ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.06.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3506/2022

HOTĂRÂRE
15.06.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3506/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 4440 din 17 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat nulitatea recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 14 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din 10 martie 2021, judecata cererii de revizuire a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

În baza referatului întocmit la data de 17.03.2022, Înalta Curte a repus cauza pe rol și a fixat termen de judecată la data de 15.06.2022, cu citarea părților, în vederea discutării excepției de perimare, întrucât cauza a rămas în nelucrare timp de 6 luni

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

De asemenea, potrivit art. 417 C. proc. civ. "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."

În conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ., Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate."

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din culpa părților.

Încheierea de ședință din 10 martie 2021, prin care s-a dispus suspendarea judecății pentru lipsa părților, reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 10 septembrie 2021.

În cauză, se constată că părțile interesate în continuarea judecății nu au formulat înăuntrul termenului de perimare nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. (1) C. proc. civ. și nu au făcut dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.

Ca atare, constatând că de la data de 10 martie 2021, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile părților, fără să se mai îndeplinească niciun act de procedură în vederea judecării cererii, care să întrerupă termenul de perimare, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. și va constata, din oficiu, perimarea cererii de revizuire formulate de revizuentul A..

Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 4440 din 17.09.2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-05-28
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2905/2024
Ședința publică din data de 28 mai 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul dosarului Pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ
ÎCCJ 2022-09-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3926/2022
Ședința publică din data de 14 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios
ÎCCJ 2023-01-18
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 205/2023
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023 Asupra revizuirii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3586 din 10 iunie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție
ÎCCJ 2023-02-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 656/2023
Ședința publică din data de 8 februarie 2023 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 5947 din 12 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administr
ÎCCJ 2022-06-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3699/2022
A. împotriva încheierii de suspendare din data de 13 februarie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. II. Soluția instanței de recurs Examinând excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte
Sursă