ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 761/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/02.04.2019 la Tribunalul Argeș, disjunsă din dosarul nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., solicitând să se constate că, în perioada 23.04.1990-01.04.2001, a desfășurat activitate încadrată în grupa I de muncă, precum și obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în care sa cuprindă cele solicitate.

Prin sentința civilă nr. 3261 din 17 septembrie 2019, Tribunalul Argeș a admis excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul A..

În termen legal, reclamantul A. a formulat apel împotriva sentinței tribunalului, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, casarea sentinței, iar pe fond trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin încheierea de ședință din 10 martie 2020 a fost suspendată judecata în apel, având în vedere că părțile, legal citate, au lipsit nejustificat și nu au solicitat judecarea în lipsă, potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 18 mai 2020, apelantul - reclamant a formulat cerere de prepunere pe rol, iar prin încheierea din 07 octombrie 2020, Curtea a respins-o, menținând starea de suspendare.

La data de 15 ianuarie 2021, apelantul reclamant a formulat o nouă cerere de repunere pe rol, fixându-se termen de judecată la 21 aprilie 2021.

Hotărârea atacată

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 1847/2021 din 21 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a admis excepția perimării și a constatat perimat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3261 din 17 septembrie 2019, pronunțate de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2019, intimată fiind pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "HIDROELECTRICA" S.A. București.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamantul A., solicitând admiterea recursului și anularea hotărârii recurate, prin respingerea excepției perimării apelului.

În recursul său, ce poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 5 al art. 488 C. proc. civ.., recurentul-reclamant a susținut, în esență, următoarele:

Cererea de repunere pe rol din 18.05.2020 a fost respinsă, la data de 07.10.2020, și s-a menținut suspendarea.

La data de 15.01.2021, pentru o nouă cerere de repunere pe rol, s-a fixat termen la data de 21.04.2021, când, arată recurentul-reclamant, a solicitat judecarea în lipsă.

Susține recurentul- reclamant că, din datele la care s-au făcut cererile de repunere pe rol și termenele fixate, nu rezultă îndeplinirea termenului de 6 luni, așa cum prevede legea pentru perimare, și, în consecință, solicită admiterea recursului, anularea hotărârii recurate și repunerea cauzei pe rol, pentru continuarea judecății.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 31.05.2021, sub nr. x/2019.

Apărarea în cauză

Intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice "Hidroelectrica" S.A. nu a formulat întâmpinare în recurs.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 4 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurentul-reclamant a formulat punct de vedere, în scris, la raport, prin care a arătat că îl consideră temeinic și legal, și nu are obiecțiuni de adăugat.

La termenul din 24 februarie 2022, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 31 martie 2022, cu citarea părților, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În sensul prevederilor legale de la art. 416 alin. (1) C. proc. civ.., perimarea se înfățișează ca o sancțiune ce se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, care este determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului dedus judecății, căci,

Potrivit acestui text, "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Alin.(2) al aceluiași text de lege, dispune că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, iar alin. (3) prevede că nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.

Perimarea implică prezumția de renunțare tacită a părții la judecată și constituie, totodată, o sancțiune a pasivității ei, vizând orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac, operând de drept, la împlinirea termenului legal, împotriva oricăror persoane fizice, inclusiv a celor lipsite de capacitate, precum și a oricăror persoane juridice. În consecință, revine părții obligația de a face dovada că nu a stat în pasivitate sau că ar fi fost împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa.

Însăși Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în M. Of. nr. 25/17.01.2002, a statuat că: "perimarea reprezintă o sancțiune procedurală determinată de necesitatea de a curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecății prin cererea lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții.".

Tot prin considerentele sale, Curtea a reținut că "Perimarea și, implicit, consecințele ei, prevăzute de ... C. proc. civ...., ar fi putut fi evitate dacă părțile s-ar fi interesat în perioada de un an de la data suspendării cauzei de stadiul în care se află judecata. Prin reglementarea instituției perimării, ca sancțiune procedurală aplicabilă titularului unei cereri de chemare în judecată care a lăsat-o în nelucrare din vina sa, nu este încălcat accesul liber la justiție, ci acesta este supus condiției respectării unor exigențe legale, determinate tocmai de necesitatea asigurării unui proces echitabil".

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni, și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții. Ca urmare, perimarea operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act procedural făcut în cauză. El se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură în scopul judecării, respectiv, se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa.

În speță, prin încheierea din 11 martie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind soluționarea apelului declarat de reclamant, împotriva sentinței nr. 3261 din data de 17 septembrie 2019 a Tribunalului Argeș pentru lipsa părților, care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Odată îndeplinite condițiile stabilite de textul legal anterior menționat, instanța de judecată este obligată să dispună suspendarea judecății. Măsura de suspendare a judecății se întemeiază pe voința prezumată a părților de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumție este dedusă din faptul neprezentării părților la termenul de judecată la care au fost legal citate și din inexistența la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

În cuprinsul dispozițiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părți dorește continuarea judecății. Astfel, judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor.

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanța care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispozițiile art. 416 C. proc. civ.

Totodată, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, apreciere corectă a instanței de apel în cauză.

Astfel, în speță, conduita recurentului-reclamant este una culpabilă, ce echivalează cu lipsa acestuia de stăruință în judecarea pricinii, întrucât, a formulat cererea de repunere pe rol a cauzei fără să fi solicitat judecarea în lipsă, și nici nu s-a prezentat la termenul pentru care a fost legal citat, deși suspendarea cauzei fusese dispusă tocmai pentru asemenea împrejurări.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, cererile de repunere pe rol a cauzei, neurmate de repunerea efectivă pe rol, și lipsite de intenția continuării judecății (prin neformularea unei cereri de judecată în lipsă, după cum, nici cealaltă parte nu a formulat, o astfel de solicitare) nu au efecte juridice, cum nefondat pretinde recurentul, în planul sistării perioadei de timp în raport de care este prevăzută sancțiunea perimării.

Fără relevanță în curgerea termenului de perimare sunt și încheierile pronunțate în soluționarea cererilor de repunere pe rol formulate, câtă vreme prin acestea nu s-a luat vreo măsură în ce privește reluarea judecății, ci, atari cereri au fost respinse, cu consecința măsurii menținerii stării de suspendare.

Actul de procedură întreruptiv al termenului de perimare trebuie să fie făcut cu intenția clară de a continua judecata, situație față de care, o cerere de repunere pe rol lipsită de această finalitate, nu are, prin ea însăși, doar prin simpla formulare, această funcție.

Cum de la data suspendării judecății apelului (11 martie 2020), astfel cum a fost menținută prin încheierea de ședință din 07 octombrie 2020, pricina a rămas în nelucrare din culpa recurentului-reclamant, care nu și-a manifestat voința cu respectarea exigențelor procedurale, în sensul continuării judecății, în mod corect și cu respectarea normelor de procedură, instanța învestită cu judecarea apelului său, a constatat perimarea acestuia.

Prin urmare, reclamantul, titular al cererii de apel, avea îndatorirea procesuală de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, astfel că acesta nu poate invoca în calea de atac a recursului lipsa sa de stăruință în judecarea litigiului de față.

Cât privește susținerea recurentului-reclamant că, la data de 15.01.2021, a formulat o nouă cerere de repunere pe rol, pentru care s-a fixat termen la 21.04.2021, când a solicitat judecarea în lipsă, Înalta Curte reține că, la acest moment, 15 ianuarie 2021, termenul legii de perimare era deja împlinit, față de data la care se dispusese suspendarea judecății- 11 martie 2020, de la acest moment și până la data formulării solicitării de repunere pe rol trecând, astfel, mai mult de 6 luni, ba, chiar, aproape un an.

Termenul de perimare a început să curgă de la data la care s-a oprit cursul judecății în temeiul prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 11 martie 2020, partea lăsând să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârșit vreun act de procedură întrerupător valabil în vederea reluării judecății, conform legii.

Și, astfel, în speță, termenul de 6 luni, prevăzut de norma de drept mai sus citată, s-a împlinit la data de 11 septembrie 2020, ceea ce a condus, în mod evident, la concluzia că cererea de repunere pe rol formulată de recurentul din prezenta cauză, la data de 15.01.2021, a intervenit mult după împlinirea termenului de perimare.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că, în perioada scursă de la momentul la care s-a dispus suspendarea judecății, nici intimata din cauză nu a efectuat vreun demers pentru continuarea judecării apelului.

Pentru toate considerentele prezentate, constatându-se că, prin dispunerea măsurii perimării apelului nu au fost încălcate drepturi procesuale și produse vătămări de natură a fi îndreptate prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.., Înalta Curte apreciază că nu subzistă niciuna dintre criticile de nelegalitate a deciziei, invocate de recurent.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1847/2021 din 21 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2022.