ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1037/2022

Hotărârea arbitrală Prin hotărârea arbitrală nr. 2 din 10 februarie 2020, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Galați a admis cererea de arbitraj formulată de reclamanta A., reprezentată prin președinte B., în contradictoriu cu pârâții C. și D.; au fost obligați pârâții la plata sumei de 7.320,66 RON către reclamantă, reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada octombrie 2016 - octombrie 2019 și a sumei de 4.039,71 RON, reprezentând penalități de întârziere asupra restanțelor înregistrate la cotele de întreținere, aferente perioadei decembrie 2016 - noiembrie 2019; au fost obligați pârâții la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli arbitrale.

Acțiunea în anulare Prin cererea înregistrată la 23 aprilie 2020 pe rolul Curții de Apel Galați, reclamanții C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu intimata A., anularea hotărârii arbitrale nr. 2 din 10 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Galați. În drept, au fost invocate prevederile art. 608 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale art. 571 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Primul ciclu procesual

Sentința pronunțată de curtea de apel Prin sentința civilă nr. 22/F din 1 iulie 2020, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins ca nefondată acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 2 din 10 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Galați.

Decizia pronunțată de instanța de recurs Prin decizia nr. 364 din 17 februarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâții C. și D. împotriva sentinței civile nr. 22/F din 1 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă; a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Al doilea ciclu procesual

Sentința pronunțată de curtea de apel Prin sentința civilă nr. 31/F din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondată, acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 2 din 10 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Galați.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 31/F din 21 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă au declarat recurs pârâții C. și D., formulând următoarele critici: Evocând Hotărârea adunării generale a A. din 23 martie 2019, curtea de apel a reținut existența și valabilitatea clauzei compromisorii, neluând în considerare apărările pârâților. Instanța a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 și art. 21 din Legea nr. 196/2018, despre care pârâții au arătat că nu sunt incidente în cauză. Astfel, s-a reținut greșit că nerespectarea formalității înregistrării la Judecătoria Galați nu produce consecințe în ceea ce privește adoptarea hotărârii de către asociația de proprietari. Recurenții-pârâți au făcut trimitere pe parcursul procesului la dispozițiile art. 2 lit. v) din Legea nr. 196/2018 pentru a arăta că prin statutul asociației de proprietari se reglementează scopul, structura și modul de organizare și funcționare a asociației, conform prevederilor legii. De asemenea, au indicat prevederile art. 550 și ale art. 551 C. proc. civ., precizând că nu există niciun înscris sub formă de convenție arbitrală sau compromis, astfel că litigiul nu putea fi soluționat pe calea arbitrajului. Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care reprezintă temeiul acțiunii în anulare. Instanța arbitrală trebuia să constate necompetența sa generală, atât timp cât nu se face dovada convenției arbitrale, a compromisului sau există vicii ce conduc la o convenție nulă ori inoperantă. Calificarea Hotărârii adunării generale a A. din 23 martie 2019 ca fiind o clauză compromisorie, prin care s-a hotărât ca toate litigiile dintre asociație și proprietari să fie soluționate de Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Galați este contrară prevederilor art. 550 și art. 551 C. proc. civ. Pretențiile intimatei-reclamante se referă la perioada decembrie 2013 - ianuarie 2019, fiind o perioadă anterioară temeiului reținut atât de instanța arbitrală și de cea judiciară, astfel că este încălcat principiul neretroactivității, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României. Curtea de apel a continuat erorile tribunalului arbitral, ignorând dispozițiile art. 550 (clauza compromisorie) și art. 551 C. proc. civ. (compromisul) pentru că nu există acord de voință între cele 2 părți litigante cu privire la soluționarea litigiului pe calea arbitrajului. Hotărârea arbitrală și hotărârile Curții de Apel Galați cuprind temeiuri și motive străine de natura cauzei prin aplicarea unor reglementări străine de cele referitoare la situația în fapt, respectiv dispozițiile din O.G. nr. 26/2000 și din Legea nr. 196/2018, cu nesocotirea art. 550, art. 551 și art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Hotărârea recurată este dată cu încălcarea art. 16 și art. 126 din Constituția României. Recurenții-pârâți au solicitat admiterea cererii în anulare a hotărârii arbitrale și întoarcerea executării pentru acele măsuri ce au fost efectuate în baza acestei hotărâri. În drept, cererea de recurs este întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză În termen legal, la 31 ianuarie 2022, intimata-reclamantă A. Galați, prin avocat E., a depus întâmpinare. Intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii hotărârii atacate, formulând, în esență, următoarele apărări: Prin Hotărârea adunării generale a asociației de proprietari din 23 martie 2019 a fost acceptată o modificare a art. 47 din statut, în ceea ce privește competența de soluționare a litigiilor, modificarea fiind necontestată, astfel încât părțile au încheiat o convenție arbitrală care este valabilă. A susținut că, în mod corect, instanța a apreciat că neînregistrarea la judecătorie a modificării statutului asociației de proprietari nu produce consecințe sub aspectul valabilității hotărârii, aceasta fiind opozabilă recurenților. Intimata-reclamantă a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 1.700 RON, reprezentând onorariu avocat, în dovedirea cărora a depus chitanța în original. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului de Arbitraj Instituționalizat Galați, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților C. și D. la plata sumei de 7765,01 RON reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei septembrie 2016- ianuarie 2019 - 2269,69 RON - și penalități aferente perioadei decembrie 2013- ianuarie 2019 - 5495,32 RON. Prin hotărârea arbitrală nr. 2 din 10 februarie 2020, Tribunalul de Arbitraj Instituționalizat Galați a admis cererea și i-a obligat pe pârâți la plata sumei de 7320,66 RON, reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada octombrie 2016 - octombrie 2019 și a sumei de 4039,71 RON reprezentând penalități de întârziere asupra restanțelor înregistrate la cotele de întreținere, aferente perioadei decembrie 2016- noiembrie 2019. În fond după casare, această soluție a fost păstrată de Curtea de Apel Galați care a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale. Susținerea recurenților, cât privește inexistența unei convenții arbitrale valabile, deoarece nu există un înscris în care să se fi consemnat convenția arbitrală, nu poate fi validată de instanța de recurs. În procesul-verbal din 23 martie 2019 întocmit în urma Adunării Generale a A. s-a consemnat că s-a hotărât ca toate litigiile între membri și chiar și cu alte instituții să fie soluționate de TAIG, conform Regulamentului de procedură arbitrală a Tribunalului de Arbitraj Instituționalizat Galați. Prin urmare, în respectarea art. 548 alin. (1) C. proc. civ., asociația de proprietari a încheiat în formă scrisă o convenție arbitrală sub forma clauzei compromisorii vizând litigiile ce se vor naște între membrii asociației sau chiar cu terțe persoane. Curtea de Apel a reținut corect că această clauză este de natură să fie interpretată ca o modificare a art. 47 din Statutul asociației conform căruia, pentru recuperarea banilor datorați și a dobânzii aferente, asociația de proprietari va putea chema în justiție pe proprietarii care nu își achită cotele de întreținere datorate mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. În condițiile în care nu s-a pus în discuție legalitatea întocmirii procesului-verbal sus-menționat, litigiile de natura celor pe care le vizează art. 47 din Statut, născute după data de 23 martie 2019, urmează să fie adresate Tribunalului de Arbitraj Instituționalizat Galați, încheierea convenției arbitrale excluzând, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești, așa cum prevede art. 553 C. proc. civ. Împrejurarea că, așa cum invocă recurenții, litigiul are ca obiect pretenții vizând o perioadă anterioară datei la care a avut loc adunarea generală prin care s-a convenit ca litigiile să fie soluționate de un tribunal arbitral, nu este de natură să afecteze valabilitatea clauzei compromisorii din 23 martie 2019, câtă vreme nu s-a decis ca doar pentru plățile restante de la această dată să fie sesizat tribunalul arbitral. În aceste condiții, cum la data învestirii tribunalului arbitral exista o clauză care îi dădea în competență judecarea litigiilor între membrii A., hotărârea arbitrală a fost pronunțată de un tribunal arbitral competent. Pe de altă parte, față de specificul modului în care funcționează asociațiile de proprietari, care hotărăsc luarea unor măsuri cu votul membrilor lor, în procentul prevăzut de lege, nu poate fi primită susținerea recurenților în sensul că litigiul nu putea fi soluționat pe calea procedurii arbitrale întrucât lipsește acordul lor de voință pentru sesizarea tribunalului arbitral. Astfel, în condițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 196/2018, pentru modificarea sau completarea statutului ori a acordului de asociere, în cadrul adunării generale a asociației de proprietari este necesar acordul a cel puțin jumătate plus unu din numărul proprietarilor din condominiu. Or, recurenții nu au invocat faptul că cele hotărâte la data de 23 martie 2019 nu ar fi fost făcute cu votul a cel puțin jumătate plus unu din numărul proprietarilor din condominiu, curtea de apel reținând că, potrivit mențiunilor ce rezultă din procesul-verbal al ședinței din data de 23.03.2019, adunarea generală a fost convocată (reconvocată) și s-a desfășurat cu respectarea prevederilor statutului, iar modificarea a fost adoptată cu întrunirea acordului impus de lege, hotărârea adoptată de Adunarea generală nefiind contestată în termenul și în cadrul procedurii legale. În consecință, pentru valabilitatea clauzei compromisorii în forma adoptată de adunarea generală din 23 martie 2019 nu trebuie să existe și acordul de voință al recurenților, tribunalul arbitral fiind învestit în temeiul unei convenții arbitrale pe deplin valabile. La rândul lor, alin. (3) și (4) ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 196/2018 prevăd că orice modificare sau completare a statutului sau a acordului de asociere se înregistrează la judecătoria care a emis încheierea judecătorească de înființare, fără alte formalități, iar modificările și/sau completările aduse statutului sau acordului de asociere fără respectarea prevederilor alin. (3) nu sunt opozabile față de proprietarii care nu sunt membri ai asociației de proprietari sau față de terți. Cum recurenții nu au susținut și nici nu s-a probat că nu ar fi membri ai asociației de proprietari reclamante, faptul că modificarea statutului A. prin care a fost introdusă clauza compromisorie având ca obiect soluționarea litigiilor privitoare la membrii acesteia nu a fost înregistrată la judecătorie, nu atrage inopozabilitatea față de ei a modificării. Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că tribunalul arbitral care a pronunțat hotărârea arbitrală nr. 2 din 10 februarie 2020 a fost competent să soluționeze litigiul cu care l-a învestit A., astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., valabilitatea convenției arbitrale fiind apreciată în mod corect. În condițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii definitive a hotărârii atacate.