SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere n 19515/02 prezentată de Hasan KAYA împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 5 iunie 2007 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președinte, domnii G. Bonello, R. Türmen, K. Traja, L. Garlicki, J. Šikuta, P. Hirvelä, judecători și domnul T.L. Early, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior la 26 iunie 2000, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a intenționat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, dl Hasan Kaya, este un resortisant turc, născut în 1913 și rezident la Iskenderun. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul S. Ensari, avocat la La data transferului de proprietate s-a plătit reclamantului o taxă de proprietate asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea reclamantului din Iskenderun pentru construirea unei autostrăzi. Nesatisfăcător de suma plătită de administrație, reclamantul a introdus la tribunalul de mare instanță o acțiune în creștere a dreptului de proprietate. Prin hotărârea din 17 octombrie 1997, instanța i-a acordat o indemnizație suplimentară de 4 153 271 000 de lire turce (TRL), însoțită de dobânzi restante la rata legală începând cu iulie 1996. Prin hotărârea din 30 martie 1998, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea instanței pe motiv că ar fi trebuit să se procedeze la o reevaluare a valorii terenului reclamantului și a trimis cauza în fața instanței de primă instanță. Prin hotărârea pronunțată la 24 iunie 1998, aceasta din urmă a acordat reclamantului, pe baza rapoartelor de expert reevaluând valoarea terenului, o despăgubire suplimentară de 3 314 770 000 TRL, însoțită de dobânzi aferente ratei legale începând cu 17 iulie 1996. Această ultimă hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre a Curții de Casație, la 21 septembrie 1998. La 13 aprilie 2000, administrația a efectuat o plată suplimentară către solicitant, cu un interes morator de 30% până la 31 decembrie 1997 și cu un interes de 50% pentru perioada ulterioară, ceea ce reprezintă o sumă totală de 9 297 930 000 TRL. GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a respecta bunurile sale din cauza întârzierii administrației în plata în avans a drepturilor suplimentare de expropriere, însoțită de interese insuficiente față de rata ridicată de inflație din Turcia. Reclamantul se plânge, de asemenea, că perioada de timp care s-a scurs între decizia de expropriere a administrației și plata efectivă a despăgubirii nu și-a respectat dreptul la audierea cauzei sale într-un termen rezonabil în sensul articolului 6 din convenție. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 iulie 2004, Curtea a decis să prezinte cererea guvernului pârât, care și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei la 29 septembrie 2004. La 29 septembrie 2004, recurenta a fost invitată să transmită observațiile sale ca răspuns înainte de 29 septembrie 2004, ceea ce nu a făcut. La 9 martie 2007, grefa a adresat o scrisoare recomandată reprezentantului reclamantului care a fost informat că, în lipsa unui răspuns din partea sa, Curtea ar putea considera că nu mai intenționa să își mențină cererea și să decidă să o elimine din rolul său în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Această scrisoare a rămas, de asemenea, fără răspuns. În concluzie, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină pledoaria în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, Curtea consideră că: Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. T.L. Early Nicolas Bratza Modulul Președinte
Requête n
o
19515/02
présentée par Hasan KAYA
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 5 juin 2007 en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza,
président,
MM.
M
me
juges
et de M. T.L.
Early,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 26 juin 2000,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Hasan Kaya, est un ressortissant turc, né en 1913 et résidant à Iskenderun. Il est représenté devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
Le 24 février 1993, la Direction des routes nationales
,
«
l’administration
»), expropria des biens immobiliers appartenant au requérant sis à Iskenderun pour la construction d’une autoroute.
Une commission d’expert de l’administration fixa la valeur du terrain et une indemnité d’expropriation fut versée au requérant à la date du transfert de propriété.
Insatisfait du montant payé par l’administration, le requérant introduisit auprès du tribunal de grande instance d’İskenderun une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation.
Par un jugement du 17 octobre 1997, le tribunal lui accorda une indemnité complémentaire de 4
153 271
000 livres turques (TRL), assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du
17
juillet
1996.
Par un arrêt du 30 mars 1998, la Cour de cassation cassa le jugement du tribunal au motif qu’il aurait fallu procéder à une réévaluation de la valeur des terrains du requérant et elle renvoya l’affaire devant la juridiction de première instance.
Par un jugement rendu le 24 juin 1998, cette dernière accorda au requérant, sur les bases de rapports d’expert réévaluant la valeur des terrains, une indemnité complémentaire de 3
314 770
000 TRL, assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 17 juillet 1996.
Ce dernier jugement fut confirmé par un arrêt de la Cour de cassation, le 21
septembre
1998.
Le 13 avril 2000, l’administration versa l’indemnité complémentaire au requérant, assortie d’un intérêt moratoire de 30% jusqu’au 31
décembre
1997 et d’un intérêt moratoire de 50% pour la période postérieure, soit un montant total qui s’élève à 9
297 930
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit au respect de ses biens en raison du retard de l’administration dans le paiement de l’indemnité complémentaire d’expropriation, assortie d’intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d’inflation élevé en Turquie.
Le requérant se plaint également que le laps de temps qui s’est écoulé entre la décision de l’expropriation de l’administration et le paiement effectif de l’indemnité a méconnu son droit à ce que sa cause soit entendue dans un délai raisonnable au sens de l’article 6 de la Convention.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 20 juillet 2004, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur. Ce dernier a présenté ses observations sur la recevabilité et le fond de l’affaire le 29 septembre 2004. La partie requérante a été invitée à transmettre ses observations en réponse avant le 29 septembre 2004, ce qu’elle n’a pas fait.
Le 9 mars 2007, le greffe a adressé une lettre recommandée au représentant du requérant l’informant qu’en l’absence de réponse de sa part, la Cour pourrait estimer que l’intéressé n’entendait plus maintenir sa requête et décider de rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Ce courrier est resté également sans réponse.
La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1
in fine
de la Convention. Il convient donc de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
T.L.
Early
Nicolas
Bratza
Greffier
Président