Gungor împotriva Turciei

Secțiunea a treia Cerere nr. 70386/01 prezentată de Fahrettin GÜNGÖR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 18 octombrie 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Biersan mes Fura-Sandström Gyulumyan dnii Myjer David Thór Björgvinsson, Ziemel, judecători [1] și dlui S. Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 28 februarie 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, domnul Fahrettin Güngör, este un resortisant turc, născut în 1945 și rezident la Istanbul.

El este reprezentat în fața Curții de către domnul D.H. Koç, avocat la Istanbul. Guvernul turc ( Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, se pot rezuma după cum urmează: la 23 septembrie 1991, Hotărârea Generală Drumuri Naționale ( Recurentul, în dezacord cu suma plătită de conducere, a introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la Tribunalul de Mare Instanță din Bak.

Prin hotărârea din 30 iulie 1996, Tribunalul a acordat recurentului un câștig de cauză și i-a acordat o despăgubire suplimentară de 1078 994 600 Această sumă a fost însoțită de dobânzi restante simple cu o rată legală de 30 % laan, calculată de la data cedării terenului către conducere la 31 decembrie 1995. Curtea de Casație a confirmat această hotărâre printr-o hotărâre din 11 aprilie 1997. În lipsa unei acțiuni în litigiu în litigiu, hotărârea a devenit definitivă la 26 mai 1997. La 31 decembrie 1997, o parte din plata suplimentară plus dobânda moratorie și a cărei sumă se ridică la 1 864 694 000 TRY a fost plătită reclamantului. La 30 decembrie 1998, reclamantul a intentat o acțiune în despăgubire în fața Tribunalului de Mare Instanță din Baioclar și a solicitat o compensație din cauza întârzierii conducerii în plata despăgubirii pentru plata despăgubirii pentru plata despăgubirii suplimentare.

Hotărârea de respingere a acestei cereri a fost confirmată definitiv de Curtea de Casație la 4 octombrie 2000. Conform celor mai recente informații din 2006, restul creanței domnului Güngör rămânea neplătit. GRIEF Invochează art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a respecta proprietatea sa din cauza respingerii cererii sale de despăgubire în temeiul articolului 105 din CO. În acest sens, el deplânge prejudiciul suferit ca urmare a întârzierii conducerii în plata de la data de expropriere suplimentară, cu dobânzi necorespunzătoare în raport cu rata inflației foarte ridicată din Turcia. ÎN SPECIAL, Curtea arată că nu mai este necesar să se examineze mai întâi acțiunea introdusă de reclamant din următoarele motive.

Curtea amintește mai întâi că, la 11 mai 2006, a decis să comunice guvernului partea reclamantă astfel cum este menționată mai sus. La 7 decembrie 2006, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii.

Acestea au fost adresate părții solicitante la 30 ianuarie 2007, care a fost invitată să transmită observațiile sale ca răspuns înainte de 16 martie 2007, precum și formularul de competență înainte de 26 februarie 2007. Prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din 12 aprilie 2007, în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea a atras atenția părții reclamante asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a fost În acest sens, Comisia a precizat că, în conformitate cu același articol, poate elimina o cerere din rol atunci când, la fel ca în cazul de față, circumstanțele sugerează că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea și subliniază, de asemenea, că această scrisoare a rămas până în prezent fără răspuns și că încercările de a contacta avocatul reclamantului prin fax și prin telefon nu au avut succes.

În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Prin urmare, Curtea decide în unanimitate să elimine cererea de rol. Santiago Quesada Boćjan M. Zupančič Moduleer Președinte [1] I. Ziemele a fost desemnată să își asume funcția de judecător național în temeiul Turciei în temeiul articolului 29 din Regulamentul de procedură al Curții.

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 70386/01 présentée par Fahrettin GÜNGÖR contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 18 octobre 2007 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , C. Bîrsan , M mes E. Fura-Sandström , A. Gyulumyan , MM. E. Myjer , David Thór Björgvinsson, M me I. Ziemele, juges , [1] et de M. S. Quesada, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 28 février 2001, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Fahrettin Güngör, est un ressortissant turc, né en 1945 et résidant à Istanbul.

Il est représenté devant la Cour par M e D.H. Koç, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 23 septembre 1991, la direction générale des routes nationales (« la direction ») procéda à l’expropriation d’un terrain appartenant au requérant et sis à Bağcılar, Istanbul, pour la construction d’une voie périphérique. Le requérant, en désaccord avec le montant payé par la direction, introduisit un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance de Bakırköy (« le tribunal »). Par un jugement du 30 juillet 1996, le tribunal donna gain de cause au requérant et lui accorda une indemnité complémentaire de 1 078 994 600 livres turques (TRY) au total.

Cette somme était assortie d’intérêts moratoires simples au taux légal de 30 % l’an, à calculer à partir de la date de cession du terrain à la direction le 31 décembre 1995. La Cour de cassation confirma ce jugement par un arrêt du 11 avril 1997. En l’absence d’un recours en rectification d’arrêt, le jugement devint définitif le 26 mai 1997. Le 31 décembre 1997, une partie de l’indemnité complémentaire majorée des intérêts moratoires et dont le montant s’élevait à 1 864 694 000 TRY fut versée au requérant. Le 30 décembre 1998, invoquant l’article 105 du code des obligations, le requérant intenta une action en réparation devant le tribunal de grande instance de Bağcılar et demanda une compensation du fait du retard de la direction dans le paiement de l’indemnité complémentaire.

Le jugement rejetant cette demande fut confirmé définitivement par la Cour de cassation le 4 octobre 2000. Selon les dernières informations datées de 2006, le restant de la créance de M. Güngör demeurait impayé. GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit au respect de son bien en raison du rejet de sa demande en réparation fondée sur l’article 105 du CO. A cet égard, il déplore le préjudice subi du fait du retard de la direction dans le paiement de l’indemnité complémentaire d’expropriation, assortie d’intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. EN DROIT La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants.

La Cour rappelle d’abord que le 11 mai 2006, elle a décidé de communiquer au Gouvernement le grief du requérant tel qu’exposé ci-dessus. Le 7 décembre 2006, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 30 janvier 2007, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 16 mars 2007, ainsi que le formulaire de pouvoir avant le 26 février 2007. Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 12 avril 2007, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour a attiré l’attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu’elle n’en avait sollicité aucune prolongation.

Elle y a indiqué qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle relève par ailleurs que cette lettre est restée à ce jour sans réponse et que les tentatives de prendre contact avec l’avocat du requérant par fax et par téléphone ont été sans succès. A la lumière de ce qui précède, la Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, conformément à l’article 37 § 1 in fine , la Cour estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête.

Il y a donc lieu de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Greffier Président [1] M me I. Ziemele a été désignée pour siéger en tant que juge national au titre de la Turquie en vertu de l’article 29 du règlement de la Cour.