ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 923/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 3763 din 8 noiembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta A. S.A. la plata de daune morale, după cum urmează:

- către reclamanta B. a sumei de 26.000 euro (curs B.N.R. la data plății);

- către reclamantul C. a sumei de 6.000 euro (curs B.N.R. la data plății);

- către reclamanta D. a sumei de 10.000 euro (curs B.N.R. la data plății);

- către reclamantul E. a sumei de 11.000 euro (curs B.N.R. la data plății).

Prin aceeași sentință s-au admis în parte cererile de cheltuieli de judecată și a obligat pârâta la plata:

- către reclamanta B. a sumelor de 3.486,6 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și 1.250 RON onorariu avocat;

- către reclamantul C. a sumelor de 1.249,4 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și 1.250 RON onorariu avocat;

- către reclamanta D. a sumelor de 1.979 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și 1.250 RON onorariu avocat;

- către reclamantul E. a sumelor de 2.112,6 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și 1.250 RON onorariu avocat.

În raport cu situația de fapt reținută în urma probatoriului administrat, prima instanță a reținut că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale pentru fapta comisă de către intervenient.

Curtea de apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1404 A din 23 octombrie 2020, a admis apelul declarat de reclamanți B., C., D., E., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamanți a următoarelor sume:

- către reclamanta B. a sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudicii morale, precum și a sumei de 9.970 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță;

- către reclamantul C. a sumei de 15.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudicii morale, precum și a sumei de 4.264 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță;

- către reclamanta D. a sumei de 20.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudicii morale, precum și a sumei de 4.722 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță;

- către reclamantul E. a sumei de 50.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudicii morale, precum și a sumei de 7.470 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță, a menținut în rest dispozițiile sentinței apelate și a obligat intimata la plata către apelanți a următoarelor sume, reprezentând cheltuieli de judecată în apel:

- către apelanta B. a sumei de 3.567,4 RON;

- către apelantul C. a sumei 946,45 RON;

- către apelanta D. a sumei de 1.018 RON;

- către apelantul E. a sumei de 2.412,8 RON.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că pârâta nu a făcut dovada faptului că reclamanții nu purtau centura de siguranță, opinia formulată de expert reprezintând doar o ipoteză de lucru, astfel încât despăgubirile acordate reclamanților se impun a fi majorate cu cel puțin o treime, atât din perspectiva faptului că în apel s-a constatat că pârâta nu a dovedit culpa reclamanților, cât și a faptului că sumele acordate de prima instanță au fost, oricum, subdimensionate în raport cu criteriile generale stabilite în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia și casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivelor de casare, s-a arătat că motivarea este superficială și confuză, astfel încât instanța de recurs nu poate înțelege în ce măsură normele legale au fost sau nu aplicat corect în situația speței, existând o contradicție între considerente/argumente, ceea ce a determinat o motivare ilogică și contradictorie, cu titlu de exemplu fiind menționarea unor tratate de psihologie neindicate și nesusținute de părți.

Nelegalitatea soluției Curții de Apel s-a susținut și prin prisma unei interpretări eronate a mai multor norme legale, anume art. 1371 din C. civ., art. 36

1

din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, art. 330 alin. (1) din C. proc. civ. și normele speciale în materie de asigurări, în speță art. 28 si art. 50 alin. (1) lit. d) din Norma C.S.A. nr. 23/2014, cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au contestat conluzia expertului constând în nepurtarea centurii de siguranță, iar despăgubirile morale acordate reclamanților se îndepărtează mult de jurisprudența și practica instanțelor de judecată, instanța de apel aplicând un factor de apreciere subiectiv al acestora și nu obiectiv, singurul în măsură să ofere un caracter justificat al daunelor.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14 octombrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Prin încheierea din 3 februarie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 14 aprilie 2022, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenta cu privire la modul în care instanța de apel a analizat probele (înscrisurile) în stabilirea daunelor morale și cele referitoare la situația de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 (1) pct. 6 din C. proc. civ., din analiza considerentelor deciziei atacate reiese faptul că instanța de control judiciar a răspuns punctual fiecărei critici inserate în motivele de apel, în aprecierea atât asupra daunelor materiale cât și a daunelor morale, luându-se în considerare probatoriul administrat în cauză și avându-se în vedere, la cuantificarea daunelor morale, consecințele negative suferite de persoanele vătămate pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Recurenta, de altfel, nu a precizat, în concret, de ce apreciază că decizia dată de curtea de apel, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Astfel, prin majoritatea criticilor formulate, recursul aduce, de fapt, în dezbatere, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, ce vizează aplicarea greșită a legii în privința daunelor morale, ce în opinia recurentei au fost acordate într-un cuantum exagerat, cu referire și la faptul că "daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România", Înalta Curte reține că și acest motiv de recurs este nefondat.

În analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor, care ar presupune reevaluarea situației de fapt, întrucât o astfel de împrejurare excedează limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac a recursului.

Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel, conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă așadar, o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Referitor la susținerile recurentei, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 în vigoare la data producerii accidentului, prevăd că daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, însă noțiunea de jurisprudență nu se poate rezuma la decizii izolate de speță.

Totodată, Norma A.S.F. menționată nu poate avea caracter de normă legală specială, cu prevalență în aplicarea ei față de normele C. civ., întrucât ea are doar caracterul unei norme explicative, date în aplicarea unei legi, fără a putea limita sau modifica aplicarea regulilor impuse de C. civ.

Legislația din România nu cuprinde criterii concrete de evaluare a acestui tip de despăgubire, iar jurisprudența națională a apreciat, de la caz la caz, acest pretium doloris, în raport cu importanța valorii morale lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

În speță se constată că instanța de control judiciar a soluționat apelul reclamanților și a statuat că la aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere caracterul nu atât reparatoriu, cât în special compensatoriu al acestora.

Examinând decizia atacată se observă că instanța de apel, atunci când a majorat cuantumul daunelor morale acordate reclamanților, s-a raportat la criteriile obiective de determinare a acestora, valorificate de jurisprudență și identificate de doctrină, apreciind consecințele negative suferite de aceștia, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Se constată, astfel, că instanța de apel a precizat clar și neechivoc criteriile avute în vedere la cuantificarea daunelor morale, criterii ce au fost adaptate situației concrete a reclamanților.

Referirea la tratatele de specialitate făcută de instanța de apel se încadrează în limitele alin. (2) al art. 255 din C. proc. civ., potrivit căruia: "dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui", accidentul în sine constituind un element negativ în viața omului, cu consecințe asupra vieții cotidiene.

De asemenea, Înalta Curte reține că, în speța de față, contrar susținerilor recurentei, soluția criticată nu excedează, într-o manieră nejustificată, limitelor stabilite în spețe cu o cazuistică similară, în care asigurătorii de răspundere civilă delictuală au fost obligați să plătească victimelor accidentelor rutiere, atât prin hotărâri ale instanțelor civile, cât și ale instanțelor penale, sume comparabile cu cele acordate în cauza de față.

Or, atâta vreme cât nu există o soluție legislativă, respectiv un act cu forță normativă care să stabilească criterii și plafoane de acordare a acestor despăgubiri, instanțele sunt abilitate a aprecia în echitate pe baza unor criterii stabilite în jurisprudența internă și a Curții europene, analizând împrejurările concrete și urmările faptei prejudiciabile, ținând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței generate de vătămarea corporală a reclamantului și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză.

Din perspectiva celor expuse, cum nici unul din motivele de recurs nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1404A din 23 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1404A din 23 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 aprilie 2022.