ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 743/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 16 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale cuprinse în contractul de credit nr. x din 16 ianuarie 2008, respectiv: art. 1 lit. b), împreună cu art. 2 pct. 2.4 și art. 6 pct. 6.1 privind comisionul de procesare; art. 4 cu privire la dobânda curentă revizuibilă, modul de calcul al acesteia, modificarea și modalitățile de modificare ale acesteia; art. 6 privind comisionul de administrare (clauza menținută până la 18 octombrie 2013), perceperea și formula de calcul a comisionului de administrare lunară de 0,2% aplicat la soldul creditului până la 18 octombrie 2013; art. 8 privind "obligativitatea asigurării imobilul prin intermediul unei societăți de asigurare agreată de bancă"; art. 9 lit. n) cu privire la obligația împrumutatului de a aduce suplimentar în garanție și alte bunuri la solicitarea băncii; art. 14 pct. 14.1 privind modificarea unilaterală a graficului de rambursare în mod corespunzător modificării dobânzii unilateral de către bancă și comunicarea acestuia/acesteia doar la solicitarea împrumutaților; art. 14 pct. 14.4 privind modificarea valorii ratelor de credit și a ratei dobânzii curente în mod unilateral de către bancă și fără încheierea unui act adițional; art. 14 pct. 14.9 privind completarea contractului de credit cu Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare; constatarea nulității absolute a acestora și obligarea pârâtei la eliminarea lor din contractual de credit, astfel cum a fost modificat unilateral de către bancă, urmând ca acest contract sa se deruleze în continuare, în condițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000, republicată; constatarea nulității actelor adiționale, graficelor de rambursare și tuturor actelor unilaterale emise de bancă cu privire la contractul de credit sus menționat, ca o consecință a constatării nulității clauzelor abuzive; constatarea nulității clauzelor abuzive din actul adițional din 18 octombrie 2013, așa cum au fost indicate mai sus, cu consecința anularii actului adițional în integralitatea lui; obligarea pârâtei la modificarea modului de calcul a dobânzii, respectiv calcularea, pe întreaga durată a contractului, a dobânzii variabile după formula reglementată legal: dobânda compusă din marja băncii la momentul încheierii contractului (calculată prin scăderea din dobânda curenta fixa de 3,9%, a indicelui LIBOR de la data încheierii contractului), fixă pe toata durata contractului, la care se adaugă indicele LIBOR la 6 luni; obligarea pârâtei la restituirea către împrumutați a sumelor plătite nedatorat, în baza clauzelor contractuale mai sus menționate, începând de la data primei plăți și până la data încetării plății acestora, precum și obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare care să corespundă eliminării din contract a clauzelor abuzive, respectiv, obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de procesare, comision de administrare până la data perceperii și plății acestuia, și dobânda variabilă plătită și nedatorată; modificarea contractului de credit, în sensul eliminării clauzelor abuzive și anularea actului adițional din 18 octombrie 2013, ca efect a constatării clauzelor abuzive cuprinse în contractul de credit și ca o consecință a constatării caracterului impus al actului adițional; obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare care să corespundă modificărilor dispuse; obligarea pârâtei la achitarea către reclamanți a dobânzii legale pentru sumele achitate și nedatorate de la data primei plăți și până la data încetării achitării acestora.

Prin sentința civilă nr. 19037 din 19 octombrie 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 8086 din 21 decembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții A. și B..

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și B. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1553A din 4 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei de interes invocată de C. S.A. prin întâmpinare și a respins apelul formulat de A. și B., ca lipsit de interes.

Împotriva acestei decizii, reclamanții A. și B. au declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii atacate.

Prin decizia nr. 2250 din 3 decembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, cu majoritate, a admis recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1553A din 4 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța supremă, în opinia majoritară, a reținut, în esență, că interesul procesual al reclamanților exista și era actual la momentul exercitării de către aceștia a dreptului de a ataca sentința primei instanțe, prin care li s-a respins acțiunea ca nefondată, reclamanții nefiind în situația câștigării procesului demarat împotriva pârâtei și nici în situația unei recunoașteri a pretențiilor acestora de către partea cu care se aflau în litigiu, prin contractul de dare în plata. A mai reținut că art. 1.3 din contractul de dare în plată încheiat de părțile aflate în litigiu la 5 mai 2017 nu are valoarea unei tranzacții în sensul art. 2267 C. civ. întrucât nu conținea nici tranzacționarea expresă asupra nulității clauzelor din contractul de credit, în sensul art. 2274 C. civ. și, prin urmare, nici asupra sumelor de restituit de către creditoare ca plată nedatorată, subsecvent nulității, ce urmau a se stabili ulterior dării în plată, prin hotărâre judecătorească.

Înalta Curte a apreciat că interesul reclamanților era născut și actual, întrucât invocându-se încălcarea unui drept subiectiv, consecința imediată era și formularea pretențiilor corelative, respectiv prin recunoașterea de către instanța de apel a caracterului abuziv al clauzelor deduse judecății, s-a născut și dreptul la restituirea sumelor plătite nedatorat băncii, acestea formând obiectul litigiului pendinte.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2016*.

Prin decizia civilă nr. 1476 din 5 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat de reclamanții A. și B., împotriva sentinței civile nr. 8086 din 21 decembrie pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A., a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei contractuale cuprinse în art. 4 pct. 4.3 teza a II-a din contractul de credit nr. x din 16 ianuarie 2008, în ceea ce privește criteriul de modificare "în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii", a obligat pârâta să restituie reclamanților sumele achitate cu titlu de dobândă în temeiul clauzei contractuale constatate abuzivă și nulă absolut, peste dobânda inițială de 3,9% pe an, începând cu cel de-al doilea an de creditare și până la încheierea actului adițional din d 18 octombrie 2013, a obligat pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente sumelor achitate cu titlu de dobândă în temeiul clauzelor contractuale constatate abuzive și nule absolut, calculată de la data achitării sumelor și până la data plății efective și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate. A obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și a luat act că reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată aferente apelului pe cale separată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.A., solicitând casarea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 193/2000 prin analizarea în mod eronat a condițiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) și neanalizarea condițiilor prevăzute la art. 4 alin. (6) în ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale. Arată că, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (6), clauzele contractuale referitoare la dobânzi și comisioane reprezintă clauze ce privesc prețul contractului și sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv în măsura în care sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil. Mai arată că a informat reclamanții cu privire la existența și întinderea costurilor de creditare și că nu le-a impus achiziționarea unui anumit produs. Invocă prevederile art. 3 lit. g) din Directiva 48/2008 privind contractele de credit pentru consumatori, transpusă prin O.U.G. nr. 50/2010, susținând că dobânda și comisioanele sunt incluse în costul total al creditului.

Într-o altă critică, autoarea căii de atac afirmă că prevederile contractuale prin care s-a stabilit o dobândă variabilă au respectat dispozițiile legale de la data încheierii contractului de credit (16 ianuarie 2008), astfel cum reies acestea din alin. (1) lit. a) a Anexei la Legea nr. 193/2000 și că sintagmele "evoluția pieței financiare" și "politica de credite a băncii" redau o modalitate de calcul complexă, dar pe înțelesul consumatorului mediu. Se menționează că modificarea ratei dobânzii a fost justificată de rațiuni economice, că nu s-a creat un dezechilibru în defavoarea reclamanților și că pârâta a fost de bună-credință întrucât i-a informat pe aceștia cu privire la obligațiile financiare ce decurgeau din contractul de credit. Se precizează că în anul 2010, criteriul de modificare a dobânzii "evoluția pieței financiare" a fost eliminat din contract.

Recurenta-pârâtă arată că au fost încălcate normele de drept material edictate de art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, aplicabil între 21 iunie 2010 și 2 ianuarie 2011, art. 80 alin. (1) din același act normativ și art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010, întrucât curtea de apel a reținut că nu au fost implementate dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010. Susține că, începând cu luna iunie 2010, dobânda contractuală a fost exprimată în funcție de un indice unic de referință (LIBOR) la valoarea acestuia din 2010 și a fost aplicată marja fixă determinată ca diferența dintre dobânda variabilă de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 și valoarea indicelui LIBOR la aceeași dată. Menționează că nu a fost modificat nivelul dobânzii, ci a fost introdusă o formulă de calcul. Apreciază că nu a încasat sume nedatorate și, ca urmare, nu poate fi obligată la restituire.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimații-reclamanți au depus întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de recurs și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul declarat în cauză este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2021, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 2 februarie 2022 a fost respinsă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, invocată de intimații-reclamanți prin întâmpinare, întrucât la dosar au fost depuse înscrisuri care fac dovada mandatului acordat persoanei care a semnat delegația consilierului juridic, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1476 din 5 noiembrie 2020 și s-a stabilit termen la 30 martie 2022, în vederea soluționării recursului în ședință publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care se arată că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 4 alin. (1) și alin. (6) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori întrucât curtea de apel a constatat caracterul abuziv al unor sintagme din prevederea contractuală referitoare la dobândă și nu a anulat în întregime clauza referitoare la dobânda contractuală.

Conform art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, "evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."

Înalta Curte reține că limbajul clar și inteligibil înseamnă posibilitatea acordată consumatorilor de a prevedea consecințele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecințelor economice care rezultă din acesta, în ceea ce-i privește, iar Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că cerința privind transparența clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical, prezentând o importanță esențială pentru respectarea cerinței privind transparența și posibilitatea ca un consumator informat să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din clauzele contractuale în ceea ce îl privește (Cauza C-143/13 Matei, Cauza C-26/13 Kasler).

Astfel, instanța de apel a apreciat că poate fi analizat caracterul abuziv al dispoziției contractuale de la pct. 4.3 prin care se prevede posibilitatea băncii de a modifica valoarea dobânzii "în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii…" deoarece prin clauza contestată nu se indică în mod clar și inteligibil mecanismul după care variază rata dobânzii curente, după primul an de creditare. Concluzia curții de apel este corectă întrucât din sintagmele "evoluția pieței financiare" și "politica de credite a băncii" nu se deduce care este criteriul obiectiv în funcție de care se stabilește dobânda variabilă și nici nu rezultă că intimații-reclamanți ar fi avut posibilitatea să prefigureze consecințele patrimoniale ale variației dobânzii în lipsa unor indici clar definiți.

Vor fi înlăturate și criticile prin care recurenta-pârâtă susține că au fost greșit aplicate prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 întrucât în mod corect instanța de apel, analizând condițiile prevăzute de lege, a stabilit că, în ceea ce privește criteriul de modificare "în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii", clauza contractuală cuprinsă în art. 4 pct. 4.3 teza a II-a din contractul de credit are caracter abuziv.

Conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților."

Dând eficiență acestui text de lege, curtea de apel a analizat condițiile necesare a fi îndeplinite pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, respectiv clauza să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului și să fie contrară cerințelor bunei-credințe.

Cu titlu prealabil, curtea de apel a stabilit caracterul nenegociat al contractului de credit, statuare care nu a fost contrazisă de recurenta-pârâtă.

S-a mai reținut în decizia recurată că prin contract se instituie dreptul băncii de a modifica rata dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii și că mecanismul de modificare a ratei dobânzii curente, după primul an de creditare, nu este unul transparent, reclamanții neputând să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din acestea în ceea ce îi privește. Analizând conținutul contractului, instanța devolutivă a stabilit că nu sunt prevăzute cu claritate criteriile în funcție de care va opera modificarea dobânzii sau indicii bancari care ar fi intrat în componența formulei de calcul, astfel încât atât consumatorii, cât și instanța să aprecieze în ce măsură se justifică o variație a ratei dobânzii curente. Aceasta creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul intimaților-reclamanți deoarece, pe de o parte, sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 (transpusă în dreptul național prin Legea nr. 193/2000) se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informarea, iar pe de altă parte, clauza în discuție îi plasează într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare.

Astfel, potrivit dispozițiilor alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, "sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract". Or, menționarea în memoriul de recurs a indicatorilor CDS și LIBOR, a cheltuielilor de logistică, a evoluției pieței financiare și a politicii de afaceri a băncii nu reprezintă motivații întemeiate care să permită profesionistului să modifice unilateral clauzele contractului, în sensul dispozițiilor alin. (1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, deoarece consumatorii nu puteau prefigura modul în care variația indicatorilor sau schimbarea celorlalte repere ar fi influențat mecanismul de formare a dobânzii.

Se constată că instanța de apel a analizat și condiția lipsei bunei-credințe a băncii, reținându-se în mod judicios, în acord cu cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-415/11 Aziz, că banca nu se putea aștepta în mod rezonabil ca intimații-reclamanți să accepte respectivele clauze în urma unei negocieri individuale.

Argumentele din memoriul de recurs ce vizează aspectele legate de informarea intimaților-reclamanți cu privire la costurile creditului și de buna-credință a băncii la momentul încheierii contractului de credit reprezintă chestiuni de netemeinicie care nu pot face obiectul examinării de nelegalitate în recurs.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a încălcat normele de drept material edictate de art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în forma în vigoare între 21 iunie 2010 și 2 ianuarie 2011, art. 80 alin. (1) din același act normativ și art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Curtea de apel a reținut că intimata-pârâtă nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorilor cu privire la semnarea actului adițional. Plecând de la această constatare, curtea de apel a aplicat corect norma de drept material edictată de art. 95 alin. (3) din O.U.G. nr. 50/2010 și a reținut că actul adițional din 18 octombrie 2013 nu a fost însușit de intimații-reclamanți.

Instanța de apel este suverană în stabilirea situației de fapt, iar instanța de recurs nu poate cenzura aspectele de netemeinicie și nu poate reanaliza chestiunile legate de modul în care recurenta a înțeles să aducă la cunoștința intimaților conținutul actului adițional. Față de faptul că actul adițional nu a fost însușit de intimații-reclamanți, instanța supremă nu va analiza restul criticilor relative la conținutul acestui înscris.

Aprecierile autoarei căii de atac în sensul că nu a încasat sume nedatorate și că nu îi revine obligația de restituire nu constituie veritabile critici de nelegalitate ale deciziei atacate întrucât recurenta nu se raportează la considerentele curții de apel și nu indică norma de drept material care a fost încălcată sau greșit aplicată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1476 din 5 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Față de soluția de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494 raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă C. S.A. la plata către intimații-reclamanți B. și A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.190 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1476 din 5 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă C. S.A. la plata către intimații-reclamanți B. și A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.190 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 martie 2022.