ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 436/2022

HOTĂRÂRE

01.03.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 436/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 1 martie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 344/F din 13 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. x/2019 s-a respins ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâtul Ministerului Apărării Naționale pentru UM 02513.

S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de același pârât și în consecință: s-a respins acțiunea civilă formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale pentru UM 02513 și pentru UM 02439 Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.

Prin decizia nr. 65 A din 17 martie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 344/F din 13.10.2020 pronunțate de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. x/2019, pe care a menținut-o.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 mai 2021.

Prin recursul formulat, neîncadrat în drept, recurentul a reiterat motivele cererii introductive de instanță, precum și motivele arătate în cadrul apelului declarat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanță în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În speță, se constată că prin cererea de recurs formulată, recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. și nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, din conținutul cererii de recurs nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate pe care aceasta este fundamentată, deoarece recurentul nu a combătut în niciun fel soluția adoptată de curtea de apel.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri.

De altfel, recurentul nu a indicat ca temei de drept al recursului său niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor rezultă că recurentul nu aduce nicio critică hotărârii pronunțate în apel. Mai mult, Curtea reține că recurentul se adresează în cadrul cererii sale de recurs, instanței de apel, cu trimiteri la hotărârea pronunțată de prima instanță de judecată, fără însă, a expune vreo nemulțumire concretă, decelabilă referitoare la modul în care instanța de apel a judecat cauza.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile care susțin nelegalitatea deciziei atacate, iar în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurent nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.