ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 565/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 565/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 17 martie 2022
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 5184 din 7 decembrie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția a I civilă, a fost respinsă excepția tardivității revizuirii, ca neîntemeiată și respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 159/A din 30 ianuarie 2004 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2003, formulată de revizuenta A..
Pentru a hotărî astfel, instanța de revizuire a reținut, în esență, că revizuenta și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile art. 322 pct. 4 și 5 din C. proc. civ. de la 1865, iar înscrisul pe care își întemeiază revizuirea a fost cunoscut de parte la 30.04.2021, fiindu-i comunicat de Primăria Dîrmănești. Cum cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul instanței la 12.05.2021, în termenul de o lună prevăzut de art. 324 C. proc. civ., instanța a apreciat că excepția tardivității nu este întemeiată.
Cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, s-a reținut că, raportat la motivarea în fapt a cererii de revizuire, invocarea art. 322 pct. 4 C. proc. civ. este doar formală, revizuenta neindicând în cererea sa vreo situație care să se încadreze în acest motiv de revizuire.
Pe de altă parte, revizuirea este îndreptată împotriva deciziei civile nr. 159/A/30.01.2004 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2003, decizie prin care a fost respins apelul formulat de revizuentă și de B., împotriva sentinței civile nr. 2804/2002 pronunțate de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. x/2002.
Or, decizia prin care a fost respins apelul nu este susceptibilă de revizuire, deoarece, deși este o hotărâre definitivă, prin ea nu a fost evocat fondul, ci doar s-a confirmat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe.
În acest condiții, revizuenta a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege pentru a contesta decizia nr. 159/A/2004, cererea de revizuire fiind inadmisibilă.
Nu în ultimul rând, revizuenta a invocat drept înscris nou doveditor, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., sentința civilă nr. 2004/2005, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. x/2005.
Or, astfel cum reiese din sentința nr. 2004/2005, dosarul nr. x/2005, finalizat prin hotărârea invocată ca și înscris nou, a fost format în urma cererii de chemare în judecată formulată la 10.05.2005, la peste un an de la pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită.
Prin urmare, sentința invocată de revizuentă nu îndeplinește condiția ca înscrisul să fi existat la momentul pronunțării hotărârii contestate, imposibilitatea prezentării lui datorându-se faptului că litigiul în care a fost pronunțată nu fusese declanșat încă.
Rezultă, așadar, că nici din acest punct de vedere nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuenta A..
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept, revizuenta afirmând că a formulat prezenta cale de atac pentru a-și recupera terenurile lăsate moștenire de părinții săi, sens în care dezvoltă, pe scurt, istoricul cauzei.
Înalta Curte reține, prioritar, că excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul C., nu poate fi primită, în raport cu prevederile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea atacată cu revizuire fiind supusă căii de atac a recursului, fiind pronunțată într-un litigiu ce avea ca obiect revendicare imobiliară, și prin urmare, revizuirea are deschisă calea de atac a recursului.
La termenul din 17 martie 2022, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția nulității recursului, pe care o va admite, pentru considerentelor ce succed:
Dispozițiile înscrise în 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar art. 304 pct. 1 - 9 din același cod prevăd limitativ motivele pentru care se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.
Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.
Or, în speță, se observă că recurenta nu a susținut în vreun fel nelegalitatea soluției atacate, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, limitându-se la a face afirmații, nestructurate juridic, referitoare la fondul cauzei, exprimându-și nemulțumirea față de modul de soluționare a pretențiilor sale.
O astfel de atitudine procesuală a părții ignoră faptul că pe calea recursului nu pot fi valorificate orice fel de nemulțumiri, ci doar acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate în termenii prevăzuți de art. 304 C. proc. civ.
Ca atare, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronată și nelegală măsura dispusă de Curtea de Apel Pitești de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire.
Ca atare, văzând dispozițiile art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate, nefiind reținute motive de ordine publică ce puteau fi invocate din oficiu de instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 5184 din 7 decembrie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2022.