ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 928/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Curtea de apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 24/R/2021 din 10 noiembrie 2021, a respins ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva încheierii civile f. n. din 1 iulie 2021 și a încheierii civile nr. 41/F/CC/2021 din 8 iulie 2021, ambele pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. x/2019.

În motivare, s-a reținut că, potrivit art. art. 191 alin. (1) din C. proc. civ., "împotriva încheierii prevăzute la art. 190, cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia", în timp ce alin. (4) prevede că încheierea de soluționare a cererii de reexaminare este definitivă".

Prin urmare, în cadrul procedurii de reexaminare a amenzii judiciare, instanța se pronunță prin încheiere definitivă, nefiind reglementată în C. proc. civ. o cale de atac cu privire la încheierea prin care se soluționează cererea de reexaminare, recursul fiind, în aceste condiții, inadmisibil.

Cât privește regimul juridic al căilor de atac ce pot fi declarate împotriva încheierilor premergătoare, se reține că este guvernat de dispozițiile art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., conform cărora "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară numai dacă legea dispune altfel", aceste dispoziții fiind aplicabile și în recurs, conform art. 494 din C. proc. civ.

De asemenea, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale reglementează calea de atac a recursului doar împotriva încheierii prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu și împotriva încheierii prin care se admite solicitarea de sesizare a Curții Constituționale.

În același sens sunt dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Or, încheierile atacate prin prezentul recurs nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea recursului, reclamantul a invocat că nu a fost legal citat și astfel i s-a încălcat dreptul la apărare, hotărârea este nulă, deoarece instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale și a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, exercitarea unei căi de atac reprezentând o modalitate legală de a corecta o măsură dispusă și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept care indică posibilitatea exercitării căilor de atac, Curtea Constituțională însăși statuând că este constituțională exercitarea căilor de atac în cazul sancțiunilor.

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În speță, recursul vizează o hotărâre prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A., decizie care nu este supusă recursului, fiind o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 24/R/2021 din 10 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 24/R/2021 din 10 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2022.