoniul societății, potrivit bazei de date www.anaf.ro - PATRIMVEN și a Sistemului Național de Evidență, diminuând astfel patrimoniul societății.

Așadar, indiciile care au creat suspiciunea că societatea se va sustrage de la achitarea sumelor datorate au fost confirmate prin înstrăinarea de îndată a autoturismului, tranzacție prin care s-a urmărit de fapt „ascunderea bunului, fiind realizată cu o societate afiliata, al cărui administrator este chiar fratele administratorului reclamantei, după cum s-a arătat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, astfel că organul fiscal a luat în mod legal decizia instituirii unor măsuri asiguratorii la data de 26.10.2022.

În opinia recurentei-pârâte, instanța a făcut o analiză strict formală a dispozițiilor art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală când a apreciat că argumentele reținute prin decizia contestată nu sunt suficiente pentru justificarea pericolului ca reclamanta să se sustragă ori să își risipească patrimoniul, fără a lua în calcul faptul că legea nu prevede în mod expres anumite motive, acestea fiind lăsate la latitudinea organului fiscal care apreciază în funcție de circumstanțele existente în fiecare speță.

Or, în analiza împrejurărilor de fapt și de drept conturate în cauza dedusă judecății, prima instanță a omis să aibă în vedere chiar comportamentul administratorului societății, care prin acțiunile sale, atât din timpul controlului cât și cele ulterioare, au confirmat necesitatea instituirii măsurilor asigurătorii, creând singur o situație excepțională prin încercarea de înstrăinare a bunurilor deținute.

Mai susține recurenta-pârâtă că la acest moment nu există constituită nicio garanție în favoarea D.G.R.F.P. Galați A.J.F.P. Vrancea, conform dispozițiilor legale, astfel că măsurile asiguratorii luate de organul fiscal sunt îndreptățite.

Intimata-reclamantă a depus la sediul instituției o cerere de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului (...)-serie sașiu (...), fără să aducă nicio altă garanție așa cum prevede legea, prezentând doar o factură de vânzare, întocmită după primirea proiectului de RIF, respectiv după data de 07.10.2022, care prezintă ștersături și modificări a datei de facturare.

Mai mult decât atât, din analiza datelor existente la nivelul www.anaf.ro - PATRIMVEN, s-a constatat că S.C. A SRL a radiat în data de 19.10.2022 din evidența primăriei Slobozia Bradului următoarele vehicule:

-x cu 2 axe, nr. înmatriculare (...), serie șasiu (...);

-x cu 2 axe, nr. înmatriculare (...), serie șasiu (...), înmatriculată în data de 18/04/2022; remorcă y, nr. înmatriculare (...), serie șasii (...) (...), înmatriculată în data 04.05.2022;

-y, nr. înmatriculare (...), serie șasiu(...)(...), înmatriculată în data 04.05.2022.

În ceea ce privește operațiunile de luarea în evidență a mijloacelor de transport, s-a constatat existența unor neconcordanțe, în sensul că cele două remorci tip y figurează înregistrate ca dată de dobândire la S.C.G la data de 05.10.2022, în timp ce ele au fost radiate de la S.C. A SRL în data de 19.10.2022, iar din datele existente la nivelul Sistemului Național de Evidență Auto, rezultă că vehiculele cu seriile de șasiu sus menționate figurează în proprietatea SC B SRL, începând cu data de 01.11.2022.

Pe cale de consecință, este mai mult decât evident că organele de inspecție fiscală au instituit măsurile asiguratorii urmare comportamentului fiscal al contribuabilului, anticipând o stare de fapt care s-a și materializat în cele din urmă, prin încercarea de a se sustrage de la plata obligațiilor prin risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunand în mod considerabil colectarea.

Concluzionând, recurenta-pârâtă apreciază că măsurile asigurătorii au fost instituite în mod legal, cu ocazia acțiunilor efectuate de organele de control prin acte administrative de impunere, hotărârea contrară a primei instanțe fiind lipsită de temei legal.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a fost învestită, pe calea prevăzută de art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu verificarea legalității deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 1012/26.10.2022 emisă de D.G.R.F.P. Galați - A.J.F.P. Vrancea, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra autoturismului (...)serie sașiu (...) și măsura popririi asupra sumelor datorate debitorului către terți pentru recuperarea sumei de 3.971.829 lei, reprezentând obligații fiscale suplimentare stabilite prin decizia de impunere nr. F-VN nr.317/25.10.2022.

Măsura a fost dispusă în temeiul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora „ se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/ sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv în situația în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”.

Prima instanță a admis acțiunea și a anulat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, reținând că măsura are un caracter excepțional și poate fi luată numai în ipoteza în care există date certe, susținute de probatoriu, care să ducă la concluzia existenței pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul.

Prin urmare, judecătorul fondului a reținut că decizia atacată este nemotivată, deoarece organul fiscal a reprodus textul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și pasaje extinse din cuprinsul Deciziei de impunere nr. F-VN 317/25.10.2022, însă acestea nu pot reprezenta motive care să justifice luarea unor măsuri asiguratorii.

Înalta Curte constată întrunite criticile de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, fiind îndeplinită condiția cazului excepțional, când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să-și risipească patrimoniul periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Din analiza textului art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, rezultă că pericolul care justifică instituirea măsurii asiguratorii nu trebuie dovedit prin probe certe ale sustragerii patrimoniului, ci este suficient să existe indicii temeinice în acest sens, respectiv presupuneri rezonabile că, în contextul factual care rezultă ca urmare a controlului, neluarea unor măsuri de conservare a patrimoniului prezumtivului debitor, ar putea avea ca și consecință imposibilitatea sau chiar îngreunarea încasării creanței bugetare.

Pe de altă parte, deși nu este suficientă o simplă redare a faptelor fiscale reținute în raportul de inspecție fiscală pentru a fi îndeplinită condiția motivării actului de instituire a măsurilor asigurătorii, pornind însă de la analiza acestora și a unor fapte conexe se pot desprinde argumente care să conducă la prezumția de existență a pericolului de sustragere, ascundere, risipire a patrimoniului debitorului.

În acest context, trebuie analizat în ce măsură dispunerea măsurilor asiguratorii prin decizia contestată poate fi considerată motivată, prin raportare la detalierea unui anumit comportament fiscal îndoielnic al contribuabilului de natură a crea suspiciunea că există pericolul ca acesta să se sustragă de la colectarea creanțelor fiscale și sunt aplicate pentru protejarea unor creanțe stabilite deja prin decizia de impunere.

Din acest punct de vedere, în analizarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii se impune a se avea în vedere și constatările din timpul inspecției fiscale care s-a desfășurat în perioada 30.08.2022-14.10.2022, ce se reflectă în raportul de inspecție fiscală întocmit la data de 25.10.2022 și care au determinat instituirea acestei măsuri.

Astfel, în cuprinsul raportului de inspecție fiscală organul de control a expus istoricul fiscal al societății debitoare și comportamentul reprezentantului societății, arătând că, deși i s-a adus la cunoștință proiectul RIF împreună cu înștiințarea la discuția finală, având stabilite ca termene data de 12.10.2022, respectiv 14.10.2022, reprezentantul societății nu s-a prezentat pentru discuția finală decât la termenul din 14.10.2022, iar la acest termen nu a depus documente care să modifice constatările organelor fiscale și nici nu a dat asigurări cu privire la modalitatea de achitare a obligațiilor fiscale stabilite suplimentar; mai mult, în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, avea termen pentru depunerea punctului său de vedere în scris până la data de 21.10.2022, însă nu a înțeles să uziteze de acest drept.

Având în vedere, pe de o parte, valoarea semnificativă a obligațiilor fiscale reținute prin decizia de impunere nr.F-VN 317/25.10.2022, iar pe de altă parte, atitudinea necooperantă a administratorului societății care deși a fost informat pe parcursul inspecției fiscale cu privire la deficiențele constatate care au generat obligații suplimentare de plată, nu a depus punct de vedere și nici nu furnizat asigurări privind achitarea acestora, aspecte care conturează un comportament fiscal neadecvat, în mod îndreptățit organul fiscal a apreciat că există indicii temeinice că societatea debitoare se va sustrage de la plata obligațiilor fiscale, existând pericolul să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Mai mult decât atât, indiciile care au creat suspiciunea că societatea debitoare se va sustrage de la plata obligațiilor fiscale au fost și confirmate, prin înstrăinarea autoturismul (...)-serie sașiu (...) aflat în patrimoniul societății la data efectuării controlului fiscal, cu intenția vădită de a se sustrage de la executarea silită, tranzacție care a fost realizată cu o societate afiliată - S.C. B SRL, administrată chiar de fratele administratorului societății reclamante, iar la data de 19.10.2022 au fost radiate din evidența fiscală existentă la nivelul Primăriei Slobozia Bradului o serie de bunuri mijloace de transport, acestea figurând în prezent în proprietatea aceleiași societăți afiliate.

Toate aceste împrejurări conturează întrunirea dispozițiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, fiind dovedită intenția intimatei-reclamante de ascundere a activelor societății, risipirea patrimoniului și îngreunarea colectării obligațiilor fiscale.

Este adevărat că expunerea privind împrejurarea înstrăinării autoturismul marca (...) și radierea din evidența fiscală a mijloacelor de transport s-a făcut numai în cuprinsul întâmpinării depuse în fața instanței de fond, odată cu actele în cauză, însă aceste înscrisuri au fost depuse pentru a se demonstra că debitoarea se sustrage de la executarea obligației fiscale, prin risipirea patrimoniului și îngreunarea colectării.

Or, dispozițiile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 se consideră a fi îndeplinite în situația existenței unui pericol în sensul arătat și nu a încheierii unor acte, de exemplu, care să demonstreze că debitorul deja s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă a făcut dovada contrară celor reținute de prima instanță, relevând acte, fapte și operațiuni concrete din care rezultă pericolul și intenția ca intimata-reclamantă să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, fiind întrunite dispozițiile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Având în vedere argumentele expuse, care susțin incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ., sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constată că nu se mai impune analiza argumentelor subsumate motivului prevăzut de pct. 6 al aceluiași art.

III.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în aplicarea prevederilor art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. pr. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A SRL, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea împotriva sentinței nr. 36 din 16 martie 2023 a Curții de Apel Galați – Secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A SRL, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 6 decembrie 2023.