ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 58/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la 16 .04.2021, la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a formulat acțiune în nulitatea relativă a deciziei civile nr. 350A/30.06.2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2015, solicitând admiterea cererii în nulitate relativă, redeschiderea dosarului nr. x/2015 pentru a se constata infracțiunile săvârșite cu ocazia judecării cauzei și a emiterii deciziei civile nr. 350A/30.06.2015 de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și repunerea spre rejudecare, pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a dosarului nr. x/2015, citarea legală a A., la sediul de corespondență ales în București. șos. x, se. A, sect. 2, desființarea parțială a deciziei civile nr. 350 A din 30.06.2015, în sensul anulării acordării sediului social în str. x, sect. 3, București, Confederației Naționale Sindicale "B.", deoarece aceasta nu a prezentat niciun înscris doveditor al dreptului de a i se acorda acel sediu social, dar și pentru încălcarea procedurilor legale de citare a fostului Ansamblu Artistic "A.", în prezent A. S.R.L..

Prin sentința civilă nr. 122F din 13 septembrie 2021 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, a respins, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect nulitatea relativă a deciziei civile nr. 305A/30.06.2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2015, formulată de reclamanta A. S.R.L..

Împotriva sentinței civile nr. 122F din 13 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta susține, în esență, că instanța de fond nu a calificat excepția inadmisibilității ca fiind una de ordine publică, ceea ce conduce la nulitatea invocării acesteia și nu a precizat care sunt acele dispoziții exprese prin care se reglementează modul în care anumite hotărâri pot fi anulate pe alte căi procedurale decât cele prevăzute expres de art. 456 C. proc. civ., afirmând, greșit, și că reclamanta ar fi folosit un mijloc procesual neprevăzut de lege.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii de recurs și anularea hotărârii atacate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în cele ce succed:

Conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Or, inadmisibilitatea este o sancțiune care vizează exercitarea unei modalități de exhibare a acțiunii civile prohibită, în mod expres sau implicit, de către o normă legală imperativă ori care presupune nerespectarea unei condiții de validitate a căii procedurale alese de parte, implicând contestarea dreptului părții interesate de a sesiza instanța.

Astfel, având în vederea faptul că, în speță, sancțiunea inadmisibilității împiedica soluționarea fondului acțiunii civile, în mod legal, instanța de fond a pus în discuție excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă prin notele de ședință, sens în care susținerile recurentei sub acest aspect nu pot fi primite.

De asemenea, criticile vizând modalitate de soluționare a excepției inadmisibilității sunt nefondate.

Potrivit art. 405 C. proc. civ., nulitatea unei hotărâri nu poate fi cerută decât prin căile de atac prevăzute de lege, în afară de cazul când legea prevede în mod expres altfel.

Această normă se referă la mijloacele de invocare a nulității hotărârii, consacrând principiul potrivit căruia nulitatea unei hotărâri nu poate fi cerută decât prin intermediul căilor de atac.

În acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională care a reținut că "...prevederile legale criticate (art. 405 C. proc. civ.) contribuie la securitatea raporturilor juridice, prin stabilirea unei norme de principiu care enunță faptul că o hotărâre judecătorească se bucură de legalitate atât timp cât nu a fost contestată în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, în afară de cazul când legea prevede în mod expres altfel. Aspectele privind nulitatea unei hotărâri judecătorești trebuie invocate în cadrul procesului, prin exercitarea căilor de atac reglementate de lege. Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că legiuitorul a lăsat posibilitatea părții interesate să identifice și să pună în dezbatere în cadrul căilor de atac acele aspecte care duc la concluzia că o hotărâre judecătorească a fost dată cu încălcarea normelor legale. În acest fel, s-a reușit stabilirea unui echilibru între apărarea stabilității raporturilor juridice și stabilirea adevărului judiciar." (paragraful 18 din decizia CCR nr. 776/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 405 din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 453 din 05 iunie 2019).

Prin urmare, nu se poate reține punctul de vedere al recurentei-reclamante potrivit căruia hotărârea, ca act de procedură ce emană de la o instanță judecătorească, poate fi supus procedurii generale a nulității actelor de procedură, deoarece, chiar dacă, în conformitate cu prevederile art. 174 și urm. C. proc. civ., nu este limitată sfera actelor de procedură sancționate cu nulitatea, sancțiunea vizând și actele instanței, nulitatea se aplică ori de câte ori legea nu prevede o altă sancțiune sau posibilitatea îndreptării neregularității actului de procedură; or, pentru hotărârile judecătorești, legiuitorul a pus la dispoziția părților interesate căile de atac ordinare și extraordinare, care se exercită în condițiile și termenele stabilite de C. proc. civ., părțile neavând opțiunea alegerii între căile de atac și procedura nulității actelor de procedură prevăzută de art. 174 și urm. C. proc. civ.

De la regula instituită de art. 405 C. proc. civ., textul legal permite derogarea în acele situații în care "legea prevede în mod expres altfel". Una dintre aceste situații se regăsește la art. 949 C. proc. civ., care reglementează procedura de constatare a nulității hotărârii judecătorești de declarare a morții.

În acest sens, la derogări a făcut referire, în mod legal, și instanța de fond, atunci când a reținut că, printre excepțiile de strictă interpretare și aplicare de la aplicarea art. 405 C. proc. civ., se regăsesc și situațiile din materia hotărârii arbitrale, supusă cererii în anulare, în baza art. 608 C. proc. civ., și a ordonanței de plată, împotriva căreia se poate formula cerere în anulare, conform art. 1205 din același cod.

În consecință, nu este posibilă formularea unei acțiuni, pe cale separată, având ca obiect constatarea nulității unei hotărâri judecătorești.

În concluzie, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reține că decizia recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, și, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 122F din 13 septembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2022.