ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 55/2022

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 5 iulie 2016 sub nr. dosar x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții UAT Comuna Corunca - Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Corunca, UAT Comuna Livezeni - Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Livezeni, UAT Municipiul Târgu Mureș - Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Târgu Mureș și Instituția Prefectului Mureș - Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș, a solicitat obligarea Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Corunca să predea reclamantei amplasamentul corespunzător terenurilor în suprafață de 4500 mp, de care a fost deposedată prin sentința civilă nr. 5703/02.07.2013, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în dosarul nr. x/2007, definitivă prin decizia civilă nr. 1119/2013, pronunțată de Tribunalul Mureș, respectiv în suprafață de 5708 mp, de care a fost deposedată prin sentința civilă nr. 1196 din 28.02.2008, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în dosarul nr. x/2007, definitivă prin decizia civilă nr. 125/2009 pronunțată de Tribunalul Mureș, terenuri situate administrativ în comuna Corunca și asupra cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantei prin Titlul de proprietate nr. x din 09.04.2003, emis de Comisia locală de fond funciar Livezeni.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 654 din 9 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosar nr. x/2016, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Târgu Mureș, în ceea ce privește petitul având ca obiect obligația de acordare despăgubiri; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. - decedată - continuată de moștenitor B., în contradictoriu cu Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Târgu Mureș, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost respinsă, ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A. - decedată - continuată de moștenitor B. în contradictoriu cu pârâtele: Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Livezeni și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș și a fost obligat reclamantul la plata către pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Livezeni a sumei de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a exercitat calea de atac a apelului reclamantul B., în calitate de moștenitor al reclamantei. În motivarea apelului său, reclamantul a susținut că atât sentința pronunțată de instanța de fond cât și încheierile de ședință din data de 21.02.2017, prin care instanța a respins cererea privind efectuarea unei expertize topo, cât și încheierea din data de 10.05.2018, prin care instanța nu s-a pronunțat asupra nulității raportului de expertiză, sunt nelegale și netemeinice.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 296/A din 22 iulie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul B., în calitate de moștenitor al reclamantei A., împotriva încheierilor civile pronunțate în data de 21.02.2017 și 10.05.2018 și a sentinței civile nr. 654/09.05.2019, pronunțate de Tribunalul Mureș în dosarul nr. x/2016.

Recursul declarat în cauză. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș a declarat recurs reclamantul B., ce a formulat critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de apel nu a procedat la verificarea în limitele cererii de apel la stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță și nu a dispus refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, necesitatea fiind vădită față de obiectul cauzei și în limitele învestirii instanței, în scopul soluționării legale și temeinice a acesteia, conform prevederilor art. 479, alin. (1) și (2) C. proc. civ. Astfel, față de obiectul cauzei deduse judecății, de temeiurile de drept și de fapt invocate în susținerea acestora, motivarea hotărârii pronunțată de către instanța de control judiciar nu satisface exigențele procesual civile ale judecății în fond, raportat și la efectul devolutiv al apelului, motivele reținute fiind străine de natura cauzei deduse judecății. Intimatele-pârâte, prin apărările formulate atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de control judiciar, au deturnat obiectul precis, determinat al cauzei, care se întemeiază în fapt și în drept pe răspunderea civil delictuală a intimatelor pârâte, și totodată garanția pentru evicțiune a intimatei pârâte Comisia Locală de Fond Funciar Livezeni din cadrul UAT Comuna Livezeni, în nume propriu și succedată juridic de Comisia Locală Corunca din cadrul UAT Comuna Corunca, ca urmare a înființării acesteia. În speță, examenul instanței de control asupra legalității și temeiniciei hotărârii primei instanțe, a fost circumscris exclusiv asupra normelor speciale reglementate de Legea nr. 18/1991, republicată, nefiind analizate condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a intimatelor-pârâte și nici condițiile garanției pentru evicțiune, astfel cum sunt reglementate de normele substanțial civile evocate în cadrul acțiunii introductive și în calea de atac a apelului, norme de drept material care, în opinia recurentului au fost încălcate, după caz greșit aplicate atât de către instanța de fond cât și de către instanța de control judiciar. În acest sens, apreciază că, în cauză, au fost greșit analizate și aplicate normele de drept material cuprinse în legea specială, Legea fondului funciar. Recurentul consideră că motivarea instanței de apel și a instanței de fond sunt străine de natura cauzei, iar pe de altă parte, hotărârile au fost date cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, apelul reclamantului fiind vădit întemeiat și fondat. De asemenea, au fost greșit analizate și aplicate normele de drept material cuprinse în legea fondului funciar, pe care de asemenea le-a învederat în fața primei instanțe și a instanței de control judiciar, acestea din urmă, fiind invocate nu din perspectiva cenzurării titlurilor de proprietate exhibate de către părțile împricinate în cele două dosare în care, prin soluțiile pronunțate, succesoarea subsemnatului a fost evinsă, ci tocmai pentru a demonstra modul defectuos și culpabil în care comisiile implicate în procedura reconstituirii dreptului de proprietate în baza legii fondului funciar au conlucrat/acționat, în mod defectuos, cu consecința prejudicierii grave a drepturilor și intereselor recurentului-reclamant. Astfel, instanța de apel și instanța de fond în mod greșit au reținut faptul că antecesoarea recurentului ar fi pierdut un aparent drept decurgând dintr-o greșită întabulare în cartea funciară, cu toate că din probatoriul administrat în cauză rezultă cu puterea evidenței faptul că antecesoarea recurentului a pierdut efectiv și definitiv elementul material (corpus) al dreptului de proprietate asupra terenului în cauză. În atare situație și față de obiectul cauzei deduse judecății, respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize topografice de către instanța de apel și prima instanță, pe lângă faptul că este vădit nelegală și netemeinică, proba fiind necesară, utilă și pertinentă raportat la obiectul cauzei deduse judecății și limitele acesteia, măsura încalcă și dreptul la un proces echitabil, știrbind în mod grav efectivitatea acestui drept și a dreptului la apărare, consacrat atât de Constituția României, cât și de Convenția Europeană al Drepturilor Omului, prin articolul

Hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice sub aspectul nereținerii culpelor concurente ale Comisiilor locale Târgu Mureș, Livezeni, Corunca și a Comisiei județene și, totodată, a responsabilității juridice civile al acestora, răspundere ce le incumbă pe temeiul răspunderii civil delictuale, dar și al garanției pentru evicțiune, în raport de temeiurile de drept și de fapt invocate, a probatoriului administrat și a propriilor aprecieri reținute în considerentele hotărârii apelate. În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel în vederea rejudecării cauzei. 5. Recursul declarat în cauză. Intimata U.A.T comuna Corunca - Comisia locală pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Corunca a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii recurate. De asemenea, UAT Comuna Livezeni - Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Livezeni a depus întâmpinare, peste termenul legal, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, motivat de faptul că recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri definitive, precum și excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ. și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. Totodată, intimata Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Târgu Mureș a formulat întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului, ca inadmisibil, motivat de faptul că recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri definitive, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. De asemenea, aceeași intimată a depus răspuns la întâmpinarea intimatei UAT Livezeni, prin care a solicitat admiterea excepțiilor invocate și, în subsidiar, respingerea recursului. Recurentul-reclamant a depus răspunsuri la întâmpinări prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinări și admiterea recursului. 6. Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 28 octombrie 2021 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul B., fiind respinse excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, reținându-se că, în speță, criticile evocate pot fi subsumate, sub anumite aspecte, dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Cu privire la recursul declarat, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă considerentele, în care se vor arăta, între altele, " … expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Aceste dispoziții legale consacră, așadar, necesitatea motivării hotărârii judecătorești, înțeleasă ca evocare a elementelor de fapt și drept pe care instanța își întemeiază soluția cuprinsă în dispozitiv, astfel încât părțile să poată cunoaște componentele esențiale ale raționamentului judiciar, atât în ce privește chestiunile factuale ale cauzei, cât și cu privire la cele care vizează modalitatea în care instanța a interpretat și aplicat legea. Prin aceasta, hotărârea judecătorească are vocația de a dobândi forță persuasivă, putându-le forma părților convingerea că raționamentul judiciar este unul corect sau că, dimpotrivă, acesta ar conține erori a căror îndreptare devine posibilă prin exercitarea căilor de atac recunoscute de lege. Înalta Curte recunoaște, așadar, valoarea și deosebita însemnătate a motivării unei hotărâri judecătorești, în directă relație cu asigurarea unui acces la justiție veritabil, adică efectiv și concret, iar nu doar aparent; în același timp însă, în ce privește prezentul proces, prezenta instanță apreciază că în mod nefondat recurentul afirmă că decizia pronunțată în apel nu ar satisface exigențele legale specifice unei judecăți în fond, raportat și la efectul devolutiv al apelului, după cum tot nefondat afirmă și că motivele reținute de instanța de apel ar fi străine de natura cauzei deduse judecății. Observă Înalta Curte, sub acest aspect, că instanța de apel a confirmat raționamentul logico-juridic și elementele factuale avute în vedere de prima instanță. Astfel, au reținut instanțele, considerându-le elemente esențiale ale cauzei, că prin sentința civilă nr. 599/11.02.2003 a Judecătoriei Târgu-Mureș s-a dispus obligarea Comisiei Județene Mureș pentru aplicarea Legii nr. 1/2000 să îi elibereze doamnei A., antecesoarea recurentului, titlu de proprietate cu privire la o suprafață de 2,18 ha teren situat în județul Mureș, fără însă ca terenul să fie identificat în concret. Au mai reținut instanțele că ulterior acestei sentințe a fost emis titlul de proprietate nr. x/1993, reconstituirea dreptului de proprietate făcându-se pe teritoriul localității Corunca, parcela de teren menționată în titlul de proprietate ca făcând obiectul reconstituirea dreptului de proprietate având indicativul 865/1. A menționat instanța de apel, în acord cu prima instanță, că acest titlu de proprietate nu a fost până în prezent anulat, revocat sau modificat, ceea ce trimite la concluzia că reclamantul, ca succesor al beneficiarei reconstituirii, nu ar putea formula pretenții cu privire la un alt teren, care să aibă un alt amplasament decât acela înscris în titlul de proprietate emis în favoarea antecesoarei sale. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că în mod just a statuat instanța de apel că atâta vreme cât în titlul de proprietate este menționat că reconstituirea dreptului de proprietate a fost dispusă cu privire la o suprafață de teren identificată ca fiind în parcela x, iar nu o altă parcelă, iar acest titlu de proprietate se află încă în deplină ființă juridică, fără temei pretinde recurentul că ar trebui luat în considerare un al amplasament al terenului, respectiv în parcela x. Faptul că la efectuarea operațiunilor de întabulare a dreptului de proprietate a existat o greșeală de identificare a terenului, ajungându-se ca întabularea să se facă asupra unui teren care, în realitate, corespunde parcelei 507, iar nu parcelei 865/1, nu poate conduce la concluzia că există vreo culpă a pârâtelor din prezenta cauză. Este de avut în vedere, sub acest aspect, că întocmirea documentației cadastrale în vederea întabulării, inclusiv identificarea de către un expert a terenului, reprezintă o procedură ulterioară celei finalizate prin emiterea titlului de proprietate în baza legilor fondului funciar și, cu evidență, distinctă de aceasta; prin urmare, eventualele erori de identificare a terenului în cadrul procedurilor de intabulare exclud culpa autorităților învestite de lege cu atribuții în procedura specială de reconstituire a dreptului de proprietate. De aici, și concluzia - în totul justă - a primei instanțe și a celei de apel potrivit căreia, așa cum s-a stabilit deja printr-o hotărâre judecătorească anterioară (anume prin decizia civilă nr. 125/23.02.2009 a Tribunalului Mureș), că atâta vreme cât parcelele 865/1 și 507 sunt complet diferite, recurentul are posibilitatea de a reface documentația cadastrală în vederea unei corecte întabulări, deci care să respecte faptul că prin titlul de proprietate emis în favoarea antecesoarei recurentului reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut cu privire la un teren amplasat în parcela x. Acest raționament al instanței de apel, precum și argumentația în fapt și drept care îl susține, sunt în totul logice și corecte juridic, fiind vorba despre o analiză care răspunde esențialelor critici formulate de reclamant în cuprinsul cererii de apel, constituindu-se într-o motivare a deciziei care satisface exigențele impuse prin mai sus-arătatele prevederi ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Conchide, așadar, Înalta Curte că nu s-ar putea reține ca fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Nefondat afirmă recurentul și că nu ar fi fost analizată întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale a pârâtelor, analiza făcută de instanța de apel evocând nu doar implicit, ci uneori și în termeni expreși, că nu se poate reține o culpă în legătură cu emiterea titlului de proprietate. Această concluzie este consecința unei analize îndeajuns de ample și lămuritoare, ea valorificând probațiunea administrată, statuările făcute cu autoritate de lucru judecat prin hotărâri judecătorești anterioare și dispozițiile legale incidente în cauză. Astfel cum se desprinde deja din cele evocate mai sus de Înalta Curte, nu s-ar putea considera, așa cum pretinde recurentul, că instanța de apel ar fi încălcat normele de drept material incidente, esențial fiind că, așa cum prezenta instanță a menționat deja, că titlul de proprietate emis în favoarea antecesoarei recurentului se află în ființă juridică și că se referă la o suprafață de teren cu privire la care nu s-a dovedit că punerea în posesie nu ar fi posibilă întrucât cu privire la aceasta ar fi fost emise titluri de proprietate în favoarea altor persoane ori că, în genere, există alte impedimente de natură legală care să îl împiedice în mod concret și efectiv pe recurent să ia în stăpânire și să folosească terenul aferent parcelei 865/1 din tarlaua x. În ce privește respingerea de către instanța de apel a solicitării reclamantului de a se efectua o nouă expertiză topografică în vederea identificării terenului înscris în titlul de proprietate, apreciază Înalta Curte că stătea în puterea instanței de apel, ca instanță înzestrată de lege cu prerogativa de a cerceta fondul cauzei în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac a apelului, să aprecieze dacă efectuarea unei noi expertize era necesară, în condițiile în care prima instanță efectuase deja o asemenea expertiză, iar unele constatări utile în planul identificării terenului fuseseră deja făcute și prin unele hotărâri judecătorești anterioare în care antecesoarea reclamantului fusese parte și care îi erau opozabile acesteia și succesorului ei. Esențial era ca starea de fapt să fie suficient lămurită, iar conținutul deciziei din apel îngăduie această concluzie. În ce privește solicitarea, făcută în cuprinsul cererii de recurs, ca Înalta Curte să țină seama de constatările existente în cuprinsul unui raport de expertiză întocmit de expertul C., aceasta urmează a fi respinsă ca vădit nelegală în condițiile în care din examinarea dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., dar și a întregii reglementări legale a recursului, rezultă cu evidență că judecata în recurs este limitată la cercetarea aspectelor de nelegalitate la care se referă art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi îngăduită reconsiderarea stării de fapt prin reaprecierea provelor administrate ori prin luarea în considerarea a unor mijloace de probă (precum rapoartele de expertiză) care nu au valoarea unor înscrisuri în sensul prevederilor art. 492 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "În instanța de recurs nu se pot produce noi probe, cu excepția înscrisurilor … " În ce privește afirmația recurentului potrivit căreia terenul predat de Comisia locală de fond funciar a municipiului Târgu-Mureș către Comisia locală de fond funciar Corunca (teren extravilan - parcela x) ar fi identic cu terenul aferentei parcelei 865 din evidența de cadastru funciar a comunei Corunca, reține Înalta Curte că verificarea unei asemenea aserțiuni se situează în afara limitelor de control stabilite de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind vorba despre o chestiune de fapt ce depinde de aprecierea probelor administrate, iar nu despre o chestiune de nelegalitate. Eronat afirmă recurentul și că nelegal ar fi fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Târgu Mureș, câtă vreme - așa cum bine a remarcat instanța de apel, confirmând raționamentul primei instanțe - acesteia nu îi revenea, în raport cu reclamantul sau cu antecesoarea lui, vreo obligație legală. Or, în sensul dispozițiilor art. 36 C. proc. civ. ("Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond"), calitatea procesuală a acestei pârâte putea fi atrasă de existența unui raport juridic între ea și recurent, însă cum acesta lipsește, lipsa calității procesuale pasive trebuie reținută. În ce privește afirmația recurentului potrivit căreia "... din probatoriul administrat în cauză rezultă cu puterea evidenței faptul că antecesoarea subsemnatului a pierdut efectiv și definitiv elementul material (corpus) al dreptului de proprietate asupra terenului în cauză", Înalta Curte observă că prima instanță și cea de apel au conchis, în temeiul probelor administrate și al statuărilor făcute cu autoritate de lucru judecat prin hotărâri judecătorești pronunțate în alte procese, că elementul corpus trebuie raportat la terenul aferent parcelei nr. 865/1, adică terenul menționat în titlul de proprietate emis antecesoarei recurentului, iar nu la terenul aferent parcelei 507, cu privire la care s-a realizat în mod greșit înscrierea în cartea funciară. Câtă vreme reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut cu privire la un anumit teren menționat în titlul de proprietate, doar în legătură cu aceasta, iar nu cu altele, având alt amplasament, interesa existența sau inexistența elementului corpus. Or, așa cum s-a arătat deja mai sus, cu privire la parcela x instanțele de fond au reținut, în baza probatoriului administrat, că nu au fost identificate impedimente care să împiedice exercițiul dreptului de proprietate de către recurent sau, după caz, refacerea documentației cadastrale în vederea unei corecte întabulări. Referirile instanțelor la legalitatea întabulării în cartea funciară nu ar putea fi considerate ca depășind limitele învestirii, ele reprezentând o componentă logică a raționamentului juridic care a stat la baza hotărârilor pronunțate în cauză, căci se află în directă legătură cu amplasamentul și identificarea terenului litigios și cu situația juridică a dreptului recurentului. Este vorba, așadar, despre aserțiuni cu caracter incidental, născute din problematica juridică a cauzei și, cu evidență, pertinente și necesare. În ce privește acele susțineri din cererea de recurs care pun în discuție starea de fapt reținută de instanțele fondului și felul în care au fost interpretate probele administrate, reține Înalta Curte că acestea exced limitelor de control îngăduite în recurs prin dispozițiile art. 488 a lin.(1) C. proc. civ., astfel că nu ar putea fi cercetate pe fondul lor. În fine, reține prezenta instanță, cu rol conclusiv, că argumentația în fapt și drept pe care instanța de apel și-a întemeiat hotărârea nu relevă o culpă a pârâtelor care să justifice angajarea răspunderii acestora, astfel încât, prin coroborare cu celelalte elemente ale cauzei, să poată impune, precum pretinde recurentul, constatarea că admiterea acțiunii ar fi apărut ca legală și necesară. Dimpotrivă, instanțele au hotărât cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, nefiind, așadar, întemeiat nici motivul de recurs la care se referă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recursul trebuie, deci, respins ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Întrucât recurentul este parte căzută în prezenții, conform prevederilor art. 453 alin. (1) rap. la cele ale art. 451 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligat să-i plătească intimatei UAT Comuna Livezeni - Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, suma de 1785 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial . PENTRU ACESTE MOTIVE,