ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 892/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 14.06.2011 pe rolul Tribunalului Constanța, secția Comercială sub nr. x/2011, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâții C., D. și S.C. E. S.R.L. CONSTANȚA, solicitând instanței ca, prin hotărâre judecătorească, să dispună: excluderea asociaților/administratori din societatea E. S.R.L. Constanța, precum și să se pronunțe cu privire la structura participării la capitalul social al societății, a celorlalți asociați.

Prima instanță a pus în discuția părților conexarea dosarului nr. x/2011, la prezenta cauză, în condițiile în care, în acel dosar, calitate de reclamanți aveau C., D. și S.C. E. S.R.L., care au chemat în judecată pe pârâții A. și B., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: excluderea acestor pârâți din cadrul S.C. E. S.R.L.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2013, având în vedere că la termen, reclamanții nu au depus documentele contabile în vederea efectuării expertizei contabile dispuse în cauză, cum de altfel, nu au respectat dispoziția instanței de a permite expertului studierea arhivei societății pârâte S.C. E. S.R.L., pentru desocotire, instanța de fond a dispus disjungerea acelui dosar, continuând judecata în cauză.

Prin cerere reconvențională, pârâtul C., în nume propriu și pentru S.C. E. S.R.L., prin apărător ales, a solicitat: excluderea asociaților B. și A. din S.C. E. S.R.L., precum și să se dispună cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați.

Prin cerere reconvențională, pârâtul D., în nume propriu și pentru S.C. E. S.R.L., prin apărător ales, a solicitat: excluderea asociaților A. și B. din aceeași societate comercială și, pe cale de consecință, să se dispună repartizarea părților sociale pe care aceștia le dețin în societate către ceilalți asociați.

Prin sentința civilă nr. 3407 din 04 decembrie 2013, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, precum și excepția lipsei de interes în ceea ce privește cererea reconvențională; a admis acțiunea principală, dispunând excluderea pârâților C. și D. din calitatea de asociați ai S.C. E. S.R.L, cu consecința ca părțile sociale deținute de asociații excluși C. și D., în cuantum total de 44%, respectiv un procent de 22% aparținând fiecărui asociat exclus, conform mențiunilor din registrul comerțului, să fie preluate de asociații A. și B., astfel: - asociatul A. va prelua 26,71% părți sociale din cele 44% deținute în total de asociații excluși, cumulând astfel 60,71% din părțile sociale, iar - asociatul B. va prelua 17,29% părți sociale din cele 44% deținute în total de asociații excluși, cumulând astfel 39,29% din părțile sociale.

Prin aceeași hotărâre, instanța de fond a dispus respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâții-reclamanți, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții C. și D., înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 19.03.2014.

Prin decizia civilă nr. 789 din 11 decembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis recursul, dispunând modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii principale, ca nefondată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la respingerea excepțiilor și a cererii reconvenționale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 05 ianuarie 2015.

Prin decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, dispunând casarea deciziei recurate, cu consecința trimiterii spre rejudecare a cauzei aceleiași instanțe, pentru soluționarea căii de atac a apelului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 223 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, "Excluderea se pronunță prin hotărâre judecătorească la cererea societății sau a oricărui asociat", iar alin. (4) al aceluiași text, prevede că:

"Hotărârea irevocabilă de excludere se va depune în termen de 15 zile, la oficiul registrului comerțului pentru a fi înscrisă, iar dispozitivul hotărârii se va publica la cererea societății în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a".

Din interpretarea dispozițiilor mai sus - enunțate, astfel cum a reținut instanța supremă rezultă, fără echivoc, că, pentru asemenea hotărâri pronunțate în cererea de excludere a asociatului-administrator, se prevede posibilitatea atacării cu apel, și, apoi, cu recurs, a acestora.

În speță, Înalta Curte a observat că în cuprinsul Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, pe care s-a fundamentat acțiunea, nu există nici o prevedere specială care să suprime calea de atac a apelului, în cazul unor astfel de hotărâri, cum, de altfel, o face expres în alte cazuri.

S-a mai arătat că, pot fi reamintite și noile dispoziții ale art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, astfel cum au fost modificate prin art. XIV din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial nr. 714 din 26 octombrie 2010, intrate în vigoare la data de 24 noiembrie 2010, potrivit cu care, "… Hotărârea judecătorească pronunțată este supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare".

A mai reținut instanța de control că, în anumite cazuri legiuitorul a prevăzut în mod expres, prin reglementarea cu caracter imperativ, măsura înlăturării apelului, ca și cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate în condițiile Legii nr. 31/1990, ceea ce - nu este cazul în speță, devenind operațional adagiul "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".

A concluzionat instanța supremă că, în speța dedusă judecății, sentința civilă nr. 3407, fiind pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă la data de 04 decembrie 2013 și vizând o acțiune întemeiată pe prevederile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești care, potrivit dispozițiilor procesuale de drept comun, este supusă căii de atac a apelului, a cărui soluționare este de competența curții de apel (conform art. 3 pct. 2 C. proc. civ.).

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că, prin decizia recurată, instanța de control judiciar, dând o calificare greșită căii de atac promovate, a încălcat, practic, normele de ordine publică privind competența materială, nesocotind astfel, și o regulă cu valoare de principiu constituțional, cea a legalității căilor de atac, potrivit căreia, căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească, nu poate fi atacată pe alte căi, decât cele expres prevăzute de lege.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamanții A. și B., casând decizia recurată, cu consecința trimiterii cauzei la Curtea de Apel Constanța, pentru a judeca calea de atac a apelului, în complet legal constituit din 2 judecători.

Totodată, instanța supremă a statuat supra împrejurării că, în rejudecare, instanța de trimitere urmează a analiza pe fond și celelalte motive, invocate de către recurenții-reclamanți prin motivele de recurs suplimentare depuse la dosar, inclusiv susținerea potrivit căreia, Curtea de Apel Constanța, soluționând cauza în complet de recurs și aplicând dispozițiile procedurale privind soluționarea recursului, a efectuat o aplicare greșită a normelor privind probele, în sensul că nu a mai administrat proba cu expertiza tehnică judiciară, admisibilă în faza de atac a apelului.

Primind cauza spre competentă soluționare Curtea de Apel Constanța a dispus înregistrarea acesteia sub nr. x/2011* la data de 19 aprilie 2016.

Prin încheierea de ședință din data de 14 iunie 2017, Curtea a respins ca nefondată cererea de suspendare a judecății, reținând în esență că, temeiul de drept invocat de apelantul C., respectiv dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, nu este aplicabil în speță, deoarece legiuitorul a avut în vedere condiția începerii urmăririi penale pentru o infracțiune, instanța putând dispune de această manieră numai dacă, "partea interesată prezintă elemente suficiente din care să rezulte că existența infracțiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să se pronunțe în cauza supusă suspendării".

Prin încheierea de ședință din 15 noiembrie, Curtea a repins cererea apelantului-pârât cerere de preschimbare a termenului de judecată ca urmare a aprecierii lipsei motivelor temeinice, dosarul aflându-se pe rolul instanței încă din anul 2011 - după casarea cu trimitere spre rejudecare, fiind acordate un număr de 16 termene de judecată.

La 05 decembrie 2017, apelantul-pârât C. a formulat o nouă cerere de recuzare, de această dată, împotriva celui de al doilea membru al completului de judecată, respinsă ca nefondată prin încheierea din aceeași dată.

Prin decizia civilă nr. 819 din 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, a fost respins, ca nefondat, apelul litigii cu profesioniștii - după casare cu trimitere spre rejudecare - promovat de apelanții- pârâți C. și D., împotriva sentinței civile nr. 3407 din 04 decembrie 2013, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2011, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B. și cu intimata-pârâtă S.C. E. S.R.L., prin administrator judiciar F..

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Temeiul promovării acțiunii, formulate de reclamanții A. și B., respectiv al cererii reconvenționale, formulate de intimații-pârâți C. și D., este reprezentat de dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, ce fac referire la excluderea asociaților din cadrul societății comerciale.

În acest context, Curtea a observat că legiuitorul a reglementat prin dispozițiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, cauzele generale de excludere a asociaților, ele fiind prevăzute în mod determinat și enumerate în mod limitativ, textul vizat - lit. d) - făcând referire la posibilitatea excluderii asociatului administrator dacă comite o fraudă, prejudiciind astfel societatea comercială, în cadrul căreia deține această calitate.

Curtea a apreciat că, pentru excluderea din societate a asociatului administrator în baza art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, este necesar să se facă dovada producerii de către acesta a unui prejudiciu conștient și intenționat, a intereselor societății, prin acte și fapte periodice de natură a micșora substanțial patrimonial acesteia, în practica judiciară statuându-se că "frauda" poate fi considerată, în principiu, orice acțiune sau inacțiune intenționată săvârșită de asociatul administrator, iar sancțiunea excluderii poate fi aplicată asociatului administrator, pentru acțiunile sau inacțiunile frauduloase în dauna societății, deci, pentru un delict intenționat săvârșit, autorul faptelor delictuale, urmărind sau acceptând un profit din activitatea sa delictuală.

În speță, a reținut Curtea că, din întregul material probator - înscrisuri, proba cu interogatoriu, proba testimonială - a rezultat fără putință de tăgadă atitudinea procesuală pe care apelanții-pârâți și reconvenienți D. și C. au adoptat-o în cursul judecății, și care, a fost aceea a unui refuz constant de depunere a documentelor financiar contabile și a celorlalte acte de administrare ale societății S.C. E. S.R.L., invocându-se diverse motive, care nu nu au fost primite de instanța de control.

De altfel, Curtea a avut în vedere că, apelanții-pârâți, în calitatea lor de administratori ai societății au avut obligația de a asigura, până la deschiderea procedurii insolvenței, ținerea registrelor cerute de lege, aveau obligația de a organiza și conduce contabilitatea, fiind răspunzători între altele și de păstrarea documentației contabile, așa după cum rezultă din art. 73 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, prin coroborare cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991.

Prin urmare, a apreciat Curtea că, simplul fapt al încredințării documentației financiar contabile a societății spre păstrare/depozitare unei alte societăți, nu îi exonerează de răspundere pe apelanții-pârâți, ei fiind obligați prin lege a păstra arhiva societății, pentru a se permite accesul la aceasta, inclusiv expertului contabil în vederea verificării și întocmirii raportului de expertiză dispus în cauză, fapte care prezumă "reaua credință" a acestora, faptele reținute neputând fi apreciate ca "prezumții simple", astfel după cum susțin apelanții.

Curtea de apel a reținut că pârâții D. și C. sunt asociați și administratori în cadrul societății S.C. E. S.R.L., având ca activitate principală "producția de energie electrică", fiind totodată asociați și administratori și în alte societăți, având ca activitate principală "producția de energie electrică".

Curtea a reținut și că apelanții-pârâți D. și C. nu permit accesul la documentele societății în litigiu, nici măcar reclamanților-intimați, care în calitatea lor de asociați au acest drept recunoscut de lege și nici instanței de judecată, sau experților judiciari desemnați de aceasta, refuzând în mod repetat participarea la adunarea generală a asociaților convocată de cei doi intimați-reclamanți.

Necesitatea cunoașterii situației financiare a societății, rezultă în accepțiunea Curții din chiar împrejurarea că intimații-reclamanții A. și B. dețin împreună 56% din capitalul social, iar potrivit scopului urmărit la data înființării societății, numai așa pot lua deciziile potrivite/oportune pentru societate, în respectarea legii și scopului pentru care societatea a fost constituită.

Din înscrisurile depuse la dosar Curtea a constatat refuzul în mod repetat de colaborare, manifestat de apelanții-pârâți.

Prin urmare, concluzia primei instanțe precum că din probele menționate rezultă că pârâții-reconvenienți D. și C., nu numai că nu permit accesul reclamanților-asociații majoritari A. și B. - la documentele societății, dar fac și acte de administrare frauduloase în numele S.C. E. S.R.L., este în accepțiunea Curții legală și temeinică, atât timp cât, în speță, au fost produse dovezi din care rezultă că, apelanții-pârâți urmăreau folosul societăților pe care le-au înființat în anii 2006, 2007 și 2008, dovedite cu certificatele depuse dosar, fără acordul adunării generale a asociaților S.C. E. S.R.L. în care dețin calitatea de asociați, precum și prin încheierea unor contracte cu alte societăți.

Curtea a avut în vedere că actele de administrare întocmite contrar legii - ce pot fi apreciate ca fiind fapte din care rezultă că s-a comis fraudă în dauna societății au fost dovedite cu: actul de licitație pentru achiziția de piatră încheiat între S.C. G. S.R.L., administrată de pârâtul C. și S.C. E. S.R.L. pentru suma de 735.000,00 RON; contractele de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți - în calitate de administrator în numele S.C. E. S.R.L. cu alte societăți sau persoane fizice autorizate pentru cantități de piatră la sume nejustificat de mici etc., intenția acestora fiind probabil aceea de a crea o stare de insolvabilitate societății în litigiu; contracte de prestări servicii pentru societățile administrate de pârâți - în care, au și calitate de asociați, pentru obiective care au drept scop tot "producția de energie electrică", obiect de activitate similar cu societatea în litigiu; alte activități a căror justificare nu poate fi considerată drept una care să conducă la creșterea unui profit al societății în litigiu, ci, mai degrabă la ideea de a folosi societatea contrar scopului pentru care a fost înființată și de a îi crea o stare de insolvabilitate.

Aprecierile sus redate își găsesc temeiul în opinia Curții, în împrejurarea că, pentru activitățile frauduloase desfășurate de societatea S.C. E. S.R.L. prin actele de administrare efectuate de apelanții-pârâți, aceasta a fost supusă executării silite ca urmare a neachitării impozitului pe profit în cuantum de 3.238.213 RON, la care se adaugă majorări de întârziere de 2.636.313 RON, alte impozite și amenzi, care în total se ridică la suma de 8.275.504 RON.

Că actele de administrare efectuate de apelanții-pârâți sunt în situația de a prejudicia societatea, rezultă în opinia Curții, și din atitudinea acestora, care au înființat societăți concurente, având același obiect de activitate "producere energie electrică", la înființarea acelor societăți neexistând acordul celorlalți asociați, nefiind respectate "restricțiile în exercitarea mandatului de administrator, după încetarea mandatului, precum și alte restricții", astfel cum au fost prevăzute în conținutul art. 18 din actul constitutiv actualizat în 2007.

Din materialul probator administrat în cauză, precum și din comportamentul adoptat de cei doi apelanți-pârâți în timpul judecății, care au încercat în tot timpul procesului să tergiverseze soluționarea cauzei și nu au arătat care este domiciliul sau reședința lor corect/ă, pentru comunicarea actelor de procedură, Curtea a apreciat că, faptele constând în: schimbarea/mutarea arhivei societății de la sediul social declarat; fapta de a încerca să schimbe sediul social al ca S.C. E. S.R.L. fără acordul celorlalți asociați - reclamanții; refuzul de a pune la dispoziție documentele financiar contabile pentru a putea fi efectuate expertizele judiciare dispuse în cauză, de instanța de fond și ulterior de instanța de apel; cererile repetate de amânare sau rezilierea contractelor de asistență juridică; cererile succesive de suspendare a judecății formulate în mod nejustificat; refuzul de a permite accesul experților la sediul societății sau la sediul societății unde reclamanții au menționat că ar putea fi arhiva societății în litigiu, etc., conduc la concluzia că, apelanții-pârâți au urmărit și urmăresc în continuare, fraudarea societății litigante și a asociaților majoritari.

De asemenea, actele contabile întocmite fără aprobarea adunării asociaților, bilanțul contabil publicat fără a fi aprobat de asociații reclamanți și la înregistrarea căruia, aceștia din urmă au formulat opoziție/intervenție, au fost considerate de curtea de apel "acte frauduloase", fiind efectuate cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 189 și art. 190 din Legea nr. 31/1990 republicată, faptele încadrându-se în prevederile art. 222 alin. (1) lit. d) teza I din aceeași lege.

În egală măsură, plățile nejustificate și împrumuturile către alte societăți comerciale, au determinat Curtea a reține comiterea de apelanții-pârâți de acte în "dauna și frauda societății".

Totodată: achiziționarea de piatră la prețuri foarte mari, de la S.C. G. S.R.L. administrată de pârâtul C., față de contractele încheiate cu alte firme, coroborat cu: neinformarea asociaților cu privire la activitatea societății comerciale și lipsa documentației contabile, întocmirea unor contracte care prejudiciază interesele celorlalți asociați majoritari și ale societății în litigiu, dar creează un beneficiu societăților concurente, în care apelanții-pârâți au calitate de asociați și/sau de administratori, reprezintă, potrivit instanței de apel fapte ce se încadrează în dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) teza a II-a și teza a III-a din Legea nr. 31/1990 republicată.

Pornind de la împrejurarea că aportul apelantului C. constă în prestarea de servicii pentru societate, așa cum rezultă din actul constitutiv al acesteia, din anul 2004, coroborat cu răspunsul acestuia la interogatoriul ce i-a fost administrat, precum și cu acordul intervenit între asociați la data de 07.04.2006, Curtea a reținut că, ambii administratori C. și D. s-au obligat să presteze servicii în valoare de câte 20.000. euro pentru partea lor socială, stabilindu-se un tarif de 50 euro/oră, acest lucru însemnând potrivit aceluiași act, "că o parte socială în valoare de 20.000 euro - corespunde a 400 ore lucrate", deci, plata pentru orele de muncă prestate, era egală cu aportul în societate.

Totodată, Curtea a avut în vedere că la interogatoriul ce a fost administrat S.C. E. S.R.L., la întrebarea nr. 33, răspunsul este evaziv, făcându-se trimitere la actul constitutiv al societății, toate aspectele de fapt sus reținute, conducând instanța de apel la concluzia că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 rep., care justifică excluderea apelanților-pârâți, asociații D. și C. din calitatea de asociat și, implicit, și din cea administrator, ca efect al excluderii din motive imputabile lor, din cadrul S.C. E. S.R.L.

Că situația de fapt și de drept sus reținută este cea corectă, a mai rezultat, în accepțiunea Curții, și din împrejurarea că cei doi asociați administratori nu au achitat contribuțiile la bugetul de stat, deși în contul societății existau fonduri, astfel încât, societatea a acumulat datorii și penalități, iar consecința finală a fost aceea că, bunurile societății au fost sechestrate, aceste aspecte coroborându-se cu raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 16.07.2012 și înregistrat sub nr. x/16.07.2012.

Toate considerentele expuse și reținute de Curte, fac parte din categoria actelor și faptelor periodice de natură a micșora substanțial patrimoniul societății, astfel că, instanța de apel a apreciat că, autorii faptelor delictuale, respectiv administratorii societății, apelanții-pârâți, au urmărit și au acceptat un profit din activitatea delictuală săvârșită.

În raport de conținutul dispozițiilor art. 223 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, instanța de apel a reținut că legal și temeinic prima instanță a dispus repartizarea părților sociale care au aparținut celor doi apelanți-pârâți, către cei doi intimați- reclamanți, proporțional cu cota fiecărui reclamant, din cota de participare la capitalul social.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de D. și C., prin care au solicitat excluderea pârâților reclamanți A. și B. din S.C. E. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată, Curtea a apreciat că, legal și temeinic prima instanță a dispus în sensul respingerii, ca nefondată, a acesteia.

Astfel cum a arătat curtea de apel, dispoziția legală mai sus menționată privește situația asociatului care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și art. 82, întrebuințând capitalul social, bunurile sau creditul în folosul său sau al unei alte persoane, fără consimțământul scris al celorlalți asociați, luând parte ca asociat cu răspundere nelimitată în alte societăți concurente, având același obiect de activitate, sau face, fără consimțământul celorlalți asociați, operațiuni în același fel de comerț sau în unul asemănător.

În contextul dat, pentru că în lipsa unor dispoziții exprese stipulate în actul constitutiv nu se poate dispune excluderea din societatea cu răspundere limitată a asociatului neadministrator, deoarece nici unul dintre cazurile de excludere prevăzute de lege nu își găsește incidență în condițiile în care, cel prevăzut prin lit. a) nu mai are aplicabilitate în prezent, lit. b) și lit. c) aplicându-se asociatului cu răspundere nelimitată, iar lit. d) numai asociatului administrator, Curtea a apreciat că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 222 lit. c) din lege, invocate de apelanți, astfel că, și sub acest aspect, apelul este nefondat, urmând a fi respins.

În egală măsură, în raport de dispozițiile art. 80 din Legea nr. 31/1990 republicată, coroborare cu cele ale art. 82 din aceeași lege, având în vedere întregul material probator administrat în cauză, atât în acțiunea principală, cât și pentru cererea reconvențională, în toate ciclurile procesuale, curtea de apel a apreciat nu s-a făcut dovada că intimații-reclamanți A. și B., ce nu aveau nici măcar calitate de administratori în cadrul societății în litigiu, s-ar fi "amestecat fără drept în administrarea societății".

Pârât C. a declarat recurs împotriva încheierilor de ședință din 14 iunie 2017, 15 noiembrie 2017 și 5 decembrie 2017, precum și împotriva deciziei civile nr. 819 din 20 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar pârâtul D. a declarant recurs împotriva deciziei civile nr. 819 din 20 decembrie 2017.

În susținerea recursului declarat împotriva încheierilor de ședință din 14 iunie 2017, 15 noiembrie 2017 și 5 decembrie 2017, recurentul-pârât C. arată următoarele:

În ceea ce privește încheierea de 15 noiembrie 2017, prin care a fost soluționată cererea de preschimbare a termenului, recurentul-pârât susține că instanța, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, a respins cererea, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.

În acest sens, recurentul-pârât arată că la data de 06/07.12.2017, s-a stabilit termen la Curtea de Arbitraj Internațional de la Viena, în dosarul nr. x în care figurau în calitate de pârâți aceleași părți ca și în dosarul de față, termenul fiind fixat încă din vara anului 2017.

Potrivit recurentului-pârât, chiar și la ultimul termen de judecată din dosarul nr. x/2011, anterior termenului la care a fost respinsă cererea de preschimbare, a solicitat instanței să nu fixeze termenul de judecată la această dată, pentru că are loc audierea martorilor în dosarul aflat pe rolul Curții Internationale de Arbitraj Viena, acest fapt fiind ignorat de către instanța de apel.

Recurentul-pârât mai arată că, la aceeași dată (06.12.2017) a fost fixat și termenul de judecată în dosarul nr. x/2014, iar instanța a admis cererea de preschimbare termen în acest dosar, apreciind că motivul în susținerea cererii este întemeiat.

În cauză, recurentul-pârât susține că instanța de apel a motivat în sensul că se urmărește tergiversarea dosarului, omițând să precizeze că nu a solicitat acordarea unui termen ulterior, ci a unuia chiar anteior.

În opinia recurentului-pârât, încheierea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, întrucât imposibilitatea obiectivă de participare nu este o cerere de tergiversare, iar solicitarea privind acordarea unui termen anterior, la fel, nu poate fi apreciată ca o cerere de tergiversare, așa cum a reținut instanța de judecată.

De asemenea, recurentul-pârât apreciază că instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, faptul că își apără interesele singur în ambele dosare, neputând fi apreciat ca o încercare de tergiversare.

Astfel cum arată recurentul-pârât, acest fapt a încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.

Totodată, recurentul-pârât consideră că încheierea recurată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În ceea ce privește încheierea de ședință din data de 14 iunie 2017, prin care a fost soluționată cererea de suspendare a cauzei în baza dosarului x/2016, recurentul-pârât susține incidența motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.

În acest sens, recurentul-pârât arată că, prin ordonanța din data de 24.10.2016, Parchetul Berlin a început urmărirea penală împotriva intimaților-reclamanți pentru infracțiuni de delapidare în dosarul 277 Js 4731/16 și că, deși a solicitat suspendarea în baza acestui dosar, instanța nu a analizat cererea.

În ceea ce privește dosarul x/2016, recurentul-pârât susține că a depus la dosarul cauzei începerea urmăririi penale, ignorată în totalitate de instanța de judecată.

În ceea ce privește încheierea de ședință din data de 05 decembrie 2017, prin care a fost soluționată cererea de recuzare a doamnei judecător H., recurentul-pârât arată că instanța de apel, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, a respins cererea sa, existând îndoială cu privire la imparțialitatea judecătorilor în soluționarea acestui dosar.

Recurentul-pârât susține că acest aspect reiese, printre altele, din împrejurarea că la data de 05.12.2017, ora 12:45, a depus la registratura instanței cerere de recuzare a doamnei judecător H., iar în aceeași zi, cu ora de soluționare 11:00, a apărut pe site-ul instanțelor de judecată soluționarea cererii de recuzare depusă ulterior, mai exact la ora 12:45.

Ca atare, recurentul-pârât apreciază, că instanța de judecata nici nu a avut timp să studieze cererea sa și nici încheierea la care făcea referire, pentru a soluționa în mod just incidentul procedurat invocat.

La un alt termen de judecată, recurentul-pârât susține că a fost lăsat să aștepte finalizarea tuturor dosarelor, cauza sa fiind strigată ultima, aspect ce dovedește atitudinea răuvoitoare a completului față de persoana sa.

Motivele recursului declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 819 din 20 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sunt următoarele:

Sub un prim aspect, recurentul-pârât susține că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată anterior soluționării cererii de ajutor public judiciar (dosar 9056/118/201 l*/a2).

Astfel cum arată recurentul-pârât, instanta de apel nu ar fi trebuit să judece apelul până nu se pronunța instanța în dosarul în care s-a judecat cererea de reexarnnare a cererii de ajutor public judiciar.

Odată respinsă cererea de ajutor public judiciar, la data de 07.12.2017, cu posibilitatea formulării în termen de 5 zile a cererii de reexaminare, instanța de apel trebuia, în opinia recurentului-pârât, să acorde timp pentru expirarea dreptului de exercitare a căii de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar (cerere de reexaminare).

Astfel, decizia instanței de apel a fost pronunțată la data de 20 decembrie 2017, înainte de soluționarea cererii de reexaminare (31.01.2018), iar într-o logică juridică firească instanța de apel nu avea cum să cunoască, la momentul pronunțării hotărârii, care va fi soluția din cererea de reexaminare.

Ca atare, recurentul-pârât apreciază că soluționarea ulterioară a cererii de reexaminare nu poate acoperi viciul de procedură.

În continuare, recurentul-pârât expune detaliat o serie de litigii în care arată că su fost admise cererile de strămutare a cauzelor în care figurează ca parte.

În ceea ce privește măsurile asigurătorii dispuse de ANAF și cu privire la care instanța de apel a făcut referire în cuprinsul considerentelor, recurentul-pârât arată că decizia recurată s-a bazat, printre altele, pe măsuri și acte administrative inexistente, care au fost anulate prin hotărâri definitive și irevocabile, pe care recurentul-pârât le indică.

Ca atare, recurentul-pârât apreciază că, prin decizia recurată, instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărîrilor judecătorești depuse la dosarul cauzei.

Potrivit recurentului-pârât, astfel cum reiese din hotărârile definitive și irevocabile depuse la dosarul cauzei, societatea avea achitate la zi toate obligațiile fiscale.

Recurentul-pârât expune exhaustiv aspecte privind situația de fapt, de la momentul înființării societășii E. în anul 2006, precum și anterior acestui moment, făcând trimitere și la depozițiile martorilor în alte litigii în care deține calitatea de parte, susținând că nu există, în cauză, nicio probă că D. ar fi efectuat vreun act de administrare, în condițiile în care instanța de apel se referea în toate constatările la ambii pârâți.

De asemenea, recurentul-pârât susține că instanțele au constatat faptul că societatea nu se afla în stare de insolvență, astfel cum reiese din dosarele nr. x/2013, nr. y/2013, nr. z/2014 și nr. 9953/118/2013, starea de insolvență a societății fiind creată abia după excluderea sa din funcția administrator, printr-o tranzacția care s-a dovedit a fi un fals.

Totodată, în ceea ce privește societățile concurente, recurentul-pârât solicită ca instanța să aibă în vedere celelalte proiecte, respectiv să analizeze contractul de asociere care prevede că pentru fiecare proiect se va înființa o societate care va contracta cu E. pentru realizarea proiectului, precum și corespondeța electronică depusă la dosarul cauzei, făcând ample trimiteri la alte cauze în care figurează în calitate de parte și la probele administrate în aceste dosare.

Totodată, recurentul-pârât apreziază că, din moment ce din depozițiile martorilor audiați în cauză, ca și din probele suplimentare față de cele administrate în fața Cuții de Apel Constanța cu ocazia judecării recursului, finalizat prin decizia nr. 789/2014, a rezultat justețea susținerilor sale și caracterul nefondat al acțiunii de fond, în lumina efectelor principiului autorității de lucru judecat în sens pozitiv, soluția în cauza de față se impunea a fi similară celei din decizia nr. 789/2014.

În ceea ce îl privește pe recurentul-pârât D., arată că acesta că nu a exercitat în fapt niciodată calitatea de administrator al societății, nefiind incidente dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, astfel cum reiese din probatoriul administrat în cauză.

În ceea ce privește modalitatea în care instanța de apel a apreciat cu privire la îndeplinirea condițiilor pentru excluderea sa și a recurentului-pârât D., apreciază că acestă soluție s-a pronunțat cu interpretarea eronată și nelegală a dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 vechiul Cod de procedură civilă.

Astfel, recurentul-pârât susține că, deși instanța de apel, a definit noțiunea de "fraudă în dauna societății", nu a realizat o încadrare corectă a pretinselor fapte săvârșite de către acesta.

Recurentul-pârât apreciază că analiza instanței de apel este eronată, pretinsele fapte neîndeplinind condițiile pentru atragerea acestei sancțiuni, nici din perspectiva laturii subiective (elementul intențional impus de lege în săvârșirea acțiunilor sau inacțiunilor), dar nici din perspectiva elementului material, al faptelor pretins săvârșite în concret.

Astfel, în ceea ce privește refuzul constant de depunere a actelor financiare ale societății, depunere pe care instanța de apel a analizat-o din perspectiva neprezentării documentelor expertului contabil desemnat în cauză pentru efectuarea expertizei, consideră că în mod nefondat, instanța de apel a apreciat că această faptă reprezintă temei de excludere din funcția de asociat.

În ceea ce privește pretinsele fapte de concurență neloială, recurentul-pârât solicită a se avea în vedere faptul că deținerea calității de asociat și administrator la alte societăți nu se încadrează în motivul de excludere prevăzut de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, existând acordul între asociați, ca parte a proiectului avut în vedere la momentul asocierii inițiale.

Referitor la contribuțiile datorate bugetului de stat, recurentul-pârât arată că prin efortul său acele acte administrativ fiscale emise de ANAF contra societății, precum și actele de executare emise în temeiul acestora au fost anulate pe calea instanței.

Cu privire la schimbarea sediului social, arată că acesta a expirat, societatea rămânând fără un spațiu în care să își desfășoare activitatea sau să își țină actele, situația fiind similară și în ceea ce privește actele contabile pe care intimații-reclamanți au refuzat să le semneze.

Cu privire la plățile efecuate și considerentele instanței de apel ce vizează folosirea fondurilor și a capitalul societății pentru plățile efectuate către alte societăți din grup, recurentul-pârât menționează că s-au folosit mii de tone de piatră pentru proiectele în care intimații-reclamanți erau implicați.

În ceea ce privește modalitatea de soluționare a cererii reconventionale, fundamentată pe dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată, recurentul-pârât apreciază că a demonstrat probator faptul că intimații-reclamanți din prezenta cauză au desfășurat acțiuni prin care au încercat să obțină controlul asupra societății pârâte în scopul de a se asigura că aceasta nu pornește sau continuă acțiunile în justiție împotriva altor societăți controlate de intimații-reclamanți, precum și intențiile contrare ale acestora în raport cu societatea.

Recurentul-pârât susține că există un conflict concretizat în neînțelegeri grave care afectează însăși existența societății, situație care impune excluderea intimaților-reclamanți.

În susținerea recursului asupra cererii reconventionale, recurentul-pârât solicită instanței a avea în vedere răspunsul la interogatoriu formulat de intimații- reclamanți și înscrisurile depuse de pârâți și face ample trimiteri la dosarul x aflat pe rolul Curții Internaționale de Arbitraj de la Viena.

În legătură cu împrumutul acordat S.C. G. S.R.L., recurentul-pârât arată că în această societate, au avut calitate de asociați și cei doi reclamanți, astfel cum rezultă din certificatul constatator nr. x/2009.

Recurentul-pârât mai face trimitere, de asemenea, la ordonanța din dosarul 277 Js 4731/16 din data de 22.10.2016, a Parchetului din Berlin și la probele din acest dosar.

Recurentul-pârât mai arată și că societatea nu mai are sediu social din iulie 2011, iar intimații-reclamanți au refuzat mutarea acestuia, astfel că nu le putea interzice accesul.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de pricina cauzei, în ceea ce privește refuzul de a li se aduce la cunoștință intimaților-reclamanți actele societății, recurentul-pârât susținând că aceștia au fost informați lunar asupra situației societății, așa cum reiese din corespondența electronică depusă la dosarul cauzei, precum și că actele contabile au fost trimise lunar asociaților.

În ceea ce privește actele frauduloase în favoarea societăților concurente, recurentul-pârât arată că acordul a fost dat prin acordul de asociere, acestea aveau obiect de activitate producția de energie electrică, însă erau societăți de proiect care urmau să fie vândute și că, de fapt, intimații-reclamanți au încălcat art. 32 din Legea nr. 31/1990, înființând societăți concurente.

Totodată, recurentul-pârât arată că au fost singurii care au urmărit interesele societății, încercând să recupereze banii de la cei care îi datorau, în timp ce intimații-reclamanți au încercat să împiedice societatea să funcționeze, precum și faptul că nu a fost remunerat pentru munca prestată, astfel cum rezultă din dovezile depuse la dosar.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea recursului declarat de recurentul-pârât D. împotriva deciziei nr. 819 din 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, se arată sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul-pârât face ample trimiteri la situația de fapt, începând cu momentul înființării societății, precum și cu privire la scopul constituirii acesteia, cu privire la proiectele ce urmau a fi derulate, precum și la contractual de asociere.

Totodată, recurentul-pârât expune exhaustiv depoziții ale martorilor în dosarul nr. x, aflat pe rolul Curții Internaționale de Arbitraj și susține că nu a efectuat niciun act de administrare a societății E..

Un prim motiv de recurs vizează faptul că, prin hotărârea recurată, instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2012, nr. y/2012, nr. z/2012, nr. w/2011, nr. t/2011, nr. s/2011, prin care instanțele de judecată au constatat ilegalitatea controalelor întreprinse de Fisc.

Ca atare, recurentul-pârât susține că hotărârea instanței de apel s-a bazat pe acte administrative inexistente.

În ceea ce privește societățile concurente și împrumuturile acordate, recurentul-pârât face ample trimiteri la probele administrate, la dosarul nr. x, aflat pe rolul Curții Internaționale de Arbitraj, precum și la contractul de asociere.

Recurentul-pârât susține și că, în ceea ce privește aducerea societății în stare de incapacitate de plată, instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2013, nr. y/2013, nr. z/2014, nr. w/2013, prin care instanțele au constatat că societatea nu se afla în stare de insolvență.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel a interpretat eronat și nelegal dispozițiile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, susținând că nu a prejudiciat societatea, întrucât nu a înfaptuit niciun act de administrare a acesteia.

Arată, de asemenea, că pretinsa ascundere a documentelor contabile ale societății E. nu a fost dovedită, iar argumentul instanței de apel în sensul că a refuzat prezentarea documentației financiar contabile a societății expertului desemnat în cauză, nu poate reprezenta o faptă de natură a atrage excluderea din societate.

În ceea ce privește pretinsele fapte de concurență neloială prin analiza realizată de către curtea de apel în raport de societățile în care pârâții dețin calitatea de asociați, solicită a se avea în vedere faptul că deținerea calității de asociat și administrator la alte societăți nu se încadrează în motivul de excludere prevăzut de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Mai mult decât atât, intimații-reclamanți și-au exprimat acordul în acest sens, pentru realizarea proiectelor propuse.

Recurentul-pârât mai arată și că intimații-reclamanți au fost cei care s-au opus schimbării sediului societății și că folosirea fondurilor și a capitalului societății au avut drept scop îndeplinirea obligațiilor contractuale față de firmele de proiect cumpărate de către intimații-reclamanți.

În ceea ce privește modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale, fundamentă pe dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată, recurentul-pârât arată că a demonstrat probator faptul că intimații reclamanți au desfășurat acțiuni prin care au încercat să obțină controlul asupra societății pârâte în scopul de a se asigura că aceasta nu pornește sau continuă acțiunile în justiție împotriva altor societăți controlate de intimații-reclamanți.

Susține recurentul-pârât că există un conflict concretizat în neînțelegeri grave între asociați, care afectează însăși existența societății, situație care impune excluderea intimaților-reclamanți.

Recurentul-pârât critică hotărârea și sub aspectul nelegalei pronunțări a deciziei recurate, anterior soluționării cererii de ajutor public judiciar (dosar 9056/118/20ll*/a2), soluționarea ulterioară a cererii de reexaminare în sensul respingerii acesteia neputând acoperi viciul de procedură astfel creat.

În susținerea recursului asupra cererii reconventionate, recurentul-pârât solicită a se avea în vedere răspunsul la interogatoriu formulat de intimații-reclamanți în dosarul nr. x/2016 și înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 din vechiul C. proc. civ.

La 4.06.2018, intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat anularea recursurilor declarate împotriva deciziei civile nr. 819 din 20 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nemotivate, iar în subsidiar au solicitat respingerea acestora, ca nefondate.

La aceeași dată, intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierilor de ședință din 14 iunie 2017, 15 noiembrie 2017 și 5 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La 5.07.2018, intimații-reclamanți au depus note scrise prin care au detaliat aspecte cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierilor de ședință din 14 iunie 2017, 15 noiembrie 2017 și 5 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurentul-pârât C. a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând recursul declarat de recurentul-pârât C. împotriva încheierilor de ședință din 14 iunie 2017, 15 noiembrie 2017 și 5 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în raport de excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepția, pentru următoarele considerente:

Din dispozițiile art. 268 Cod procedură civilă, rezultă că încheierile premergătoare sunt preparatorii și interlocutorii.

Astfel, toate încheierile care preced hotărârea și care au ca scop pregătirea soluționării pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre aceste încheieri pot conține dispoziții pur premergătoare (încheieri preparatorii), care nu leagă instanța sau, dimpotrivă, pot conține soluționări parțiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanța (încheieri interlocutorii), în sensul că instanța nu mai poate reveni asupra celor hotărâte.

Instanța nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii.

Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.

Prin încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu instanța de judecată ia unele măsuri în vederea cercetării și soluționării cauzei, fără a anticipa soluția, nefiind rezolvate aspecte sau împrejurări legate de fondul cauzei.

De regulă, încheierile premergătoare, atât cele preparatorii, cât și cele interlocutorii, se pot ataca numai odată cu fondul, fiind susceptibile de aceeași cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii finale.

Înalta Curte reține că prezentul recurs are ca obiect încheierile de ședință din 14 iunie 2017, 15 noiembrie 2017 și 5 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Întrucât încheierile recurate sunt încheieri cu caracter preparatoriu, nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs decât odată cu fondul cauzei, motiv pentru care Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva acestor încheieri.

Analizând motivele de recurs invocate de recurenții-pârâți D. și C. împotriva deciziei civile nr. 819 din 20 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererile adresate Curții de Apel Constanța, apelanții-pârâți C. și D. au solicitat instanței să dispună acordarea ajutorului public judiciar sub forma plății traducătorului autorizat care va fi folosit în cursul procesului, cu încuviințarea instanței, pentru traducerea hotărârilor judecătorești emise de către instanțele germane, în ceea ce privește dosarele aflate pe rolul instanțelor germane între părțile din prezentul dosar, precum și a încheierilor acestor instanțe și a corespondenței purtate cu intimații- reclamanți, a actelor din dosarele penale aflate pe rolul instanțelor sau ale parchetelor formulate împotriva intimaților-reclamanți, dar în special a hotărârii Tribunalului Berlin.

Prin încheierea din cameră de consiliu din 6 decembrie 2017, pronunțată în dosar nr. x/2011, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondate cererile de ajutor public judiciar formulate de apelanții-pârâți C. și D..

Prin încheierea din camera de consiliu din 31 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011, a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de apelanții-pârâți C. și D. împotriva încheierii din 6 decembrie 2017, ca rămasă fără obiect.

Instanța a reținut că cererea petenților de acordare a ajutorului public judiciar sub forma plății traducătorului ce urmează a traduce anumite înscrisuri din limba germană în limba română nu se încadrează în dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că solicitarea petenților nu este justificată din punct de vedere al necesității și utilității unei astfel de operațiuni având în vedere că, la momentul formulării cererii de acordare a ajutorului public judiciar în dosarul de apel, proba cu înscrisuri era deja administrată, nefiind încuviințată vreo cerere a apelanților de depunere a unor înscrisuri redactate în limba germană, astfel încât se apreciază că solicitarea de acordare a ajutorului public judiciar este lipsită de fundament, fiind făcută exclusiv în scop de tergiversare a judecății cauzei iar nu în vederea realizării drepturilor sau intereselor legitime ale petenților.

Mai mult decât atât, Curtea de Apel Constanța a reținut că s-a soluționat dosarul având ca obiect apelului litigii cu profesioniștii - după casare cu trimitere spre rejudecare - promovat de apelanții-pârâți C. și D., împotriva sentinței civile nr. 3407 din 04 decenbrie 2013, în sensul respingerii apelului ca nefondat.

Înalta Curte arată că ajutorul public judiciar în materie civilă este reglementat de dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008, în vederea transpunerii la nivel național a Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE, scopul fiind acela de a asigura un acces efectiv la justiție cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, preluarea acestor standarde în plan legislativ pres