ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 387/2022

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din 14 octombrie 2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților, suspendarea judecării cererii de recurs formulate de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 49 din 3 martie 2020 a Tribunalului Iași, în contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și Judecătoria Iași.

Împotriva încheierii de suspendare, recurentul A. a promovat recurs, fundamentat pe dispozițiile art. 414 C. proc. civ.

Recurentul a formulat mai multe critici la adresa încheierii pe care a înțeles să o conteste.

Instanța a stabilit în mod nelegal în sarcina sa plata unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, pentru soluționarea recursului, deși calea de atac a fost întemeiată pe dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, legiuitorul stipulând scutirea de taxă prin art. 13 pentru cererile adresate Curții Constituționale.

Curtea de Apel a suspendat judecata cauzei la primul termen și nu a avut în vedere solicitarea de amânare a pricinii, expediată de recurent prin serviciul poștal, în vederea soluționării cererii de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Instanțele din Iași au refuzat să sesizeze Curtea Constituțională încă din 31.03.2017, fiind formulate cereri cu acest obiect în fața Tribunalului și Curții de Apel Iași, precum și o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare. Afirmă recurentul că aceste solicitări le susține și în fața instanței supreme învestite cu soluționarea recursului contra încheierii de suspendare.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului de admisibilitate în principiu a recursului, reținându-se că partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii de suspendare și că aceasta a fost promovată în termen.

Completul de filtru C4 a constatat că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia în vederea formulării unor puncte de vedere.

Părțile cauzei nu și-au exprimat poziția procesuală cu privire la actul

Intimații nu au formulat întâmpinări, deși li s-a comunicat cererea de recurs.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor expuse, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurentul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din cuprinsul susținerilor enunțate numai motivul prin care se critică faptul că suspendarea cauzei s-a dispus fără ca instanța să se pronunțe asupra cererii de amânare a pricinii, expediată de recurent prin poștă, în vederea soluționării cererii de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru aferente recursului, este privit ca fiind în legătură cu măsura luată prin încheierea contestată în prezentul recurs.

Conform prevederilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor cu care este învestită, iar nepronunțarea asupra cererii de amânare, ce se reclamă în ipoteza de față, echivalează cu încălcarea dreptului părții la un proces echitabil, critică subsumabilă ipotezei de casare înscrisă în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța notează că suspendarea judecării cauzei intervenite în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se produce când niciuna dintre părțile legal citate nu se înfățișează la strigarea cauzei și nici nu s-a solicitat judecata în lipsă.

În sensul textului legal, suspendarea judecății pentru lipsa părților constituie un caz de suspendare voluntară, fiind prezumată intenția părților de a nu mai continua judecata pe baza neprezentării lor la un termen de judecată. Este vorba în această situație de o prezumție de desistare voluntară de continuare a procesului, astfel că în calea de atac îndreptată împotriva încheierii de suspendare, partea interesată trebuie să dovedească faptul că și-a exprimat intenția de a fi continuată judecata, chiar dacă nu formulase o cerere de judecare în lipsă și nu a fost prezentă la termenul de judecată.

Pe de o parte, o astfel de dovadă nu a fost făcută în cauză, deoarece în dosarul Curții de Apel nu se regăsește cererea de amânare a judecății pe care recurentul pretinde că a expediat-o prin serviciul poștal. Pe de altă parte, chiar dacă ar fi fost formulată cererea respectivă, aceasta nu și-ar fi găsit suport, deoarece în speță cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru fixate pentru soluționarea recursului a fost soluționată anterior termenului de judecată din 14 octombrie 2020 (când a intervenit suspendarea), prin încheierea din 20 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016.4. În raport de aspectele relevate și de lipsa părților de la termenul de judecată din 14 octombrie 2020 și omisiunea acestora de a formula cerere de judecare în lipsă, se constată că instanța, în mod legal, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, se va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 14 octombrie 2020, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, nefiind întrunite cerințele pentru existența acestui motiv de nelegalitate.

Restul criticilor, referitoare la stabilirea taxei judiciare de timbru aferente recursului și respingerea cererilor de sesizare a Curții Constituționale și Curții de Justiție a Uniunii Europene de către Tribunalul Iași prin decizia nr. 49 din 3 martie 2020, nu vor fi examinate de Înalta Curte, întrucât nu vizează argumentele instanței pentru care s-a dispus măsura suspendării pricinii, anume lipsa nejustificată a părților de la termenul de judecată din 14 octombrie 2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 14 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2022.