ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 986/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Asupra cererii de revizuire cu care a fost învestită, reține următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, la 30.08.2019, sub nr. x/2019, contestatorul A. a chemat în judecată intimata Casa de Pensii a Municipiului București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 178030/08.08.2019, să oblige intimata la emiterea unei noi decizii de pensie în care să se rețină număr total de puncte de 63,99341 și un punctaj mediu anual de 2,55973 și la plata către contestator a diferențelor de punctaj de 0,07249, începând cu 01.10.2018.

Prin sentința civilă nr. 2698/14.04.2021, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte contestația, a anulat decizia nr. 178030/08.08.2019 a Casei Locale de Pensii Sector 4, a obligat intimata să emită o nouă decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie cuvenite contestatorului, prin reținerea unor punctaje medii anuale: de 2,08634 - de la data de 04.08.2008, de 2,15884 - de la data de 01.06.2009, de 2,49794 - de la 01.01.2011 și de 2,49794 - începând cu 01.10.2018. Totodată, a obligat intimata la plata către contestator a sumei de 32.071 RON, reprezentând diferențe drepturi pensie pentru perioada 04.08.2008-01.03.2021, calculate în continuare până la data plății efective și a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, Casa de Pensii a Municipiului București a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 297/20.01.2022, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul și a schimbat hotărârea primei instanțe, în sensul că a respins contestația ca neîntemeiată, păstrând în rest sentința civilă apelată.

Împotriva acestei decizii civile, A. a formulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 22.02.2022, sub nr. x/2022.

În motivare, după prezentarea situației de fapt și a etapelor procesuale anterioare, a arătat că, în mod eronat și discriminatoriu, instanța de apel a reținut că revizuentul nu poate beneficia în același timp de majorarea punctajului de pensie și utilizarea la recalcularea dreptului de pensie a unui stagiu de cotizare redus, prevăzut de actele normative cu caracter special.

A mai arătat revizuentul că în mod greșit s-a reținut că Legea nr. 263/2010 este un act normativ cu caracter special și că prin aplicarea eronată a legii de către intimată în ceea ce privește recunoașterea stagiului său de cotizare de 25 de ani, a fost nevoit să efectueze demersuri legale în vederea recunoașterii acestui stagiu.

În continuare, a afirmat că deși acest stagiu i-a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, intimata nu a înțeles nici până astăzi, să îi achite drepturile bănești ce i se cuvin.

Totodată, a precizat că prin hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o instanța de apel i-a încălcat drepturile legale, motiv pentru care a apreciat că se impune revizuirea deciziei atacate, în vederea restabilirii legalității în cauză.

Tot prin cererea de revizuire, revizuentul a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept și anume, dacă punctul 3 din art. 2 din Normele metodologice ale O.U.G. nr. 4/2005 au același înțeles cu punctul 4 a aceluiași articol din actul normativ enunțat, respectiv dacă reglementările referitoare la stagiul complet de cotizare utilizat la calculul punctajului mediu anual, prevăzut de Legea nr. 3/1977 au același înțeles ca și prevederile legale referitoare la stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea punctajului mediu anual pentru persoane beneficiare de pensii stabilite în condiții prevăzute de acte normative cu caracter special.

A mai arătat că în decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a prevăzut stagiul complet de cotizare pentru persoanele care au desfășurat activitate în grupe de muncă și s-au pensionat în baza Legii nr. 3/1977, pentru care stagiul complet de cotizare este reglementat la art. 14 din aceeași lege, iar prin decizia nr. 15/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a stabilit că stagiul complet de cotizare pentru persoanele pensionate între 01.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare este de 20, 25 sau 30 de ani, în funcție de condițiile de muncă.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Astăzi, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 131, raportat la art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 510 C. proc. civ., a invocat excepția necompetenței sale teritoriale, asupra căreia reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate (…)", iar potrivit art. 132 alin. (1) din același cod, "Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent".

Raportând textele legale evocate la dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Necompetența este de ordine publică: în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad", și, totodată, văzând și dispozițiile imperative ale art. 510 alin. (2) C. proc. civ., instanța supremă constată că nu este competentă să soluționeze cauza pendinte, având în vedere următoarele considerente.

În revizuire, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ., competența Înaltei Curți de Casație și Justiție este atrasă numai în situația de excepție în care, în anumite circumstanțe specific determinate, calea extraordinară de atac se întemeiază pe contrarietatea de hotărâri; mai precis, instanței supreme îi revine competența soluționării revizuirii dacă aceasta este fondată pe art. 509 C. proc. civ., pentru hotărâri definitive potrivnice și prima hotărâre a fost dată de curtea de apel sau una dintre acestea a fost pronunțată de instanța supremă în recurs.

În speță, revizuentul critică decizia a cărei revizuire o solicită, fără a dezvolta, în concret, motive care ar putea conduce spre concluzia că revizuirea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și fără a se putea deduce, din întreaga situație de fapt și de drept descrisă de revizuent, că cererea sa poate fi încadrată în aceste dispoziții legale particulare.

În aceste condiții, nefiind conturate elemente care să justifice incidența normei derogatorii ce ar atrage competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauză și, constatând că decizia a cărei retractare se solicită este dată de Curtea de Apel București, căreia îi revine competența soluționării cauzei în toate celelalte cazuri de revizuire, cu excepția celui reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rezultă că, în acest litigiu, competența materială de soluționare revine Curții de Apel București.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2, coroborat cu art. 132 alin. (3) și art. 510 alin. (1) C. proc. civ., admite excepția necompetenței sale materiale, urmând a declina competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 297/20.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2022.