ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 342/2022

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2017 la data de 20 iulie 2017, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L.:

- la plata sumei estimate de 23.019,39 RON (cu TVA inclus) reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea prin intermediul postului de televiziune deținut, "A.", a fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual aparținând artiștilor interpreți sau executanți reprezentați de CREDIDAM, aferentă perioadei 1 aprilie 2014 - 31 martie 2017;

- la plata sumei estimate de 12.977,35 RON reprezentând penalități de întârziere aferente remunerației estimate datorate pe capătul 1 de cerere, penalități ce vor fi actualizate la zi;

- să pună la dispoziția CREDIDAM, conform art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (pentru fonograme) și lista tuturor prestațiilor transmise în emisiuni (pentru prestațiile artistice din domeniul audiovizual), pentru perioada 1 aprilie 2014-31 martie 2017, pentru postul de televiziune "A.";

- la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 898/7.05.2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de refacere a raportului de expertiză și a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 1740/3.12.2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul CREDIDAM împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 15.930,44 RON fără TVA către reclamant, reprezentând remunerație (fonograme+audiovizual) datorată pentru perioada 1 aprilie 2014 - 31 martie 2017, precum și la plata sumei de 26.840,74 RON, reprezentând penalități la zi.

A obligat pe pârâtă să pună la dispoziția reclamantului lista completă a fonogramelor utilizate, serviciile de programe și lista tuturor penalităților transmise în emisiune pentru perioada 1 aprilie 2014 - 31 martie 2017 pentru postul TV "A.".

A obligat pe pârâtă la plata sumei de 1.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță și la plata sumei de 6.150 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, a declarat recurs pârâta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:

- instanța de apel a schimbat în tot hotărârea tribunalului pornind de la înțelegerea eronată, confuză, imprecisă și neatentă a aspectelor privind deosebirea care trebuie făcută între numele, activitatea, personalul și contabilitatea pe care le are recurenta-pârâtă A. S.R.L. în raport cu postul A., care deși are o denumire aproximativ similară cu a sa, totuși este o entitate cu care nu trebuie confundată;

- faptul că în cursul judecății din apel s-a efectuat o nouă expertiză extrajudiciară, iar expertul din apel a ajuns la alte concluzii decât cel care a efectuat expertiza la prima instanță nu prezintă relevanță atâta vreme cât criteriul fundamental avut în vedere de acesta la efectuarea expertizei sale nu îl reprezintă veniturile și cheltuielile făcute strict de postul A., ci cele efectuate de întreaga firmă, care îi aparține și toate serviciile acesteia;

- pretențiile pecuniare ale părții adverse s-au întemeiat pe ipoteza eronată potrivit căreia ar fi radiodifuzat prin intermediul postului său de televiziune A. fonograme de comerț sau reproduceri ale acestora, precum și prestații artistice din domeniul audio-vizual aparținând artiștilor interpreți sau executanți, reprezentanți de către CREDIDAM;

- instanța de apel a reținut un element nou, distinct de argumentele părților din dosar și a probelor care au fost administrate în cauză, și anume o prezumție logico-juridică, care, în opinia sa, este greșită - "...In cazul unui organism de televiziune, în raport de obiectul de activitate, se poate reține existența unei prezumții relative de difuzare a unor fonograme comerciale sau reproduceri ale acestora și prestații artistice, prezumție ce se susține și se completează cu împrejurarea că pârâta a obținut licența audiovizuală ce conține divertisment și publicitate în structura de programe.";

- instanța de apel nu a înțeles faptul că pârâta poate să difuzeze programe tv, producții de divertisment și publicitate fără ca această operațiune să fie făcută "prin intermediul" unui post de televiziune;

- prin înscrisurile depuse la dosar a dovedit că: deși posedă un post TV, totuși, pentru difuzarea de programe TV și de divertisment ori de publicitate, nu se folosește de acesta pentru o astfel de difuzare, ci o face strict prin cablu sau pe internet; pentru ceea ce difuzează prin cablu sau prin internet plătește taxe și remunerații aferente (plata este la zi);

- instanța de apel a uitat să precizeze în cuprinsul deciziei recurate care dintre cele două entități avea obligația de a solicita și de a obține autorizația/licență neexclusivă de la CREDIDAM - A. S.R.L. sau postul A.;

- are permisiunea și autorizația de a difuza și distribui programe TV, de divertisment și de publicitate prin cablu, iar toate taxele sunt achitate; în ceea ce privește postul A., nu a solicitat o astfel de autorizație întrucât nu a folosit acest post ca instrument de distribuire, difuzare și propagare a unor fonograme de comerț sau opere artistice ori părți de opere, aparținând unor artiști interpreți sau executanți, ci toată distribuirea s-a realizat fără a implica și folosi postul A.;

- în mod eronat, instanța de apel a reținut că nu revine reclamantului sarcina probei de a dovedi că pârâta a folosit și a distribuit în mod nepermis, ilegal și fraudulos fonograme de comerț ori reproduceri integrale sau parțiale a unor creații artistice sau părți de opere artistice care aparțin unor artiști interpreți ori executanți (reprezentați de către partea adversă) - s-a apreciat că această sarcină revine pârâtei; instanța de apel nu a citat niciun pasaj din structurile și grilele de programe aprobate de CNA - în raport de care a ajuns la această concluzie - și nici nu a invocat vreun text de lege care să susțină o astfel de apreciere;

- hotărârea recurată este pronunțată cu greșita aplicare a normelor de drept material din Legea nr. 8/1996 (în forma anterioară modificării și renumerotării realizate prin Legea nr. 203/2018), C. civ., Decizia ORDA nr. 133/2012 și Decizia ORDA nr. 106/2013;

- instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1231 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, având în vedere că nici pârâta și nici postul A. nu au încălcat dreptul reclamantului de a radiodifuza astfel de fonograme și opere muzicale ale artiștilor reprezentați, întrucât a plătit taxele aferente folosirii, iar postul A. nu a obținut venituri bănești ori profituri comerciale de orice natură de pe urma valorificării frauduloase, ilegale și neautorizate a fonogramelor și operelor muzicale ale artiștilor reprezentați;

- instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1232 din Legea nr. 8/1996 prin faptul că a considerat că postul A. a difuzat în scop comercial fonograme sau creații artistice ale artiștilor reprezentați de reclamant și a obținut venituri comerciale dintr-o astfel de distribuire; ambele expertize efectuate în cameră au infirmat faptul că postul A. ar fi obținut venituri bănești certe dintr-o asemenea difuzare;

- instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 130 alin. (1) lit. a), b) și h) din Legea nr. 8/1996, ignorând faptul că obligația organismelor de gestiune colectivă de eliberare a autorizațiilor neexclusive se realizează la cerere și nu din oficiu, iar postul A. nu a solicitat o astfel de autorizație și nu era obligat să o solicite pentru că nu a difuzat în mod ilegal și fraudulos fonograme de comerț și nici opere artistice ori părți de opere ale artiștilor interpreți și executanți reprezentați de către reclamant; de asemenea, instanța de apel nu a sesizat faptul că reclamantul a pretins de mai multe ori remunerații fără ca postul A. să difuzeze fonograme și creații artistice, ori părți de creații aparținând artiștilor reprezentați de reclamant;

- instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1312 alin. (2) și (8) din Legea nr. 8/1996 de vreme ce nici pârâta și nici postul A. nu au împiedicat aplicarea metodologiilor de acordare a remunerațiilor artiștilor stabilite de ORDA și mai ales în forma unică de remunerație prevăzută de art. 1 din Hotărârea Arbitrală nr. 8/2012;

- instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în condițiile în care a considerat a priori că pârâta este obligată să plătească despăgubiri reclamantului fără a se fi dovedit culpa pârâtei;

- instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1349 C. civ., întrucât în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale; nu a comercializat fraudulos fonograme sau opere ori părți de opere muzicale ale artiștilor interpreți și executanți reprezentați de către reclamant și nu a adus vreun prejudiciu acestora - pentru activitatea desfășurată a plătit mereu taxe și remunerații reclamantului; nu răspunde civil pentru fapte delictuale pe care nici societatea și nici potul A. nu le-au comis; nu își poate asuma vreo vină și nici răspunderea civilă delictuală pentru faptele susținute de către reclamant;

- instanța de apel a aplicat greșit decizia ORDA nr. 133/2012, întrucât nu a ținut cont că a achitat remunerația pentru difuzările efectuate, iar, potrivit aceste decizii, remunerația este unică și echitabilă;

- instanța de apel a aplicat greșit decizia ORDA nr. 106/2013 în condițiile în care A. nu a încasat venituri din utilizarea fonogramelor de comerț ori a creațiilor artistice ale artiștilor reprezentați de reclamant;

- instanța de apel a încălcat normele reglementate de art. 249 și 327-329 C. proc. civ. și a inversat sarcina probei; instanța de apel nu a aplicat în ceea ce o privește principiul non bis in idem, din moment ce a achitat o dată remunerația către CREDIDAM și este cu plata acesteia la zi; instanța de apel nu a crezut în nevinovăția sa, deși controalele efectuate au arătat că nu a încălcat legea, iar rezultatele și constatările acestora au fost depuse la dosarul cauzei.

III. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 07 decembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta A. S.R.L. și a fixat termen de judecată la data de 1 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin motivele de recurs, pârâta A. S.R.L. a indicat în mod explicit cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, a susținut aplicarea greșită, de către instanța de apel, nu numai a unor norme de drept material, dar și a unor prevederi din C. proc. civ., respectiv a dispozițiilor art. 327 - 329 și art. 249 din cod.

Din această perspectivă, criticile formulate se încadrează și în ipoteza descrisă la pct. 5 al aceleiași norme, care vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În acest context, se reține, în ceea ce privește criticile întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că recurenta A. S.R.L. a reproșat instanței de apel confuzia între postul A. și serviciile de distribuire de televiziune prin cablu, respectiv de internet, prestate de către pârâtă, care a condus la concluzia nelegală a săvârșirii de către pârâtă a unei fapte ilicite de radiodifuzare de fonograme de comerț sau a reproducerilor acestora, precum și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual aparținând artiștilor interpreți sau executanți reprezentați de CREDIDAM.

Pornind de la această premisă, recurenta - pârâtă a susținut încălcarea dispozițiilor Legii nr. 8/1996 și a metodologiilor aplicabile în cauză, în condițiile în care, pe de o parte, reclamanta a autorizat utilizarea de către pârâtă, astfel încât se ajunge la o dublă remunerare a titularilor reprezentați de către reclamantă, iar, pe de altă parte, în calculul remunerației pretins datorate, regăsit în raportul de expertiză întocmit în apel, a fost inclus în mod greșit totalitatea veniturilor și cheltuielilor pârâtei, aferente întregii sale activități, cu toate că ar fi trebuit avute în vedere doar veniturile și cheltuielile aferente postului TV.

Criticile astfel formulate sunt nefondate.

După cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut că pârâta A. S.R.L. este deținătoarea licenței și a autorizației CNA pentru postul "A.", aspect necontestat de către recurentă.

În acest cadru, nu se poate reține vreo confuzie între serviciile de difuzare prestate de către pârâtă, prin intermediul organismului de televiziune, respectiv prin cablu și prin internet, serviciile fiind, în mod evident, distincte.

Tocmai această diferență conduce însă, la utilizări distincte a prestațiilor artiștilor interpreți sau executanți reprezentați de CREDIDAM, fapte care, în absența autorizației separate obținute din partea organismului de gestiune colectivă, au caracter ilicit.

Astfel, potrivit Legii nr. 8/1996 - în forma aplicabilă în perioada de referință din speță, anume 2014 - 2017 -, radiodifuzarea, retransmiterea prin cablu și comunicarea publică (inclusiv prin internet) reprezintă modalități diferite de utilizare a operelor, aceste tipuri de utilizare având propria definiție legală, în art. 15 alin. (1), în art. 15

1

lit. a) și b), respectiv în art. 15

2

din lege.

În conformitate cu art. 98 alin. (4) din același act normativ, definițiile prevăzute, între altele, la art. 15 alin. (1), art. 15

1

și 15

2

se aplică în mod corespunzător și drepturilor conexe ale artistului interpret sau executant menționate în alin. (1) al art. 98.

Pe acest temei, aceleași definiții sunt valabile și pentru dreptul patrimonial exclusiv al acestui artist de a autoriza ori de a interzice tipurile de utilizare enumerate în art. 98 alin. (1) la lit. a)-f), h și i, printre care și retransmiterea prin cablu a interpretării sau a execuției fixate (lit. i), precum și pentru dreptul la remunerație echitabilă în situația de utilizare de la lit. g), constând în radiodifuzarea și comunicarea publică ale interpretării sau ale execuției, cu excepția cazului în care interpretarea ori execuția a fost deja fixată sau radiodifuzată (caz în care artistul interpret sau executant păstrează dreptul de a autoriza sau interzice utilizarea).

Prin urmare, fiind vorba despre utilizări diferite, autorizarea din partea artistului interpret sau executant - sau, după caz, a organismului de gestiune colectivă, atunci când artistul are doar un drept la remunerație echitabilă - trebuie obținută separat pentru fiecare tip de utilizare.

Nu prezintă relevanță în cauză, așadar, dacă recurenta - pârâtă deține autorizația/licența neexclusivă din partea reclamantei CREDIDAM pentru retransmitere prin cablu ori pentru comunicare publică prin internet, cât timp subzistă obligația sa de a fi autorizată și pentru radiodifuzare, înainte de utilizarea efectivă, și de a plăti remunerația cuvenită.

Din acest motiv, în cazul neîndeplinirii obligației legale, executarea silită a acesteia, în cadrul unei acțiuni întemeiate pe răspunderea civilă delictuală - cu particularitățile presupuse de Legea nr. 8/1996, precum în cauza de față -, nu conduce la plata unei duble remunerații, susținerile pe acest aspect ale recurentei neavând suport și urmând a fi respinse ca atare.

Cât privește baza de calcul a remunerației datorate de utilizator în cazul radiodifuzării, instanța de apel s-a raportat în mod corect la metodologiile aplicabile în perioada de referință din speță, publicate în Monitorul Oficial prin Deciziile ORDA nr. 133/2012 și nr. 106/2013.

Astfel, potrivit art. 5 din Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă obligatorie, publicată în Monitorul Oficial în baza Deciziei ORDA nr. 133/2012, baza de calcul asupra căreia se aplică procentele prevăzute prin tabel este constituită din totalitatea veniturilor brute lunare ale utilizatorului, mai puțin taxa pe valoare adăugată (TVA), obținute din activitatea de radiodifuzare. În lipsa veniturilor, baza de calcul o constituie totalitatea cheltuielilor efectuate de utilizator pentru activitatea de radiodifuziune (cum ar fi cheltuieli de personal, cheltuieli pentru servicii prestate de terți, achiziții de orice fel etc.) în trimestrul pentru care remunerația este datorată.

De asemenea, din art. 6 al aceleiași metodologii rezultă că, în cazul în care sumele rezultate din aplicarea procentelor la baza de calcul sunt mai mici decât echivalentul în RON, calculat la cursul BNR din ziua scadenței, a 500 euro/trimestru, utilizatorii datorează această remunerație minimă, pentru fiecare post de televiziune local sau regional deținut.

O normă similară art. 5 din metodologia referitoare la radiodifuzarea fonogramelor se regăsește în Metodologia privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea prestațiilor artistice din domeniul audiovizual de către organismele de televiziune, a cărei formă finală a fost stabilită prin decizia civilă nr. 10A din 23 ianuarie 2013, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de ședință din 5 iunie 2013, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial în baza Deciziei ORDA nr. 106/2013.

Astfel, conform art. 4 din această metodologie, baza de calcul asupra căreia se aplică procentul prevăzut prin tabel este constituită din veniturile obținute de fiecare utilizator din activitatea de radiodifuzare a repertoriului de opere muzicale, iar în lipsa acestora, remunerația se calculează sub forma unui procent din totalitatea cheltuielilor efectuate de către utilizator pentru această activitate.

Pe temeiul acestor norme, expertul judiciar contabil desemnat de instanța de apel a stabilit remunerația datorată pentru fiecare tip de utilizare, prin raportare la cheltuielile efectuate de către utilizator pentru activitatea de radiodifuzare, expunând și modalitatea de determinare a acestora, iar prin decizia recurată au fost valorificate constatările expertului în stabilirea obligației de plată a remunerației în sarcina pârâtei.

Prin motivele de recurs, pârâta a reiterat apărarea sa constantă formulată în cursul procesului, în sensul că postul A. nu a avut, în perioada de referință, nici venituri, nici cheltuieli, astfel încât nu datorează remunerație pentru activitatea postului său de televiziune.

Se constată că susținerile cu acest obiect ale recurentei - pârâte tind la reaprecierea situației de fapt stabilite de către instanța de apel pe baza probelor administrate, în privința modului de calcul al remunerației, prin raportare la documentele contabile ale pârâtei, pe care expertul judiciar le-a avut la dispoziție și le-a utilizat pentru cuantificarea remunerației datorate. Or, cercetarea temeiniciei deciziei de apel, respectiv a situației de fapt stabilite, excedează atribuțiile acestei instanțe de control judiciar, circumscrise evaluării exclusiv a legalității deciziei, prin prisma motivelor de casare strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Drept urmare, aceste susțineri nu pot fi primite și vor fi înlăturate ca atare.

În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut încălcarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 327 - 329 și art. 249 C. proc. civ., întrucât ar fi stabilit în mod greșit că sarcina probei pentru utilizarea nelegală a obiectului drepturilor conexe aparținând titularilor reprezentați de reclamanta CREDIDAM revine pârâtei și nu a ținut cont de faptul că reclamanta nu a reușit să probeze pretențiile deduse judecății.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt nefondate, în condițiile în care se bazează pe premisa eronată a stabilirii în sarcina pârâtei, prin decizia recurată, a dovedirii caracterului ilicit al faptei sale de utilizare neautorizată de fonograme și de prestații artistice din domeniul audiovizual, în perioada 1.04.2014 - 31.03.2017.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a considerat că săvârșirea de către pârâtă a faptei ilicite a fost dovedită prin probele administrate, astfel încât, nu se poate reține nerespectarea art. 249 C. proc. civ. referitoare la sarcina probei.

În schimb, ceea ce s-a reținut în sarcina pârâtei a fost dovada contrară prezumției aplicate din anexele privind structurile de programe aprobate de CNA și din grila de programe declarată la CNA de către pârâtă, din care rezultă că aceasta difuzează emisiuni conținut de prestații artistice, prezumție coroborată cu împrejurarea că pârâta a obținut licența audiovizuală ce conține divertisment și publicitate în structura de programe.

Din această perspectivă, trebuie subliniat faptul că organismele de televiziune sunt considerate de către legiuitor ca având aptitudinea de a utiliza fonograme, prin radiodifuzare, definiția acestui act de utilizare din art. 15

1

lit. a) din Legea nr. 8/1996 vizându-le în mod explicit.

În același timp, Metodologia referitoare la radiodifuzare, aplicabilă în cauză, are în vedere tocmai organismele de televiziune, ce au obligația plății remunerației în situația utilizării de fonograme, utilizare permisă doar în baza autorizării prealabile.

În acest cadru legal, în condițiile în care postul TV al societății pârâte era îndreptățit să difuzeze și programe de divertisment și publicitate, nu numai transmiterea de știri și dezbateri - așa cum a pretins pârâta, inclusiv prin motivele de recurs -, radiodifuzarea de fonograme este compatibilă cu grila de programe și, ca atare, era posibilă, în limitele licenței audiovizuale.

Prin urmare, instanța de apel a făcut o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor art. 328 C. proc. civ., ce reglementează prezumțiile legale, dând eficiență prezumției de utilizare de fonograme din faptul cunoscut, vecin și conex al structurii programelor și în aplicarea art. 15

1

lit. a) din Legea nr. 8/1996, respectiv al pct. 2 din Metodologia aplicabilă în cauză.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge ca atare, în aplicarea art. 496 C. proc. civ.

În aplicarea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă A. S.R.L. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.000 RON, către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, conform extrasului bancar depus la dosar .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1704A din data de 3 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.000 RON, către intimata-reclamantă Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2022.