Stici împotriva Republicii Moldova

CAUZA CAUZUL CU STICI v. MOLDOVA (Declarația nr. 35324/04) HOTĂRÂREA STASBOURG 23 octombrie 2007 FINAL 23/01/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Stici v. Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința ca Camera compusă din: Sir Nicolas Bratza, Președintele J. Casadevill, G. Bonello, K. Traja, S. Pavlovschi, L. Garlicki, L. Mijović, judecători și dl T.L.

Grefierul de secțiune deliberat în privat la 2 octombrie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 35324/04) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (nr. 35324/04) de către un național moldovenesc, dl Petru Stici (nr. 26 august 2004). Nagacevschi, de la "Avocații pentru Drepturile Omului", o organizație neguvernamentală din Chișinău. Guvernul moldovenesc (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl V. Grosu. Reclamantul a susținut, în special, că a fost reținut ilegal și că instanța nu a dat motive relevante și suficiente pentru deținerea sa, că nu a avut acces la părțile relevante ale dosarului său penal pentru a contesta efectiv detenția sa în timp de proces și că mai multe dintre drepturile sale în temeiul articolului 6 au fost încălcate.

Cererea a fost alocată celei de-a patra secțiune a Curții (art. 52 §) 1 din Regulamentul Curții). La 10 aprilie 2007, o cameră din această secțiune a hotărât să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. În conformitate cu art. 41 din Regulamentul Curții, camera a hotărât să acorde prioritate examinării cazului. FACTE CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1970 și trăiește în Chișinău. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost convocat să apară la biroul procurorului din Chișinău la 14 iunie 2004. La sosire, el a fost arestat pe suspect că a fost ucis, în 1993, dl I.O., al cărui mamă a devenit Președinte al Parlamentului în 2001. La 15 iunie 2004, procurorul a solicitat Curtea de District Buiucani să elibereze un mandat pentru arestarea reclamantului.

În cererea sa, procurorul a afirmat că reclamantul a comis infracțiunea cu care a fost acuzat. La 17 iunie 2004, Curtea de District Buiucani a eliberat o ordonanță pentru detenția anterioară a reclamantului timp de treizeci de zile. Reclamantul și avocatul său nu au primit acces la dosarul care a fost depus la instanță pentru a justifica arestarea sa. Curtea a dat următoarele motive pentru decizia sa: „În inițierea procedurii penale, a fost urmată procedura. [Reclamantul] este acuzat de o crimă gravă pentru care legea penală prevede o pedeapsă a privarii de libertate timp de mai mult de doi ani. [Reclamantul] este șomer și are un pașaport român – fapte care confirmă existența unui pericol de a absoarbe de autoritățile de aplicare a legii.

În plus, acuzatul ar avea o posibilitate reală de a obstrucționa investigația penală prin influențarea martorilor dacă ar fi eliberat. În aceste circumstanțe, detenția acuzatului este absolut necesară în acest moment.” Reclamantul nu a apelat împotriva deciziei respective. 10. La 12 iulie 2004, procurorul a solicitat o prelungire a detenției reclamantului, declarând că mai trebuie realizate multe acte procedurale, cum ar fi o confruntare cu o co-accusată (U.) și o verificare a locației altor persoane, și că reclamantul ar putea absconda. La 13 iulie 2004, Curtea de district Buiucani a prelungit detenția reclamantului pentru o perioadă de treizeci de zile, pe baza motivelor date de urmărire. În apelul său, reclamantul a susținut că, în primele 30 de zile de detenție, nu s-a efectuat nici un act procedural cu participarea sa, ceea ce contrazice afirmația procurorului că detenția sa este necesară pentru a permite realizarea acestor acte.

În plus, coaccusul cu care a fost planificată o confruntare (U.) a fost, de asemenea, reținut în acea perioadă și totuși nu a avut loc nicio confruntare. Reclamantul a declarat că are o reședință permanentă în Moldova și trei copii pentru a sprijini și a suferi de o boală neurologică care necesită tratament medical specializat. La 20 iulie 2004, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul reclamantului. Curtea a constatat că instanța de judecată a respectat procedura corectă și a adoptat o decizie legală pe baza circumstanțelor cazului. Potrivit reclamantului, el și avocatul său nu aveau acces la nici o parte din dosarul său penal. 14. La 27 iulie 2004, reclamantul a făcut o cerere de habeas corpus, susținând că nu există nici un motiv pentru detenția anterioară.

Crima cu care a fost acuzat a fost comisă cu unsprezece ani mai devreme și ar fi putut părăsi ușor Moldova a avut ceva de-a face cu această crimă. El a apărut în fața investigatorilor ca răspuns la primele lor convocări și a invocat întotdeauna inocenția sa. Reclamantul a cerut o măsură preventivă mai ușoară, cum ar fi cauțiunea sau arestarea la domiciliu, subliniind faptul că arestarea la domiciliu a oferit practic aceleași garanții împotriva interferențelor în ancheta, precum și a adăugat în cele din urmă că nu are cazier penal și a promis să apară în fața investigatorului la prima cerere. 15. La 6 august 2004, fratele reclamantului a încheiat un contract cu un al doilea avocat, dl V. Nagacevschi, pentru a reprezenta reclamantul.

Potrivit reclamantului, este practică standard în Moldova ca rudele acuzate să încheie un contract cu un avocat atunci când acuzatul este reținut și nu are nici o modalitate de a găsi un avocat sau de a plăti pentru unul. Potrivit reclamantului, el intenționează să semneze un contract cu dl Nagacevschi chiar înainte de audiere a instanței, dar el a fost privat de această posibilitate de faptul că autoritățile nu l-au adus la audiere. 16. De asemenea, la 6 august 2004, dl Nagacevschi solicită instanței să acorde avocaților reclamantului acces la materialele din dosarul penal care se presupune că este necesară deținerea reclamantului. El susține că refuzul de acordare a acestui acces va încălca principiul egalității de arme.

În aceeași zi, Tribunalul de district Buiucani a examinat cererea reclamantului de habeas corpus în absența sa. Primul avocat al reclamantului a dat motive suplimentare pentru eliberarea clientului său, susținând că gravitatea infracțiunii cu care a fost acuzat nu poate constitui, în sine, o bază suficientă pentru detenție. Pașaportul român al reclamantului era un motiv insuficient pentru detenție, deoarece ar putea fi confiscat de autoritățile, împreună cu pașaportul său moldovenesc. În plus, ancheta a fost deja terminată și, prin urmare, reclamantul nu a putut interfera cu cursul său. În cele din urmă, el a subliniat că detenția ar trebui să fie o măsură excepțională, însă în practică autoritățile moldovenești l-au aplicat ca regulă.

Curtea a respins cererea avocatului reclamantului din următoarele motive: „Persoana este acuzată de o crimă pentru care legea penală prevede o pedeapsă a privarii de libertate de până la douăzeci de ani. [Reclamantul] ar putea abate sau comite alte crime, și ar putea obstrucționa ancheta prin influențarea [mamă a victimei] sau a martorilor. Curtea consideră prematură să înlocuiască detenția reclamantului cu o măsură preventivă mai ușoară.” 19. În recursul său, reclamantul s-a bazat pe argumentele prezentate anterior instanțelor, adăugând că drepturile sale au fost încălcate în continuare atunci când nu a fost adus la ședință, atunci când dl Nagacevschi nu a fost autorizat să pledeze în fața instanței de judecată și atunci când avocații nu au primit acces la nicio parte a dosarului penal.

20. La 9 august 2004, acuzarea a prezentat dosarul și proiectul de pronunțare al reclamantului la instanța de judecată. În urma expirării, la 14 august 2004, a ordinului de judecată din 13 iulie 2004 (a se vedea punctul 11 de mai sus), acuzația nu a formulat alte cereri de prelungire a detenției reclamantului. 21. La 17 august 2004, Curtea de Apel Chișinău a susținut decizia din 6 august 2004. 22. La 29 noiembrie 2004 a avut loc prima audiere în fața instanței de judecată, în cursul căreia instanța a hotărât, printre altele , că reclamantul ar trebui să rămână în detenție preliminară, fără însă să precizeze cât de mult timp. 23. Potrivit Guvernului, la 3 iulie 2006, Curtea de District Rîșcani a declarat reclamantul vinovat de infracțiune cu care a fost acuzat.

Această hotărâre a fost susținută de Curtea de Apel Chișinău la 2 octombrie 2006. 24. Cazul este în așteptare în fața Curții Supreme de Justiție. II. Drept DOMESTIC RELEVANT 25. Legea internă relevantă a fost stabilită în Boicenco c. Moldova (nr. 41088/05, § 64-71, 11 iulie 2006). În plus, dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală au citit după cum urmează: „art. 66 (2) Acuzatul ... are dreptul: ... (21) să citească materialele prezentate instanței în sprijinul [necesității] de arest;” „art. 176 (1) Măsurile preventive pot fi aplicate de către autoritatea judecătorească sau de către instanță numai în cazurile în care există suficiente motive rezonabile pentru a crede că un acuzat ... va absoarce, va obstrucționa stabilirea adevărului în timpul procedurii penale sau de revocare, sau acestea pot fi aplicate de către instanță pentru a asigura executarea unei sentințe.

(2) Detenția în așteptarea procesului și a măsurilor de prevenire alternative pot fi impuse numai în cazurile privind infracțiunile pentru care legea prevede o condamnare de mai mult de doi ani.

În cazurile privind infracțiunile pentru care legea prevede o condamnare de mai puțin de doi ani, acestea pot fi aplicate în cazul în care ... acuzatul a comis deja actele menționate la alin. (1) (3) În ceea ce privește necesitatea aplicării măsurilor preventive, autoritatea judecătorească și instanța vor lua în considerare următoarele criterii suplimentare: caracterul și gradul prejudiciului cauzat de infracțiune, caracterul acuzatului, vârsta și starea de sănătate, ocuparea sa, statul său de familie și existența oricăror persoane dependente, statutul său economic, existența unui loc permanent de locuință, alte circumstanțe esențiale.” HOTĂRÂREA 27. Reclamantul s-a plâns că detenția sa după expirarea ultimei ordine de detenție, la 14 august 2004, nu a fost „legitim” în sensul articolului 5 § 1 din Convenție, al căror parte relevantă prevede: „1.

Oricine are dreptul la libertate și securitatea persoanei. Nimeni nu va fi privat de libertate în afară de următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege: ... (c) arestarea sau detenția legală a unei persoane efectuate în scopul de a-l aduce în fața autorității juridice competente pe suspectul rezonabil de a fi comis o infracțiune sau atunci când este considerat rezonabil necesar pentru a preveni comiterea unei infracțiuni sau a fugit după ce a făcut-o;” 28. De asemenea, reclamantul se plângea că detenția sa în așteptarea procesului nu s-a bazat pe motive „relevante și suficiente”. Partea relevantă a art. 5 § 3 se menționează: „3. Oricine arestat sau reținut în conformitate cu dispozițiile alin. (1) (c) din prezentul articol este ... dreptul la judecată într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului.

Eliberarea poate fi condiționată prin garanții de a apărea pentru proces.” Reclamantul s-a plâns că eșecul autorităților să-i dea el și avocatul său acces la partea relevantă a dosarului pentru a contesta în mod eficace motivele pentru arestarea sa a fost contrar articolului 6 § 3 din Convenție. De asemenea, el se plângea, în conformitate cu același articol, pentru faptul că instanța nu l-a auzit personal la 6 august 2004 și pentru a permite celui de-al doilea avocat să ia parte la acțiune la acea dată. Curtea consideră că aceste plângeri ar trebui examinate în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție, deoarece acestea se referă la procedura de habeas corpus. art. 5 § 4 reține: „4.

Orice persoană care este privată de libertate prin arestarea sau detenția are dreptul să ia o procedură prin care legalitatea detenției sale este hotărâtă rapid de către o instanță și de eliberare a sa ordonată dacă detenția nu este legală.” 30. Reclamantul s-a plâns în legătură cu declarațiile acuzației că a comis o infracțiune înaintea vinovăției sau nevinovăției sale au fost hotărâte de o instanță, în contravenție cu art. 6 § 2 din Convenție. art. 6 § 2 se citește după cum urmează: „2. Oricine acuzat de o infracțiune penală este presupus nevinovat până când se dovedește vinovat în conformitate cu legea.” 31. Reclamantul s-a plâns în cele din urmă că recursul său împotriva deciziei din 6 august 2004 nu a fost examinat, privand-o astfel de reexaminare de către o instanță superioră, în conformitate cu art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, care spune: „1.

Fiecare condamnat pentru o infracțiune de către un tribunal are dreptul de a-și revizui condamnarea sau condamnarea de către un tribunal superior. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pe care le poate exercita, este reglementată de lege. Acest drept poate fi supus unor excepții în ceea ce privește infracțiunile de caracter minor, astfel cum este prescris de lege, sau în cazurile în care persoana în cauză a fost judecată în prima instanță de cel mai înalt tribunal sau a fost condamnat în urma unui recurs împotriva achitării.” ADMISSIBILITY 32. În cererea sa inițială, reclamantul a afirmat că autoritățile au refuzat să-i dea acces la partea dosarului privind motivele de detenție.

Cu toate acestea, în observațiile sale cu privire la admisibilitatea și meritul, el solicită Curții să nu continue examinarea acestei plângeri având în vedere faptul că, indiferent de ceea ce s-a întâmplat în dosarul, instanțele nu au făcut trimitere la niciun material din dosar pentru a sprijini deciziile pentru detenția sa. Prin urmare, materialele dosarului nu au afectat în niciun fel ordinele de detenție ale reclamantului. Având în vedere concluziile sale privind motivele de detenție ale reclamantului în temeiul articolului 5 § 3 (a se vedea punctul 46 de mai jos), Curtea nu constată niciun motiv de a examina această parte a plângerii. 33. Reclamantul a admis, de asemenea, că recursul său împotriva hotărârii de 6 August 2004 a fost examinat la 17 august 2004, însă a insistat că nu cunoștea această decizie deoarece el nu a fost informat de aceasta, nici invitat la audiere.

Decizia nu a fost în niciun caz motivată. Curtea consideră că art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție nu este aplicabil deoarece reclamantul nu a fost condamnat prin decizia din 17 În august 2004, această plângere trebuie respinsă ca fiind incompatibilă cu competența Curții ratione materiae 34. Curtea consideră că plângerea reclamantului privind încălcarea presupunerii nevinovăției sale, în contravenție cu art. 6 § 2 din Convenție, este, de asemenea, întemeiată în mod evident. Plângerea se referă la cererea urmăririi pentru arestarea reclamantului, în care reclamantul a fost acuzat de a fi comis o infracțiune. Curtea consideră că este în natura funcțiilor procurorului să prezinte la instanța competentă dovezi și acuzații împotriva persoanelor suspectate în mod rezonabil că au comis o infracțiune.

Curtea constată că acuzația a fost făcută numai în instanță și nu a fost repetată în public. 35. Curtea consideră, de asemenea, că plângerile reclamantei în temeiul articolului 5 § 1 (base legală de detenție), § 3 (rațiuni de detenție) și § 4 (examinarea cererii de habeas corpus ale reclamantului la 6 august 2004 în absența sa și nereceperea de a admite unul dintre avocații săi la audiere) a Convenției susține întrebări de fapt și de drept suficient de serioase pentru ca determinarea lor să depinde de o examinare a meritelor. Prin urmare, acesta declară aceste plângeri admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica art. 3 din Convenție (a se vedea punctul 4 de mai sus), Curtea va analiza imediat meritele acestor plângeri.

II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 5 § 1 AL CONVENȚIEI 36. Reclamantul a susținut că, de la expirarea ultimei hotărâri judiciare pentru detenția sa în așteptarea procesului la 14 august 2004, nici o altă hotărâre a instanței nu a prevăzut în continuare detenția sa. El a considerat că dispozițiile juridice menționate de guvern nu sunt previzibile în aplicarea lor, în conformitate cu cerințele articolului 5 din Convenție. El se bazează pe Baranowski c. Polonia (n. 28358/95, CEHR 2000 III). 37. Guvernul a declarat că, după ce dosarul reclamantului a fost depus în judecată la 14 august 2004, instanța de judecată trebuie să se ocupe de orice cerere referitoare la detenția reclamantului în așteptarea procesului, care s-a bazat pe dispozițiile clare ale legii.

Ei se bazează în esență pe aceleași dispoziții juridice pe care se bazează în Boicenco Guvernul a subliniat că, în plus față de dispozițiile juridice relevante, reclamantul a avut dreptul de a cere instanței de judecată să revizuiască necesitatea continuării deținutei sale și că instanța a efectuat o astfel de reexaminare în mai multe ocazii, oferind astfel o bază juridică pentru detenția sa. 38. Curtea reamintește că a constatat încălcarea articolului 5 § 1 din Convenția din Boicenco (citată mai sus, § 154), Holomiov c. Moldova , (nr. 30649/05, § 130, 7 noiembrie 2006) și Modarca c. Moldova (nr. 14437/05, § 74, 10 După examinarea materialului care i-a fost prezentat, Curtea consideră că dosarul nu conține niciun element care să-i permită să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză.

39. Curtea constată, din motivele prezentate în cauzele menționate mai sus, că detenția reclamantului în așteptarea procesului după 14 august 2004, atunci când ultima hotărâre judiciară pentru detenție a expirat, nu a fost bazată pe nicio dispoziție legală. 40. În consecință, a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție. III. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 5 § 3 DE CONVENȚIE 41. Reclamantul s-a plâns de închidere în timpul procesului fără motive suficiente date de instanțe. El s-a bazat pe jurisprudența Curții în cazuri precum Sarban c. Moldova (nr. 3456/05, 4 octombrie 2005) și Boicenco (citat mai sus, § 145). 42. Guvernul a considerat că instanța internă a dat motive relevante și suficiente pentru detenția reclamantului.

43. Curtea remarcă în primul rând că a constatat că detenția reclamantului după 14 august 2004 nu avea nicio bază juridică. Având în vedere concluzia respectivă, nu consideră necesară examinarea separată a plângerii în temeiul articolului 5 § 3 în aceeași perioadă.

Cu toate acestea, reclamantul s-a plângut și de lipsa motivelor de detenție în hotărârile din instanța internă adoptate înainte de 14 august 2004. Curtea își va examina plângerea în legătură cu această perioadă, reamintind că justificarea pentru orice perioadă de detenție, indiferent de cât de scurtă, trebuie să fie demonstrată convingător de către autorități (Belchev v. Bulgaria) , nr. 39270/98, § 82, 8 aprilie 2004, și Castravet c. Moldova , nr. 23393/05, § 33, 13 martie 2007). 44. Curtea constată că motivele invocate de instanța internă în hotărârile lor de a prelungi detenția reclamantului (a se vedea punctele 11, 13 și 18 mai sus) au fost practic identice cu motivele utilizate de instanța internă pentru revocarea la Sarban (citate mai sus, la §§§ 11 și 14) și alte cazuri similare împotriva Moldovei.

Ca și în Sarban , instanța internă s-a limitat la parafrazarea motivelor de detenție prevăzute de Codul de Procedință Penală, fără a explica modul în care au aplicat în cazul reclamantului. Singura excepție a fost faptul că au făcut trimitere la pașaportul român al reclamantului, care ar fi putut să-i permită să absoardă în străinătate și lipsa sa de muncă permanentă. Cu toate acestea, instanțele nu au reacționat în nici un fel la argumentul reclamantului potrivit căruia atât pașaportul român, cât și pașaportul moldovenesc ar fi putut fi confiscat de autoritățile în cazul în care au hotărât că acest lucru este necesar pentru a împiedica abscondarea sa și că există măsuri preventive alternative, dintre care unele (de exemplu, arestarea la domiciliu) furnizează practic aceleași garanții împotriva abscondarii ca detenție preventivă (a se vedea punctul 17 mai sus).

Nici niciun alt factor în favoarea eliberării reclamantului nu a fost examinat, cum ar fi apariția sa în favoarea investigatorului la prima cerere a acestuia (a se vedea punctul 7 mai sus), în ciuda unei cerințe exprese de a face acest lucru în temeiul articolului 176 alineatul (3) din Codul de procedură penală (a se vedea punctul 26 mai sus) și a trimiterii reclamantului la mai multe motive relevante împotriva detenției (a se vedea punctul 12 mai sus; a se vedea și Ambruszkiewicz c. Polonia , nr. 38797/03, § 33, 4 mai 2006 . Curtea ia în considerare, de asemenea, faptul că reclamantul a fost reținut timp de mai mult de doi ani în timpul procesului, chiar dacă nu au fost avansate noi motive pentru nevoia continuă de a fi reținută.

45. Prin urmare, Curtea nu consideră că cazul instantanez poate fi distins de Sarban și alte cazuri similare ale Moldovei în ceea ce privește relevanța și suficiența motivelor de detenție. În consecință, a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție în acest sens. III.

ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 5 § 4 A CONVENȚIEI 47. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție, cu privire la nevoia instanței de a auzi dovezi de la el la 6 august 2004 și la refuzul său de a permite unul dintre avocații săi să participe la procedura în acea dată, pe care Curtea a hotărât (a se vedea punctul 29 mai sus) ar trebui examinată în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție, deoarece participarea avocatului în cauză a avut legătură cu habeas corpus Hotărârea 48. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este necesară examinarea separată a acestor plângeri, având în vedere concluzia de mai sus cu privire la lipsa motivelor relevante și suficiente în decizia instanței din 6 august 2004 (a se vedea punctul 46 de mai sus).

În astfel de circumstanțe, Curtea se îndoiește că prezența reclamantului sau a unui alt avocat ar fi afectat rezultatul. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 49. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 50. Reclamantul a solicitat 4.000 de euro (EUR) în compensare pentru prejudiciul cauzat de încălcarea drepturilor sale. În susținerea afirmațiilor sale, el s-a bazat pe jurisprudența Curții în ceea ce privește plângerile similare. 51. Guvernul nu este de acord cu suma pretinsă de către reclamant, susținând că este excesivă în funcție de jurisprudența Curții și că nu s-a adunat nici o dovadă pentru a demonstra că daunele au fost cauzate reclamantului.

În orice caz, constatarea unei încălcări ar trebui să constituie suficientă satisfacție. 52. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi fost cauzat o anumită cantitate de stres și anxietate ca urmare a nerespectării drepturilor sale garantate de art. 5 § § 1 și 3 din Convenție, în special deținerea sa fără nicio bază juridică de mai mult de zece luni. Prin urmare, aceasta acordă în întregime cererea reclamantului (a se vedea Ječius c. Lituania , nr. 34578/97, § § 109, CEHR 2000 IX). Costurile și cheltuielile 53. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1.425 EUR pentru costuri și cheltuieli. El s-a bazat pe un contract cu avocatul său, conform căruia a trebuit să plătească taxele juridice la o rată orară de 75 EUR, precum și o listă indicată a orelor de lucru pe acest caz, care se ridică la nouăzeci de ore.

54. Guvernul a considerat că aceste afirmații sunt excesive și a contestat necesitatea de a lucra pentru nouăzeci de ore în acest caz. În plus, nu au fost prezentate dovezi pentru a dovedi că suma solicitată a fost, de fapt, plătită avocatului. 55. Curtea reamintește că, pentru ca costurile și cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea Modarca , citată mai sus, § 106). În conformitate cu art. 60 § 2 din Regulamentul de procedură, trebuie depuse informații referitoare la creanțele formulate, în lipsa căreia Camera poate respinge reclamația în întregime sau în parte.

56. În acest caz, Curtea ia act de contractul cu avocatul reclamantului și de lista prezentată. Având în vedere lipsa relativă de complexitate a cauzei și de respingerea sau retragerea unui număr de plângeri prezentate inițial în fața Curții, acordă reclamantului 1000 EUR pentru costuri și cheltuieli. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

admisibilă plângerea în temeiul articolului 5 § 1 (base legală de detenție), § 3 (rațiuni de detenție) și § 4 (examinare a cererii de habeas corpus ale reclamantului la 6 august 2004 în absența sa și neapărarea de a admite unul dintre avocații săi la audiere) și restul cererii inadmisibil; că a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție în ceea ce privește detenția reclamantului fără o bază juridică după 14 august 2004; deține că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție în ceea ce privește perioada între 14 iunie și 16 august 2004; deține că nu este necesară examinarea separată a plângerii în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție; deține litera (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 4000 EUR (4 mii de euro) pentru prejudicii morale și 1000 EUR (1 mii de euro) pentru costuri și cheltuieli, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale;

respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 23 octombrie 2007, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții.

FOURTH SECTION

CASE OF STICI v. MOLDOVA (Application no. 35324/04) JUDGMENT STRASBOURG 23 October 2007 FINAL 23/01/2008 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Stici v. Moldova, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza, President, Mr J. Casadevall, Mr G. Bonello, Mr K. Traja, Mr S. Pavlovschi, Mr L. Garlicki, Ms L. Mijović, judges, and Mr T.L. Early , Section Registrar , Having deliberated in private on 2 October 2007, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5. The applicant was born in 1970 and lives in Chișinău.

RELEVANT DOMESTIC LAW

25. The relevant domestic law has been set out in Boicenco v. Moldova (no. 41088/05, § 64-71, 11 July 2006). 26 . In addition, the relevant provisions of the Code of Criminal Procedure read as follows: “Article 66 (2) The accused ... has the right: ... (21) to read the materials submitted to the court in support of [the need for] his arrest;” “Article 176 (1) Preventive measures may be applied by the prosecuting authority or by the court only in those cases where there are sufficient reasonable grounds for believing that an accused ... will abscond, obstruct the establishment of the truth during the criminal proceedings or re-offend, or they can be applied by the court in order to ensure the enforcement of a sentence.

(2) Detention pending trial and alternative preventive measures may be imposed only in cases concerning offences in respect of which the law provides for a custodial sentence exceeding two years. In cases concerning offences in respect of which the law provides for a custodial sentence of less than two years, they may be applied if ... the accused has already committed the acts mentioned in paragraph (1). (3) In deciding on the necessity of applying preventive measures, the prosecuting authority and the court will take into consideration the following additional criteria: 1) the character and degree of harm caused by the offence, 2) the character of the ... accused, 3) his/her age and state of health, 4) his/her occupation, 5) his/her family status and existence of any dependants, 6) his/her economic status, 7) the existence of a permanent place of abode, 8) other essential circumstances.” THE LAW

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5 § 1 OF THE CONVENTION

36. The applicant argued that since the expiry of the last court order for his detention pending trial on 14 August 2004 no other court decision had provided for his further detention. He considered that the legal provisions referred to by the Government were not foreseeable in their application, contrary to the requirements of Article 5 of the Convention. He relied on Baranowski v. Poland (no. 28358/95, ECHR 2000 ‑ III).

III. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5 § 3 OF THE CONVENTION

41. The applicant complained about his detention pending trial without sufficient reasons given by the courts. He relied on the Court's jurisprudence in cases such as Sarban v. Moldova (no. 3456/05, 4 October 2005) and Boicenco (cited above, § 145).

III. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5 § 4 OF THE CONVENTION

47. The applicant also complained under Article 5 § 4 of the Convention about the court's failure to hear evidence from him on 6 August 2004 and its refusal to allow one of his lawyers to participate in the proceedings on that date, which the Court has decided (see paragraph 29 above) should be examined under Article 5 § 4 of the Convention since the lawyer's participation concerned habeas corpus proceedings.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

49. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares admissible the complaint under Articles 5 § 1 (lawful basis for detention), § 3 (reasons for detention) and § 4 (examination of the applicant's habeas corpus request on 6 August 2004 in his absence and the failure to admit one of his lawyers to the hearing), and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 5 § 1 of the Convention in respect of the applicant's detention without a legal basis after 14 August 2004; 3. Holds that there has been a violation of Article 5 § 3 of the Convention as regards the period between 14 June and 16 August 2004; 4. Holds that there is no need to examine separately the complaint under Article 5 § 4 of the Convention; 5. Holds : (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article 44 § 2 of the Convention, EUR 4,000 (four thousand euros) for non-pecuniary damage and EUR 1,000 (one thousand euros) for costs and expenses, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 6. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 23 October 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. T.L. Early Nicolas Bratza Registrar President