ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2258/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea civilă înregistrată la 16 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă, sub nr. x/2016, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. și intervenientul E., au solicitat instanței obligarea pârâtei la plata daunelor morale și materiale, după cum urmează: - pentru A. - tatăl persoanei decedate F., 1.000.000 RON cu titlu de daune morale, 1.476,08 RON daune materiale, reprezentând cheltuieli cu înmormântarea și 1.009,92 RON, reprezentând cheltuieli cu deplasările apărătorului ales în cursul urmăririi penale la organele de poliție și la parchet, cu trimiterile poștale și cu deplasarea la termenele de judecată din dosarul penal nr. x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației; - pentru B. - mama persoanei decedate F., 1.000.000 RON cu titlu de daune morale; - pentru C. - sora persoanei decedate F., 1.000.000 RON cu titlu de daune morale. În drept au fost invocate prevederile art. 49, 50, 54 din Legea nr. 136/1995, art. 24, 26 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, art. 1381, art. 1391 alin. (2) și urm. C. civ.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal Prin sentința civilă nr. 180 din 7 martie 2019, Tribunalul Maramureș, secția I civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare de pârâtă, a admis acțiunea și a obligat pârâta S.C. D. S.A. să achite suma de 362,08 RON, reprezentând daune materiale reclamantului A., suma de câte 150.000 RON, reprezentând daune morale reclamanților A. și B. și suma de 100.000 RON, reprezentând daune morale reclamantei C.. A respins, în rest, cererea de chemare în judecată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții A., B. și C., precum și pârâta S.C. D. S.A.

Hotărârea pronunțată, în apel, de Curtea de Apel Prin decizia civilă nr. 277A din 4 decembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelul reclamanților, a schimbat, în parte, sentința atacată în sensul majorării cuantumului daunelor morale, după cum urmează: pentru fiecare din reclamanții A. și B., la suma de 60.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, în locul sumei de 150.000 RON; pentru reclamanta C. la suma de 30.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, în locul sumei de 100.000 RON. A menținut, în rest, sentința atacată. A respins apelul promovat de pârâta S.C. D. S.A.

Recursul exercitat în cauză Împotriva deciziei din apel, pârâta S.C. D. S.A. a declarat recurs în cuprinsul căruia a dezvoltat mai multe critici. O primă critică ce înglobează ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se raportează la nerespectarea prevederilor art. 425 C. proc. civ. și art. 6 din CEDO, argumentându-se în acest sens că motivarea instanței de apel este una generală și nu se indică probele și motivele ce au impus majorarea cuantumului daunelor morale acordate de tribunal. A doua critică formulată tot din perspectiva nemotivării hotărârii instanței de apel reclamă ignorarea legislației speciale în ceea ce privește redimensionarea cuantumului daunelor morale stabilite în favoarea reclamanților - Legea nr. 136/1997 și Ordinul C.S.A. nr. 14/2011. A treia critică se fundamentează pe aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta consideră că daunele morale nu au fost corelate cu practica judiciară din România, fapt ce a generat o încălcare a prevederilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, cu toate că părțile au depus la dosar, în fond și apel, hotărâri din spețe similare. Câtă vreme dispozițiile menționate trimit la practica judiciară în domeniu în procesul de cuantificare a despăgubirilor morale, aceasta reprezintă un izvor de drept și nu poate fi ignorată de instanță. Prin ultimul motiv de recurs se susține că instanța de apel nu a verificat dacă a existat o contribuție a victimei la cauzarea ori mărirea prejudiciului din perspectiva nepurtării centurii de siguranță, precum și culpa morală a victimei care a urcat într-un autoturism condus de intervenientul forțat aflat sub influența alcoolului. Respingerea cererii de probe, constând în expertiza criminalistică și medico-legală, a determinat încălcarea prevederilor art. 1371 C. civ., dezlegate prin Decizia nr. 12/2016, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți, în sensul că autorul faptei va fi ținut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit cu vinovăție la cauzarea ori mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat în tot sau în parte, deși putea să o facă. Încuviințarea expertizei criminalistice a fost solicitată și în fața primei instanțe pentru a se verifica aspectul legat de centură, însă proba nu a fost admisă. În opinia recurentei, victima era în măsură să evite accidentul de circulație dacă nu s-ar fi urcat în autoturismul condus de E., despre care avea cunoștință că a consumat băuturi alcoolice. Părinților minorei le incumba obligația legală de supraveghere, însă i-au permis să se afle într-o atare circumstanță, să frecventeze cluburi de noapte, să consume băuturi alcoolice, aspecte ce relevă o culpă morală a acestora, cât și a victimei. Apreciază că rezultă din dosar culpa morală a victimei și se impune a se verifica numai dacă aceasta nu s-a asigurat prin purtarea centurii de siguranță, ce are valoarea participării la producerea propriului prejudiciu. Pentru toate motivele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, trimiterea pricinii spre rejudecare la curtea de apel și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de formularea căii de atac, reprezentate de onorariu de avocat. În partea de început a cererii de recurs, a solicitat și desființarea actelor de executare efectuate în baza deciziei casate nr. 277A/2019, cu consecința întoarcerii executării silite în conformitate cu prevederile art. 723 și urm. C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinarea depusă, intimații A., B. și C. au combătut argumentat criticile aduse hotărârii atacate.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 24 iunie 2021, s-a admis, în principiu, recursul pârâtei și s-a fixat termen pentru judecarea acestuia la 28 octombrie 2021, cu citarea părților, în sedință publică.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele care succed: Criticile reliefate în prezenta cale de atac supun dezbaterii modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale solicitate de reclamanții A., B. și C., în calitate de părinți și soră a victimei decedate în accidentul rutier produs la 16 noiembrie 2013. Recurenta reproșează instanței de apel o nemotivare a hotărârii sub un dublu aspect, că a motivat în termeni generali, nefiind indicate probele și argumentele ce au impus majorarea cuantumului daunelor morale acordate de tribunal și că nu s-a raportat la legislația specială incidentă în speță, mai precis la art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, potrivit căruia, la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unei persoane, se au în vedere în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Necorelarea daunelor morale cu practica judiciară în materie și lipsa analizării criteriilor de cuantificare a despăgubirilor se reflectă și într-o încălcare a prevederilor anterior enunțate, ipoteză în care se invocă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Întrucât cele două critici pun în discuție nelegalitatea hotărârii contestate din perspectiva nesocotirii jurisprudenței în materie în operațiunea de cuantificare a daunelor morale, vor fi examinate împreună de prezenta instanță, urmând a se aprecia caracterul fondat al acestora. Curtea de Apel, devoluând fondul cauzei în apelul promovat de reclamanți contra sentinței tribunalului, prin decizia atacată a procedat la redimensionarea daunelor morale de 150.000 RON pentru fiecare părinte și 100.000 RON pentru sora victimei, în sensul majorării cuantumului acestora, reținând că "În cauză, legăturile puternice de afecțiune dintre victimă și reclamanți au fost dovedite, după cum au fost probate și suferințele psihice semnificative produse reclamanților. În aceste condiții, Curtea apreciază că suma de 60.000 euro pentru fiecare părinte și cea de 30.000 euro pentru soră este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat de moartea victimei". Înalta Curte reține că la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudență și doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanța urmează a face o apreciere subiectivă în funcție de circumstanțele speței. Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material. Însă, suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura sau compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure. Prevederile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, incidente în cauză, stipulează că la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Curtea de Apel nu s-a raportat la această normă în stabilirea sumelor cu titlu de daune morale, nu a explicat în concret de ce se impune acordarea într-un cuantum mai ridicat prin prisma situației particulare a reclamanților din speță și a omis să analizeze jurisprudența din cauze similare, pentru a cuantifica daunele morale în acord cu practica constantă, unitară în materie. Instanța s-a limitat la a arăta, în motivare, că sumele stabilite de tribunal nu sunt proporționale cu prejudiciul suferit în cauză și a avut în vedere legăturile de afecțiune dintre victimă și reclamanți, fără să facă referire la celelalte criterii de cuantificare a prejudiciului, cum ar fi consecințele suportate de către reclamanți în plan personal, familial, psihologic și profesional ca urmare a pierderii suferite, criteriul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată. Rezultă astfel că majorarea cuantumului despăgubirilor morale în etapa procesuală a apelului nu a fost rezultatul unei abordări proprii a jurisprudenței naționale în materie, ceea ce ar fi impus o analiză a hotărârilor pronunțate de instanțele naționale în materie, și nici a interpretării jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului din perspectiva ideii de "echitate", a examinării condițiilor socio-economice și a particularităților speței. Este de relevat, în acest context, și că reclamanții au depus atât în fața primei instanțe, cât și a celei de apel extrase din mai multe hotărâri judecătorești ale instanțelor civile și penale, regăsite în Culegerea de practică judiciară - daune morale în litigii civile și penale, la filele x tribunal, din care se desprinde un anumit cuantum al despăgubirilor pentru suferința produsă membrilor familiei ca urmare a decesului unei rude apropiate, Curtea de Apel având la dispoziție repere după care să se ghideze în stabilirea respectivelor sume. O atare abordare a speței, prin neanalizarea criteriului jurisprudențial și a jurisprudenței naționale, astfel cum reclamă dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, echivalează cu o necercetare completă a fondului cauzei, ceea ce conduce la imposibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanța de recurs. În consecință, criticile circumscrise de recurenta pârâtă motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. sunt găsite întemeiate, drept pentru care în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. se va admite recursul, se va casa decizia Curții de Apel și se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere urmează să stabilească cuantumul daunelor morale cuvenite reclamanților, ținând seama, alături de criteriile de stabilire a despăgubirilor și de practica judiciară națională în materie, inclusiv de deciziile de speță atașate la dosar. Prin ultimul motiv de recurs se reproșează instanței de apel că nu a examinat culpa victimei în cauzarea prejudiciului din perspectiva nepurtării centurii de siguranță. Se reclamă în acest caz încălcarea prevederilor art. 1371 C. civ., astfel cum au fost dezlegate prin Decizia nr. 12/2016, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți: "în sensul că autorul faptei va fi ținut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit și ea cu vinovăție la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă’’, precum și greșita respingere a cererii de probe constând în efectuarea expertizei criminalistice și medico-legale, teza probatorie fiind tocmai verificarea aspectului legat de centura de siguranță. Înalta Curte constată că susținerile recurentei pârâte nu au semnificația unor critici de nelegalitate, întrucât problema stabilirii culpei victimei cu privire la deznodământul produs implică evaluarea situației de fapt în raport de probatoriul administrat în cauză, ce constituie un aspect de netemeinicie a hotărârii care excede controlului de legalitate efectuat în calea de atac a recursului din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În ce privește solicitarea recurentei de obligare a părții adverse la plata cheltuielilor de judecată aferente fazei procesuale a recursului, se reține că nu au fost depuse dovezi în justificarea acestora, însă chiar și în contextul procurării înscrisurilor care atestă încasarea onorariului de avocat, cheltuielile nu pot fi acordate, deoarece pronunțându-se soluția de casare a deciziei de apel și de trimitere a pricinii spre rejudecare, nu s-a stabilit culpa procesuală a intimaților în sensul art. 453 C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,