ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 350/2022

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 19 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., în principal, să se califice actul de partaj voluntar autentificat sub nr. x din data de 27 iunie 2012 ca fiind în realitate donație deghizată și, în consecință, să se constate nulitatea actului de partaj, în baza art. 1033 C. civ., iar, în subsidiar, să se constate nulitatea actului de partaj pentru cauză ilicită și imorală, în baza art. 1238 alin. (2) C. civ.

Prin cererea completatoare depusă la dosar în data de 22 iunie 2016, reclamantul a solicitat, cu privire la capătul de cerere având ca obiect simulația, în principal, să se constate că fiecare dintre bunurile din actul de partaj este bunul său propriu, iar, în subsidiar, să se constate contribuția sa majoritară, tinzând spre exclusivă, la dobândirea bunurilor ce fac obiectul partajului, iar, ca urmare a oricăruia dintre aceste petite, să se constate simulația sub forma donației deghizate și revocarea acesteia prin formularea prezentei cereri, cu repunerea părților în situația anterioară. Cu privire la capătul de cerere având ca obiect nulitatea actului de partaj, a solicitat, în principal, să se constate nulitatea absolută a întregului ansamblu simulatoriu, în temeiul art. 1033 alin. (1) C. civ., iar, în subsidiar, să se constate nulitatea absolută a întregului ansamblu simulatoriu pentru fraudă la lege, în temeiul art. 1236 alin. (2) raportat la art. 359 C. civ.

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 191/1.02.2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, respingând, totodată, și cererea pârâtei de aplicare a dispozițiilor art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008.

Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 1816A/22.12.2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondate apelurile formulate de ambele părți împotriva sentinței menționate.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:

- Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la petitele dezvoltate prin cererea introductivă, astfel cum a fost modificată, iar în absența pronunțării cu privire la petitele indicate, decizia recurată cuprinde o motivare lacunară și necorespunzătoare (art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., precum și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Prin motivele de apel, s-a arătat faptul că prima instanță de fond, pentru a determina dacă există o simulație sub forma donației deghizate, ar fi trebuit să răspundă punctual petitelor cu care a fost învestită: (a) analiza calității bunurilor (comune sau proprii) incluse în masa partajabilă, ceea ce ar fi presupus analiza (b) modului în care au fost dobândite (contribuția părților), stabilind astfel (c) dacă actul de partaj este o donație deghizată.

Ulterior, ar fi trebuit să cerceteze dovezile ce atestă că simulația, sub forma donației deghizate, a avut două obiective principale: (a) eludarea dispozițiilor privind revocabilitatea donațiilor între soți și (b) reducerea masei succesorale a fiului din prima căsătorie a recurentului. De asemenea, pentru a.analiza frauda la lege, instanța ar fi trebuit să analizeze (a) cauza ilicită și imorală, prin prisma scopurilor sus-menționate și dacă (b) prin modul în care au fost partajate bunurile au fost respectate regulile imperative impuse de regimul lichidării comunității de bunuri în timpul căsătoriei, în acest scop fiind ținută de analiza contribuției fiecăruia dintre soți.

Prin decizia recurată a fost expusă o analiză teoretică a instituției simulației, instanța soluționând cauza prin respingerea apelului doar din perspectiva absenței actului secret și a inexistenței acordului simulatoriu.

Cu alte cuvinte, au fost ignorate cu desăvârșire capetele de cerere a căror soluționare ar fi probat: în principal, faptul că toate imobilele menționate prin actul de partaj sunt bunuri proprii ale recurentului, ca efect al subrogației reale (sumele de bani cu titlu de dividende obținute din firme înființate de recurent anterior căsătoriei cu intimata au fost utilizate pentru achizițiile imobiliare); în subsidiar și ca soluție de minimis, faptul că recurentul justifică o contribuție covârșitor majoritară la achizițiile imobiliare (prin venituri personale deosebit de ridicate în contrast cu absența veniturilor intimatei); în concluzie, față de cele de mai sus, faptul că așa-zisa "contribuție egală" menționată prin actul de partaj nu are corespondent în realitate, aspect care, coroborat cu celelalte probe (corespondența dintre părți, recunoașterile implicite ale intimatei, procedurile penale concomitente cu încheierea actului de partaj) demonstrează univoc simulația.

Prin absența analizei asupra calității bunurilor de bun propriu sau comun și asupra contribuției soților, instanța a lipsit de eficiență instituția simulației sub forma donației deghizate.

Mai mult decât atât, întrucât nu a fost analizat capătul de cerere prin care s-a solicitat constatarea naturii de bunuri proprii, nu a fost valorificat nici argumentul potrivit căruia includerea unui bun propriu în actul de partaj atrage nulitatea acestuia indiferent dacă sunt întrunite sau lipsesc condițiile simulației.

În fața instanței de apel, s-a precizat faptul că motivul decisiv al încheierii actului de partaj este reprezentat de procedura de indisponibilizare a bunurilor sale și dorința foștilor soți de a salvgarda bunurile cele mai valoroase, sens în care la dosar au fost depuse înscrisuri din care rezultă etapele imediat prealabile încheierii actului de partaj.

Recurentul a arătat că, reținând prin decizia recurată că această chestiune ar reprezenta un motiv nou în apel, inadmisibil din perspectiva art. 478 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a ignorat efectele Deciziei nr. 9/2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Procedând astfel, instanța de apel a încălcat prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., iar decizia pronunțată este lovită de nulitate, conform art. 175 alin. (1) C. proc. civ., recurentul fiind lipsit de o judecată efectivă a cererilor cu care a învestit instanța, consecința fiind prejudicierea drepturilor și intereselor sale legitime prin respingerea pretențiilor.

- Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1033 alin. (1) C. civ., prin verificarea existenței unui act secret și a unui acord simulatoriu, precum și a dispozițiilor art. 357 și art. 359 C. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Este lipsită de logică juridică verificarea naturii de bunuri proprii sau a contribuției majoritare ulterior dovedirii actului secret și a acordului simulatoriu. Dacă aceste două premise ar fi fost dovedite, era inutilă analiza subsecventă, actul de partaj fiind anulat de plano ca urmare a exhibării unui act secret care atestă acordul simulatoriu.

Însă, tocmai pentru că părțile erau soți la respectivul moment, iar în contextul imposibilității morale de preconstituire a actului secret înțelegerea dintre ei nu putea să fie consacrată prin contraînscrisuri, acordul verbal a fost suficient pentru încheierea simulației. Actul secret înțeles ca negotium și acordul simulatoriu rezultă din corespondența purtată între părți, ignorată de instanța de apel.

Făcând trimitere la nedovedirea "mecanismului simulației" și refuzând analiza oricăror altor probe sau argumente juridice în lipsa probării acestuia (exempli gratia, subevaluarea imobilului situat în strada x nr. 77), instanța de apel a redus aplicarea instituției juridice la proba actului secret, consacrând acordul simulatoriu la data încheierii actului simulat.

Sunt ignorate, astfel, oricare și toate ipotezele în care părțile simulației dovedesc intenția lor din acte și fapte juridice anterioare ori posterioare actului simulat. Or, chiar corespondența șt recunoașterile ulterioare prezumă existența acordului simulatoriu la data actului de partaj, în lipsa acestuia neavând niciun sens precizările intimatei, dovedite prin corespondența părților, depusă la dosar.

Recurentul a reproșat instanței de apel ignorarea și a faptului că, fiind în prezența unui act simulat, efectele specifice partajului voluntar nu s-au manifestat, atât timp cât recurentul a continuat să locuiască în imobilul situat în strada x, nr. 77, București (devenit, teoretic, proprietatea intimatei) și după încheierea actului de partaj; a continuat să se îngrijească de toate imobilele, achitând exclusiv și integral cheltuielile aferente utilităților, serviciilor, impozitelor și taxelor, reparațiilor locative, etc.; a continuat să folosească, asemeni unui veritabil proprietar, toate imobilele.

De asemenea, instanța de apel a ignorat în integralitate și argumentele privind nulitatea actului de partaj pentru cauză ilicită și imorală, întemeiate pe dispozițiile art. 1.236 coroborate cu art. 1.238 C. civ.

Recurentul a mai susținut că prin decizia recurată au fost interpretate greșit dispozițiile art. 357 și 359 C. civ., precum și argumentarea referitoare la eroarea instanței de fond în privința art. 359 C. civ., în condițiile în care prin sentință s-a apreciat greșit că părțile se află în prezența comunității convenționale.

III. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimata-pârâtă C. a combătut cele susținute prin cererea de recurs, solicitând respingerea căii de atac promovate de către partea adversă ca fiind nelegală.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 18 ianuarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1816A din 22 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fixat termen de judecată la data de 22 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

V. Judecata recursului în ședință publică

La data de 18 ianuarie 2022, recurentul-reclamant a formulat o cerere prin care a arătat că înțelege să critice decizia de apel și sub aspectul neinvocării din oficiu a motivului de nulitate absolută constând în încălcarea dreptului de preemțiune a Statului Român cu privire la unul dintre imobilele ce compun masa partajabilă a actului de partaj voluntar.

La termenul de judecată din data de 22 februarie 2022, Înalta Curte a respins, ca tardivă, cererea astfel formulată, întrucât nu este vorba despre un motiv de recurs de ordine publică, ce ar putea fi invocat oricând și care ar putea fi invocat chiar din oficiu de către instanță, ci despre un motiv nou de recurs formulat peste termenul prevăzut de lege.

VI. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Recurentul - reclamant a reproșat instanței de apel ignorarea cererii depuse în cursul judecății la data de 22.06.2016, context în care a susținut în mod explicit: 1) încălcarea principiului disponibilității și a dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut; 2) nemotivarea hotărârii, în absența unei analize a petitelor dezvoltate prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată; 3) încălcarea prevederilor art. 1033 alin. (1) C. civ. 4) ignorarea argumentelor reclamantului referitoare la incidența art. 1236 și art. 1238 C. civ. 5) interpretarea greșită a dispozițiilor art. 357 și art. 359 C. civ.

1) Cât privește critica referitoare la nerespectarea principiului disponibilității prin decizia recurată, se reține că este formulată omisso medio, pentru prima dată în faza procesuală a recursului, neregăsindu-se ca atare în cererea de apel, acesta fiind și motivul pentru care instanța de apel nu a analizat o asemenea critică de nelegalitate a sentinței tribunalului.

Cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, prima instanță a reținut că este învestită cu o cerere în constatarea nulității absolute a actului de partaj încheiat de părțile din prezenta cauză, întrucât ar fi o donație deghizată în cadrul unei simulații, pentru a se eluda revocabilitatea donațiilor dintre soți (adăugând în cererea completatoare că simulația ar decurge și din regimul juridic de bun propriu al fiecărui bun din actul de partaj, respectiv din cota de contribuție majoritară a reclamantului), iar, în subsidiar, nulitatea absolută pentru cauza ilicită și imorală a acestui act de partaj, învederându-se că ar fi fost încheiat cu scopul exheredării fiului din prima căsătorie a reclamantului (adăugând prin cererea completatoare frauda la lege, în condițiile art. 1236 alin. (2) raportat la art. 359 din C. civ.).

Totodată, s-a constatat că reclamantul și-a modificat succesiv poziția cu privire la situația de fapt și mecanismele juridice invocate, sub multiple aspecte, tribunalul reținând, printre altele, că în cererea inițială simulația este argumentată prin raportare la eludarea revocabilității donațiilor între soți, pe când în cererea completatoare simulația se raportează și la caracterul pretins de bun propriu al fiecărui bun indicat în actul de partaj a cărui nulitate s-a solicitat în cauză.

Prin motivele de apel formulate de reclamant, astfel cum au fost redate în decizia recurată (la pct. 3.1), s-a susținut că pretinsele contradicții învederate de prima instanță sunt, în realitate, "motive principale și subsidiare ce atestă temeinicia cererii introductive", "motivele, modalitatea și scopul semnării actului de partaj", totodată, că prima instanță " a considerat în mod eronat că ar exista contradicție între raportarea simulației la eludarea revocabilității donațiilor între soți și raportarea simulației la caracterul de bun propriu al bunurilor din actul de partaj", întrucât "structura juridică a simulației realizate prin donație trebuie analizată prin stabilirea calității de bun propriu al bunurilor supuse donației".

Așadar, în motivarea căii ordinare de atac, s-a făcut referire la susținerile din completarea cererii de chemare în judecată privind constatarea caracterului de bun propriu al reclamantului pentru fiecare dintre bunurile imobile ce fac obiectul actului de partaj voluntar sau, în subsidiar, constatarea contribuției majoritare tinzând spre exclusivă a reclamantului la dobândirea bunurilor imobile ce fac obiectul actului de partaj, echivalentă cu o cotă de contribuție majoritară la dobândirea respectivelor imobile.

Cu toate acestea, după cum s-a arătat anterior, referirea la aceste susțineri s-a făcut cu scopul de a se sublinia că ele relevă temeiul de fapt al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, astfel încât simulația în privința naturii actului de partaj - care ar reprezenta o donație între soți deghizată - ar trebui analizată prin raportare la calitatea de bun propriu a bunurilor supuse donației sau, în subsidiar, la contribuția majoritară a reclamantului la dobândirea acestora în timpul căsătoriei.

De altfel, prin decizia recurată, motivele de apel au fost analizate întocmai cum au fost formulate și redate anterior, în cuprinsul deciziei (la pct. 6.6 - 6.8) arătându-se, cu referire la susținerile în discuție ale reclamantului, inclusiv din cererea completatoare, că relevă împrejurări ce se constituie în scopuri ale simulației, fără ca motivele de recurs să conțină vreo critică a considerentelor deciziei din perspectiva unei înțelegeri eronate a conținutului motivelor de apel, recurentul fiind nemulțumit doar de nepronunțarea instanței de apel, în evocarea fondului cauzei, asupra tuturor petitelor cererii de chemare în judecată.

În acest context, Înalta Curte constată că niciuna dintre susținerile reclamantului din motivarea cererii de apel, redate în cele ce preced și, de altfel, nicio altă susținere din același act procedural, nu conține o critică a hotărârii primei instanțe, în sensul că raportarea la calitatea de bun propriu a bunurilor supuse donației sau, în subsidiar, la contribuția majoritară a reclamantului la dobândirea acestora în timpul căsătoriei, ar fi reprezentat chiar obiectul cererii de chemare în judecată, pretenția dedusă judecății, distinctă de solicitarea vizând simulația.

Prin urmare, reclamantul a invocat abia prin motivele de recurs încălcarea principiului disponibilității, din perspectiva art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și în raport de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pretinzând că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra a tot ceea ce s-a cerut.

Potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de nelegalitate din alin. (1) al art. 488 "nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Întrucât critica de nelegalitate în discuție nu a fost invocată pe calea apelului, în termenul de apel prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibilă și o va înlătura ca atare.

2) Pe cale de consecință, nu poate fi primită nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând nemotivarea deciziei, în absența pronunțării asupra tuturor pretențiilor deduse judecății prin cererea introductivă, astfel cum a fost modificată.

3) Cât privește modul de aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 1033 alin. (1) C. civ., se constată următoarele:

Prin decizia recurată, s-a reținut ca obiect al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, constatarea nulității absolute a întregului ansamblu simulatoriu, în principal, în temeiul art. 1033 alin. (1) C. civ., iar, în subsidiar, pentru fraudă la lege, în temeiul art. 1236 alin. (2) raportat la art. 359 C. civ. (pct. 6.9 din decizie).

Instanța de apel a analizat pretențiile reclamantului din perspectiva temeiului juridic indicat de către acesta, pornind de la premisa că, prin excepție de la regula neutralității simulației - consacrată prin art. 1289 alin. (1) C. civ. și care presupune că simulația nu se sancționează, în principiu, cu nulitatea, dar nici nu trebuie încurajată, în sensul producerii de efecte față de terți, atrăgând, de regulă, inopozabilitatea actului secret față de terți -, ea este lovită de nulitate dacă nu sunt respectate condițiile esențiale de validitate în ceea ce privește actul secret, printre acestea regăsindu-se obiectul și cauza, adesea atașate fraudei la lege, inclusiv atunci când se tinde la fraudarea unor prevederi imperative legale, precum în cazul descris de art. 1033 din C. civ.. În aceste cazuri, nulitatea absolută va lovi întreaga operațiune a simulației, adică atât actul public, cât și actul secret (pct. 6.9 din decizie).

În situația reglementată prin art. 1033 alin. (1) C. civ., sancțiunea nulității este prevăzută în mod expres:

"Este lovită de nulitate orice simulație în care donația reprezintă contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donațiilor între soți".

Însă, pentru a se putea analiza dacă sunt aplicabile în cauză prevederile art. 1033 din C. civ., trebuie mai întâi să se constate că a existat o simulație, respectiv că părțile au încheiat un act secret, în sensul de negotium, că acesta este o donație și că donația a fost încheiată cu scopul de a eluda revocabilitatea donațiilor între soți (pct. 6.10 din decizia de apel).

În acest context, instanța de apel a constatat că pretențiile cu acest obiect ale reclamantului sunt nefondate, întrucât din probele administrate nu a rezultat existența unei simulații, nefiind dovedite nici existența actului secret, nici acordul simulatoriu.

Prin motivele de recurs vizând aplicarea prevederilor art. 1033 alin. (1) C. civ., reclamantul nu a infirmat necesitatea probării acordului real de voință a părților în cadrul operațiunii juridice a simulației, dar a susținut, pe de o parte, că ar fi trebuit verificată, prioritar, natura de bunuri proprii ale reclamantului în privința bunurilor partajate voluntar sau, în subsidiar, a contribuției sale majoritare - în ordinea de analiză indicată, de altfel, prin cererea modificatoare dedusă judecății -, iar, pe de altă parte, că, dată fiind calitatea părților la momentul încheierii actului de partaj, acordul verbal a fost suficient pentru încheierea simulației.

Susținerile cu acest obiect nu sunt fondate.

După cum s-a arătat anterior, reclamantul a confirmat în apel că susținerile sale referitoare la calitatea de bun propriu a bunurilor supuse donației sau, în subsidiar, la contribuția sa majoritară la dobândirea acestor bunuri în timpul căsătoriei relevă, alături de alte aspecte, temeiul de fapt al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, iar instanța de apel, prin raportare la aceste susțineri, a reținut că aceste aspecte se constituie în motive ale pretinsei operațiuni a simulației în privința naturii actului de partaj voluntar.

Pornindu-se de la această premisă, ce nu poate fi reevaluată în prezenta cale de atac - respinsă fiind, prin considerente anterior expuse, critica de nelegalitate vizând obiectul cererii de chemare în judecată -, urmează a se constata că aspectul în discuție reprezintă o chestiune subsecventă dovedirii operațiunii simulației.

De esența simulației este încheierea concomitentă a două acte juridice: unul public, prin care se creează o aparență juridică ce nu corespunde realității și unul secret, ce relevă voința reală a părților, iar proba specifică în cadrul acțiunii în simulație se circumscrie dovedirii încheierii unui act secret, simultan cu încheierea actului public, potrivit regulilor generale în materia probațiunii actelor juridice, aplicabile în raporturile dintre părțile contractante.

Or, cât timp nu este dovedită însăși operațiunea simulației, respectiv încheierea actului secret și acordul simulatoriu, este inutilă probarea unora dintre temeiurile de fapt, scopurile simulației, pretențiile reclamantului fiind, în mod evident, nefondate, astfel cum, în mod corect, s-a arătat prin decizia recurată (la pct. 6.19).

Pe de altă parte, chiar în ipoteza în care s-ar considera că eventuala calitate de bun propriu al unuia dintre soți sau, după caz, eventuala contribuție majoritară a acestuia la dobândirea bunurilor comune, reprezintă indicii ale acordului simulatoriu, în sensul că ar putea prezuma existența simulației, tot nu s-ar putea extrage pe baza acestora o concluzie fără echivoc în acest sens.

Prezumțiile reprezintă, fără îndoială, un mijloc de probă permis de lege, în cazurile și condițiile prevăzute de art. 327 - 329 C. proc. civ., dar, chiar atunci când acestea sunt îndeplinite, un singur mijloc de probă administrat nu are aptitudinea de a dovedi susținerile din cursul procesului, deoarece stabilirea existenței sau a inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate se poate face doar prin aprecierea coroborată a probelor, potrivit dispozițiilor art. 264 C. proc. civ.

De altfel, nici recurentul nu a susținut că aspectul în discuție ar fi singurul de natură a demonstra existența unei simulații, dimpotrivă, a precizat, în motivarea căii de atac de față, că acesta ar avea un asemenea efect prin coroborare cu alte probe, respectiv corespondența dintre părți, recunoașterile implicite ale intimatei - pârâte, procedurile penale concomitente cu încheierea actului de partaj (la pct. 11 (ii) în numerotarea din memoriul de recurs).

Or, examinând ipoteza invocată de către reclamant, aceea a imposibilității morale de preconstituire a unui înscris pentru probarea actului secret - ca excepție de la regula probării printr-un înscris a oricărui act juridic, aplicabilă între părțile contractante -, instanța de apel a constatat că niciunul dintre mijloacele de probă administrate, respectiv înscrisuri și interogatoriul pârâtei, nu face dovada acordului simulatoriu și a actului secret, cu atât mai mult cu cât reclamantul a renunțat, în fața primei instanțe, la solicitarea inițială de administrare a probei testimoniale.

Drept urmare, aspectul invocat prin motivele de recurs, chiar dacă ar fi fost probat, nu ar fi putut fi valorificat, reprezentând un mijloc de probă insuficient în sine pentru constatarea existenței operațiunii juridice a simulației, neputând fi coroborat cu alte mijloace de probă administrate.

Din cele expuse anterior, reiese și faptul că instanța de apel nu a ajuns la concluzia nedovedirii actului secret și a acordului simulatoriu din motivul absenței unui înscris, astfel cum pretinde recurentul, fiind analizată chiar situația invocată de către reclamant, ca excepție de la regula întocmirii unui înscris, ca cerință de formă ad probationem pentru actul juridic al cărui obiect depășește 250 RON.

În acest cadru, se constată că susținerile recurentului referitoare la mijloacele de probă relevante pentru dovedirea acordului simulatoriu tind, în realitate, la reaprecierea în recurs a situației de fapt stabilite, pe baza probelor administrate, de către instanța de apel.

Or, această finalitate urmărită de către recurent nu poate fi primită, întrucât atribuțiile instanței de recurs sunt circumscrise verificării exclusiv a legalității deciziei, în raport de motivele de casare enumerate limitativ în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind prerogativa acestei instanțe de control judiciar evaluarea temeiniciei deciziei de apel, respectiv reaprecierea situației de fapt și a probelor administrate.

În consecință, toate susținerile recurentului formulate în legătură cu modul de aplicare, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 1033 alin. (1) C. civ., sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.

4) În ceea ce privește neanalizarea argumentelor reclamantului referitoare la incidența art. 1236 și art. 1238 C. civ., Înalta Curte reține că instanța de apel s-a considerat învestită, în subsidiar, cu solicitarea de constatarea nulității absolute a întregului ansamblu simulatoriu pentru fraudă la lege, în temeiul art. 1236 alin. (2) raportat la art. 359 C. civ.

Prin motivele de recurs, nu s-a formulat nicio critică în privința obiectului cererii formulate în subsidiar, astfel cum a fost redat în considerentele deciziei recurate, astfel încât, în absența unei învestiri a instanței de recurs pe acest aspect, nu există nicio rațiune pentru infirmarea concluziei instanței de apel, conform căreia nedovedirea actului secret și a acordului simulatoriu lipsește de orice fundament pretențiile referitoare la nulitatea ansamblului simulatoriu, formulate fie ca motiv principal, fie în subsidiar, neputând fi primite susținerile recurentului pe acest aspect.

5) Cât privește susținerile referitoare la dispozițiile art. 357 și art. 359 C. civ., Înalta Curte constată că recurentul se raportează în mod eronat la considerentele deciziei recurate, pentru a reproșa o greșită interpretare a acestor prevederi legale de către instanța de apel.

Contrar celor pretinse prin motivele de recurs, prin decizia recurată nu s-a reținut că părțile se află în prezența comunității convenționale. Dimpotrivă, instanța de apel a constatat în mod explicit că este aplicabil regimul comunității legale de bunuri, deoarece căsătoria părților s-a încheiat în anul 1998, sub imperiul Codului familiei de la 1954, în acest sens fiind dispozițiile tranzitorii ale legii de punere în aplicare a C. civ.

Pe de altă parte, nu poate fi ignorat faptul că, după cum s-a arătat la pct. 4) din analiza motivelor de recurs, potrivit considerentelor necontestate ale deciziei de apel, prin actul de învestire a instanței de judecată, reclamantul s-a raportat la dispozițiile art. 357 și art. 359 C. civ., prin coroborare cu art. 1236 alin. (2) C. civ., pentru a solicita, în subsidiar, constatarea nulității absolute a întregului ansamblu simulatoriu, și nu a actului public, reprezentat de actul de partaj voluntar.

Prin urmare, întocmai ca în cazul cererii formulate în principal, nedovedirea actului secret și a acordului simulatoriu este suficientă pentru respingerea pretențiilor referitoare la nulitatea ansamblului simulatoriu, neavând incidență în cauză dispozițiile art. 359 C. civ., ce prevede sancțiunea nulității în privința oricărei convenții contrare normelor codului din secțiunea referitoare la regimul comunității legale.

În consecință, nu are temei nici critica recurentului pe acest aspect și, față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1816A din 22 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2022.