ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1159/2022

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 17 iulie 2018, A. a solicitat în contradictoriu cu Universitatea din Pitești și Universitatea Constantin Brâncoveanu, să se constate inexistența rampelor de acces, a locurilor de parcare adaptate și marcate cu panou de informare, a grupurilor sanitare adaptate, a ascensoarelor pentru persoanele cu dizabilități, la nivelul celor două pârâte, care aveau îndatorirea de a proiecta și amplasa căi de acces conform Legii nr. 448/2006, republicată în 2008; să fie obligate pârâtele să efectueze lucrările necesare privind construirea pe cheltuiala lor, conform Legii nr. 448/2006, a căilor de acces stabilite prin lege privind instituțiile de învățământ superior, precum și obligarea pârâtelor în solidar, la plata sumei de 150.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin fapta acestora, cu cheltuieli de judecată. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 448/2006, republicată în 2008: art. 4, art. 5 alin. (11), (20) și 27, art. 7 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1) și (2), art. 16 alin. (1), art. 18 alin. (1), art. 19, art. 62 alin. (1), art. 65 alin. (1), Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată în 2014: art. 1 alin. (2) lit. a), art. 2 alin. (4), Normativul nr. 189/2013 (NP 051/2012, revizuire NP 051/2000), Constituția României: art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2), art. 50, Carta Socială Europeană revizuită, aprobată prin Legea nr. 74/1999, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14, precum și art. 1357 alin. (1) și art. 1385 din noul C. civ. Prin încheierea din 18 decembrie 2018, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței material - funcționale a secției și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a Tribunalului Argeș.

Sentința pronunțată de tribunal Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 448 din 29 noiembrie 2019, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Universitatea din Pitești și Universitatea Constantin Brâncoveanu.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 2083 din 12 mai 2021, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului. A anulat în parte, sentința în ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Universitatea din Pitești și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond. A menținut sentința în ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu Universitatea Constantin Brâncoveanu.

Calea de atac a recursului formulată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând prin prisma pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., casarea deciziei cu privire la intimata Universitatea Constantin Brâncoveanu și trimiterea cauzei pentru rejudecare, considerând că menținerea hotărârii primei instanțe cu privire la cererea formulată în contradictoriu cu aceasta este greșită. A prezentat situația de fapt, susținând că după 9 ani de la promulgarea Legii nr. 448/2006, a constatat că nu există nici o adaptare pentru accesul persoanelor cu deficit locomotor. A arătat că, deși din modul în care au reacționat intimatele - pârâte, a înțeles că acestea cunoșteau legislația, au continuat să aibă un comportament dăunător și discriminator la care a fost supus, prin suferința fizică și morală pe care a îndurat-o, suferință care nu va putea fi înlăturată în totalitate, datorată vătămării sănătății, restrângerii posibilităților de viață socială normală, prin negarea accesului la educație și formare profesională, atingeri aduse demnității, cinstei și onoarei sale. A arătat astfel că intimata Universitatea Constantin Brâncoveanu a recunoscut că a luat cunoștință de faptul că avea nevoie de acces conform legislației interne și internaționale ca utilizator de fotoliu rulant, dar nu a luat măsuri pentru a-i asigura accesul, fiind examinat doar la domiciliu, aceasta stare împiedicându-l să fie prezent în sălile de curs, la secretariat, bibliotecă, în laboratoarele de specialitate. A considerat că în mod greșit instanța de apel a reținut că în materia răspunderii delictuale nu sunt întrunite condițiile referitoare la obligațiile solidare. A învederat că acest caracter solidar este dat de art. 1382 C. civ., fapta prejudiciabilă a intimatelor rezultând din încălcarea dreptului la un spațiu accesibil, care este un drept fundamental al persoanelor cu dizabilități și totodată un drept cheie, deoarece permite exercitarea celorlalte drepturi care i-au fost anulate prin nerespectarea prevederilor Legii nr. 448/2006, Constituției României, precum și tratatelor internaționale la care România este parte. A mai considerat că instanța de apel în mod neadmis, i-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin faptul că i-a respins proba cu expertiza tehnică de specialitate, ceea ce echivalează cu necercetarea forndului, pronunțând soluția de respingere fără nicio motivare. S-a prevalat în susținerea celor expuse de dispozițiile art. 20 și art. 22 C. proc. civ., precum și de art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit recurentului, lipsa motivelor de fapt și de drept care au justificat soluția și respectiv, caracterul contradictoriu al considerentelor rezidă din reținerea potrivit căreia clădirea a început să fie dezafectată (deși nu era dezafectată în perioada noiembrie 2015 - februarie 2016) în anul 2016 și apoi vândută în 2017, deși în adresele ANPIS nr. x și nr. y se arată că în perioada menționată nu erau adaptări pentru uzul persoanelor cu deficit locomotor, criticile încadrându-se în pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. A solicitat de asemenea, a se constata greșita reținere a lipsei vătămării, ca o condiție a răspunderii delictuale, pe considerentul că în perioada 2001 - 2008 a urmat cursurile Universității Constantin Brâncoveanu, constatându-se că unele cadre didactice s-au deplasat la domiciliul său în vederea susținerii examenelor (deoarece nu a avut acces în universitate), greșita apreciere asupra cadrului învestirii în legătură cu pretențiile care au făcut obiectul judecății, în condițiile în care a arătat punctual lipsa căror adaptări a pretins în acord cu Normativul NP 051/2012, precum și încălcarea art. 1357 C. civ. în corelare cu obligațiile impuse prin Legea nr. 448/2006, critici încadrabile în pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. Prevalându-se de dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. și susținând că motivarea este de esența hotărârilor reprezentând o garanție pentru părți că au fost analizate cu atenție cererile lor, recurentul a considerat că o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează practic, cu inexistența motivării. În opinia recurentului, din motivarea instanței de apel se constată că aceasta a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, întrucât, deși a respins ca nefondată, cererea de chemare în judecată față de intimata Universitatea Constantin Brâncoveanu, în raport de considerentele hotărârii, în realitate, a reținut inadmisibilitatea acesteia, neanalizându-i-se cererea prin raportare la normele răspunderii civile delictuale. Mai mult, a susținut, prin prisma respectării cerințelor legale de indicare a motivelor de fapt și de drept care i-au format convingerea, că instanța de apel nu a luat în considerare niciunul din argumentele indicate în cuprinsul cererii de apel, neanalizând susținerile formulate. Potrivit recurentului, instanța s-a limitat a prelua apărările intimatei, deși, în raport de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., ar fi trebuit să indice propriile motive de fapt și de drept, arătându-se considerentele pentru care i s-au înlăturat cererile și i s-au respins susținerile. În continuare, recurentul a prezentat condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, care converg la obligarea intimatei Universitatea Constantin Brâncoveanu la repararea prejudiciului conform art. 1385 C. civ., vinovăția rezultând din faptul că aceasta avea obligația de proiecta și amplasa căi de acces conform Legii nr. 448/2006.

Apărările formulate în cauză Intimatele - pârâte nu au formulat întâmpinări în cauză.

Procedura de filtru Raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul filtru și comunicat părților, iar prin încheierea din 2 februarie 2022, completul de filtru a admis în principiu, recursul și a acordat termen de judecată, cu citare părți la 25 mai 2022. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte reține următoarele: 1. Potrivit prevederilor art. 497 C. proc. civ. în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată: "Soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție - Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsă de competență, când cauza va fi trimisă instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legii. În cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilă". De asemenea, potrivit art. 488 pct. 6 C. proc. civ., "Motivele de casare - (1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (cererea nr. 57.808/00), a statuat în mod expres că: "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor (…) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (…) Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)". Aplicând aceste considerente circumscrise prevederilor art. 497 C. proc. civ. în referire la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., speței prezente deduse judecății, evident în limitele stabilite prin cererea de recurs, potrivit art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 477 și art. 479 C. proc. civ., respectiv doar în privința intimatei Universitatea Constantin Brâncoveanu, Înalta Curte observă convergent criticilor din recurs formulate, că instanța de apel nu a răspuns unui motiv de apel esențial formulat de apelantul reclamant. Astfel, în acord cu criticile acestei părți procesuale, Înalta Curte observă că în cadrul deciziei recurate, instanța de apel nu a analizat deloc motivul de apel constând în faptul că în configurarea situației de fapt, trebuie să se țină cont de adresele nr. x/2016 și nr. y/2017 ale Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, adrese indicate pe larg în cadrul cererii de chemare în judecată (ca de altfel, și în cadrul cererii de apel) și atașate acesteia, adrese care ar confirma susținerile reclamantului referitoare la întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale în persoana intimatei Universitatea Constantin Brâncoveanu și pe care - la fel ca și în cazul altor probe sau apărări ale reclamantului - instanța de fond nu le-ar fi verificat în mod temeinic, ci doar potrivit unei aparențe de motivare a sentinței pronunțate (a se vedea în acest sens, criticile de la filele x din cererea de apel). Convergent aserțiunilor recurentului reclamant, Înalta Curte observă faptul că instanța de apel pur și simplu a ignorat acest motiv de apel amplu dezvoltat de apelantul reclamant. Astfel, Înalta Curte notează că instanța de apel nu a afectat niciun singur considerent, acestui motiv de apel invocat și dezvoltat prin cererea de apel, astfel cum s-a ilustrat anterior. În cuprinsul considerentelor deciziei civile apelate, nu se regăsește niciun argument de ordin juridic, al instanței de apel, care să fundamenteze soluția pronunțată în cauză, privitor la înlăturarea - evident ulterior evaluării sale - măcar prin anumite considerente comune, a criticilor formulate de partea apelantă reclamantă, care configurează acest motiv de apel și care erau menite să determine configurarea situației de fapt a cauzei deduse judecății. Indiferent dacă aprecia că acest motiv de apel circumscris prevalent celor două adrese menționate, invocat de apelantul reclamant, nu era întemeiat, instanța de apel avea obligația procesuală de a îl analiza, fie și sintetic, concis și de a îl înlătura în prealabil expunerii concluziei sale finale negative. Pe cale de consecință, Curtea apreciază în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, că instanța de apel nu a soluționat integral fondul cauzei în privința căii de atac declarate, devenind astfel, incidente dispozițiile obligatorii ale art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în referire la art. 497 C. proc. civ. anterior ilustrate, referitoare la admiterea recursului declarat, casarea în parte a deciziei civile recurate, în privința soluției față de intimata Universitatea Constantin Brâncoveanu și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, din acest motiv, instanța de recurs neputând să procedeze însăși la analiza pentru prima dată a acestui motiv de apel care este arondat configurării situației de fapt a cauzei, întrucât potrivit art. 488 C. proc. civ., ea exercită un control exclusiv de legalitate al deciziei recurate. 2. Criticile recurentului referitoare la proba cu expertiză judiciară solicitată de apelant au însă, caracter nefondat. Astfel, potrivit art. 255 alin. (1) C. proc. civ., probele se încuviințează în măsura în care sunt utile ("duc la soluționarea procesului") iar potrivit art. 330 C. proc. civ., expertiza se încuviințează atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, încheierea de numire a expertului trebuind să stabilească obiectivele asupra cărora acesta urmează să se pronunțe (art. 331 alin. (2) C. proc. civ.). Or, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte observă faptul că în faza procesuală a apelului, reclamantul - promotorul căii de atac respective - nu a solicitat proba cu expertiză judiciară, nici prin cererea de apel (în finalul acesteia, la rubrica destinată probelor, această parte procesuală indicând faptul că solicită "suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, înscrisuri atașate prezentei, precum și cu orice probă concludentă", ultima parte fiind caracterizată prin generalitate și lipsă de concretețe juridică) și nici la termenul de propunere a probelor în fața instanței de apel, la data de 28.04.2021, când reclamantul prin avocat ales a solicitat (și i s-a încuviințat) exclusiv proba cu înscrisuri. În privința criticii din recurs aferente respingerii în mod nemotivat de către instanța de fond, a probei cu expertiză solicitată de către reclamant, Înalta Curte constată faptul că la termenul de judecată din data de 06.09.2019, tribunalul a procedat la respingerea acestei probe, prezentând însă, argumentele sale de fapt și de drept care i-au fundamentat respectiva decizie: împrejurarea că din perspectiva art. 194 C. proc. civ., proba a fost propusă generic, respectiv fără indicarea tezei probatorii și caracterul nerelevant al probei pentru soluționarea cauzei. Așadar, inclusiv această critică invocată de recurent nu este fondată. 3. În ce privește modalitatea în care s-a făcut aplicarea normelor de drept material (art. 1357 și urm. C. civ. coroborat cu dispozițiile Legii nr. 448/2006) referitoare la angajarea răspunderii civile delictuale, felul în care se identifică potrivit ansamblului probator administrat în cauză, faptele ilicite reclamate, prejudiciul de ordin moral, vinovăția și raportul de cauzalitate, Înalta Curte constată că ele vor fi avute în vedere de către instanța de trimitere la momentul rejudecării, față de soluția de casare cu trimitere ce va fi dispusă. În evaluarea întrunirii sau nu în speță, a condițiilor răspunderii civile delictuale, pe baza, evident, a probatoriului administrat în cauză, se va ține seama și de împrejurarea că faptele ilicite pot consta deopotrivă în acțiuni și inacțiuni și vor fi avute în vedere atât normele de drept comun în materie (art. 1357 și urm. C. civ.), cât și dispozițiile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap care instituie o prezumție de vătămare a drepturilor persoanelor cu cerințe speciale pentru ipoteza în care nu sunt respectate cerințele minimale de deplasare și acces, prin neadaptarea spațiilor, în vederea asigurării accesului neîngrădit (adică fără limitare sau restricții la mediul fizic). În acest sens, se constată că potrivit art. 4 din Legea nr. 448/2006, autoritățile publice, furnizorii de servicii sociale, precum și persoanele fizice și juridice responsabile au nu doar obligația să promoveze, ci să respecte și să garanteze drepturile persoanelor cu handicap, în concordanță cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, ratificată prin Legea nr. 74/1999. În fine, întrucât în cauză nu a fost cercetat fondul cauzei, potrivit statuărilor din prezenta decizie de recurs și concomitent - în privința intimatei Universitatea din Pitești - potrivit soluției nedesființate a instanței de apel, Înalta Curte constată că în rejudecare, în măsura în care se va stabili întrunirea cerințelor răspunderii civile delictuale în privința fiecărei intimate, atunci, în raport cu situația de fapt concretă care va fi configurată de instanțele devolutive ale fondului, se va aprecia inclusiv asupra incidenței sau nu în cauză, a art. 1382 C. civ. referitor la răspunderea solidară a celor două intimate. Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ. în referire la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2083 din 12 mai 2021 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, va casa în parte, decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel cu privire la soluția dată față de pârâta Universitatea Constantin Brâncoveanu. Va menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate, Înalta Curte constatând totodată, astfel cum s-a enunțat, că devine inutilă urmare a acestei soluții pronunțate, analiza celorlalte critici de recurs - mare parte din ele, arondate fondului raportului juridic dintre părțile procesuale - formulate de către recurentul reclamant, ele urmând a fi evaluate, în rejudecare, de către instanța de apel. PENTRU ACESTE MOTIVE,