Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2022
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 109/2022

HOTĂRÂRE
25.01.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 109/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., împotriva deciziei nr. 143 din 14 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2064/2022
Ședința publică din data de 19 octombrie 2022 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 236/PI din 5 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea de chemare în ju
ÎCCJ 2022-11-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2357/2022
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalulu
ÎCCJ 2022-11-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5739/2022
i reclamanților H., M. și O., instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, emisă cu încălcarea dispozițiilor privitoare la procedură - art. 194 lit. a) și art. 200 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 134/2010 - C. proc. civ., cu modific
ÎCCJ 2021-04-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 952/2021
. S.A. în fața Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, iar pe de altă parte se constată că apelanții nu au făcut minime dovezi în acest sens. Recurenta arată că a efectuat toate demersurile necesare pentru id
ÎCCJ 2023-01-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 88/2023
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023 Asupra cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului: 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara: Prin decizia nr. 10 din 19 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timiș
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă