ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 841/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 841/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 07 aprilie 2022
Deliberând asupra recursurilor din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 29 noiembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta Electroarges S.A. în contradictoriu cu pârâții A. S.A., B. S.A., C. S.A., D. S.A., E. S.A., F. S.A., G. S.A., H. S.A., I. S.A., Redont S.R.L., J. S.A., K., L., M., N., O., P., a solicitat obligarea pârâților la plata către reclamantă a sumei totale de 4.485.720,93 RON respectiv: A. S.A la plata sumei de 263.865.93 RON, B. S.A., la plata sumei de 263.865,93 RON, C. S,A., la plata sumei de 263.865,93 RON, D. S.A., la plata sumei de 263.865,93 RON, E. S.A., la plata sumei de 253.865,93 RON, F. S.A. la plata sumei de 263.865.93 RON; G. S.A., la plata sumei de 263.865,93 RON, H. S.A., la plata sumei de 263.865,93 RON; I. S.A., la plata sumei de 263.865,93 RON; Redont S.R.L., la plata sumei de 263.865.93 RON; J. S.A., la plata sumei de 263.865,93 RON, K., la plata sumei de 263.865,93 RON; L. la plata sumei de 263.865,93 RON, M., la plata sumei de 263.665,93 RON; N., la plata sumei de 263.865,93 RON; O. la plata sumei de 263.865,93 RON; P., la plata sumei de 263.865,93 RON; obligarea pârâților la plata dobânzii legale calculate conform art. 3, alin. (1), din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, asupra sumei de 263.865,93 RON datorată de fiecare dintre pârâți, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată și până la data plații efective; în subsidiar, solicită plata dobânzii legale calculate conform art. 3, alin. (5), din Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, asupra sumei de 263.865/93 RON, în măsura în care se va aprecia că raporturile juridice nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ; de asemenea și acordarea cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 537/2020 din 2 iunie 2020, Tribunalul Specializat Cluj admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Redont S.A., societate radiată din Registrul Comerțului și, în consecință, respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Electroargeș S.A., precum și cererea reconvențională formulată de pârâta J. S.A. în contradictoriu cu această pârâtă.
În temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 încetează acțiunea civilă formulată de reclamanta Electroargeș S.A., precum și cererea reconvențională formulată de pârâta J. S.A. în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L. societate aflată în procedura insolvenței, lichidator judiciar fiind Q. SPRL, B. S.A., societate aflată în procedura insolvenței, administrator judiciar fiind CII R., societate aflată în procedura insolvenței, administrator judiciar fiind CII R., D. S.A. societate aflată în procedura insolvenței, administrator judiciar fiind CII S. și E. S.A. - societate aflată în procedura insolvenței, administrator judiciar fiind CII R. Ia act de tranzacția încheiată între reclamanta Electroargeș S.A. și pârâta J. S.A., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:
"CONTRACT DE TRANZACTIE
Încheiat astăzi data de 30.01.2019
I. PĂRȚILE
ELECTROARGES S.A, ("Electroargeș"), înregistrata la ORC sub nr. x/1991, CUI x, prin dl. T., in calitate de director general.
J. S.A. prin dl. U. in Calitate de director general;
II. PREAMBUL
Având în vedere
- Împrejurarea ca prin sentința civila nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasa definitivă și irevocabila, Electroarges a fost obligata in solidar cu J. la plata unor sume către acționarii V. S.A.,
- Împrejurarea că acționarii V. au înțeles să pună in executare silita Sentința instanței de judecata fata de subscrisa, sens în care au solicitat executarea silită subscrisei in dosarul nr. x/2016 al BEJ W. pentru sumele cuprinse in Hotărârea judecătoreasca, avand in vedere ca niciuna dintre persoanele menționate in aceasta, inclusiv J. nu si-au executat de buna voie obligațiile solidare cuprinse in acesta;
- În contul sumelor datorate de Electroarges in solidar cu parații din sentința civila nr. 2215/2015, inclusiv de către J., Electroarges a fost executata silit pentru suma totala de 4.732.776,58 RON, stingadu-se corespunzător obligația de plată față de pârâți, inclusiv față de J. S.A.;
- Electroargeș a acționat in judecata pe J. in cadrul dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, pentru a plati partea din datorie care revine acesteia fată de executarea silită demarată de acționarii V. S.A. și plata în urma executării, suma datorată fiind de 262.973,59 RON, la care se adaufă dobânda legală de la data plății Electroargeș;
- Intenția partilor de a tranzactiona si a stinge amiabil litigiul mai sus menționat, prin concesii reciproce;
- Dispozițiile art. 438 noul C. proc. civ. si art. 1267 C. civ.
Noi, părțile prezentei Tranzacții înțelegem in temeiul art. 438 noul C. proc. civ. si art. 2267 C. civ. sa stingem diferendul vizând obligația J. de a plăti cota sa parte din suma achitata de către noi in dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, prin încheierea prezentei Tranzacții, hotărârea care se va pronunța î dosarul nr. x/2018 urmând sa stingă litigiul care a intervenit între noi în următoarele conditii:
Art. 1 J. S.A. recunoaște in mod expres datoria fata de Electroarges S.A., respectiv recunoaște ca, data fiind plata de către Electroarges a sumelor datorate în solidar cu J. către acționarii V. S.A., societatea Electroarges este îndreptatita a pretinde J. plata părtii din datorie care se cuvine acesteia, dat fiind ca datoria este solidara, respectiv ca Electroarges este indrepatatita a pretinde J. plata sumei de 263.973,59 RON, la care se adaugă dobânda legala de la data plații de catre Electroarges a sumelor catre acționarii V. S.A.;
Art. 2 Electroargos este de acord prin prezenta Tranzacție ca datoria J. fata de aceasta în suma de 262.973,50 RON, solicitata in dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sa fie achitata conform următorului grafic:
- suma de 21.914,42 RON 1» data de 31 ianuarie 2019,
- suma de 21.914,41 RON pana la data de 31 martie 2019,
- suma de 43.823,83 RON pana la data de 30 aprilie 2019,
- suma de 43.826,83 RON pana la data da 31 mai 2019,
- suma de 43,028,83 RON pana la data de 30 iulie 2019,
- suma de 43.828,83 Iei pana la data de 31 iulie 2019,
- suma de 43.020,03 RON pana la data de 31 august 3019.
Art. 3 Electroarges renunța a mai solicita J. plata dobândii legate solicitate in dosarul nr. x, prin plata ratelor mai sus menționate urmand a se stinge definitiv pretențiile Electroarges fata de J. din dosarul nr. x/2018, precum si orice alte pretenții care ar avea legătura cu executarea silită a Electroarges de către acționarii V. S.A., pentru suma totala de 4.732,776,58 RON, in temeiul sentinței civile nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasa definitiva si irevocabila;
Art. 4 Electroarges se obliga a depune prezenta Tranzacție în dosarul nr. x/2018, astfel cum instanța de judecata sa ia act de aceasta si sa se pronunțe in consecința, obligatie care poate fi îndeplinita oricând si de către J.;
Art. 5 În măsura in care J. nu va achita la scadenta fiecare rata in suma prevăzuta la art. 2, aceasta va datora penalități de întârziere (daune moratorii conform art. 1535, alin. (1), C. civ.) in suma de0,5% pe zi de întârziere, care se vor calcula pentru flecare zi de întârziere raportat la suma datorata si neachitata în termen, incepand cu prima zi calendaristică a lunii in care plata ratei nu a fost efectuata;
Art. 6 Sumele se vor achita de către J. in contul bancar al Electroarges,cu mențiunea sume datorate in temeiul prezentei Tranzacții, cont bancar care are următoarele coordonate: x, deschis la X..
Subscrisa J. sunt de acord cu prezența Tranzacție asa cum este ea redactata înțelegând sa plătesc Electroarges sumele menționate conform graficului de plata de la art. 2.
Subscrisa Electroarges, accept plata datoriei de către J. in modalitatea mai sus menționata în prezenta Tranzacție, și sunt de acord sa renunț la plata oricăror dobânzi si penalități la suma de 262.973,59 RON solicitata in dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, dosar in care sunt de acord a se lua act de prezenta Tranzactie în vederea stingerii pretențiilor formulate fata de J..
Noi, părțile in prezenta Tranzacție, declaram ca întelegem sa stingem in acest mod orice diferend si litigii trecute, prezente sau viitoare in legătura cu executarea silită a Electroargeș de către acționarii V. S.A. pentru suma totala de 4.732,776,58 RON, in temeiui Senti Civile nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasa definitiva si irevocabila, si declarăm expres ca nu mai avem nici un fel de alte pretenții reciproce vizând acest diferend, cu excepția celor care decurg sau ar putea decurge din prezenta Tranzacție.
Redactată în 3 exemplare, astăzi data de 30.01.2019, din care unul pentru a fi depus de către Electroarges în dosarul nr. x/2018, și unul pentru fiecare parte, Electroarges S.A., prin d-l T., în calitate de director general J. S.A., prin d-l U. în calitate de director general."
Ia act de tranzacția încheiată între reclamanta ELECTROARGEȘ S.A. și pârâta L. care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:
"CONTRACT DE TRANZACȚIE
Încheiat astăzi, 27 mai 2019
I. PĂRȚILE
ELECTROARGEȘ S.A. ("Electroarges"), cu sediul in Curtea de Argeș, prin dl. Y., in calitate de Președinte Consiliu de Administrație;
2. L.;
II. PREAMBUL
Având in vedere:
• Împrejurarea ca prin sentința civila nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasa definitiva si irevocabila, Electroarges a fost obligata in solidar cu L. la plata unor sume către acționarii V. S.A.;
• Împrejurarea ca acționarii V. au inteles sa pună in executare silita Sentința instanței de judecata fata de subscrisa, sens in care au solicitat executarea silita a subscrisei in dosarul nr. x/2016 al BEJ W. pentru sumele cuprinse in Hotărârea judecătoreasca, având in vedere ca niciuna dintre persoanele menționate in aceasta, inclusiv L., nu si-au executat de buna voie obligatiile solidare cuprinse in aceasta;
• În contul sumelor datorate de Electroarges in solidar cu parații din sentința civila nr. 2215/2015, inclusiv de către L./Electroarges a fost executata silit pentru suma totala de 4.732.776,58 RON, stingandu-se corespunzător obligația de plata fata de parați, inclusiv fata de L.;
• Electroarges a acționat in judecata pe L. in cadrul dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, pentru a plati partea din datorie care revine acesteia fata de executarea silita demarata de acționarii V. S.A, si plata efectuata in urma executării/suma datorata fiind de 262.973,59 RON, la care se adaugă dobânda legala de la data plații Electroarges;
• Intenția părtilor de a tranzactiona si a stinge amiabil litigiul mai sus menționat, prin concesii reciproce;
• Dispozițiile art. 438
7
noul C. proc. civ. si art. 2267, C. civ.
Noi, părțile prezentei Tranzacții intelegem in temeiul art. 438, noul C. proc. civ. si art. 2267, C. civ. sa stingem diferendul vizând obligația L. de a plati cota sa parte din suma achitata de către Electroarges acționarilor V. S.A. si, implicit litigiul inter-venit fata de acest diferend intre noi in dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, prin incheierea prezentei Tranzacții, hotărârea care se va pronunța in dosarul nr. x/2018 urmând sa stingă litigiul care a intervenit intre noi in următoarele condiții:
Art. 1 L. recunoaște in mod expres datoria fata de Electroarges S.A., respectiv recunoaște ca, data fiind plata de către Electroarges a sumelor datorate in solidar cu L. către acționarii V. S.A., Electroarges este indreptatita a pretinde acesteia plata pârtii din datorie care se cuvine acesteia, dat fiind ca datoria este solidara, respectiv ca Electroarges este indreptatita a pretinde L. plata sumei de 262.973,59 RON, la care se adaugă dobânda legala de la data plații de către Electroargeș a sumelor către acționarii V. S.A, cât si alte cheltuieli;
Art. 2 Electroarges este de acord prin prezenta Tranzacție ca L. să plătească în contul datoriei de 262.973,59 RON, suma de 131.934 RON, cu condiția ca suma să fie încasată de către Electroarges până la data de 3 iunie 2019.
Art. 3 Electroarges renunța a mai solicita de la L. plata diferenței in suma de 131.039,59 RON, a dobânzii legale solicitate in dosarul nr. x/2018, a cheltuielilor de judecata si a cheltuielilor de executare, a oricăror dobânzi, penalități sau daune, prin plata sumei menționate urmând a se stinge definitiv pretențiile Electroarges fata de L. din dosarul nr. x/2018, precum si orice alte pretenții care ar avea legătura cu executarea silita a Electroarges de către acționarii V. S.A. pentru suma totala de 4.732.776,58 RON, in temeiul sentinței civile nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasa definitiva si irevocabila;
Art. 4 Electroarges se obliga a depune prezenta Tranzacție in dosarul nr. x/2018, astfel incat instanța de judecata sa ia act de aceasta si sa se pronunțe in consecința, obligație care poate fi îndeplinita oricând si de către L.;
Art. 5 In măsura in care L. nu va achita la scadenta suma prevăzuta la art. 2, până la data de 3 iunie 2019, prezenta tranzacție se va desființa de plin drept, fără a mai fi nevoie de punere în întârziere și/sau intervenția instanțelor de judecată, conform prevederilor art. 1553 C. civ.
Art. 6 Sumele se vor achita de către L. in contul bancar al Electroarges, cu mențiunea sume datorate in temeiul prezentei Tranzacții, cont bancar care are următoarele coordonate: x, deschis la X..
Subsemnata L. sunt de acord cu prezenta Tranzacție asa cum este ea redactata înțelegând sa plătesc Electroarges suma menționata la art. 2.
Subscrisa Electroarges, accept plata datoriei de către L. in modalitatea mai sus menționata in prezenta Tranzacție si sunt de acord sa renunț la plata diferenței in suma de 131.039,59 RON, a cheltuielilor de judecata si a cheltuielilor de executare, a oricăror daune, dobânzi si penalități la suma de 262.973,59 RON solicitata in dosarul nr. x/2011., aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, dosar in care sunt de acord a se lua act de prezenta Tranzacție in vederea stingerii pretențiilor formulate fata de L..
Noi, părțile in prezenta Tranzacție, declaram ca intelegem sa stingem in acest mod orice diferend si litigii trecute, prezente sau viitoare in legătura cu executarea silita a Electroarges de către acționarii V. S.A. pentru suma totala de 4.732.776,58 RON, in temeiul sentinței civile nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasa definitiva si irevocabila, si declaram expres ca nu mai avem nici un fel de alte pretenții reciproce vizând acest diferend, cu excepția celor care decurg sau ar putea decurge din prezenta Tranzacție.
Redactata in 3 exemplare, astăzi data de 27 mai 2019, din care unul pentru a fi depus de către Electroarges in dosarul nr. x/2018, si unul pentru fiecare parte.
Semnează, ELECTROARGES S.A. prin Președinte Y.
L.".
Ia act de tranzacția încheiată între reclamanta ELECTROARGEȘ S.A. și pârâta K. cu domiciliul procesual ales în Alba Iulia, la dna avocat Z., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează:
"CONTRACT DE TRANZACȚIE
Încheiat astăzi, 27 mai 2019
I. PĂRȚILE
ELECTROARGES S.A, prin dl. Y., îo calitate de Președinte Consiliu de Administrație;
2. K.;
II. PREAMBUL
Având in vedere:
• Împrejurarea ca prin sentința civila nr. 2215/2025 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasa definitiva si irevocabila, Electroarges a fost obligata in solidar cu K. la plata unor sume către acționarii V. S.A.;
• Imprejurarea ca acționarii V. au înțeles sa pună in executare silită Sentința instanței de Judecata fata de subscrisa, sens in care au solicitat executarea silită a subscrisei in dosarul nr. x/2016 al BEJ W. pentru sumele cuprinse in Hotărârea judecătoreasca, având in vedere ca niciuna dintre persoanele menționate în aceasta, inclusiv K., nu si-au executat de buna voie obligațiile solidare cuprinse in aceasta;
• In contul sumelor datorate de Electroarges in solidar cu parații din sentința civila nr. 2215/2015 inclusiv de către K., Electroarges a fost executata silit pentru suma totala de 4.732.776,58 RON, stingandu-se corespunzător obligația de plata fata de parați, inclusiv fata de K.;
• Electroarges a acționat in judecata pe K. in cadrul dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, pentru a plați partea din datorie care revine acesteia fata de executarea silita demarata de acționarii V. S.A. si plata efectuata in urma executării, suma datorata fiind de 262.973,59 RON, la care se adaugă dobânda legala de la data plații Electroarges;
• intenția părtilor de a tranzactiona si a stinge amiabil litigiul mai sus menționat, prin concesii reciproce;
• Dispozițiile art. 438, noul C. proc. civ. si art. 2267, C. civ.
Noi, părțile prezentei Tranzacții intelegem, in temeiul art. 438, noul C. proc. civ. si art. 2267, C. civ., sa stingem diferendul vizând obligația K. de a plați cota sa parte din suma achitata de către Electroarges acționarilor V. S.A. si, implicit, litigiul intervenit fata de acest diferend intre noi in dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, prin incheierea prezentei Tranzacții, hotărârea care se va pronunța in dosarul nr. x/2018 urmând sa stingă litigiul care a intervenit intre noi in următoarele condiții:
Art. 1 K. recunoaște in mod expres datoria fata de Electroarges S.A., respectiv recunoaște ca, data fiind plata de către Electroarges a sumelor datorate in solidar cu K. către acționarii V. S.A., Electroarges este îndreptățită a pretinde acesteia plata părtii din datorie care se cuvine acesteia, dat fiind ca datoria este solidara, respectiv ca Electroarges este indreptatita a pretinde K. plata sumei de 262.973,59 RON, la care se adaugă dobânda legala de la data plații de către Electroarges a sumelor către acționarii V. S.A., cât și alte cheltuieli;
Art. 2 Electroarges este de acord prin prezenta Tranzacție ca K. să plătească în contul datoriei de 262.973,09 RON, suma de 131.934 RON cu condiția ca suma să fie încasată de către Electroarges până la data de 31 mai 2019,
Art. 3 Electroarges renunță a mai solicita de la K. plata diferenței în sumă de 131.039,59 RON, a dobanzii legale solicitate in dosarul nr. x/2018, a cheltuielilor de judecată și a cheltuielilor de executare, a oricăror dobânzi, penalități sau daune, prin plata sumei, menționate urmând a se stinge definitiv pretențiile Electroarges fata de K. din dosarul nr. x/2018, precum si orice alte pretenții care ar avea legătura cu executarea silita a Electroarges de către acționarii V. S.A. pentru suma totala de 4.732.776,58 RON, in temeiul sentinței civile nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasa definitiva si irevocabila;
Art. 4 Electroarges se obliga a depune prezenta Tranzacție in dosarul nr. x/2018, astfel incat instanța de judecata sa ia act de aceasta si să se pronunțe in consecința, obligația care poate fi îndeplinita oricând si de către K.;
Art. 5 In măsura in care K. nu va achita la scadenta suma prevăzuta la art. 2, respectiv până la data de 31 mai 2019, prezenta tranzacție se va desființa de plin drept, fără a mai fi nevoie de punere în întârziere și/sau intervenția instanțelor de judecată, conform prevederilor art. 1553 C. civ.
Art. 6 Sumele se vor achita de către K. in contul bancar al Electectroargeș, cu mențiunea sume datorate in temeiul prezentei Tranzacții, cont bancar care are următoarele coordonate: x, deschis la X..
Subsemnata K. sunt de acord cu prezenta Tranzacție asa cum este aceasta redactata, intelegand sa platesc Electroarges suma menționata la art. 2.
Subscrisa Electroarges, accept plata datoriei de catre K. in modalitatea mai sus menționata în prezenta Tranzacție si sunt de acord sa renunț la plata diferenței în sumă de 731.039,59 RON, a cheltuielilor de judecată și a cheltuielilor de executare, a oricăror daune, dobânzi sau penalitati la suma de 262.973,59 RON solicitata in dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, dosar in care sunt de acord a se lua act de prezenta Tranzactie în vederea stingerii pretențiilor formulate fata de K..
Noi, părțile in prezenta Tranzacție, declaram ca înțelegem să stingem in acest mod orice diferend si litigii trecute, prezente sau viitoare in legătura cu executarea silita a Electroarges de către actionarii V. S.A. pentru suma totala de 4.732.776,58 RON, în temeiul sentinței civile nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasa definitiva si irevocabila, si declaram expres ca nu mai avem niciun fel de alte pretenții reciproce vizând acest diferend, cu excepția celor care decurg sau ar putea decurge din prezenta Tranzacție.
Redactata in. 3 exemplare, astăzi data de 17 mai 2019, din care unul pentru a fi depus de catre Electroavges in dosarul nr. x/2018, si unul pentru fiecare parte.
Semnează: ELECTROARGES S.A. prin Președintele consiliului de administratie, Y. și
K.".
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ELECTROARGEȘ S.A. persoana împuternicită cu primirea actelor de procedură fiind dna AA. în contradictoriu cu pârâții F. S.A. persoana împuternicită cu primirea actelor de procedură fiind dna BB., G. S.R.L. persoana împuternicită cu primirea actelor de procedură fiind dna BB., I. S.A. persoana împuternicită cu primirea actelor de procedură fiind dna BB., N., O. și P..
Obligă pârâții F. S.A., G. S.R.L., H. S.A., I. S.A., N., O. și P. să plătească fiecare reclamantei ELECTROARGEȘ S.A. câte 263.865,93 RON cu titlu de despăgubiri, sumă la care se calculează dobânda legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 de la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 29.11.2018, și până la plata integrală a debitului principal de către fiecare dintre pârâți.
Respinge cererea reclamantei având ca obiect plata dobânzii remuneratorii și plata dobânzii penalizatoare calculate conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011.
Obligă pârâții F. S.A., G. S.R.L., H. S.A., I. S.A., N., O. și P. să plătească fiecare reclamantei câte 6.243,65 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de pârâta J. S.A. în contradictoriu cu pârâții F. S.A., G. S.R.L., H. S.A., I. S.A., L., K., N., O. și P..
Împotriva acestei sentințe, pârâții N., F. S.A., H. S.A., I. S.A. și J. S.A. au declarat apel.
Prin decizia nr. 201/2021 din 13 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a fost respins ca tardiv apelul formulat de către N. împotriva sentinței civile nr. 537/2020 din 2 iunie 2020, Tribunalul Specializat Cluj
Au fost respinse apelurile declarate de F. S.A., H. S.A., I. S.A. și J. S.A. împotriva aceleiași sentințe.
Împotriva acestei decizii, pârâții N., F. S.A., H. S.A. și I. S.A. au declarat recurs.
Recursul declarat de pârâtul N..
Prin recursul, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
În susținerea memoriului de recurs, recurentul apreciază că soluția instanței de apel este greșită în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" coroborat cu dispozițiile art. 175-177 din același Cod.
În acest context, se arată că instanța a apreciat că termenul de apel de 30 de zile curge de la data de 17 iulie 2020, întrucât sentința i s-ar fi comunicat la acea dată, sens în care, recurentul apreciază că procedura de comunicare a hotărârii este viciată, nefiind îndeplinită conform legii cu consecința încălcării dreptului la apărare, în raport cu dispozițiile art. 175 și art. 163 C. proc. civ.
In cazul supus soluționării, recurentul apreciază că vicierea procedurii de comunicare a hotărârii, prin raportare la dispozițiile art. 175 C. proc. civ., conduce la nulitatea acestora.
Vătămarea produsă în acest caz îmbracă forma unui prejudiciu patrimonial care include o încălcare a unui drept ori interes protejat de lege, în cazul de față, fiind încălcat flagrant dreptul recurentului la apărare.
Dispozițiile art. 163 C. proc. civ. stipulează regula, conform căreia, citația se înmânează destinatarului, în subsidiar persoanelor majore din familie sau celor care locuiesc cu destinatarul.
In cazul în care lipsesc toate aceste persoane, agentul avea obligația depunerii citației și a procesului-verbal la instanța, respectiv la primărie, pentru ca acestea să comunice citația.
În acest context, recurentul susține că în data de 17 iulie 2020 era la Pitești la locul său de muncă, conform fișei de pontaj emisă de CC. S.A., unde lucrează în calitate de director general, totuși instanța a considerat ca i s-a comunicat sentința atacată, iar citația și procesul-verbal nu au mai fost depuse la instanță, respectiv primărie pentru ai fi comunicate, iar prin neefectuarea acestei comunicări, fie prin intermediul instanței, fie a primăriei, recurentul a fost prejudiciat, deoarece nu i s-a adus la cunoștința sentința pronunțată.
Astfel, legiuitorul cere ca orice act de procedura să fie făcut la domiciliul destinatarului, iar în condițiile unei clădiri cu mai mute etaje, trebuie indicat obligatoriu etajul (sub sancțiunea nulității - art. 164 alin. (3) C. proc. civ.
In procesul-verbal depus la instanță apare că sentința atacată s-ar fi comunicat in Brăila, str. x, jud. Brăila, în condițiile în care domiciliul recurentului este în Brăila, str. x, jud. Brăila, nefiind identitate de denumire stradă, scară, etaj, respectiv apartament.
In aceste condiții, instanța nu putea să ia în calcul faptul că sentința de fond i-a fost comunicată recurentului la data de 17 iulie 2020, iar termenul de apel nu putea să curgă de la aceasta data, întrucât legiuitorul a stabilit, sub sancțiunea nulității, efectuarea unui act procedural cu adresa greșită, iar instanța nu putea trece peste aceste aspecte.
Astfel, comunicarea actelor de procedură este inerentă activității judiciare, fiind o garanție a principiului dreptului la apărare, accesului liber la justiție, a contradictorialității și a garantării aflării adevărului în orice cauză, iar din această perspectivă instanța trebuia să manifeste o grija deosebită pentru ca orice persoană chemată în judecată să fie încunoștințată de existența unui proces împotriva sa și în mod special a unei hotărârii judecătorești.
In același sens s-a pronunțat Curtea Europeana pentru Drepturile Omului, în situații similare celei din prezenta cauză, respectiv folosirea procedurii prin afișare.
Astfel, deoarece comunicarea hotărârii a fost făcut prin procedura afișării, recurentul solicită instanței să ia în considerare aspectele ridicate de CEDO prin Hotărârea din 7 ianuarie 2014 în Cauza Timar și alții împotriva României.
În acest context, recurentul apreciază ca instanța de apel i-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, raportat la prevederilor art. 13 alin. (1) și (3), art. 6 alin. (1), art. 8 C. proc. civ., precum și art. 24 alin. (1) și art. 21 din Constituția României.
Astfel, ca o garanție a respectării drepturilor omului, CEDO prevede în art. 6, pct. 1 dreptul oricărei persoane la un proces echitabil:
"Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa".
Accesul liber la justiție este consacrat, ca drept cetățenesc fundamental, atât prin art. 6 pct. 1 din Convenție, cât și prin art. 21 din Constituția României, prin art. 10 din Declarația universală a drepturilor omului, precum și prin art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Articolul 6 garantează, așadar, dreptul fiecărei persoane de a avea acces la o instanță. Acest drept de acces este însă limitat la câmpul de aplicare al dreptului la un proces echitabil, adică la contestațiile ce poartă asupra drepturilor și obligațiilor cu caracter civil și la acuzațiile în materie penală, astfel cum au fost definite aceste noțiuni în jurisprudența Curții Europene. Aceste noțiuni au un conținut specific Convenției Europene care nu corespunde în mod necesar cu cel consacrat în dreptul intern al statelor părți.
Accesul efectiv la o instanță presupune dreptul de a avea acces la toate probele aflate la dosarul cauzei, dar și la hotărârea judecătorească pronunțată, pentru ca partea, în cunoștință de cauză, să-și poată exercita drepturile procesuale în timpul statuat de legiuitor.
Pentru aceste considerente, recurentul apreciază că este îndreptățit să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Recursul declarat de pârâtele F. S.A., H. S.A., I. S.A..
Prin cererea de recurs formulată, pârâtele au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și reținerea spre rejudecare, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea intimatei Electroargeș S.A. la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar.
În argumentarea memoriului de recurs, se susține că decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj este nelegală și netemeinică, instanța făcând o aplicare greșită a normelor de drept material - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, instanța de apel în mod greșit a respins susținerea recurentelor privitoare la culpa reclamantei-intimate Electroarges S.A. și astfel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1458 C. civ.
În cauză, în mod greșit s-au calculat daune interese cominatorii ulterior expirării termenului de 30 de zile impus de considerentele sentinței civile nr. 2215/02.03.2015 și, de asemenea în mod eronat debitoarea Electroarges S.A. nu a formulat contestație la executare prin care să conteste cuantumul debitului executat.
Astfel, prin decizia atacată, instanța de apel a analizat formal susținerea recurentelor, rezumându-se în a aprecia că societățile I. S.A., F. S.A. și H. S.A. sunt în culpa pentru curgerea daunelor interese cominatorii.
În acest context, se susține că instanța de apel, în mod greșit a respins susținerea privitoare la faptul că s-au perceput și executat daune cominatorii pentru executarea silită a unei obligații de face cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1458 C. civ.
Prin urmare, în mod greșit instanța de apel nu a făcut aplicarea art. 907 C. proc. civ. și prin urmare nu a constatat că s-au pus în executare silită daune cominatorii de 1000 RON pe zi de întârziere, în condițiile în care C. proc. civ. interzice în mod expres acest lucru.
Chiar dacă sentința civilă nr. 2215/02.03.2015 a stabilit aplicarea de daune cominatorii în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere pentru neexecutarea obligației de a face, aceste sume nu ar fi trebuit să fie puse în executare (nu ar fi trebuit încuviințată executarea) în condițiile în care C. proc. civ. interzice in mod expres acest lucru.
Or, in cazul de fata, sentința a stabilit aplicarea de daune cominatorii în vederea obligării pârâților să execute o obligație de face, aspect nelegal, conform dispozițiilor art. 907 C. proc. civ.
In aceste condiții, intimata Electroarges S.A. avea obligația să formuleze contestație la executare și să solicite înlăturarea acestor daune cominatorii. Daca nu a întreprins acest demers din propria culpă nu poate să solicite daunele cominatorii de la societățile pârâte din prezentul dosar.
Cu privire la acest aspect, se susține că în mod greșit a reținut instanța de apel că, deși este adevărat că daunele cominatorii nu pot fi percepute, o astfel de apărare nu poate fi formulată în prezentul dosar, aceasta trebuia să fie formulată de Electroarges S.A. în contradictoriu cu V. S.A., într-un eventual dosar de contestație la executare.
Mai susțin recurentele, că instanța de apel, în mod greșit nu a constatat că intimata Electroarges S.A. nu-și poate invoca propria culpa pentru a solicita la rândul sau de la ceilalți codebitori solidari prejudiciul rezultat în urma propriei culpe, fiind astfel, încălcate normele de drept material prevăzute de art. 1517 C. civ.
În opinia recurentelor, neexecutarea obligației de a face stabilită prin titlul executoriu se datorează intimatei Electroarges S.A., astfel că în mod incorect solicită intimata Electroarges S.A. ca recurentele să suporte daunele interese cominatorii rezultate din punerea în executare a titlului executoriu, în condițiile în care aceste daune interese cominatorii s-au cumulat exclusiv din vina intimatei care nu a dus la îndeplinire dispozițiile hotărârii judecătorești sus-menționate.
În acest context, recurentele susțin că în cauză este evidentă ipoteza de la art. 1517 C. civ. "o parte nu poate invoca neexecutarea obligațiilor celeilalte părți în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acțiune sau omisiune". Instanța de apel nu a constatat intimata Electroarges nu-și poate invoca propria culpa pentru a solicita de la ceilalți codebitori solidari daunele cominatorii care au fost calculate și percepute ca urmare a inacțiunii Electroarges S.A..
Prin urmare, recurentele solicită instanței să constate că decizia atacată este dată cu aplicare greșită a normelor de drept material cuprinse în art. 1517 C. civ.
Prin întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă Electroarges S.A., la 21 iulie 2021, se solicită respingerea recursurilor ca neîntemeiate și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Completul de filtru a dispus, prin încheierea din 28.10.2021, comunicarea raportului părților, pentru a depune puncte de vedere.
Prin încheierea din 27 ianuarie 2022 au fost admise în principiu recursurile și s-a acordat termen de judecată la 07 aprilie 2022, în vederea soluționării pe fond a acestora.
Analizând recursul declarat de pârâtul N. prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurentul a susținut că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, având în vedere faptul că procedura de comunicare a hotărârii este viciată, nefiind îndeplinită conform legii.
Chestiunea de drept supusă analizei vizează nerespectarea dispozițiilor art. 163 și 164 C. proc. civ., potrivit cărora actul de procedură se înmânează destinatarului, în subsidiar persoanelor majore din familie sau celor care locuiesc cu destinatarul, în lipsa acestora, agentul având obligația de a depune actul de procedură și procesul-verbal la instanță, respectiv primărie.
De asemenea, se mai susține neregularitatea legată de mențiunea privind lipsa precizării în actul de procedură a etajului imobilului destinatarului.
Întreaga argumentare a recurentului va fi înlăturată.
Dispozițiile art. 163 alin. (1)-(5) C. proc. civ., reglementează procedura de drept comun vizând comunicarea citației și a altor acte de procedură în ipoteza în care destinatarul fie primește actul de procedură, fie refuză acest lucru.
Alin. (6) al art. 163 C. proc. civ., are în vedere ipoteza în care destinatarul nu este găsit la domiciliu sau reședință, ori, după caz, sediu. Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu sau reședință, agentul poștal va înmâna actul de procedură unei persoane majore din familie, sau oricărei alte persoane majore care locuiește cu destinatarul. Când destinatarul locuiește într-un hotel sau clădire cu mai multe apartamente și nu este găsit la locuința sa, agentul îi va comunica citația administratorului, portarului sau celui care, îl înlocuiește.
În cazul în care persoanele indicate anterior lipsesc, sau deși prezente, refuză primirea actului de procedură, sunt incidente dispozițiile art. 163 alin. (3)-(5) C. proc. civ., referitoare la inserarea actului de procedură în cutia poștală sau în lipsa acesteia, la afișarea înștiințării pe ușa imobilului, cu întocmirea unui proces-verbal corespunzător.
Împrejurările descrise de recurent în sensul că la data de 17.07.2020 nu se afla la domiciliu, fiind la locul de muncă, potrivit pontajului, iar procedura de comunicare a fost îndeplinită prin afișare, deși agentul avea obligația depunerii înștiințării și a procesului-verbal la instanță, respectiv la primărie, pentru ca acestea să comunice actul de procedură nu vor fi reținute.
Nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul anterior menționat, în condițiile în care în cauză sunt incidente dispozițiile art. 163 alin. (3)-(5) C. proc. civ. referitoare la inserarea actului de procedură în cutia poștală.
Astfel, la data de 17.07.2020 recurentului i-a fost comunicată sentința de fond, potrivit dovezii de comunicare aflate la dosarul instanței de fond.
Recurentul înțelege să mai invoce nelegalitatea procedurii de comunicare, prin raportare la art. 164 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., ca motiv de nulitate a actului de procedură.
Dispozițiile citate de recurent reglementează situația în care actul de procedură nu poate fi înmânat destinatarului sau unei alte persoane desemnate de lege, situație în care agentul are obligația de a încheia proces-verbal.
Mențiunile obligatorii ale procesului-verbal, prevăzute sub sancțiunea nulității se referă, printre altele și la domiciliul destinatarului, cu arătarea numărului etajului și apartamentului.
Art. 164 alin. (1) lit. 3) C. proc. civ., prevede că cerințele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) și f) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Din corelarea acestor dispoziții rezultă că nerespectarea cerințelor prevăzute la lit. c) - în speță menționarea greșită a "numărului etajului" - nu este sancționată cu nulitatea absolută și necondiționată a actului de procedură, potrivit art. 176 C. proc. civ.
Analizând înștiințarea emisă de instanța de fond, comunicată recurentului la data de 17.07.2020, se constată că aceasta poartă mențiunea domiciliului destinatarului, respectiv str. x, fiind prezente, de asemenea, toate celelalte elemente obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 157 C. proc. civ., astfel încât lipsa mențiunii privind neindicarea etajului apartamentului, nu este de natură a atrage sancțiunea nulității exprese.
Astfel, recurentului i-a fost comunicată hotărârea instanței de fond, la 17.07.2020, potrivit procesului-verbal aflat la dosarul instanței de fond.
Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele recurentului nu sunt fondate, în condițiile în care, comunicarea hotărârii s-a îndeplinit prin afișare la cutia poștală a destinatarului, agentul poștal încheind un proces-verbal în acest sens, iar faptul că recurentul a exercitat calea de atac a apelului cu depășirea termenului prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., nu este de natură a demonstra temeinicia susținerilor acestuia.
Deosebit de considerentele expuse anterior, Înalta Curte reține că nulitatea actului de procedură al comunicării sentinței de fond este una relativă, conform art. 174 alin. (3) C. proc. civ.. Această nulitate trebuia invocată, potrivit art. 174 alin. (3) C. proc. civ., fie prin cererea de apel, fie cel mai târziu la momentul invocării excepției de tardivitate.
Se observă, din această perspectivă că recurentul nu a invocat în cursul soluționării apelului său nicio neregularitate în ce privește comunicarea sentinței de fond, iar la momentul invocării excepției de tardivitate a susținut doar comunicarea sentinței la o altă dată, precizând că nu se înscrie în fals contra mențiunilor înscrise pe dovada de comunicare de către agentul procedural.
În consecință și sub acest aspect, instanța supremă apreciază caracterul nefondat al criticii recurentului.
Recurentul a criticat hotărârea instanței de apel și sub aspectul modului în care a fost soluționat apelul său, iar considerentele instanței contravin opiniei exprimate de CEDO în cauza Raisa M Shipping vs. România, prin care s-a statuat că este încălcat dreptul la un proces echitabil prin comunicarea prin afișare a actelor de procedură, care nu a asigurat o comunicare efectivă a actului de procedură.
Cu referire la această critică, instanța de recurs reține că motivele invocate de recurent nu susțin criticile, în condițiile în care procedura de comunicare s-a făcut prin afișare la cutia poștală a destinatarului, agentul poștal încheind proces-verbal în acest sens, iar instanța de apel în mod corect a reținut prezumția comunicării sentinței de fond la 17.07.2020.
De asemenea, Înalta Curte nu poate achiesa nici la susținerile recurentului în sensul că în cauză ar trebui valorificate considerentele hotărârii pronunțate de CEDO în cauza Raisa M Shipping vs. România, prin care s-a statuat că este încălcat dreptul la un proces echitabil prin comunicarea prin afișare a hotărârii, întrucât în ipoteza prevăzută de art. 163 alin. (8) C. proc. civ. este permisă depunerea actului de procedură în cutia poștală a destinatarului.
În continuarea acestui raționament, Înalta Curte nu va reține nici criticile recurentului întemeiate pe dispozițiile art. 13 alin. (1) și (3), art. 6, art. 8 C. proc. civ., privind încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, comunicarea sentinței de fond fiind îndeplinită cu respectarea garanției unui proces echitabil și transparent, fiind îndeplinit scopul acesteia, acela ca partea să ia act de hotărâre/conținutul hotărârii.
Așa fiind, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul N..
Analizând recursul declarat de pârâtele F. S.A., H. S.A., I. S.A. prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.
Recurentele au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Din această perspectivă, recurentele au susținut sub un prim aspect că, în mod greșit, au fost interpretate dispozițiile art. 1458 C. civ., daunele cominatorii pe zi de întârziere calculate în dosarul de executare silită peste termenul de 30 de zile impus de titlul executoriu fiind în mod greșit imputate pârâților, întrucât reclamanta era îndreptățită de a pune în executare hotărârea ulterior expirării acestui termen.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține prevederile art. 6 alin. (2) din Noul C. civ., potrivit căruia pretențiile deduse judecății decurg din efectele solidarității pasive în reglementarea dată de vechiul C. civ., urmând a fi analizate sub imperiul acestei reglementări.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 1058 C. civ., cu referire la lipsa demersurilor necesare care să aibă drept efect stingerea sau reducerea obligației, Înalta Curte constată că prin sentința civilă nr. 2215/2015 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 87/2017 a Curții de Apel Cluj, a fost obligată pârâta Electroargeș S.A., A. S.A., B. S.A., C. S.A., D. S.A., E. S.A., F. S.A., G. S.A., H. S.A., I. S.A., Redont S.R.L., J. S.A., K., L., M., N., O. și DD. să emită și să înregistreze la AVAS documentația de ofertă cumpărare conform reglementărilor în vigoare, adresată deținătorilor de valori mobiliare emise de V. S.A. și având ca obiect toate deținerile acestora, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, datorate de fiecare pârât în parte, până la data îndeplinirii conforme a obligației legale ce le revenea, iar în caz de refuz sau de întârziere mai mare de 30 de zile de la data la care hotărârea devine executorie, a fost autorizată intervenienta V. S.A. să efectueze toate demersurile necesare emiterii și înregistrării la AVAS a documentației de ofertă de cumpărare.
Obligația de plată executată silit de debitoarea Electroargeș S.A. a avut ca obiect plata daunelor interese moratorii egale cu dobânda penalizatoare calculate asupra sumei cuvenite reclamantului EE. și intervenienților FF. și GG., astfel încât în dosarul execuțional nu s-a pus în discuție obligația de a face stabilită în favoarea societății V..
În raport de aceste considerente, criticile pârâtelor privind plata daunelor cominatorii de 1.000lei/zi de întârziere datorate de fiecare pârât în parte, nu a făcut obiectul executării silite, astfel încât apărările invocate de pârâți în legătură cu obligația de plată a daunelor cominatorii nu puteau fi formulate în cadrul unei contestații la executare.
Pentru aceste motive, Înalta Curte apreciază nefondate aceste critici ale recurentelor, fără a reține incidența dispozițiilor art. 1058 din vechiul C. civ.
Sub al doilea aspect, pârâtele au susținut că instanța de apel în mod greșit nu a constatat că s-au perceput și executat daune cominatorii pentru executarea silită a unei obligații de a face.
Acțiunea ce formează obiectul prezentei pricini este întemeiată pe dispozițiile art. 1456 C. civ., fiind acțiunea în regres formulată de debitorul ce a achitat întreaga datorie împotriva celorlalți codebitori obligați solidar.
Potrivit art. 1052 și art. 1053 C. civ., dacă unul dintre codebitori plătește întreaga datorie, prestația executată se împarte de plin drept între codebitori și trebuie suportată de toți, însă, după efectuarea plății dispare solidaritatea între codebitori, astfel că cel care a plătit nu poate cere de la ceilalți decât partea fiecăruia.
De asemenea, dispozițiile art. 907 C. proc. civ., invocate de recurente nu sunt aplicabile în cazul de față, întrucât obligația de plată executată silit de Electroargeș S.A. nu a avut ca obiect plata daunelor cominatorii, ci plata daunelor interese moratorii egale cu dobânda penalizatoare.
Sub un ultim aspect, pârâtele invocă încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1517 C. civ., sub aspectul existenței culpei Electroargeș S.A., daunele cominatorii fiind acumulate excesiv din vina acesteia, care nu a adus la îndeplinire obligațiile din titlul executoriu.
Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că reclamanta Electroargeș SA a fost executată silit în contul datoriei pârâților.
Potrivit art. 622 C. proc. civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
Pentru a preveni acumularea de daune interese, pârâtele puteau executa de bunăvoie obligația de plată cuprinsă în titlul executoriu, pentru a preveni acumularea de daune interese.
Pârâtele nu pot invoca culpa reclamantei Electroargeș S.A. care a stins întreaga datorie, deși obligația de plată stabilită în titlul executoriu era solidară.
În consecință, criticile sunt sub acest aspect sunt nefondate.
Având în vedere considerentele ce preced, în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtele H. S.A., I. S.A. și F. S.A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-pârât N. și de recurentele-pârâte H. S.A., I. S.A. și F. S.A. împotriva deciziei nr. 201/2021 din 13 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ELECTROARGES S.A. și intimații-pârâți J. S.A., P., O. și G. S.A.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2022.