ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 861/2022

Ședința publică din data de 7 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 7 aprilie 2021, sub dosar nr. x/2021, SINDICATUL PRO A.S. în reprezentarea membrilor de sindicat reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ. au solicitat în contradictoriu cu pârâții PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN BIHOR, CONSILIUL JUDEȚEAN BIHOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI KKKK. obligarea acestora la alocarea, respectiv plata stimulentului de risc în cuantum de 2.500 RON brut, pe lună, pe perioada stării de urgență, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (5) din Ordonanță de Urgență nr. 43 din 6 aprilie 2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, aprobată prin Legea nr. 82 din 17 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 520 din 17 iunie 2020; stimulentului de risc în suma fixă de 1.150 RON brut pentru salariații care au fost izolați preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgență în temeiul art. I din Ordonanța de urgență nr. 82/2020; despăgubiri în cuantum de 1.150 RON brut pentru salariații care au fost izolați preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgență în temeiul art. I din Ordonanța de urgență nr. 82/2020; indexarea sumelor rezultate sus-precizate cu coeficienții ratei inflației și a dobânzii legale calculate, conform O.G. nr. 13/2011 începând de la data scadenței fiecărei plăti și până la data efectuării plății, cu obligarea angajatorului de a efectua calculele necesare, obligarea pârâților la comunicarea către sindicat a calculelor și sumelor astfel rezultate, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 din C. proc. civ., Ordonanță de Urgență nr. 43 din 6 aprilie 2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii corona-virusului COVID-19, aprobată prin Legea nr. 82 din 17 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 520 din 17 iunie 2020; Ordonanță de Urgență nr. 30 din 18 martie 2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea corona-virusului SARS-C0V-2, publicată în Monitorul Oficial nr. 231 din 21 martie 2020; Ordonanța de urgență nr. 82/2020; Legea nr. 319/2006 privind securitatea în muncă, Hotărârea nr. 1.425 din 11 octombrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, O.G. nr. 137/2000, Decizia nr. 10 a ICCJ în dosarul nr. x/2016, Constituția României, Legea nr. 153/2017, art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și art. I din Protocolul Adițional 12 la Convenție, precum și pe toate temeiurile legale invocate supra.

Pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și KKKK., prin întâmpinare a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor, excepția lipsei calității de reprezentant pentru o parte din persoanele față de care a formulat cererea de chemare în judecată, nulitatea capetelor 4 și 5 ale cererii de chemare în judecată, ca urmare a faptului că reclamantul nu a precizat nici valoarea și nici modul de calcul al pretențiilor sale, iar pe fond, solicită respingerea cererii ca fiind netemeinică și nefondată.

Pârâții Președintele Consiliul Județean Bihor și Consiliul Județean Bihor, prin note de ședință invocă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor, excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Bihor și a Președintelui CJ Bihor față de solicitările reclamanților, excepția lipsei calității de reprezentant pentru o parte din persoanele față de care a formulat cererea de chemare în judecată, nulitatea capetelor 4 și 5 ale cererii de chemare în judecată, ca urmare a faptului că reclamantul nu a precizat nici valoarea și nici modul de calcul al pretențiilor sale, iar pe fond, solicită respingerea cererii ca fiind netemeinică și nefondată.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor invocată de pârâți, instanța a constatat următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

Art. 28 alin. (2) din același act normativ statuează că, în exercitarea atribuțiilor respective, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres. Iar în cuprinsul alin. (3) se statuează expres că, în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, conferindu-li-se, așadar, legitimare procesuală activă ope legis.

Legitimarea procesuală activă a fost recunoscută organizațiilor sindicale, în considerarea ocrotirii intereselor membrilor lor, fie că erau interese de grup, fie individuale.

Întrucât organizației sindicale i se recunoaște legitimare procesuală activă, este necesar ca, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, republicat, să se țină seama de sediul sindicatului.

Această soluție este aplicabilă și în situația în care organizația sindicală acționează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripțiile unor tribunale diferite, însă nu pe temeiul litisconsorțiului/coparticipării procesuale active facultative și, consecutiv, al prorogării convenționale de competență, ci pe temeiul legitimării procesuale active extraordinare a organizației sindicale.

Chiar dacă formularea din preambulul acțiunii "reclamanții...reprezentați de Sindicatul Pro As" ar susține varianta că în cauză calitatea de reclamant o are salariatul, o asemenea concluzie este contrazisă atât de mențiunile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în care se arată expres că membrii de sindicat au împuternicit organizația sindicală să se adreseze instanței de judecată competente în numele lor, cât și de mențiunile din împuternicirile acordate sindicatului, în care s-a arătat că membrul de sindicat împuternicește Sindicatul Pro As să se adreseze instanțelor de judecată în vederea obținerii drepturilor solicitate, putând formula în numele lor și pentru ei acțiuni, apărări, căi de atac.

În consecință, rezultă atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și al împuternicirilor anexate acesteia, că prezenta acțiune a fost formulată de sindicat, în calitate de reclamant, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 62/2011, în numele și pentru membrii de sindicat, context în care stabilirea competenței de soluționare a cauzei revine instanței de la sediul sindicatului.

De altfel, prin Decizia nr. 1/2013 dată în recurs în interesul legii ÎCCJ a stabilit că: în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În acest sens este și Hotărârea nr. 1991 din 06.11.2019 - Litigii de muncă - pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă într-un conflict negativ de competență ivit între Tribunalul Bihor și Tribunalul Timiș.

Față de considerentele expuse în precedent, Tribunalul Bihor, secția I civilă prin sentința civilă nr. 934/LM/2021 din 07 septembrie 2021 a admis excepția necompetenței teritoriale și în consecință a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de SINDICATUL PRO A.S., în reprezentarea membrilor de sindicat reclamanți reprezentați prin Sindicatul Pro A.S. în favoarea Tribunalului Timiș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2021.

Deliberând asupra excepței de necompetență teritorială invocată din oficiu, tribunalul a constatat că prin cererea introductivă se solicită plata unor drepturi salariale, instanța fiind învestită cu soluționarea unui litigiu de muncă.

Potrivit art. 210 din Legea 62/2011:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Atât reclamanții, cât și pârâții domiciliază, respectiv au sediul în județul Bihor.

Reclamanții sunt reprezentați în speța de față de către Sindicatul Pro A. S.

Prin Decizia nr. 1/2013, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată instanța reține, însă, că acțiunea este formulată de "(...) subsemnații A." ș. a., iar nu de către sindicat în numele membrilor de sindicat.

Altfel spus, sunt titulari ai cererii de chemare în judecată chiar salariații, care au ales să fie reprezentați de către sindicat.

Acțiunea nu este făcută de către sindicat - ca și reclamant, în sensul Deciziei ÎCCJ nr. 1/2013 - în numele membrilor de sindicat, ci chiar de către salariați, care doar și-au ales domiciliul procedural la sediul sindicatului.

Faptul că acțiunea poartă ștampila sindicatului și semnătura reprezentantului acestuia nu contrazice cele deja reținute, dat fiind că procedura civilă permite semnarea acțiunii de către reprezentant, indiferent că este vorba de un sindicat, avocat sau mandatar cu procură specială.

Chiar în antetul acțiunii se menționează "(...) subsemnații A. (...) salariați ai DGASPC Bihor (...) reprezentați prin Sindicatul Pro A. S."

Prin urmare, salariații au formulat acțiunea în nume propriu, alegându-și ca reprezentant sindicatul. Sindicatul nu și-a arogat calitatea procesuală activă menționată de ÎCCJ în decizia nr. 1/2013, salariații acordându-i doar calitatea de reprezentant.

În consecință, Tribunalul Timiș, secția I civilă prin sentința civilă nr. 14/PI din 19 ianuarie 2022 a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și, în consecință a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

A constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Timiș și Tribunalul Bihor.

A suspendat judecata cauzei.

A înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că în cauză există un conflict negativ de competență între cele două instanțe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind în favoarea Tribunalului Bihor, secția I civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Bihor și Tribunalul Timiș - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Acțiunea are ca obiect acordarea unor drepturi salariale, invocate de reclamanții enumerați în cererea introductivă, iar organizația sindicală a decis să învestească Tribunalul Bihor cu cererea de chemare în judecată formulată în numele unor membri ai săi.

Așadar, instanțele au fost investite cu soluționarea unui litigiu în materia conflictelor de muncă.

Declinările reciproce de competență au fost determinate de aprecierile diferite făcute de tribunale în legătură cu legitimarea procesuală activă a organizațiilor sindicale în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011, precum și de aplicarea exclusivă a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii cu privire la competența teritorială.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, judecarea conflictelor de muncă este în competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Similar, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, adoptate ulterior Codului muncii, stipulează în sensul că, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Prin alin. (3) al art. 28 din actul normativ menționat s-a stabilit că în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În cauză, conform mențiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, acțiunea civilă a fost promovată de reclamanți, reprezentați legal de Sindicatul Pro AS.

Așadar, instanța supremă reține că prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 s-a adăugat un caz distinct de competență teritorială și anume instanța de la locul de muncă al reclamantului.

Dispozițiile art. 116 C. proc. civ. instituie o regulă esențială în materie de competență teritorială alternativă, anume aceea că în toate cazurile reclamantul este acela care are alegerea între două sau mai multe instanțe, deopotrivă competente, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

În speță, reclamanții și-au exprimat în mod implicit, în virtutea principiului disponibilității, intenția sesizării Tribunalului Bihor ca instanță competentă în soluționarea cererii de chemare în judecată, prin raportare la domiciliul lor.

Chestiunea referitoare la legitimarea procesuală activă a Sindicatului de a formula acțiunea în numele membrului său a fost greșit interpretată de către Tribunalului Bihor, întrucât organizația sindicală nu devine subiect al raportului litigios dedus judecății.

Norma prevăzută de art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 are o semnificație diferită de cea avută în vedere de art. 36 C. proc. civ., întrucât organizația sindicală nu deduce raporturi juridice conflictuale la care participă în mod direct, ci raporturi la care participă membrii săi, situație în care se constată că nu poate avea calitate procesuală.

Ca atare, chiar în contextul celor statuate prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 pronunțată în recurs în interesul legii, nu se poate reține că se instituie o competență teritorială exclusivă doar în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se regăsește sediul organizației sindicale.

A considera că în cazul în care acțiunea este introdusă prin intermediul organizației sindicale competența nu mai este alternativă, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, ci unică și exclusivă conform Codului muncii este în contradicție cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Or, în speță, astfel cum s-a arătat, acțiunea civilă nu a fost formulată de Sindicatul Pro AS în numele membrilor săi de sindicat, ci în calitate de reprezentant al acestora, motiv pentru care, în raport de această distincție, stabilirea instanței competente să soluționeze pricina se va face conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv în funcție de domiciliul reclamanților din Municipiul Bihor.

În concluzie, pentru considerentele arătate, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 116 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Bihor, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2022.