CtEDO 23.10.2007 Auto

OZ c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
23.10.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
OZ c. TURQUIE (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 68447/01 prezentate de Gülizar ÖZ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 23 octombrie 2007 într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinție, domnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, domnul Ugrekhelidze, A. Mularoni, D. Popović, judecători, și M. Elens-Passos, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 5 februarie 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat în acest sens, face următoarea decizie în f un ci o n are a recurentei, Gülizar Öz, este un resortisant turc, născut în 1929 și rezident în La 19 aprilie 1985, consiliul municipal Konak a adoptat un plan de urbanism. El a afectat lotul de teren al reclamantei dintr-o parcare publică. Orice construcție nouă care nu a fost conformă cu planul respectiv a fost interzisă. Cu toate acestea, din lipsă de credit bugetar, administrația nu a putut proceda la exproprierea terenului reclamantei. A fost elaborat de către conducerea primăriei Konak pentru perioada 1995-1999 și a prevăzut construirea unei parcări publice și exproprierea reclamantei de proprietatea sa. Această măsură a fost din nou însoțită de o interdicție de a construi pe terenul respectiv. La data de 2 iunie 1997, recurenta a introdus o acțiune în anulare (recurs pentru excesul de putere) din actul administrativ din 23 mai 1997 în fața tribunalului administrativ d Până când administrația a avut mijloacele de finanțare a proprietății sale, aceasta constituia o încălcare a dreptului său de proprietate. La 4 februarie 1998, instanța administrativă a exonerat-o pe reclamantă de cererea sa pe motiv că programul de urbanism La 8 aprilie 1999, reclamanta s-a ocupat de casarea hotărârii în primă instanță. La 24 octombrie 2000, Consiliul de Stat a confirmat în toate dispozițiile hotărârea atacată. La art. 10 din Codul urbanismului este formulat după cum urmează În vederea punerii în aplicare a planurilor de urbanism și în termen de cel mult trei luni de la intrarea lor în vigoare, municipalitățile elaborează programe de urbanism care acoperă o perioadă de cinci ani (...). Zonele afectate serviciului public de programul de dezvoltare urbană sunt expropriate de administrațiile implicate în termenul de cinci ani prevăzut de acest program. Creditele bugetare necesare pentru aceste exproprii sunt integrate în bugetul administrațiilor în cauză. Drepturile (proprietarilor) recunoscute de alte dispoziții legale rămân în vigoare până la exproprierea zonei afectate serviciului public de programul de urbanism (...) sau de proiectele de serviciu public realizate. La art. 13 alineatul (1) din același cod s-a prevăzut interzicerea oricărei noi construcții în zone afectate serviciului public de un plan de dezvoltare urbană. Cu toate acestea, la 29 decembrie 1999, Curtea Constituțională a declarat această dispoziție neconstituțională și a abrogat (Dec. 1999/33, K. 1999/51). (2) În ceea ce privește dispozițiile Constituției și ale Legii privind procedura administrativă referitoare la răspunderea obiectivă a lalui La art. 125 § 1 și 7 din Constituție, orice act sau decizie a administrației poate fi supusă unui control jurisdicțional. (...) Administrația este obligată să repare orice pagubă care rezultă din actele și măsurile sale. În temeiul articolului 13 din Legea nr. 2577 privind procedura administrativă, orice victimă a unei daune care rezultă dintr-un act al administrației poate solicita despăgubiri în termen de un an de la data actului respectiv. În cazul respingerii integrale sau parțiale a cererii sau în cazul în care nu s-a obținut nici un răspuns în termen de 60 de zile, victima poate intenta o acțiune în despăgubire în fața instanțelor competente. Această dispoziție consacră o responsabilitate obiectivă a statului, care poate fi angajată fără obligația de a stabili existența unei erori imputabile administrației. GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge de durata excesivă a interdicției de a construi pe teritoriul său. În plus, denunțând presiunea morală cauzată de această ingerință îndelungată la dreptul său de proprietate, ea invocă o încălcare a articolului 3 din convenție. Recurenta se plânge de durata restricțiilor impuse dreptului său de proprietate. Aceasta se referă la art. 1 din Protocolul nr 1 și la art. 3 din convenție. Având în vedere natura afirmațiilor formulate, Curtea consideră că este adecvat să se stabilească numai pe teren de la art. 1 din Protocolul nr 1, în temeiul căruia Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Acesta susține că, întrucât reclamanta nu a formulat o acțiune în rectificare, nu a putut trece pentru că a epuizat căile de atac interne. În plus, susține că reclamanta nu a intentat nicio acțiune în despăgubire prevăzută în dreptul intern în fața instanțelor administrative înainte de a sesiza Curtea în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție. Curtea reamintește că regula privind epuizarea căilor de atac interne prevăzute la art. 35 alineatul (1) din Convenție impune persoanelor care doresc să inițieze împotriva statului o acțiune în fața unui organism judiciar sau arbitral internațional obligația de a utiliza anterior acțiunile pe care le oferă sistemul juridic al statului în cauză. Prin urmare, acesta nu trebuie să răspundă la acțiunile sale în fața unui organism internațional înainte de a fi avut posibilitatea de a remedia situația în ordinea sa juridică internă. Pentru ca să se poată considera că a respectat regula, un reclamant trebuie să se prevaleze de acțiunile în mod normal disponibile și suficiente pentru a-i permite să obțină despăgubiri pentru încălcarea dreptului comunitar (Aksoy c. Turcia), Hotărârea din 18 decembrie 1996, Rec., 1996-VI, p. 2275 În ceea ce privește acțiunea în litigiu în litigiu, menționată de guvern, Curtea constată că: în dreptul Turciei, această acțiune are ca obiect revizuirea hotărârii în cauză din cauza unei erori comise de Consiliul de Õ . Prin simpla acțiune în revizuire a părților, instanța procedează la o a doua examinare a aceleiași cauze fără a exista elemente noi (a se vedea mutatis mutandis) (c) Turcia (c.), nr. 28602/95, 13 noiembrie 2003 și Karaduman c. Turcia, 16278/90, Decizia Comisiei din 3 mai 1993. În speță, Curtea arată că Consiliul de Stat a confirmat în mod definitiv hotărârea pronunțată de tribunalul administrativ d maijízmir. Prin urmare, recurenta nu era obligată să facă uz de calea de atac în litigiu înainte de a-și introduce cererea în fața Curții (a se vedea mutatis mutandis, Gök și alții c. Turcia, 71867/01, 71869/01, 73319/01 și 74858/01, § 47, 27 iulie 2006). Cu toate acestea, în ceea ce privește acțiunea în despăgubire prevăzută în dreptul intern prin art. 13 din Legea nr. 2577 privind procedura administrativă. În speță, Curtea constată că recurenta s Această acțiune a fost respinsă din cauza interesului public care se afla la baza proiectului urban. Cu toate acestea, reclamanta a omis să inițieze acțiunea în despăgubire împotriva administrației prevăzute în dreptul intern. Or, în circumstanțele cauzei, Curtea consideră că acțiunea în deplină instanță a fost singurul remediu adecvat pentru a asigura recurentei o despăgubire eficientă și suficientă pentru a remedia obiecțiunile invocate (a se vedea în acest sens cauza Gülizar Öz c. Turcia (dec.), 40687/98, 1 iulie 2004, care se referea în principal la aceleași fapte ca cele din prezenta cauză. În plus, din avizul Curții, nu exista, în cazul de față, circumstanțe speciale care puteau scuti reclamanta de obligația de a epuiza căile de atac interne care îi ofereau acesteia (Gülizar Öz c. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 3 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Elens-Passos Tulkens adjunct președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă