ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2059/2021

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă sub nr. x/2018, la data de 14.11.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., recunoașterea sentinței civile pronunțată de instanța de succesiuni și probleme de familie din SUA, Worchester, Massachusetts în dosarul x la data de 07.12.2017, rămasă definitivă la data de 08.03.2018.

În drept, a fost invocat art. 1095 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 870/22.04.2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. și, pe cale de consecință, a obligat reclamanta la 1.000 RON cheltuieli de judecată către pârât, reprezentând onorariu avocat, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 468A din 16 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 870/22.04.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x 8/105/2018 în contradictoriu cu intimatul - pârât B..

A fost schimbată în parte sentința civilă atacată, în sensul că a fost admisă acțiunea reclamantei, dispunându-se recunoașterea hotărârii din data de 07.12.2017, pronunțate de The Court Worchester Dimision Probate and Family Department, Massachusetts.

S-a luat act că intimatul - pârât nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâtul B..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 octombrie 2020 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9.

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Se arată că decizia recurată a fost dată cu încălcarea/greșita aplicare a normelor de drept material.

În acest sens, pentru a se putea dispune recunoașterea unei hotărâri judecătorești pronunțată de o instanță din străinătate trebuie să fie îndeplinite mai multe prevederi legale, cele înscrise în art. 1095 din C. proc. civ.

Astfel, raportat la textul de lege invocat anterior, se arată că pârâtul a părăsit teritoriul Statelor Unite ale Americii la data de 10.07.2017 venind în România, așa cum rezultă din fotocopiile pașaportului depus la dosarul cauzei.

Începând cu data de 11.07.2017, pârâtul a rămas în România, astfel încât hotărârea a cărei recunoaștere se solicită a fost pronunțată într-un dosar ce s-a desfășurat fără prezența acestuia și fără să fi fost citat în mod legal, fără a fi comunicată vreo citație sau actul de sesizare al instanței din Satele Unite ale Americii și fără ca pârâtul să fi avut posibilitatea de a se apăra.

Instanța de control judiciar a fost indusă în eroare de înscrisurile depuse în probațiune de intimata-reclamantă. Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse printre altele și documentul datat 5 iunie 2017, intitulat divorce/separate support summons, care nu este și nu poate să fie considerată citație pentru termenul de dezbateri în fond, pentru simplul fapt că pe acest document nu există indicată nicio dată la care subsemnatul ar fi trebuit să se prezinte în fața instanței de judecată investită cu soluționarea procesului de divorț. Acest document este, de fapt, o comunicare adresă, prin care o persoană este înștiințată că soțul/soția a depus actele prin care solicită desfacerea căsătoriei. Fără ca o dată cu aceasta să îi fie comunicată și cererea de chemare în judecată, pentru a formula întâmpinare.

Conform legislației din Massachusetts, intimata-reclamantă A., putea să își retragă cererea de divorț oricând în șase luni de la depunerea cererii. Abia după trecerea acestui termen se emit citațiile, în care se indică locul, data și ora la care o persoană chemată în judecată trebuie să se prezinte pentru dezbateri.

În setul de înscrisuri depus la instanța de control judiciar, intimata-reclamantă, a depus și un înscris denumit proof of service, care este echivalentul unei dovezi de comunicare, dar este o dovadă de comunicare a adresei menționate anterior și nu a vreunei citații. De altfel, acest înscris pe care și-a întemeiat decizia instanța de fond nu poartă semnătura pârâtului, astfel încât nu se poate susține că pârâtului i-au fost înmânate documentele sau vreo citație.

Instanța de control judiciar a reținut, în baza înscrisului denumit proof of service, faptul că pârâtului i-a fost comunicată, la data de 09.06.2017, citația aferentă termenului de judecată, precum și cererea de chemare în judecată, însă se omite faptul că la data de 06.09.2017 nu era stabilit niciun termen de judecată în dosarul în care s-a judecat divorțul.

În consecință, atâta timp cât nu există o dovadă clară că i-a fost comunicată o citație prin care să îi fie comunicată o dată, o oră și o instanță la care să se prezinte și nu există nicio dovadă de comunicare la dosarul de divorț care să poarte semnătura pârâtului, se consideră că decizia atacată încalcă prevederile art. 1095 din C. proc. civ.

De asemenea, la dosarul cauzei nu exisă vreo dovadă în sensul că pârâtului i-ar fi fost comunicată hotărârea de divorț, pentru a putea să își exercite calea de atac împotriva acestei hotărâri. În consecință, consideră că hotărârea a cărei recunoaștere se solicită în prezenta cauză nu este una definitivă și are posibilitatea să o atace.

Din lecturarea prevederile art. 1096 din C. proc. civ. și având în vedere înscrisurile depuse de intimata-reclamantă, rezultă faptul că, în prezenta cauză, există motive pentru care se poate dispune refuzul recunoașterii sentinței civilă pronunțată de instanța de succesiuni și probleme de familie, din Statele Unite ale Americii, Worchester, Massachusetts, în dosarul x la data de 07.12.2017.

Astfel, în cauză, sunt incidente prevederile art. 1096 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. în sensul că pârâtului în dosarul x i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât întregul dosar s-a desfășurat fără prezența și fără citarea legală.

De asemenea, sunt incidente prevederile art. 1096 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. întrucât, așa cum rezultă din întregul ansamblu probator din prezenta cauză, pârâtului nu i-a fost comunicată hotărârea din dosarul x astfel încât și la acest moment poate să-și exercite dreptul de a formula o cale de atac astfel încât este evident că hotărârea a cărei recunoaștere se solicită poate face obiectul unei căi de atac în statul în care a fost pronunțată.

Într-o altă ordine de idei, având în vedere faptul că pârâtul are un venit lunar net de 4.000 RON, așa cum rezultă atât din contractul de muncă cât și din adeverința eliberată de la locul de muncă pe care le-a depus la dosarul cauzei, rezultă că în prezenta cauză sunt incidente și prevederile art. 1096 alin. (2) C. proc. civ. întrucât soluția la care s-a ajuns din dosarul x pronunțată de instanța din Statele Unite ale Americii diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.

În concluzie, au fost încălcate prevederile art. 1096 alin. (2) C. proc. civ. și prevederile art. 529 C. proc. civ. întrucât soluția la care s-a ajuns din dosarul x pronunțată de instanța din Statele Unite ale Americii diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române, raportat la faptul că acesta are în România un venit lunar net de 4.000 RON și prin soluția dispusă de instanța americană, a fost obligat la plata sumei de 2.440 de dolari lunar, în timp ce potrivit legislației Române ar fi fost obligat la plata sumei de 1.333 RON lunar. Aspect ce nu a fost analizat de instanța de control judiciar.

Decizia civilă nr. 468A pronunțată de Curtea de Apel București la data de 16.06.2020 a fost dispusă cu încălcarea prevederilor art. 1096 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.

Decizia civilă nr. 468A pronunțată de Curtea de Apel București la data de 16.06.2020 a fost dispusă cu încălcarea prevederilor art. 1096 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. întrucât pârâtului nu i-a fost comunicată hotărârea din dosarul x.

În opinia pârâtului, în cauză sunt incidente și prevederile art. 1099 din C. proc. civ. Or, raportat la textul de lege invocat anterior rezulta obligația intimatei-reclamante de a depune la dosarul cauzei copia dovezii de înmânare a citației și a actului de sesizare, comunicate părții care a fost lipsă în instanța străină sau orice alt act oficial care să ateste că citația și actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea sensul că la dosarul cauzei.

Astfel, intimata-reclamantă nu a depus la dosarul cauzei copia dovezii de înmânare a citației către pârât, nu a depus conform prevederilor art. 1099 din C. proc. civ. copia actului de sesizare a instanței străine, nu a depus la dosarul cauzei dovada comunicării către subsemnatul a acestor înscrisuri de instanța din Satele Unite al Americii, în condițiile în care judecata în fața instanței străină s-a desfășurat fără prezența pârâtului și nici nu a depus vreun alt act oficial care să ateste ca citația și actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de acesta. Toate aceste lipsuri nu puteau fi complinite în fața instanței de control judiciar și nici nu au fost complinite în integralitate prin setul de înscrisuri depus la dosarul cauzei într-un singur exemplar ce nu i-au fost comunicate o dată cu cererea de apel ci doar i-au fost date spre lecturare în sala de judecată.

De asemenea, prin decizia recurată au fost încălcate prevederile art. 1099 din C. proc. civ. întrucât la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisurile prevăzute în mod expres de textul de lege anterior invocat, aspect ce nici măcar nu a fost verificat de instanța de control judiciar.

În consecință având în vedere cele arătate mai sus, se solicită admiterea recursului formulat, casarea și trimiterea dosarului spre rejudecare instanței de apel competente, cu obligarea intimatei-reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului.

Hotărârea de divorț pronunțata de Instanța de succesiuni și probleme de familie din Statele Unite ale Americii, Worchcster, Massachusets, în dosarul x a fost pronunțată la dala de 7.12.2017 și a rămas definitivă după expirarea perioadei de 90 de zile, la data de 08.03.2018. Atât citația aferentă termenului de judecată, cât și hotărârea instanței au fost comunicate pârâtului prin înscrisul Proof of service la domiciliul din Statele Unite, singurul domiciliu cunoscut instanței. La același domiciliu, i s-a comunicat pârâtului și ordinul judecătoresc prin care i se interzicea schimbarea domiciliului până la finalizarea procedurii de divorț. Nerespectarea de către pârât a ordinului judecătoresc și plecarea acestuia în România sunt exclusiv culpa sa. Pârâtul recurent nu a comunicat instanței nicio altă adresă la care să îi fie comunicate actele de procedură, așa cum prevedere art. 11 din Regulamentul Massachusetts al C. proc. civ. American.

Recurentul pârât recunoaște că nu a formulat cale de atac împotriva hotărârii de divorț din lipsa banilor, rezultând astfel că avea cunoștință de pronunțarea hotărârii de divorț.

Având în vedere că nu sunt incidente situațiile de refuz al recunoașterii efectelor hotărârii judecătorești străine și că sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile impuse de lege pentru recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, respectiv caracterul definitiv al hotărârii, respectarea dreptului la apărare prin comunicarea corespunzătoare a citației și a cererii de desfacere a căsătoriei, procesul nu a fost dedus instanțelor naționale, soluția instanței străine nu este contrară ordinii publice de drept internațional privat, instanța străină a fost competentă să soluționeze cauza și că există reciprocitate între statul român și statul american în privința recunoașterii efectelor hotărârilor judecătorești, consideră că se impune recunoașterea actului de jurisdicție ce constituie obiectul procedurii de exequator.

Este evidentă intenția recurentului pârât de a întârzia pronunțarea hotărârii de recunoaștere, pentru că, așa cum acesta recunoaște în motivele de recurs, nu vrea să plătească pensia de întreținere stabilită de instanța americană, care este într-un cuantum mare și care s-a acumulat de la data rămânerii definitive a hotărârii și până în acest moment.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 13 februarie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 468A din 16 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la textele normative incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat și îl va respinge, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin cererea înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești din România, în data de 14 noiembrie 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat recunoașterea în România a unei hotărâri judecătorești străine, sentința civilă pronunțată în data de 7 decembrie 2017 de instanța de succesiuni și probleme de familie din SUA, Worchester, Massachusetts în dosarul x, rămasă definitivă la data de 08.03.2018. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1095 C. proc. civ.

Recurentul susține că hotărârea a cărei recunoaștere se solicită a fost pronunțată în absența sa și fără să fi fost citat, în condițiile în care a părăsit teritoriul SUA în data de 10 iulie 2017, toate aceste circumstanțe încadrându-se în ipotezele art. 1096 alin. (1) lit. f) și g) C. proc. civ., și împiedicând în mod legal recunoașterea. Totodată, pârâtul afirmă că soluția cuprinsă în hotărârea instanței din SUA este contrară soluției la care s-ar fi ajuns în raport cu legea română, cel puțin în ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere.

Sub aspectul împrejurărilor de fapt esențiale în prezentul proces, instanțele de fond (prima instanță și instanța de apel) au statuat că prin sentința de divorț nisi pronunțată la data de 07.12.2017 de Instanța din Comunitatea Massachusetts, Departamentul Succesiuni și Probleme de Familie, Divizia Worcherster, registru de procese nr. WO17D1317-DR, s-a dispus desfacerea legăturii matrimoniale a reclamantei A. și pârâtului B., din cauză de vătămare iremediabilă; s-a mai dispus ca soția să dețină singură custodia legală și fizică asupra copiilor minori C. și D.; soțul va plăti săptămânal o indemnizație de susținere a copiilor în sumă de 511 USD; soțul își va păstra pe cheltuiala sa o poliță de asigurare pe viață la termen pentru viața sa proprie cu un beneficiu în caz de deces de cel puțin 150.000 USD, desemnând soția ca unic beneficiar; soția va avea singură drept, titlu și beneficiul proprietății imobiliare din Worchester, Massachusetts, dispunându-se, totodată, și cu privire la alte aspecte privind veniturile și bunurile soților.

Această hotărâre judecătorească poartă apostila aplicată în condițiile Convenției de la Haga și este însoțită de dovada emisă de autoritățile americane competente privind caracterul definitiv, ea rămânând definitivă în data de 8 martie 2018, la expirarea unui timp de 90 de zile de la pronunțare, numită perioada nisi. Hotărârea de divorț nisi este provizorie la data pronunțării, părțile rămân în continuare căsătorite, urmând ca la expirarea celor 90 de zile, divorțul să se definitiveze, sub condiția ca niciuna dintre părți să nu fi formulat o cerere contrară, considerată justificată de către instanță.

Sentința de divorț nisi a fost pronunțată la data de 7 decembrie 2017, în absența pârâtului, acesta făcând dovada indubitabilă a faptului că a revenit în România în data de 11 iulie 2017, angajându-se în baza unui contract de muncă încheiat pe durată determinată, între 1 septembrie 2017 și 31 august 2018.

Sentința a cărei recunoaștere se pretinde nu conține nicio mențiune expresă referitoare la comunicarea actului de sesizare a instanței și a citației, pentru termenul de dezbateri în fond, însă instanța de apel reține că înscrisurile suplimentare depuse în apel fac această dovadă. Astfel, înscrisul denumit "Proof of service" evidențiază faptul că s-a realizat comunicarea citației și a acțiunii de divorț, la adresa din SUA, cea la care pârâtul a locuit până la revenirea în țară, în data de 9 iunie 2017, anterior datei la care pârâtul a părăsit teritoriul Americii. Totodată, certificatul de divorț eliberat de autoritățile americane relevă că hotărârea de divorț este definitivă, începând cu data de 8 martie 2018, la expirarea celor 90 de zile de la data pronunțării.

Pe parcursul procesului, pârâtul a recunoscut că a avut cunoștință de procesul de divorț, conferind valoare informativă în acest sens înscrisurile probatorii depuse de reclamantă. Totodată, pârâtul a recunoscut că a cunoscut hotărârea de divorț, însă nu a exercitat calea de atac, din motive financiare. Ceea ce invocă pârâtul, inclusiv prin recurs, este lipsa unei comunicări formale a citației, pentru termenul când a avut loc judecata, respectiv a hotărârii de divorț pronunțate, iar nu necunoașterea acesteia.

Această recunoaștere se coroborează și cu informațiile transmise prin înscrisurile depuse în fața instanței de recurs, în condițiile art. 492 C. proc. civ., potrivit cărora și-a fi îndeplinit obligația de plată a pensiei de întreținere stabilită prin sentința de divorț, anterior datei la care aceasta a rămas definitivă, cunoscând-o.

Înalta Curte reține, așadar, că litigiul pendinte poartă asupra dreptului de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești definitive de divorț nisi, pronunțată într-un stat nemembru al Uniunii Europene, cu privire la cetățeni români, de către o instanță competentă să judece procesul.

Pentru ca o astfel de hotărâre să beneficieze de autoritatea lucrului judecat, în România, legea de procedură civilă impune anumite condiții, care se cer a fi îndeplinite cumulativ, în raport cu dispozițiile art. 1095 C. proc. civ. (în reglementarea de la data cererii introductive). Totodată, sunt reglementate ipoteze distincte în care recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată de instanța din România, potrivit art. 1096 alin. (1) lit. a)-g) C. proc. civ.

Astfel, în raport cu art. 1095 alin. (2) C. proc. civ., în ipoteza în care hotărârea a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, ipoteză care se verifică și prezintă cauză, ea trebuie să constate că părții în cauză i-au fost înmânate în timp util citația pentru termenul dezbaterii în fond, cât și actul de sesizare a instanței și că i s-a dat posibilitatea de a se apăra și de a exercita calea de atac împotriva hotărârii.

Complementar, art. 1100 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., obligă reclamantul să atașeze la cererea de recunoaștere copia dovezii de înmânare a citației și a actului de sesizare, comunicate părții care a fost lipsă la dezbateri, sau orice alt act oficial care să ateste că citația și actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căruia s-a pronunțat hotărârea.

Aceste dispoziții ale legii de procedură vin să garanteze că o hotărâre judecătorească străină, ale cărei efecte se cer a fi recunoscute în România, a fost pronunțată cu respectarea dreptului la apărare, ca și componentă a dreptului la un proces echitabil a părții care a lipsit de la proces și a pierdut procesul.

Nedepunerea dovezilor evocate expres nu este sancționată cu nulitatea cererii și nici nu poate conduce eo ipso la respingerea cererii de recunoaștere, câtă vreme art. 1000 alin. (3) C. proc. civ. permite instanței să accepte "documente echivalente" sau, "dacă se consideră suficient edificate", să dispenseze partea de predarea lor. Aceasta înseamnă că ori de câte ori se face dovada certă, prin alte mijloace de probă, că parte care a lipsit și care, în final, a pierdut procesul, avea cunoștință de proces, cunoștea actul de sesizare, precum și faptul că se derulează procesul, a cunoscut hotărârea și a avut posibilitatea legală să exercite căile de atac împotriva acesteia, până la momentul rămânerii definitive, instanța poate dispensa partea de obligația depunerii copiei după dovada de înmânare a citației și a actului de sesizare.

În prezentul recurs, o astfel de dovadă a judecării cauzei cu respectarea dreptului la apărare al pârâtului a fost făcută, conform celor statuate de către instanța de apel, ca instanță de fond.

Dacă este adevărat că pârâtul a părăsit țara înainte ca procesul de divorț să se finalizeze, prin pronunțarea sentinței de divorț nisi, este tot atât de adevărat că acestei părți i-au fost transmise actele procedurale în data de 9 iunie 2017, înainte de data întoarcerii în România, la adresa de domiciliu. Mai mult, Înalta Curte reține că pârâtul nu a notificat autorităților americane schimbarea domiciliului, ulterior sesizării instanței de judecată și ulterior datei la care a părăsit țara, astfel că orice necomunicare nu poate fi invocată cu succes, pe fondul existenței unei culpe proprii, constând în neindicarea noii adrese de domiciliu. Mai mult, faptul că pârâtul a executat parțial hotărârea de divorț, în privința dispozițiilor referitoare la plata pensiei de întreținere, recunoscând că nu a atacat această hotărâre, are valoarea unei achiesări tacite; executarea exprimă intenția certă a părții de a-și da adeziunea la această hotărâre.

Câtă vreme pârâtul a avut cunoștință despre introducerea unei cereri de divorț, a cunoscut că un astfel de proces a fost inițiat de soția sa, alegând să părăsească țara, fără a notifica noua adresă de domiciliu, spre a-i fi comunicate toate actele de procedură; câtă vreme pârâtul a achiesat la hotărâre, prin neatacare și începerea executării benevole a obligației de plată a pensiei de întreținere; câtă vreme a fost dovedit caracterul definitiv al hotărârii de divorț, prin certificatul emis conform legi statului unde a fost soluționat procesul, se poate considera că partea care a pierdut procesul a avut posibilitatea de a se apăra în procesul de divorț și de a exercita calea de atac.

Recunoașterea hotărârii străine nu poate fi refuzată pentru că partea care a pierdut procesul a refuzat ea însăși să își exercite dreptul efectiv la apărare, să joace un rol activ în cadrul procesului, să notifice schimbarea de domiciliu, să exercite căile legale de atac.

Recurentul afirmă că instanța de apel a interpretat greșit mijloacele de probă depuse în apel, însă acest motiv este unul de netemeinicie, iar nu de nelegalitate și nu poate face obiectul controlului de legalitate, cu care poate fi învestită o instanța de recurs, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute prin art. 488 C. proc. civ.

Totodată, recurentul reafirmă, în cuprinsul cererii de recurs, faptul că nu i-au fost comunicate citațiile pentru termenul la care au avut loc dezbaterile și nu i-a fost comunicată hotărârea de divorț la adresa din România, în condițiile în care nu a făcut dovada notificării noii adrese, invocându-și propria culpă pentru această necomunicare.

Recurentul susține incidența art. 1096 alin. (2) C. proc. civ., arătând că a fost obligat la plata unei pensii de întreținere într-un cuantum care depășește cuantumul stabilit potrivit legii române, veniturile sale fiind substanțial mai mici.

Ipoteza art. 1096 alin. (2) C. proc. civ. vizează procesul referitor la starea civilă și capacitatea unui cetățean român. Cu privire la un astfel de proces, recunoașterea poate fi refuzată dacă soluția adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.

În prezenta cauză, recurentul invocă o soluție diferită, potrivit legii române, sub aspectul cuantumului obligației legale de întreținere a celor doi copii minori rezultați din căsătorie. Or, efectele divorțului cu privire la raporturile dintre părinți și copiii lor minori nu vizează capacitatea civilă a acestuia, ele țin de obligația de întreținere rezultată din rudenie, astfel că dispoziția de excepție a normei nu își găsește aplicarea.

Pentru toate cele ce preced, constatând că nu se verifică niciunul dintre motivele de casare susținute de recurs, Înalta Curte va aplica art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 468A din 16 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2021.