ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3644/2022

Ședința publică din data de 21 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5 decembrie 2019, pri

Prin sentința civilă nr. 301 din 20 mai 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "A admis cererea de repunere în termenul de contestare și, în consecință, a respins excepția tardivității acțiunii, ca rămasă fără obiect.

A admis excepția lipsei de interes și în consecință, respinge acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, având ca obiect "anulare act administrativ", ca fiind lipsită de interes.".

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea sentinței recurate în sensul respingerii soluției nelegale privitoare la admiterea excepției lipsei de interes și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în vederea soluționării contestației.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond prin admiterea excepției lipsei de interes a încălcat dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ. și art. 33 din același cod.

Arată recurentul că adeverința contestată are natura unui act juridicțional, iar argumentul instanței în sensul că "singurul aspect ce produce efecte juridice, conferindu-i natura de act administrativ, anume dispozitiv", încalcă în mod flagrant dispozițiile legale anterior citate, nesocotind, total nepermis, îndrituirea de a supune instanței doar considerentele adeverinței atacate.

Citează în acest sens, recurentul poziția exprimată de Curtea de Justiție Europeană în cauzele C-41/1969 și C-509/1993.

Se mai arată că nu s-a susținut niciun moment că motivarea trebuie înlăturată în totalitate, ceea ce s-a solicitat a fost doar ca adeverința să fie corectă, obiectivă și imparțială și legală și nu una abuzivă, care distorsionează realitatea faptelor de la acel moment și care, prin preluarea ei de către mass-media a provocat o uriașă daună de imagine.

Menționează recurentul și o serie de hotărâri judecătorești, pe cale le anexează prezentului recurs, pronunțate de mai multze instanțe în litigiile inițiate de acesta și care, pornind de la motivarea adeverinței l-au calificat drept informator/securist.

Astfel, argumentul potrivit căruia aspectele vătămătoare "nu au nimic de-a face cu adeverința însăși, fiind vorba, potrivit propriilor susțineri ale reclamantului, de modul în care au fost reflectate în presă considerentele adeverinței și propriile susțineri/insinuări ale mass-mediei", se invalidează de la sine.

Solicită recurentul și admiterea excepției lipsei de interes în promovarea contestației care se fundamentează pe o greșită aplicare, la situația concretă din speță, a dispozițiilor art. 33 din C. proc. civ.

Mai se arată că soluție de admitere a acestei excepții se sprijină pe o motivare nu doar contradictori, ci și lacunară.

Referitor la aspectele contradictorii se arată că instanța după ce apreciază că singurul element care produce consecințe juridice și care contează în analiza interesului este doar dispozitivul adeverinței emise de intimat, își schimbă radical poziția cu privire la importanța și rolul comsiderentelor, reținând, că aspectele vătămătaore calamate asigură imperativul motivării actului administrativ, menit să facă posibilă exercitarea controlului judiciar de legalitate a măsurii dispuse.

În final, arată recurentul că soluția pronunțată de ICCJ, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 și invocată deinstanța de fond ca precedent judiciar, vizează o situație diferită de cea din prezenta cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cerere cu care a învestit instanța de judecată, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, anularea în parte a Adeverinței nr. x din 30.10.2019 emisă de pârâtă și publicată pe site-ul C.N.S.A.S. la data de 07.11.2019, în sensul înlăturării în totalitate a mențiunilor consemnate la pct. nr. 4 și în parte a celor de la pct. nr. 5 din respectivul act administrativ, prin eliminarea din conținutul acestuia a constatării conform căreia ar fi fost îndeplinită cea de-a doua condiție prevăzută de disp. art. 2 lit. b), din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv informațiile ar fi "vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului".

Prin sentința civilă nr. 301 din 20 mai 2020, instanța de fond a admis cererea de repunere în termenul de contestare și, în consecință, a respins excepția tardivității acțiunii, ca rămasă fără obiect și a admis excepția lipsei de interes și în consecință, a respins acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, având ca obiect "anulare act administrativ", ca fiind lipsită de interes.

În motivarea sentinței recurate prin care s-a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, având ca obiect "anulare act administrativ", ca fiind lipsită de interes, s-a reținut de către prima instanță că: "reclamantul nu justifică nici un interes propriu în contestarea propriei adeverințe, din perspectiva singurului aspect care produce efecte juridice, conferindu-i natura de act administrativ, anume dispozitivul adeverinței.

Aspectele invocate de reclamant ca fiind vătămătoare fie nu fac altceva decât să asigure imperativul motivării actului, imperativ care - într-o cauză cu specificul celei de față - presupune expunerea detaliată a aspectelor care au concurat la adoptarea soluției, pentru a face posibilă exercitarea controlului judiciar de legalitate a măsurii dispuse, fie nu au nimic de-a face cu adeverința însăși, fiind vorba, potrivit propriilor susțineri ale reclamantului, de modul în care au fost reflectate în presă considerentele adeverinței și propriile susțineri/insinuări ale mass-mediei.".

Această soluție nu este împărtășită de către instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situația de fapt stabilită în baza înscrisurilor administrate.

Astfel, în ceea ce privește critica din recurs referitoare la soluția pronunțată asupra excepției lipsei de interes, Înalta Curte constată că aspectele de nelegalitate ale hotărârii atacate, vizând modalitatea de soluționare a acestei excepții, se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizat din această perspectivă.

Astfel, acest motiv de casare cuprinde încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări, printre aceste reguli regăsindu-se și cele care vizează:

- încălcarea dreptului la apărare - când instanța a soluționat fondul cauzei fără a da cuvântul părților pe acest aspect și fără a le da posibilitatea să formuleze și să administreze probe în dovedirea pretențiilor;

- încălcarea principiului disponibilității - când instanța a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul acțiunii și a lăsat nesoluționat fondul pricinii;

- încălcarea principiului contradictorialității care presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății. Instanța nu poate pronunța hotărârea reținând aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuția părților.

- încălcarea principiului oralității dezbaterilor a cărui nerespectare va atrage nulitatea hotărârii judecătorești;

- decăderea din proba testimonială în anumite condiții vătămătoare pentru partea care a solicitat proba reprezentând o nesocotire a unor reguli în desfășurarea judecății.

Or, analizând sentința recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanță a admis în mod greșit excepția lipsei de interes, apreciind că reclamantul nu justifică niciun interes propriu în contestarea adeverinței nr. x din 30.10.2019 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, din perspectiva singurului aspect care produce efecte juridice și care îi conferă natura de act administrativ, anume dispozitivul adeverinței.

În acest context, susținerile recurentului-reclamant, conform cărora hotărârea atacată nu analizează solicitările acestuia, respectiv,,... considerentele/motivarea actului administrativ atacat, și nicidecum la dispozitivul acesteia...", sunt întemeiate.

Înalta Curte constată că instanța de fond nu a analizat conformitatea considerentelor adeverinței contestate cu dosarul informativ. Astfel, aprecierea de către instanța de fond a lipsei de interes prin raportare doar la dispozitivul acesteia care concluzionează în sensul că,,... nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității, în sensul legii.", este eronată.

Literatura de specialitate și practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Astfel, conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiție de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs, iar conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamanților.

Or, este clar că reclamantul justifică un interes în promovarea acestei acțiuni față de conținutul adeverinței CNSAS care atestă faptul că "Notele pe care le transmitea (reclamantul) erau semnate de acesta atât cu numele real cât și cu cele conspirative.

Procedând de această manieră, instanța de fond a ignorat cererile și susținerile părților și nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat.

Examinarea sentința atacate, prin raportare la considerentele de principiu anterior expuse, conduce Înalta Curte către concluzia că instanța de fond nu a răspuns solicitărilor invocate prin cererea de chemare în judecată, care vizau analizarea conținutul adeverinței prin raportare la Nota de constatare nr. DI/I/1583, precum și la alte note, declarații și rapoarte, relatări verbale la care se face referire în cuprinsul adeverinței și care se regăsesc la dosarul informativ.

Rezultă că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra a tot ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., ci dimpotrivă, a ignorat pretențiile reclamantului, o asemenea situație fiind echivalentă necercetării fondului.

Așa fiind, nu a lămurit în mod corespunzător situația de fapt și de drept existentă în cauza dedusă judecății. Or, cercetarea fondului cauzei presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

În concluzie, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale, pe care judecata în primă instanță le conferă părților, apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată și de pârât prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza prin raportare la mijloacele de probă administrate și la toate aspectele de fond necesare lămuririi situației de fapt.

În raport cu soluția preconizată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurenții-reclamanți în cadrul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. și va casa sentința recurată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 301 din 20 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2022.